«EUROPA ÎN CARE PUTEM CREDE» – declarația de la Paris

1
475

Europa mitologieDeclarația de la Paris «EUROPA ÎN CARE PUTEM CREDE» este concepută de un grup de intelectuali conservatori care s-au întâlnit în luna mai și au redactat-o.

1. Europa este casa noastră.

Europa ne aparţine şi noi aparţinem Europei. Aici este casa noastră; nu avem altundeva. Motivele pentru care Europa ne este scumpă depăşesc capacitatea noastră de a ne explica sau justifica această credincioşie. Este vorba de o istorie comună, de speranţe şi iubiri. Este vorba despre obiceiuri împământenite, de clipe de patos şi durere. Este vorba despre inspiraţionala experienţă a reconcilierii şi promisiunea unui viitor împreună. Peisaje şi evenimente obişnuite sunt pline de semnificaţii speciale pe care doar noi le putem înţelege. Acasă este acolo unde lucrurile ne sunt familiare şi unde rămânem recunoscuţi oricât de mult am rătăcit. Aceasta este adevărata Europă, preţioasa noastră civilizaţie pe care nimic nu o poate înlocui.
2. Suntem sub ameninţarea unei false Europe.

Europa, cu toată bogăţia şi măreţia ei, se găseşte sub ameninţarea unei false înţelegeri a propriei identităţi. O falsă Europă care se vede pe sine ca o culme a civilizaţiei, dar în realitate ne va confisca căminul. Care face apel la virtuţile autentic europene, pe care însă le exagerează şi distorsionează, în timp ce ea însăşi rămâne oarbă la propriile vicii. Această falsă Europă, care se complace în promovarea unei caricaturi partizane a istoriei noastre, este iremediabil discriminatorie faţă de trecut. Adepţii ei aleg să fie orfani fără trecut şi prezintă starea de orfan fără familie şi cămin ca pe o cucerire nobilă a prezentului. Astfel, falsa Europă se erijează ca înaintemergătoarea unei comunităţi universale care de fapt nu este nici comunitate, nici universală.
3. Falsa Europă este utopică şi tiranică.

Campionii falsei Europe sunt vrăjiţi de superstiţia progresului inevitabil. Cred că Istoria este de partea lor, iar această credinţă îi face aroganţi şi dispreţuitori, incapabili să mai recunoască defectele lumii la care pun umărul, o lume în care nu mai există naţiuni şi culturi. În plus, aceştia ignoră adevăratul izvor al virtuţilor umane pe care le preţuiesc – la fel ca şi noi. Ei ignoră sau chiar resping rădăcinile creştine ale Europei. Şi sunt extrem de atenţi să nu-i ofenseze pe musulmani, despre care îşi închipuie că vor adopta cu bucurie perspectiva lor seculară şi multiculturală. Năpădită de prejudecăţi, superstiţie şi ignoranţă şi orbită de viziunea înfumurată şi plină de sine a unui viitor utopic, falsa Europă înăbuşă în mod automat orice dezacord. Ceea ce se face, desigur, în numele libertăţii şi toleranţei.

4. Trebuie să apărăm adevărata Europă.

Mergem pe un drum înfundat. Cea mai mare ameninţare cu privire la viitorul Europei nu este nici intervenţionismul rus, nici imigraţia musulmană. Cel mai mare risc pentru adevărata Europă este menghina în care falsa Europă ne ţine imaginaţia. Naţiunile şi cultura noastră sunt golite de conţinut şi înlocuite de fantasma unei Europe iluzorii. Ne angajăm să ţinem piept acestei ameninţări la adresa viitorului. Vom apăra, susţine şi promova adevărata Europă, Europa căreia cu toţii îi aparţinem de fapt.

5. Solidaritatea şi loialitatea civică încurajează participarea activă.

Adevărata Europă aşteaptă şi încurajează o participare activă la proiectul comun al vieţii politice şi culturale. Idealul european este cel de solidaritate bazată pe acceptarea unui corp de legi care se aplică tuturor şi are cerinţe limitate. Această acceptare nu a luat întotdeauna forma democraţiei reprezentative. Dar tradiţia noastră de supunere civică reflectă un acord fundamental cu tradiţiile noastre politice şi culturale, în orice formă s-ar manifesta ele. În trecut, europenii s-au luptat pentru un sistem politic mai deschis participării populare şi suntem pe drept cuvânt mândri de aceasta. Chiar în timp ce duceau această luptă, uneori prin revoltă făţişă, europenii au afirmat mereu cu tărie că, în ciuda nedreptăţilor şi eşecurilor, tradiţiile popoarelor de pe acest continent ne aparţin tuturor. Un devotament atât de puternic pentru reformă arată Europa ca pe un loc care a căutat mereu dreptatea. Acest spirit de progres s-a născut din dragostea şi fidelitatea pe care am arătat-o patriei.
6. Nu suntem supuşi pasivi.

