Și a văzut Dumnezeu că este bine… (I)

0
318

„Și a văzut Dumnezeu că este bine”, se spune în Facerea, după fiecare dintre lucrările pe care Dumnezeu le execută în cele 7 zile, precum cerul și pământul, în ziua a patra. De parcă Dumnezeu s-ar fi așteptat să poată fi și altfel decât bine, de vreme ce le-a făcut chiar El, Ființa Perfectă, de parcă nu avea un studiu de impact, de parcă ar fi putut să-și spună: „Să fiu a naibii! Asta chiar a ieșit! Cine ar fi crezut?! Nu eu…!”.

Biblia, Divina comedie!

Dumnezeu e Ființa Perfectă, înțelepciunea Sa este nesfârșită, iar memoria Sa este infinită, este Atotștiutor, Omniprezent, Omniscient. Dacă nu spunem asta despre El, e mai bine să nu mai vorbim despre El. Dar, cu toate astea, Dumnezeu din «Biblie»… greșește și o recunoaște, uită și se răzgândește („I-a părut rău Domnului că a făcut pe om pe pământ, și s-a mâhnit în inima lui” (Gen.6:6)). De fapt, pentru un cititor atent și lipsit de prejudecăți, „cartea sfântă” e plină, plină de contradicții, absurdități, lucruri ilogice și lipsite de bun simț.
Dumnezeu locuiește în temple, Dumnezeu nu locuiește în temple:
– „Acum, aleg și sfințesc casa aceasta, pentru ca numele meu să locuiască în ea pe vecie, și voi avea totdeauna ochii și inima mea acolo”. (Cronici 7: 16)
– „Dar cel prea înalt nu locuiește în lăcașuri făcute de mâni omenești” (Fapte 7:48)

