Când va începe Occidentul să se apere în faţa invaziei?

0
673

EmigrantiSupus unei ofensive care îl transformă într-un ritm galopant, Occidentul trebuie să reacţioneze cât nu este prea târziu.

O dată în plus, recenta anchetă realizată de Ipsos pentru Fondapol în rândul europenilor despre imigrație va face valuri. Așa cum au făcut-o și precedentele, mai ales cea cu privire la „evreii văzuți de musulmani”, apărută în luna mai, care arăta un antisemitism din ce în ce mai mare în rândurile musulmanilor.
Desfășurat în 22 de țări europene, această nouă cercetare demonstrează mai ales că pentru marea majoritate a persoanelor chestionate, Islamul reprezintă un pericol pentru țările lor (57% în Franța, 63% în Germania, în jur de 70% în Europa de Est).
În ceea ce privește imigrația, ea este percepută în mod negativ de circa 60% dintre europeni, indiferent de vârstă sau de situația economică a țărilor lor.

Însă, în fața cifrelor, mecanismul de negare și răstălmăcire a realității va intra din nou în funcțiune în mediile corecte politic, așa cum se întâmplă de fiecare dată, în ultimii douăzeci de ani, când sunt abordate chestiunile islamismului și antisemitismului culturii franceze, europene sau occidentale.
Încă din 1997, la apariția sa în Franța, cartea lui Samuel Huntington «Ciocnirea civilizațiilor» a fost hulită pentru că ar ațâța ura împotriva Occidentului sau ironizată pe motiv că ar fi nerealist să-ți imaginezi că ar putea avea loc o luptă a societăților ne-occidentale (islamice și asiatice în special) contra Occidentului.
Potrivit proverbului „aducătorului veștii proaste i se taie capul”, era acuzat că aprinde praful de pușcă pe cel care trăgea alarma.
Ilustrația ambiguă a ediției în franceză, având pe copertă o bombă cu fitilul aprins, o dovedește. Și totuși, analiza era argumentată și ponderată.
Astfel, pentru Huntington, imigrația nu este un pericol în sine.
Cu două condiții: „prima, să se acorde prioritate indivizilor calificați, energici, dotați cu talente și cunoștințe utile societății care-i primește”, or, potrivit OECD, 65% dintre imigranții sosiți în Franța au studii inferioare liceului; „a doua, ca noii imigranți și copiii lor să fie asimilați cultural de țara lor de destinație și, mai în general, de civilizația occidentală”.
Or, noile generații apărute în imigrația de origine magrebiană și subsahariană din Franța manifestă mai mult o respingere a Franței decât o dorință de a se integra.
Și Huntington conchide: „Declinul moral, suicidul cultural și dezbinarea politică constituie pentru Occident probleme mult mai grele decât cele economice și demografice”.
Două decenii mai târziu, orbirea și ura de sine a occidentalilor au fost ridicate la rang de stindard „antirasist”. Este inoportun să încerci a înțelege realitățile contradictorii, alcătuite din fracturi și continuități.
Victimele nu ar putea fi vinovați, multiculturalismul ar fi obligatoriu o bogăție, poporul ar avea întotdeauna dreptate, islamul nu ar avea nimic de-a face cu islamismul, și mai ales „fără amestec”!
Se preferă reducerea realității la dualități simpliste, care favorizează gândirea ortodoxistă și practica impunerii cu anasâna.
Iar pierderea reperelor și sensurilor, care caracterizează modernitatea noastră globalizată, a devenit un argument suplimentar pentru toți cei care se opun exercitării gândirii libere: fără complexități susceptibile să tulbure mințile, fără exigențe culturale față de egalitarism.
Idioți utili ai islamismului și/sau ucenici vrăjitori care cred că pot instrumenta acest nou totalitarism, supușii Stângii radicale pleacă din nou la război împotriva democrației reprezentative (taxată odinioară ca „burgheză”), a așa-zisului neo-colonialism și a liberalismului.