Spiritul unităţii europene ne permite să le acordăm încrederea celor din piaţa publică, chiar dacă ne sunt străini. Parcurile publice, pieţele centrale şi largile bulevarde ale oraşelor europene exprimă spiritul politic European: împărtăşim o viaţă în comun şi treburile publice (res publica). Presupunem că este de datoria noastră să ne asumăm responsabilitatea pentru viitorul societăţilor în care trăim. Nu suntem supuşi pasivi aflaţi sub dominaţia unei puteri despotice, fie ea sacră sau seculară. Nu ne prosternăm în faţa forţelor implacabile ale istoriei. A fi european însemnă să fii capabil de acţiune politică şi istorică. Suntem autorii destinului nostru comun.
7. Statul-naţiune este emblema Europei.

Adevărata Europă este o comunitate de naţiuni. Avem fiecare propria limbă, propriile tradiţii şi graniţe. Dar am recunoscut întotdeauna înrudirea noastră, chiar şi atunci când ne-am găsit pe poziţii opuse sau chiar în război. Această unitate în diversitate ni se pare firească. Dar este deopotrivă remarcabilă şi preţioasă, pentru că nu este nici naturală, nici inevitabilă. Cea mai obişnuită formă politică de unitate în diversitate este imperiul, exact ceea ce regii războinici ai Europei au încercat să creeze iar şi iar după căderea Imperiului Roman. Atracţia formulei imperiale a fost îndelungată, dar în final a învins statul-naţiune, forma politică ce conferă suveranitate popoarelor. Statul-naţiune a devenit astfel emblema civilizaţiei europene.
8. Nu susţinem o unitate impusă cu forţa.

O comunitate naţională se autoguvernează cu mândrie, adesea se laudă cu realizările în plan naţional în domeniul artei sau al ştiinţelor şi concurează cu alte naţiuni. Uneori aceasta s-a făcut şi pe câmpul de luptă, ceea ce a rănit Europa – uneori profund – dar nu a reuşit niciodată să compromită unitatea noastră culturală. De fapt, s-a întâmplat chiar contrariul. Pe măsură ce statele-naţiune ale Europei deveneau tot mai recunoscute şi de sine-stătătoare, identitatea Europeană comună s-a consolidat. După teribila vărsare de sânge a celor două Războaie Mondiale din prima jumătate a secolului XX, am pornit la drum cu o hotărâre şi mai mare de a ne cinsti moştenirea culturală comună. Aceasta dovedeşte profunzimea şi forţa Europei ca civilizaţie cosmopolită în adevăratul sens al cuvântului. Nu căutăm unitatea impusă cu forţa de tipul unui imperiu. Dimpotrivă, Europa cosmopolită recunoaşte că iubirea de patrie şi supunerea civică faţă de ţară includ şi o deschidere către lumea largă.
9. Creştinismul a încurajat unitatea culturală.

Adevărata Europă a fost marcată de creştinism. Împărăţia universală a Bisericii – una a duhului – i-a conferit unitate culturală Europei, fără a avea nevoie şi de un imperiu politic. Aceasta a permis înflorirea culturilor şi cetăţeniilor specifice în sânul unei culturi Europene comune. Autonomia a ceea ce azi numim societatea civilă a devenit o caracteristică a vieţii europene. Evanghelia creştină nu impune legea divină în treburile statului, ci permite afirmarea şi cinstirea legilor seculare ale naţiunilor în diversitatea lor, fără ca aceasta să prezinte vreo ameninţare la adresa unităţii noastre. Nu întâmplător declinul credinţei creştine în Europa a coincis cu reluarea eforturilor de a stabili o unitate politică, un imperiu al banului şi regulilor prezentat sub masca unor sentimente de universalism pseudoreligios. Este ceea construieşte şi promovează în prezent Uniunea Europeană.
10. Europa se hrăneşte din rădăcinile sale creştine.

