Simona Opriță, Montreal: „Mi-aş scoate toţi românii din ţara aia comatoasă şi i-aş aduce aici, în Canada”

8
15195

Născută în Craiova, absolventă a Facultăţii de Drept, Simona Opriţă a profesat în România ca avocat şi coordonator al Departamentului de Resurse umane al unei firme norvegiene. Căsătorită şi având un copil, într-o zi din 2006 s-a decis să emigreze cu familia în Canada, stabilindu-se în Montreal. Ambiţioasă, aici a urmat alte cursuri specializîndu-se în chiţibuşurile care ţin de mecanismele administraţiei.
Îi lipsesc Oamenii, cu O mare, din România şi frumuseţea ţării natale. Îi e dor să „aparţină” pământului din care s-a născut. Dar, deşi suspendată între două lumi – a ţării natale şi a celei de adopţie – NU s-ar întoarce, pentru că „pseudo-oamenii” care conduc destinele României, „nişte NIMENI aroganţi” – la care nu există alternativă viabilă – au ajuns să decidă soarta românilor, pe care, dacă ar putea, Simona i-ar scoate pe toţi din ţară. Pentru că ei, românii obişnuiţi, nu merită să moară pentru cauza altora.
„În 2002, în instanţa de judecată am contestat o expertiză contabilă pentru eroare de calcul matematic. 60 zile x 100 lei/zi despăgubire aveau ca rezultat, pentru orice şcolar de primară, suma de 6.000 de lei. Nu 60.000 lei, cât îi dăduse expertului. Mi s-a respins ca nefondată contestaţia, iar avocatul reclamatului mi-a zâmbit cu un colţ de gură. Atunci am ştiut că trebuie să ies din sistem şi, mai apoi, să plec din ţară.
M-am pregătit, sufleteşte mai ales, patru ani. Mi-era greu să-i las pe ai mei, mi-era şi teamă să o iau de la început, în necunoscut. În sfârşit, în 2006 am plecat.
Mi-am lăsat ţara bolnavă, oamenii bolnavi. Încrâncenaţi, lipsiţi de orice speranţă, trişti.
Am uitat, câţiva ani buni, de ea. Şcolile, serviciul, adaptarea la regulile canadienilor (şi, Doamne, cât am mai râs de ei la început, io, românca verde!) mi-au ocupat mai tot timpul. Am mers în vizită, după vreo şapte ani. Nu mai eram de acolo, după cum nici canadiancă n-o să fiu niciodată. Undeva, suspendată între două lumi. Cu dorul şi durerea despărţirii, în normalitatea şi calmul Canadei.
Fiindcă România mi-a refuzat o viaţă normală, nu m-aş întoarce.
Fiindcă acolo sunt ai mei, mâine aş lăsa totul baltă aici. Îmi lipsesc oamenii care gândesc asemenea mie, care înţeleg dincolo de cuvinte, prietenii cu care te trezeşti la uşă, neanunţaţi, vecina care cere împrumut o cană cu zahăr şi poştaşul care aduce pensia tatălui. Îmi lipsesc OAMENII.
Şi mi-e dor de Iaşi, de Sibiu, de Sfântu Gheorghe. Mi-e dor de pantofii italieni, de covoarele turceşti, de papanașii cu gem, de prispele pline cu flori de la Câmpina. Mi-e dor să aparţin.
Şi mi-e scârbă, în aceeaşi măsură, de mai-marii zilei, nişte NIMENI aroganţi, care decid soarta fiecărui om, individual, şi soarta unei naţii, a unui popor. Nu ştiu să lege două fraze, n-au coerenţă, n-au substanţă, mint şi fură, se acoperă unul pe altul când sunt prinşi, n-au o minimă decenţă, au diplome falsificate… O caracatiţă, asta e clasă politică a României acum, o caracatiţă. Îi tai un braţ şi îi cresc, instantaneu, alte trei. Iar partea care chiar mă îngrozeşte este că nimeni nu constituie o alternativa viabilă. Cum ajung la putere, se transformă.
Pseudo-oamenii ăştia mi-ar conduce mie viaţa dacă m-aş întoarce. Mi-ar acorda dreptul la un număr de respiraţii pe minut, mi-ar decide pensia, dacă am acces la o intervenţie chirurgicală sau la resuscitare după AVC. Ei, NEMERNICII. Iar viaţa mea s-ar întâmpla, în funcţie de interesele lor. Viaţa mea s-ar întâmpla cu mine spectator, pe margine.
Ei bine nu, nu m-aş întoarce. Dar mi-aş scoate toţi românii din ţara aia comatoasă, fiindcă nu merită să moară şi ei pentru cauza altora. Şi i-aş aduce aici, în Canada, în locul unde nu se întâmplă nimic, să moară de plictiseală la 102 ani, şi nu la 60 de foame sau de la o sinuzită pentru care spitalul nu are fonduri.
Nu, nu mă întorc. Şi doare”.

CRISTINA SOFRONIE, Montreal

Loading...
loading...

8 COMENTARII

  1. Mi-ar face placere sa pot coresponda cu Simona Oprita. Ma ocup de proiecte europene si nu reusesc sa prind curaj sa parasesc aceasta tara unde intradevar nu prea ne mai asteapta nimic. Poate corespondenta cu aceasta doamna m-ar mai putea incuraja sa ma hotarasc. Daca se poate rog transmiteti-i Simonei Oprita mesajul meu si adresa mea de e-mail. Multumesc – adresa de e-mail este marina.ranta@gmail.com

  2. Nu, stimata emigrantă….Dacă Îți este drag neamul românesc si țara in care te-ai nascut si te-ai format , așa cum susții (și pentru care ai o datorie ! ), va trebui să-i aduci aici in ROMANIA pe românii tăi din Canada, sa lupte cu mafia vânzătoare de neam si țară , și in nici un caz să incurajezi alți romani să plece din țară si să isi ia lumea in cap , plecând in țări străine…E ușor să pleci si să abandonezi lupta cu mafia care a pus stăpânire pe țară …Însă nu putem pleca toti , iar ultimul să stingă lumina…Atunci le-am face pe plac lichelelor…. Amintește-ti de crucea pe care fiecare dintre noi o purtăm , indiferent daca este ușoară sau grea, și nu îți trăda semenii ….

  3. Te rugam scoate doar politicienii. Apoi, dupa zece ani fugi din Canada si hai acasa. O sa te primim cu drag. (P.S. da’ sa-i duci in nordul inghetat).

  4. Subscriu la descrierea lucrurilor din tara, dar decat sa plece toti romanii buni, mai bine ne intoarcem noi, cei plecati, si ne facem “curatenie” acasa, renuntand la confort si asumandu-ne orice risc.

  5. @Anonimus: Este o mare greșeală să publicați astfel de inepții care distrug și mai mult unitatea societății românești. Oare cum se potrivește mizeria asta de articol cu citatul de sus, din Proclamația de la Padeș ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here