«Facerea» este probabil cea mai amuzantă parte din «Biblie», o cărțulie cel puțin comică, pentru cine e capabil să aprecieze umorul fără rezerve, pentru cine sesizează comicul, sub toate aspectele sale, și, în situația de față, nu îi este frică de o mică ”erezie”, sau mai multe și mai mari. Pentru cineva dotat cu simțul umorului, trebuie să fie o adevărată bucurie să o parcurgi, trebuie să se simtă ca în… Grădina Edenului. Cu o singură condiție, greu de îndeplinit, e adevărat: să fie capabil de o anumită detașare, care lasă deoparte solemnitatea căutată, adică frica mascată în evlavie, să își păstreze o memoria necuviosă și o inteligență interogativă. Apoi e un adevărat deliciu!
Bineînțeles, preoții și teologii vor spune că Biblia trebuie citită numai cu ajutorul Duhului Sfânt, iar atunci când nu înțelegi ceva, pentru că nu este de înțeles, asta nu e nimic altceva decât o uneltire și o viclenie a Satanei …Și așa au scăpat de orice explicație! Vor spune, câteodată, ba că sunt metafore și alegorii, care trebuie tratate ca atare, dar alteori că învățăturile și parabolele trebuie respectate întocmai și urmate exact …Hotărâți-vă odată! Trebuie să cred în ceva, pentru că mă apropii de bătrănețe și, vorba lui Mahomed, profetul cel câteodată sincer: „Eu mor și nu știu unde mă duc, și vă spun că nici nu știu unde vă duceți voi”.
Dacă este adevărat că Biblia e inspirată de Însuși, se prea poate să fi fost concepută după planul inițial, cel în care omul nu avea voie să se înfrupte din Pomul cunoașterii, pentru că altfel… Dar e scrisă de oameni, exclusiv, fără nicio „inspirație”, pentru că numai oamenii ar putea scăpa, chiar și în „cele sfinte”, asemenea bazaconii…
Iar dacă o carte bună e dată de forța personajelor, Biblia, din același punct de vedere, al umorului implicit, e cea mai bună comedie scrisă vreodată. Numai să-L vezi pe Dumnezeu, pe însuși Dumnezeu (și o poți face cât se poate de clar) și sunt doar câteva exemple aleatorii:
– cum făcea lucrurile pur și simplu fără cap: în ziua a treia face pajiști verzi, ierburi cu sămânță în ele și pomi roditori și de abia în ziua a patra Soarele și Luna. Bine, să spunem că au supraviețuit o zi fără Soare, fără fotosinteză, fără lumină, fără nimic, dar nu era mai bine invers…?
– cum se răzgândește de la o zi la alta: când îi vine ideea potopului îi cere lui Noe să adune în corabie câte două viețuitoare, parte bărbătească şi parte femeiască; înainte să dea drumul la bălăceală, îi cere să ia cu el câte șapte perechi dintre dobitoacele „curate” („Şi din toate vieţuitoarele, din toată făptura, câte două din toate să bagi în corabie, ca să rămână în viaţă cu tine; parte bărbătească şi parte femeiască să fie!” – prima comandă, „Din toate dobitoacele cele curate ia cu tine câte şapte perechi, parte bărbătească şi parte femeiască, iar din dobitoacele necurate câte o pereche, parte bărbătească şi parte femeiască” – a doua comandă).
– cum minte în modul cel mai ordinar, atunci când îi spune lui Adam: „Dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, findcă în ziua când vei mânca din el vei muri!”. Elohin l-a mințit pe Adam, pentru că Adam nu moare în ziua aceea. A mințit, pur și simplu. Dumnezeu a mințit! Dar să nu faceți ca el, și asta pentru că de condamnat în toată povestea e curiozitatea Evei, dar nu înșelătoria lui Elohin. Ei, uite asta înseamnă să fii șef…!
– cum este ironizat de Cain atunci când l-a întrebat „Unde este Abel, fratele tău?”. Iar Cain îi răspunde cu un tupeu și o aroganță extraordinare, ce ar trebui să bage în sperieți toți smeriții: „Nu ştiu! Nu cumva sunt paznicul fratelui meu?” …Doamne ferește!
– dar ce credeți că se întâmplă, Cain e pedepsit în vreun fel? Nicidecum, va fi preferatul lui Dumnezeu chiar dacă, sau mai ales după ce îl măcelărește pe frate-su. În general, bineînțeles că Dumnezeu vrea supunere din partea oamenilor, nu și în cazul lui Cain, pentru care s-ar părea că va avea mereu o slăbiciune, în ciuda trecutului său de criminal.
– să-l vezi pe Dumnezeu cum îl caută pe Adam prin Grădina Edenului, fără niciun radar, busolă, reper. „Şi a strigat Domnul Dumnezeu pe Adam şi i-a zis: “Adame, unde eşti?””. Deci, Adam se putea juca de-a v-ați-ascunselea cu Dumnezeu, nu numai invers!
– Eva a mâncat prima din măr, de unde rezultă, cum s-ar spune, că femeile sunt cel puțin cu câteva minute mai deștepte decât bărbații, nu? Cu toate astea, nu o să le ajute prea mult, ba dimpotrivă.
– Dumnezeu o discriminează de la bun început, nu numai pentru că observă abia după finalizarea „proiectului” că lui Adam îi lipsea… totuși ceva, dar sărmana femeie primește un nume ultima, după Adam, dar chiar și după toate animalele, care au defilat câte două prin fața lui Adam, cel care le-a botezat. Abia apoi Elohin îi dă sarcină lui Adam să-i găsească un nume, care Adam, de vreme ce le dăduse nume toturor animalelor, devenise un specialist. Și Adam își dovedește experiența cu prisosință pentru că o numește pe femeia care îi fusese dată Eva, „căci ea a fost mama tuturor celor vii”. Adică cum?!
– Dar, înainte de asta… „Şi a făcut domnul Dumnezeu lui Adam şi femeii sale veşminte de piele şi i-a îmbrăcat cu ele” (Facerea, III, 21). Deci, dacă până ceva mai devreme, Adam și cu femeia lui, să-i spunem Anexa, până una-alta, își permiteau să stea dezbrăcați, adică temperatura le permitea, deodată se văd îmbrăcați în piele. Trebuie să le fi fost cel puțin cald, dar nu se plâng… Atât le mai trebuia! Elohin nu făcuse încă temperaturile, le-a făcut mai apoi… Și a văzut că e bine…! Biblia nu spune ca Dumnezeu să fi schimbat și clima, poate printre pedepse. Era poate totuși important de precizat un lucru ca ăsta…
– Dar de unde a luat Dumnezeu pielea pentru veșminte? Trebuie să o fi luat de pe vreun animal, care e de bănuit că a și murit după asta. Dar animalele erau doar câte o pereche… Ele nu se „cunoscuseră”, de asemenea, nu se înmulțiseră. Deci, e posibil să fi asistat la prima extincție a unei specii… și Dumnezeu a dat startul.
– După ce mănâncă din Pomul cunoșterii, Adam, dar mai ales Eva erau destul de deștepți, cunoscând binele și răul. O recunoaște chiar Dumnezeu cu năduf, ca și cum nu s-ar fi așteptat la așa ceva. Știind ce-i bine pentru ei, ar fi trebuit să se repeadă imediat să halească din Pomul vieții „și să trăiască în veci”. Totuși nu fac asta. S-ar părea că nu erau totuși chiar atât de deștepți…
– Grija lor cea mai mare a fost să se îmbrace. Viața veșnică putea să mai aștepte, nudismul trebuia rezolvat! Li s-au deschis ochii, au dobândit știință, au văzut binele și răul, dar grija lor cea mai mare a fost imediat că sunt goi și au plecat într-un suflet după frunze de smochin ca să-și facă haine. Fără haine nu mai puteau sta nici măcar o clipă, deși trebuie să fi fost obișnuiți să se vadă așa, s-ar fi spus că erau intimi de acum, se cunoșteau destul de bine…
– Adam remarcă că e gol pușcă și Dumnezeu îl întreabă: „Cine ți-a spus?”. Deci până atunci Adam crezuse că nu e gol, că e îmbrăcat… în costumul lui. Nu avusese conceptele de „gol” și „îmbrăcat” pentru că nu avea știință, dar atunci cum știa să facă diferența…?

Să fim înțeleși, nu-l judecăm pe Dumnezeu aici și nici nu contestăm exista Lui, judecăm doar ce se spune în Biblie, cu mintea pe care acum suntem obligați să o folosim, cu voia Lui, până la urmă.

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here