Adevărata Europă afirmă demnitatea egală a fiecărei persoane indiferent de sex, statut sau rasă. Aceasta provine tot din rădăcinile noastre creştine. Bunele noastre virtuţi provin toate din moştenirea noastră creştină: echitatea, compasiunea, mila, iertarea, împăcarea, caritatea. Creştinismul a revoluţionat relaţia dintre bărbat şi femeie, preţuind dragostea şi fidelitatea reciprocă într-un mod nemaiîntâlnit. Legământul căsătoriei le permite bărbaţilor şi femeilor să înflorească în comuniune. Majoritatea sacrificiilor noastre sunt de dragul consortului sau al copiilor noştri. Acest duh jertfelnic constituie o altă contribuţie creştină la Europa pe care o iubim.
11. Rădăcinile clasice încurajează excelenţa.

Adevărata Europă îşi trage extrage inspiraţia şi din tradiţia clasică. Ne recunoaştem oglindiţi în literatura antică greacă şi romană. Ca europeni, ne străduim să atingem măreţia, cununa virtuţilor clasice. Uneori, aceasta a condus la o competiţie violentă pentru supremaţie. Dar, în cea mai bună versiune a sa, aspiraţia către excelenţă continuă să inspire europenii să compună muzică şi să creeze obiecte de artă de o frumuseţe inegalabilă şi să facă descoperiri istorice în ştiinţă şi tehnologie. Adevărata Europă nu a uitat vreo clipă nici virtuţile severe ale calmilor romani, nici mândria participării civice şi spiritul de investigare filosofică ale grecilor antici. Şi acestea fac parte din moştenirea noastră culturală.
12. Europa este un proiect comun.

Adevărata Europă nu a fost niciodată perfectă. Cei care ne propun o falsă Europă nu greşesc când îşi doresc dezvoltare şi reformare. S-au realizat multe după 1945 şi după 1989 – realizări pe care trebuie să le cinstim şi să le sărbătorim. Viaţa noastră comună este un proiect în lucru, nu o moştenire împietrită. Dar viitorul Europei rezidă în reafirmarea credinţei noastre în cele mai bune tradiţii, nu într-un universalism contrafăcut care cere uitare şi repudiere de sine. Europa nu a început odată cu Iluminismul. Uniunea Europeană nu împlineşte dezideratul de cămin drag al nostru. Adevărata Europă este şi va fi întotdeauna o comunitate de naţiuni de sine-stătătoare, care uneori îşi apără cu înverşunare diferenţa, dar mereu unite prin moştenirea spirituală pe care o dezbat şi dezvoltă împreună, pe care o împărtăşesc şi o iubesc.

13. Ne pierdem căminul. Adevărata Europă este în primejdie.

Suntem pe cale să pierdem multe: suveranitatea popoarelor, rezistenţa la imperialism, cosmopolitismul civic capabil de iubire, moştenirea creştină a unei vieţii umane şi demne, angajamentul viu faţă moştenirea antichităţii greco-romane. Pe măsură ce promotorii falsei Europe construiesc un fals creştinism al drepturilor universale ale omului, noi ne pierdem căminul.
14. Se promovează o falsă libertate.

Falsa Europă afişează un devotament fără precedent pentru libertatea umană. O libertate care, totuşi, este foarte părtinitoare şi se prezintă mai degrabă ca eliberare de orice constrângere: eliberare sexuală, libertatea de auto-exprimare, libertatea de a fi „tu însuţi”. Generaţia studenţilor care au participat la revolta din 1968 priveşte aceste libertăţi ca pe nişte victorii preţioase în faţa unui regim cultural cândva opresiv şi atotputernic. Se percep pe ei înşişi ca mari eliberatori, iar imoralitatea le este aclamată ca o adevărată realizare morală pentru care întreaga lume ar trebui să le fie recunoscătoare.
15. Individualismul, izolarea şi lipsa de ţel se răspândesc.

Pentru generaţiile europene mai tinere, realitatea nu pare atât de aurită. Libertinajul hedonist adesea provoacă plictiseală şi un sentiment profund de lipsă de ţel. Legătura căsătoriei a slăbit. Valurile libertăţii sexuale care se rostogolesc peste tineri le înăbuşă dorinţa profundă de a se căsători şi a-şi întemeia familii. O libertate care înăbuşă cea mai profundă aspiraţie a inimii devine blestem. Societăţile noastre par să se afunde în individualism, izolare şi lipsă de ţel. În locul libertăţii, suntem condamnaţi la conformismul lipsit de substanţă al culturii consumeriste şi mediatice. Avem datoria să spunem adevărul: Generaţia 1968 a distrus, nu a construit. Au creat un gol pe care acum îl umplu reţelele de socializare online, turismul ieftin şi pornografia.
16. Suntem reglementaţi şi gestionaţi.

