Cenzura noastră cea de toate zilele

0
706

S-a tot discutat în ultima vreme despre cenzură. Se discută pe la colțuri deocamdată, și mai ales de către cei care au avut de-a face cu ea. Ceilalți, o văd, o recunosc, se simte că ceva e putred în Danemarca, dar: hei! Nu mi s-a întâmplat mie, așa că…îmi văd de ale mele.
Dar ce este cenzura? În mare, este frica de cuvinte. Cuvintele sunt periculoase, ele pot schimbă mentalități, pot schimba istoria, doar până și în Biblie, cuvântul este în față tuturor celorlalte. „La început a fost Cuvântul”. Practic, cenzura a apărut odată cu cuvântul. Trecând rapid prin lumea antică, una din primele victime ale cenzurii, a fost chiar Socrate, obligat să bea cupa cu otravă, în urmă refuzului acestuia de a recunoaște că scrierile sale corup tineretul atenian. Unul dintre primii apărători ai dreptului la liberă exprimare, a fost …nimeni altul decât Euripide …în caz că nu știți cine este …hm, Euripide este unul din cei mai mari poeți eleni, poet tragic, el practic inventând tragedia clasică.

În epoca de aur, la noi în țară, cenzura era la ordinea zilei. Eram cenzurați și învățasem să ne auto-cenzurăm. Existau, de exemplu, așa numiții „oameni foarfecă”. Ei citeau romanele scrise de diferiți scriitori, și …cenzurau. Tăiau orice cuvinte ar fi putut leza demnitatea Întâiului Fiu al Poporului și al Consoartei, sau ar fi putut zgâlțâi nițel uriașul cu picioare de lut – comunismul. Astfel că și acum existau unele cuvinte total interzise. De exemplu, în anii 80, cuvântul „coadă”. Efectiv, nici în poezie nu mai era tolerat folosirea acestui cuvânt.
Astăzi știm bine cam care sunt cuvintele ce ne pot aduce …cenzură. A venit revoluția, și s-a pus mare accent pe libertatea de exprimare. Toți spuneau cam tot ce le trecea prin cap, eliberați în sfârșit de orice angoasă. De altfel, este de studiat felul în care se dezvoltă poporul sub cenzură. La început, se ia de bună, oamenii chiar cred că este mai bine așa, că libertatea de exprimare trebuie să aibă totuși niște încorsetări, căci, există, nu-i așa?, unele lucruri de neatins. Apoi, cu timpul, dându-și seama că cenzură nu lor le folosește, ci celor care îi călăresc, începe bășcălia. Nimeni nu mai ia în serios cenzura, se vorbește pe la colțuri, se râde, se fac glume, bancuri. De altfel, spre sfârșitul anilor 80, orice om cu un minim bun simt, îl cam lua în bâză pe Ceao și sistemul său. Cenzura ajunge practic, în timp , să își dea în cap singură. Ea face ca oamenii să acumuleze presiune, efectiv că un butoi sub presiune. Mai adaugi ceva, și încă ceva, și încă ceva, și de la un moment dat este clar ca lumina zilei că butoiul va plesni.
Am ascultat de curând melodia formației Paraziții – Jos Cenzura. O melodie scoasă în 2004, după regimul Năstase, un regim în care libertatea de exprimare fusese grav avariată… Este foarte interesant de analizat fenomenul acestei melodii, de fapt al clipului. În clip, apar câțiva jurnaliști. Care …militează pentru libertatea de exprimare. Printre ei, Mircea Toma și Andrei Gheorghe. Ah, și mai apare și Flint, ăla cu Hustler, un om care a fost și el șifonat de cenzură, și care spune cam așa în clip: Libertatea de expresie nu este libertatea pentru gândul pe care îl iubești , ci pentru gândul pe care îl urăști, pe care îl urăști cel mai tare …Mă rog, discursul continuă, îl puteți vedea în clip, cu subtitrare.
Booon! Deci, Mircea Toma era pentru libertatea de exprimare, la fel și Andrei Gheorghe. Ce s-a întâmplat după 13 ani de la acest clip? Păi, s-a întâmplat așa: Mircea Toma este una din trompetele nr. 1 ale cenzurii, iar Andrei Gheorghe de asemenea, a devenit un extremist neo-marxist, care ar închide gura oricui nu adopta Corectitudinea Politică. Se tot fâlfâie în fața ochilor noștri chestiunea aceea cu „discursul urii”. Ce intră aici? Orice nu convine sistemului. Nu îți plac pisicile negre, și sistemul crede că pisicile negre ar trebui să dețină apartamente, iar tu nu ești de acord? Păi, gata, te încadrezi la „discursul urii”. Vrea sistemul ca pelicanul să aibă, în loc de pene, blană, și tu spui că nu se poate biologic? Gata bre – discursul urii. Vrea sistemul să ne spună că trebuie să ne băgăm copiii în cușcă unui tigru la zoo, pentru o mai bună cunoaștere a felinelor? Păi, așa trebuie făcut! Fără comentarii, da? Și încep etichetele. Le știți. După etichete, începe …ca în cazul formației Paraziții, luarea la index. Adică încep să ți se taie diferite chestii. Ești om public? Începe campania de denigrare. Plutește, așa, în aer ideea că unii sunt „nefrecventabili”. Adică, nema prime time, nema cărți scoase, nema expoziții, nema sală de teatru pentru anumite piese.
