„Birocrații cred că pot să vă conducă viețile, să treacă peste valorile voastre și să vă spună ce să spuneți, cum să trăiți”

4
426

„Noi știm că părinții, nu birocrații, știu cel mai bine cum să-și crească proprii copii și să creeze o societate înfloritoare”

Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a participat la ediția 2017 a Mitingului «Sărbătoriți libertatea», eveniment care a avut loc la 1 iulie 2017 la Washington.
Cu această ocazie, Trump a ținut un discurs în care a pus accentul pe libertatea credinței și prețuirea pe care societatea americană trebuie s-o aducă veteranilor de război, dar și celor care servesc țara prin serviciul militar.
Trump a subliniat că în Declarația de independență a SUA se scrie că libertatea vine de la Dumnezeu.
„De la semnarea Declarației de Independență, acum 241 de ani, America a afirmat că libertatea vine de la Creatorul nostru. Drepturile noastre ne sunt date de către Dumnezeu și nicio forță lumească nu va putea să ne ia aceste drepturi. De-aceea, administrația noastră mută puterea de la Washington acolo unde îi este locul: în mâinile poporului.
De prea mult timp, politicienii au încercat – și cum au încercat, să centralizeze autoritatea în mâinile a câțiva oameni din capitala noastră. Îi văd mereu. Birocrații cred că pot să vă conducă viețile, să treacă peste valorile voastre și să vă spună ce să spuneți, cum să trăiți și unde să vă rugați. Dar noi știm că părinții, nu birocrații, știu cel mai bine cum să-și crească propriii copii și să creeze o societate înfloritoare. Și noi știm că familiile și bisericile, nu guvernele, știu cel mai bine cum să creeze o comunitate puternică și iubitoare. Și peste toate, știm asta: în America, noi nu avem un cult pentru Guvern, ci pentru Dumnezeu.
Libertatea noastră religioasă este consacrată chiar în primul amendament al Constituției noastre. Fondatorii națiunii americane L-au invocat pe Creatorul nostru de patru ori în Declarația de Independență. Benjamin Franklin le amintea colegilor participanți la Convenția constituțională să plece capul în rugăciune.
Eu vă reamintesc că vom începe să spunem ‘Crăciun fericit’ din nou. Pe bancnotele noastre este scris ‘În Dumnezeu ne încredem’. Când unul dintre marii noștri generali, generalul Patton, întâmpina o problemă, se ruga. Când a dat peste o vreme groaznică, în decembrie 1944, Patton i-a cerut unui preot militar să facă o rugăciune pentru îmbunătățirea vremii, pe care apoi a distribuit-o celor 250.000 de soldați din Armata a III-a.
Administrația va apăra și va susține mereu libertatea religioasă. Nu vrem să vedem cum Dumnezeu este eliminat din piața publică, gonit din școli sau împins afară din viața civică. Vrem să vedem rugăciuni înainte de meciurile de fotbal american – dacă asta vor -, vrem ca toți copiii să aibă șansa să cunoască binecuvântările lui Dumnezeu, nu vom lăsa Guvernul să intervină în predici, să atenteze la libera exprimare a pastorilor, a predicatorilor și a oamenilor pe care îi respectăm cel mai mult.
De aceea, cât timp voi fi președinte, nimeni nu vă va putea opri să vă practicați credința sau să predicați ceea ce este în inima voastră. O amenințare recentă la adresa libertății religioase este terorismul radical islamic. O țară nu este numai teritoriul geografic. O națiune este suma cetățenilor săi, dar și a visurilor și a aspirațiilor acestora”.

Loading...
loading...

4 COMENTARII

  1. @Marian Deceneu Templar: Oile lui DAIA sunt mai valoroase decat creierul tau de tefelist, macar dau lapte, in timp ce tu gandesti si scrii numai prostii. Daca baga cineva mintea ta intr-un cur de oaie (numai acolo se potiveste mintea ta)…..o biata oaie!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here