Chiar în timp ce pretutindeni este ridicată în slăvi libertatea fără precedent de care cetăţenii se bucură în ziua de astăzi, viaţa europenilor devine tot mai amplu reglementată. Regulile – adesea elaborate de birocraţi fără chip care merg mână în mână cu interese puternice – ne guvernează relaţiile de muncă, deciziile de afaceri, calificările educaţionale, ştirile şi divertismentul. Iar Europa încearcă acum să strângă şurubul în ceea ce priveşte regulile libertăţii de exprimare, o libertate pe care se întemeiază însăşi Europa, căci reprezintă manifestarea libertăţii de conştiinţă. Noile restricţii nu vizează obscenitatea sau alte atacuri la adresa decenţei în viaţa publică. Ceea ce doreşte, de fapt, să restricţioneze clasa guvernantă a Europei este exprimarea politică. Liderii politici care rostesc adevăruri incomode despre Islam şi imigraţie sunt târâţi prin tribunale. Corectitudinea politică impune tabuuri puternice, care împiedică orice punere sub semnul întrebării a stării de fapt. Falsa Europă nu încurajează de fapt o cultură a libertăţii, ci promovează o cultură a omogenizării consumeriste şi a conformismului impus politic.
17. Multiculturalismul nu funcţionează.

Falsa Europă se mai mândreşte şi cu un devotament fără precedent faţă de principiul egalităţii. Pretinde că promovează non-discriminarea şi incluzivitatea faţă de toate rasele, religiile şi identităţile. În această privinţă, progresele sunt autentice, dar au fost însoţite de o detaşare utopică de realitate. În decursul unei singure generaţii, cea anterioară, Europa a pus în aplicare un proiect măreţ de multiculturalism. A cere sau promova adaptarea nou-veniţilor de religie musulmană la obiceiurile şi moravurile noastre, ca să nu pretindem şi la religia noastră, este considerat ca o nedreptate flagrantă. Ni se spune că devotamentul nostru pentru egalitate ne cere să renunţăm la orice urmă de pretenţie că am avea o cultură superioară. În mod paradoxal, aventura multiculturală a Europei, care neagă rădăcinile creştine ale acesteia, promovează o formă exagerată şi himerică a idealului creştin de caritate universală. Le cere popoarelor Europene un grad de negare de sine care frizează sfinţenia. Ni se cere să confirmăm însăşi colonizarea propriei patrii şi moartea propriei culturi ca cea mai mare realizare europeană a secolului XXI – un act de sacrificiu colectiv făcut de dragul unei noi comunităţi globale a păcii şi prosperităţii, care s-ar naşte acum.
18. Rea-credinţă.

Este o doză mare de rea-credinţă în acest raţionament. Cu siguranţă majoritatea celor din clasa guvernantă recunosc superioritatea culturii europene, dar refuză afirmarea ei publică într-o manieră care ar putea leza imigranţii. Dată fiind această superioritate, ei cred că asimilarea va avea loc în mod natural şi rapid. Ca o reverberaţie ironică a vechii gândiri imperialiste, clasa guvernantă europeană presupune că aceştia vor deveni de la sine ca „noi”, prin legea naturii şi a istoriei, neputând concepe faptul că s-ar putea să se întâmple chiar pe dos. Între timp, multiculturalismul se aplică în mod oficial ca instrument terapeutic de gestionare a nefericitelor tensiuni culturale „temporare”.
19. Creşterea tiraniei tehnocratice.

Există însă o doză şi mai mare de rea-credinţă, una de natură întunecată. În decursul celei mai recente generaţii, un segment tot mai amplu al clasei noastre guvernante a decis că globalizarea accelerată îi favorizează propriile interese. Vor să construiască instituţii supranaţionale pe care să le poată controla fără inconvenientele rezultate din suveranitatea populară. Devine tot mai limpede că „deficitul de democraţie” din Uniunea Europeană nu mai este o simplă problemă tehnică ce poate fi remediată prin mijloace tehnice. Ci este mai degrabă o caracteristică fundamentală şi apărată cu zel. Fie că sunt legitimaţi de presupuse necesităţi economice, fie de legislaţia internaţională a drepturilor omului, care se dezvoltă în mod autonom, mandarinii supranaţionali ai instituţiilor UE confiscă viaţa politică a Europei, răspunzând la toate provocările cu acelaşi argument tehnocrat: „Nu există alternativă”. Aceasta este tirania ascunsă, dar tot mai reală, cu care ne confruntăm.
20. Falsa Europă este fragilă şi neputincioasă.