Deci, cum facem mai băieți? Acu’ 13 ani cântați Jos Cenzura, și acum practicați cenzura? Ah, ați ajuns din cenzurați, în poziția de a cenzura, și nu va puteți abține? Păi, imaginile nu mint. Ce vă face atitudinea asta, decât ipocriți?
Miracolul cred că se leagă strâns de intrarea României în Uniunea Europeană. Odată cu această intrare, oamenii s-au reorientat, căci …dă-le dreaq de principii, banu’ face joaca, nu? Au început să curgă bani, pentru …spălare pe creier, și orientarea 100% către politicile Uniunii. Deci, dacă zice Bruxelles, se execută nu se discuta, da? Hai gura! Ai curajul să gândești pentru ține? Ce tupeu!
Situația devine tot mai gravă, căci și frații noștrii de peste ocean sunt tot mai afectați de aceste schimbări. De fapt, stânga internaționalistă, globalistă, și cum o mai fi, are un plan. Ea ne vrea binele, corporațiile, mogulii, băncile, ei toți ne vor binele. Și noi, ca proștii, mișcăm în front nene. Unii din noi nu vor dizolvarea granițelor, nu vor o lume roz-bombon, fără granițe, dar cu mici-mari incidente pe la metrouri, poduri, stații de autobuz. Și, ce este cel mai ușor, cel mai la îndemână, o știm din istorie? Păi, le închidem gura! Cum? Întâi cu binișorul, apoi cu amenințări, apoi cu fapte mici, apoi gogomănia se face tot mai mare. Din păcate, oamenii nu învață nimic din istorie în general, și nu văd venind …faptele mari.
O altă finețe grosolană a sistemului, vizibilă din avion, este următoarea. Dacă agenda spune: copacii sunt roșii. Tu spui: fugi de aici, că sunt verzi! Agenda, vine și urlă: libertate de exprimare! Vreau să mă exprim! Am drepturi!
Daca tu spui: cerul este albastru – și Agenda vede, și ea știe, că de aia e Agendă, știe că în ea scrie că cerul este roșu. Să te ții! Poți tu să urli cu libertatea de exprimare, cu drepturi, cu biologie, cu dovezi …nu contează! Agenda știe! Și tu ai face bine să taci.
Începem să ne lovim de uitare. Uitare voită. Cine are ceva de spus este lăsat în plata Domnului. Se primesc telefoane, ca pe vremuri, astfel încât posibile colaborări să nu se întâmple niciodată. Se șușotește, se vorbește despre persoana x, se spune că este așa și pe dincolo, înfierari în gazete mai mult sau mai puțin publice. Toate acestea în numele Democrației! Lipsa libertății în numele Libertății! Nu asta au făcut toate sistemele totalitare până acum?
Bineînțeles, cele mai multe televiziuni sunt de acord cu cenzura, o promovează, promovează agenda care trebuie. Ziarele? La fel. Filmele? La fel. Muzica? Mai scapă pe lângă și chestii mișto, dar în general …varză cu carne. Cărțile? Vor umbla și la ele. Doar …Baltagul este incorect politic, să nu mai vorbim de Ion. Moromeții e ok? Să ne spună binecuvântata cenzură! Din cartier de la mine situația se vede nasol, nasol de tot. Ca pe vremurile dinainte de 89. Oameni luați în brațe de sistem, răsplătiți, remunerați, impuși, aduși în față, coșmarul parcă nu mai are capăt. Libertate? În capul meu. Cam atât. Mulți nici măcar acolo nu o mai au. În cap sau în suflet. Au devenit asemeni câinelui lui Pavlov.
Din păcate, că de obicei, peste 10, 20 de ani, când oamenii nu vor mai putea suporta, se vor scutura de nenorocirea asta. Dar ce veți spune atunci? De ce a durat atât de mult? Ce veți face cu cei care au suferit din pricina tăcerii voastre complice? Ce le veți spune? Că nu ați știut? Ca după comunism? Că nu știați că doare, că oamenii suferă, că oamenilor li se distrug vieți, suflete, și toate acestea în numele unei ideologii?
Deocamdată, e suportabil. Te închide aici, te duci dincolo, te închide dincolo, te mai duci 10 metri într-o parte. Fiind oameni creativi, încă găsim soluții. Ca un adevărat șarpe boa, sistemul nu lasă prada din strânsoare. Strânge tot mai tare. Centimetru cu centimetru. Până ne vor ieși ochii din cap. Momentan respirăm. Doar le simțim pielea rece în jurul nostru. Cât vom mai respira? Cine va tăia capul Șarpelui? Până vom ajunge acolo, tu cititorule, mic Dumnezeu, ai un buton, că acum nu mai dai informații la biroul Securității, ci apeși un buton. Nu mă, nu ăla de block. Ăla de report. Ca să ne arunci pe veci afară din minunata lume nouă. Deci, te rog cititorule, dă și la acest text un report! Ca să fie treaba oablă! Mersi!

Preluare: activenews.ro / Autor: Paul Hitter

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here