Moralizatori, justiţiari şi cenzori, aceşti tirani vicleni găsesc din nou audienţă şi mobilizează frustrări şi ranchiuni, încercând să organizeze „convergenţa” luptelor islamo-stângiste. Iar orice critică a mişcării politico-religioase islamiste este taxată ca islamofobie.
Ciocnirea civilizaţiilor a devenit realitate; gândirea critică se loveşte de logica blasfemiei şi a relei-credinţe „antirasiste”; noţiunea de individ liber este incompatibilă cu cea a unei comunităţi de adepţi care ambiţionează să organizeze toate dimensiunile vieţii.
Principiul egalităţii bărbaţi/femei este contrazis radical în viaţa de fiecare zi de separarea sexelor, hainele purtate exprimând impuritatea şi supunerea femeilor, în vreme ce un pretins „feminism islamist împotriva colonialismului alb” transformă violenţa împotriva femeilor de către factorul religios în semn de rebeliune.
Liberalizarea moravurilor şi a condiţiei femeii în societăţile moderne occidentale devine într-adevăr obiect de conflict central cu islamismul contemporan, aşa cum s-a întâmplat în istorie cu toate religiile care s-au laicizat de bună voie sau forţat în întreaga lume.
Occidentul a fost primul care a integrat progresiv ideea de egalitate între oameni, între religii şi între sexe; aceasta, pentru motive istorice complexe şi diferite în funcţiile de condiţiile caracteristice statelor-naţiuni, dar şi pentru că creştinismul, ca şi tradiţia talmudică, a evoluat, graţie sporirii reflexivităţii critice şi efortului de înţelegere.
În ciuda unor tentative de deschidere doctrinară, religia musulmană în schimb s-a închistat într-o poziţie dogmatică categorică. Iar libertatea femeilor nu a progresat pe „târâmurile Islamului” decât prin dominarea colonială sau sub presiunea regimurilor autoritariste naţionale.
Însă, de la Algeria generalilor Frontului Naţional de Eliberare la Egiptul post-naserian, trecând prin partidele Baas sirian şi irakian destrămate, sau prin Autoritatea Palestiniană, laicitatea de faţadă a ţărilor arabe a cedat în faţa asaltului diferitelor mişcări islamiste, iar timida libertate a femeilor, cucerită până acum, este aruncată la coşul de gunoi al istoriei.
Avem aşadar de a face cu o ofensivă globală împotriva Occidentului, pentru impunerea cu forţa a unei alte civilizaţii. Islamiştii aţâţă astfel sentimentul de persecuţie în rândul imigranţilor din a doua şi chiar a treia generaţie pentru a creşte un sentiment antifrancez sau antioccidental în general, printre aceste populaţii cu origini musulmane.
Li se propune o nouă apartenenţă, în locul acestei Franţa sau acestei Europe care, chipurile, îi respinge: Islamul cuceritor şi răzbunător.
Ajungem astfel în „teritoriile pierdute de Republică” la omerta necesară oricărei acţiuni criminale, un rezervor de asasini potenţiali care pot merge până la masacrul în masă şi sacrificiul suprem al propriei vieţi, şi mai ales la o contra-societate care îşi creşte neîncetat presiunea asupra modului de viaţă al totalităţii francezilor.
În faţa islamismului şi a idioţilor săi utili din Stânga radicală, este nevoie de un răspuns tare şi răspicat şi nu de replierea într-o „societate care murmură”, aşa cum se teme cu luciditate Boualem Sandal,este nevoie de curajul de a apăra civilizaţia occidentală cu ambivalenţele şi contradicţiile sale, în primul rând pentru că ea este cea care promovează principiul libertăţii de alegere împotriva celor de impunere.

Un editoria excepţional scris de politologul şi filosoful Renée Fregosi pentru Le Figaro

Preluare: evz.ro / Traducere: Radu Pădure

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here