Vina tragică a falsei Europe devine tot mai evidentă, în ciuda faptului că partizanii ei fac eforturi majore pentru a întreţine falsele iluzii. Mai presus de orice, falsa Europă se dovedeşte mai slabă decât şi-ar fi imaginat cineva. Nu distracţiile populare şi consumul de bunuri materiale sunt cele care susţin viaţa cetăţii. Lipsite de idealuri mai înalte şi descurajate, prin ideologia multiculturalistă, de a-şi mai exprima mândria patriotică, societăţile moderne cu greu îşi mai găsesc resursele pentru a se apăra. Mai mult chiar, încrederea cetăţenească şi coeziunea socială nu se consolidează prin retorica incluzivităţii sau cu ajutorul unui sistem economic impersonal dominat de corporaţii-gigant multinaţionale. Trebuie să o spunem pe şleau: societăţile europene scârţâie din toate încheieturile. Dacă deschidem mai bine ochii, vom vedea o utilizare tot mai mare a puterii guvernamentale, inginerii sociale şi îndoctrinare prin educaţie. Azi, soldaţii înarmaţi de pe străzile noastre nu sunt acolo doar pentru a combate terorismul islamic, ci şi pentru a gestiona situaţii precum protestele violente împotriva sistemului sau mulţimile de fani beţi care ies de la meciurile de fotbal. Fanatismul în fotbal este un semn disperat al nevoii profund umane de solidaritate, pe care falsa Europă nu o poate împlini.
21. Se instalează o cultură a negării de sine.

Elita intelectuală europeană se numără, din nefericire, printre principalii apărători ai pretenţiilor falsei Europe. Fără îndoială, universităţile noastre reprezintă gloria civilizaţiei europene. Dar, dacă acestea căutau cândva să transmită noilor generaţii înţelepciunea acumulată din vremurile trecute, astăzi majoritatea universitarilor echivalează gândirea critică cu o negare simplistă a trecutului. Un punct de referinţă esenţial al spiritului european este disciplina riguroasă a sincerităţii şi obiectivităţii intelectuale. Dar, de două generaţii încoace, acest nobil ideal s-a schimbat. Ascetismul intelectual care cândva căuta să elibereze mintea de tirania opiniei dominante a devenit adesea conformism automat şi respingere a tot ceea ce ne caracterizează. Această poziţie de respingere culturală funcţionează ca un surogat facil de gândire critică. De o generaţie încoace, acest surogat intelectual se practică în sălile de conferinţă, devine doctrină, dogmă. Iar aderarea la el este etichetată drept dovadă de iluminare, de rafinament spiritual. În consecinţă, universităţile au devenit agenţi activi ai disoluţiei culturale.
22. Elitele îşi etalează cu aroganţă virtutea.

Clasa noastră guvernantă face posibil progresul drepturilor omului. Se luptă pentru a preveni efectele schimbărilor climatice. Proiectează o economie de piaţă globală unificată şi armonizează politicile de taxare. Monitorizează progresele realizate în privinţa egalităţii de gen. Fac atât de multe pentru noi! Ce mai contează procesul prin care ajung să ne conducă? Ce importanţă mai are că popoarele Europei devin tot mai sceptice cu privire la conducere?
23. Există alternativă.

Creşterea nivelului de scepticism este pe deplin justificată. Azi, Europa este dominată de un materialism lipsit de sens şi incapabil să mai motiveze femeile şi bărbaţii să-şi mai întemeieze familii şi să nască copii. O cultură a negării de sine privează generaţiile viitoare de un sens al identităţii. În unele ţări europene există deja regiuni întregi în care musulmanii locuiesc într-un regim de autonomie neoficială în raport cu legea locală, ceea ce-i face de facto colonişti, nu compatrioţi. Individualismul ne izolează unul de celălalt. Globalizarea schimbă perspectiva de viaţă a milioane de persoane. Când sunt confruntaţi cu aceste adevăruri, guvernanţii ne spun că ei nu fac decât să îmblânzească inevitabilul, adaptându-se la necesităţile implacabile. Nu există altă opţiune şi este iraţional să opui rezistenţă. Lucrurile nu pot fi deturnate. Cei care obiectează suferă de nostalgie, drept pentru care sunt „pe drept cuvânt” etichetaţi ca „rasişti” sau „fascişti”. Pe măsură ce diviziunea socială şi neîncrederea civică devin tot mai evidente, viaţa publică din Europa devine tot mai mânioasă şi mai ranchiunoasă, sentimente despre care nimeni nu ştie până unde vor putea fi împinse. Nu trebuie să mai continuăm pe acest drum. Trebuie să ne scuturăm de tirania falsei Europe. Există alternativă.

24. Trebuie să respingem pseudoreligia.

Orice lucrare de înnoire începe cu o autocunoaştere de tip teologic. Universalismul şi pretenţiile universaliste ale falsei Europe o revelează pe aceasta ca fiind o întreprindere pseudoreligioasă, care propune un puternic angajament de credinţă, dar şi anateme. Această atitudine constituite puternicul opiu care paralizează organismul politic al Europei. Trebuie să subliniem că aspiraţiile religioase ţin de domeniul religiei, nu al politicului – şi cu atât mai puţin al unei administraţii birocratice. Din această perspectivă, pentru a ne recupera puterea de influenţă politică şi istorică, trebuie să „resecularizăm” viaţa publică europeană.
25. Trebuie să restaurăm adevăratul liberalism.

Pentru aceasta va fi nevoie să renunţăm la limbajul mincinos care ocoleşte responsabilitatea şi favorizează manipularea ideologică. Discuţiile despre diversitate, incluziune şi multiculturalism sunt vorbe goale. Adesea, acest limbaj este folosit pentru a prezenta eşecurile drept realizări: destrămarea solidarităţii sociale este „de fapt” un semn de primire, toleranţă şi incluziune. Acesta este un limbaj de marketing, care îşi propune să ascundă realitatea, nu să o clarifice. Trebuie să ne recâştigăm respectul pentru realitate. Limbajul este un instrument delicat care îşi pierde lustrul când este folosit pe post de buzdugan. Ar trebui să veghem la decenţa limbajului. Recursul la denunţ este un semn de decadenţă a momentului actual. Nu trebuie să tolerăm intimidarea verbală şi cu atât mai puţin ameninţările cu moartea. Trebuie să îi protejăm pe cei care vorbesc raţional, chiar şi atunci când ni se pare că se înşală în vederile lor. Viitorul Europei trebuie să fie liberal în sensul bun al cuvântului, ceea ce înseamnă să fie profund ataşat deschiderii către dezbaterea publică solidă, eliberată de orice ameninţări de violenţă sau coerciţie.
26. Avem nevoie de oameni de stat responsabili.

Să rupem vraja falsei Europe şi cruciada ei utopică şi pseudoreligioasă către o lume fără frontiere înseamnă să nutrim un nou sens politic şi un nou tip de om de stat. Un bun lider politic administrează bunăstarea unui anumit popor. Un bun om de stat vede moştenirea noastră europeană comună şi tradiţiile naţionale specifice ca pe daruri măreţe şi dătătoare de viaţă, dar şi ca pe lucruri fragile. El nu respinge o astfel de moştenire, nici nu riscă să o piardă de dragul unor vise utopice. El va râvni să fie cinstit de poporul său, nu va înseta după aprobarea „comunităţii internaţionale”, care este de fapt aparatul de relaţii publice al oligarhiei.
27. Trebuie să ne reînnoim unitatea şi solidaritatea la nivel naţional.

Să recunoaştem caracterul particular al fiecărei naţiuni europene şi a specificului ei creştin fără a ne lăsa intimidaţi de pretenţiile false ale multiculturalismului. Imigraţia fără asimilare înseamnă colonizare, iar acest fapt trebuie respins. Ne aşteptăm pe drept cuvânt ca cei care vin în ţările noastre să devină membri ai naţiunilor noastre şi să adopte felul nostru de a fi. Această aşteptare trebuie să fie consolidată prin politici sănătoase. Limbajul multiculturalismului a fost importat din America. Dar marea imigraţie americană a avut loc în pragul secolului XX, o perioadă de remarcabilă creştere economică dintr-o ţară în care practic nu exista niciun sistem de servicii sociale. Dar această ţară avea un foarte puternic simţ al identităţii naţionale, aşteptându-se de la imigranţi să se adapteze la acesta. După ce a acceptat un mare număr de imigranţi, America şi-a închis uşile timp de aproape două generaţii. Europa trebuie să înveţe din această experienţă americană, nu să preia ideologiile contemporane care circulă în prezent acolo. Respectiva experienţă istorică ne arată că locul de muncă este un motor puternic de asimilare, că un sistem de asigurări sociale generos împiedică această asimilare şi că o conducere politică prudentă dictează uneori reducerea – chiar drastică – a numărului de imigranţi acceptaţi. Nu trebuie să permitem ideologiei multiculturale să ne deformeze judecata politică în ceea ce priveşte optima slujire a binelui comun. Şi este nevoie de comunităţi naţionale suficient de unitare pentru a vedea care este binele lor comun.
28. Doar imperiile sunt multiculturale.

După al Doilea Război Mondial, Europa Occidentală a cultivat democraţiile vitale. După destrămarea Imperiului Sovietic, naţiunile central-europene şi-au recăpătat vitalitatea civică. Acestea se numără printre cele mai preţioase realizări ale Europei. Dar vor fi pierdute dacă nu încercăm să rezolvăm problema imigraţiei şi pe cea a schimbărilor demografice din naţiunile noastre. Numai imperiile pot fi multiculturale. Astfel va deveni şi Uniunea Europeană dacă nu reuşim să reconstruim solidaritatea şi unitatea civică drept criterii de evaluare pentru politicile de imigraţie şi strategiile de asimilare.
29. O ierarhie adecvată nutreşte bunăstarea socială.

Mulţi cred în mod greşit că Europa este frământată numai de controversa din jurul imigraţiei. În realitate, acesta este doar unul dintre aspectele unui proces general de destrămare a ţesutului social care trebuie oprit şi reparat. Trebuie să recuperăm demnitatea anumitor roluri sociale. Părinţii şi profesorii au datoria de a-i forma pe cei care le-au fost daţi în grijă. Trebuie să rezistăm cultului experienţelor câştigate pe seama înţelepciunii, tactului şi căutării unei vieţi cultivate. Europa nu se poate înnoi fără a respinge în mod hotărât egalitarismul exagerat şi reducerea înţelepciunii la expertiză tehnică. Apreciem realizările politice ale erei moderne. Bărbaţii şi femeile trebuie să aibă drepturi egale de a decide treburile cetăţii. Drepturile fundamentale trebuie protejate. Dar o democraţie sănătoasă necesită ierarhii sociale şi culturale care încurajează căutarea excelenţei şi îi cinstesc pe cei care slujesc binele comun. Trebuie să refacem sentimentul de măreţie spirituală şi să-i acordăm cinstea cuvenită pentru ca civilizaţia noastră să poată contracara puterea tot mai mare a banului, pe de o parte, şi distracţia vulgară, pe de alta.
30. Trebuie să restaurăm cultura morală.

Demnitatea umană înseamnă mai mult decât dreptul de a fi lăsat în pace, iar doctrina internaţională a drepturilor omului nu epuizează dorinţa de dreptate şi cu atât mai puţin dorinţa de bine. Europa are nevoie de un consens înnoit asupra culturii morale, astfel încât oamenii să fie conduşi către o viaţă virtuoasă. Nu trebuie să permitem ca o falsă imagine a libertăţii să împiedice folosirea prudentă a legii pentru a combate viciul. Trebuie să iertăm slăbiciunea umană, dar Europa nu poate prospera fără recuperarea unei aspiraţii comune către o conduită dreaptă şi către excelenţă umană. O cultură a demnităţii decurge din decenţă şi din împlinirea datoriei de către fiecare la locul său din societate. Trebuie să reînnoim respectul reciproc dintre clasele sociale, trăsătură caracteristică pentru o societate care preţuieşte contribuţiile tuturor.
31. Piaţa trebuie îndreptată spre scopuri sociale.

Deşi recunoaştem aspectele pozitive ale economiei de piaţă, trebuie să rezistăm la tentaţia ideologiilor care încearcă să organizeze întreaga societate conform logicii pieţei libere. Nu totul este de vânzare. Pieţele funcţionale necesită domnia legii, iar scopul celei din urmă trebuie să fie mai mult decât eficienţa economică. Piaţa funcţionează cel mai bine când beneficiază de instituţii sociale puternice şi organizate după propriile principii, care nu ţin de logica pieţei. Creşterea economică, deşi benefică, nu reprezintă cea mai înaltă valoare. Piaţa trebuie orientată spre scopuri sociale. Astăzi, corporaţiile-gigant ameninţă până şi suveranitatea politică. Naţiunile trebuie să coopereze pentru a gestiona aroganţa şi indiferenţa forţelor economice globale. Susţinem folosirea judicioasă a puterii administrative pentru a susţine bunuri sociale non-economice.
32. Este nevoie de o reformă a educaţiei.

Credem că Europa are o istorie şi o cultură demne de a fi păstrate. Universităţile noastre, totuşi, trădează prea des moştenirea noastră culturală. Este nevoie de o reformă a programelor educaţionale pentru a încuraja transmiterea culturii noastre comune, nu de o îndoctrinare a oamenilor într-o cultură a negării de sine. Profesorii şi mentorii de la toate nivelurile de educaţie au datoria memoriei. Trebuie să se mândrească cu rolul lor de punte între generaţiile trecute şi cele viitoare. Trebuie să reînnoim cultura înaltă a Europei stabilind frumosul şi sublimul ca standard comun şi respingând degradarea artelor într-un fel de propagandă politică. Aceasta necesită cultivarea unei noi generaţii de mecena. Corporaţiile şi birocraţii s-au dovedit a fi slabi gestionari ai artelor.
33. Căsătoria şi familia sunt esenţiale.

Căsătoria stă la temelia societăţii civile şi a armoniei între bărbaţi şi femei. Este legătura intimă centrată pe susţinerea gospodăriei şi creşterea copiilor. Afirmăm că cele mai importante roluri pe care le avem în societate şi ca fiinţe umane sunt cele de tată, respectiv mamă. Căsătoria şi copiii sunt de nelipsit din orice viziune a prosperităţii umane. Copiii necesită sacrificiu din partea celor care îi aduc pe lume. Acest sacrificiu este nobil şi trebuie onorat. Susţinem politicile sociale judicioase care încurajează şi consolidează căsătoria, naşterea şi creşterea copiilor. O societate care nu este deschisă faţă de naşterea propriilor copii nu are viitor.

34. Noţiunea de populism trebuie reexaminată.

În Europa de astăzi există o mare doză de anxietate cu privire la ascensiunea a ceea ce este desemnat drept „populism”, cu toate că termenul nu este niciodată definit şi se foloseşte mai ales în sens peiorativ. Ne exprimăm rezerva cu privire la aceasta. Europa trebuie mai degrabă să se hrănească din înţelepciunea profundă a propriilor tradiţii decât să recurgă la lozinci simpliste şi apeluri emoţionale care învrăjbesc. Însă recunoaştem că o mare parte din acest fenomen politic poate constitui o rebeliune sănătoasă împotriva tiraniei falsei Europe, care etichetează ca „antidemocratică” orice ameninţare la propria legitimitate morală. Aşa-zisul „populism” pe drept cuvânt pune sub semnul întrebării dictatura sistemului, „fanatismul centrului”. Este dovada că, până şi în cultura noastră politică degradată şi sărăcită, capacitatea de acţiune istorică a popoarelor europene poate renaşte.
35. Viitorul nostru este adevărata Europă.

Respingem pretenţia falsă că nu există alternativă responsabilă la solidaritatea artificială şi lipsită de suflet a pieţei unice, a birocraţiei transnaţionale şi a societăţii de divertisment. Pâinea şi circul nu sunt suficiente. adevărata Europă reprezintă alternativa responsabilă.
36. Trebuie să ne asumăm responsabilitatea.

În acest moment, le cerem tuturor europenilor să ni se alăture în respingerea fanteziei utopice a unei lumi multiculturale fără frontiere. Suntem îndreptăţiţi să ne iubim patriile natale şi ne dorim să le transmitem integral copiilor noştri nobilul tezaur cultural şi identitar care ne-a fost încredinţat. Ca europeni, avem şi o moştenire culturală comună, iar această moştenire ne cerem să trăim împreună în pace ca o Europă a naţiunilor. Să reînnoim suveranitatea naţională şi să ne regăsim demnitatea unei responsabilităţi politice comune pentru viitorul Europei!

Phillipe Bénéton (France)
Rémi Brague (France)
Chantal Delsol (France)
Roman Joch (Česko)
Lánczi András (Magyarország)
Ryszard Legutko (Polska)
Roger Scruton (United Kingdom)
Robert Spaemann (Deutschland)
Bart Jan Spruyt (Nederland)
Matthias Storme (België)

thetrueeurope.eu

loading...

1 COMENTARIU

  1. O singură remarcă: nu este Europa adevărată sau falsā, ci fosta şi noua Europă.
    Dacă nu ar fi fost un grup de intelectuali, ar fi spus tranşant cum stau lucrurile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here