Amintirile unui participant la revolta studențească din 1987

Pe 22 decembrie 2017 se împlinesc 28 de ani de la începutul Revoluției Române. Este, deci, o zi a rememorărilor. Dar anul acesta s-au împlinit și 30 de ani de la prima revoltă studențească, din Iași, 17 februarie 1987, despre care se spune că a prefigurat sfârșitul regimului comunist. Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui, era student pe atunci în Iași și a fost participant la revolta spontană cu caracter social. „Libertate!”, „Vrem lumină să-nvăţăm, şi apă să ne spălăm!”, „Nu trăim în grote”, „Ceaușescu, până când?” s-a strigat atunci. Buzatu spune azi: „Ceea ce trebuie subliniat la acel moment a fost spiritul de solidaritate și lipsa de frică”

Dumitru Buzatu la CJ Vaslui

16 decembrie în Timișoara sau 22 decembrie în București. Sunt datele asupra cărora insistă istoricii și comentatorii, mai ales în momentele de rememorare ale sfârșitului regimului comunist. Au mai existat însă și revolta municitorească din Brașov – 15 noiembrie 1987 și, înainte de aceasta, 17 februarie 1987, revolta spontană a studenților ieșeni, manifestare intrată într-un con de umbră, dar despre care se spune, cu destulă îndreptățire, că a prefigurat celelalte momente revoluționare care au culminat cu ceea ce se numește „Revoluția Română din 1989”.

Publicistul Radu Părpăuță omagia momentul revoltei studențești din Iași, oferind o listă a „bravilor studenţi”, care „nu s-au bulucit la titluri de revoluţionar şi la foloase de tot felul. Şi le-ar fi fost ruşine obrazului să spună sau măcar să gîndească vreodată că revoluţia a început la Iaşi”. „Pentru că nimeni nu-i pomeneşte, îmi iau îngăduinţa să-i enumăr aici, aşa cum apar pe listele întocmite la secţia de propagandă a comitetului judeţean PCR”, scria Părpăuță. Pe această listă întocmită de comuniști apare un nume: Dumitru Buzatu, nimeni altul decât președintele de astăzi al Consiliului Județean Vaslui.

Vor apărea, bineînțeles, controverse și etichetări, din partea opozanților și a celor care nu îl simpatizează pe omul politic Dumitru Buzatu. Însă adevărul istoric, pentru că despre asta vorbim acum, nu lasă loc de îndoială.

„Mi-ar plăcea ca măcar unii dintre aceștia, acum oameni maturi răspândiți la locurile lor în întreaga țară, să vină și să spună: Da, am fost la demonstrația din 17 februarie 1987!”, spunea Părpăuță.

Atunci, cu toții simțeam nevoia de o schimbare”

Este chiar ceea ce face Dumitru Buzatu în cele ce urmează. „Eu nu aș putea spune că am fost întâmplător acolo, la manifestarea studenților din 1987, ci pur și simplu eram antrenat în diferite grupuri de discuții, critice la adresa ordonii sociale existente. Eram un critic de pe poziții de stânga, așa cum am și rămas. Atunci, cu toții simțeam nevoia de o schimbare, cu toții încercam ca prin propria conduită, prin ceea ce făceam în fiecare zi să dăm un sens acestor acțiuni și speram că ele se vor transpune în niște schimbări”, spune Buzatu depre participarea sa la revolta studențească din 1987, pe când era student al Facultății de Filosofie.

Nu a fost o revoluție, ci o revoltă spontană, prima revoltă studențească care aclama mesaje şi revendicări cu caracter social, fără lideri formali. Marşul a avut loc pe traseul Agronomie, Universitate, Tudor Vladimirescu, retur Piaţa Unirii, cu oprire în faţa judeţenei de partid. S-au strigat lozinci precum: „Iaşule, trezeşte-te!”, „Ceauşescu, până când?”, „Libertate!”, „Vrem lumină să-nvăţăm, şi apă să ne spălăm!”, „Nu trăim în grote”.

„Evident, existau foarte multe semne atunci. Începuse fierberea în tot sistemul comunist și societatea româneasăc nu putea să rămână indiferentă. Mai ales segmentele acestea active, studențimea, intelectualii, nu puteau să rămână departe de acest cadru efervescent”, spune Buzatu.

„Ca orice eveniment de acest gen, este de ajuns doar de o scânteie ca să înceapă, și scânteia aceasta a pornit de la un grup de studente care locuiau în T5, care, nemulțumite de condițiile din cămin, de frig, de multe alte inconveniente care existau, au ieșit, probabil mai mult în glumă, și au început să scandeze în fața căminului câteva solicitări legate de aceste lucruri. La început nu a fost, să spunem, o manifestare afișată anticomunistă. Acțiunea, ca atare, era împotriva regulilor, dar nu putem spune că toți cei care coborâseră în fața căminelor protestau împotriva regimului”, a mai spus Buzatu.

Actualul președinte al Consiliului Județean Vaslui povestește cum s-au petrecut lucrurile: „Ei au început să coboare spre oraș și m-am alăturat și eu. În seara respectivă eram de serviciu la cantină cu o grupă de studenți. Împreună am parcurs orașul până în fața Comitetului Județean, unde s-a stat mai multă vreme și s-a scandat la adresa celor care conduceau pe atunci. Manifestarea a durat mult, pentru că ea a pornit din Căminul T 5, lângă Universitate, s-a mers în Târgușor, s-a trecut printre căminele studențești, s-a deplasat până în mijlocul orașului. Un alt episod s-a consumat în complexul de cămine Tudor, unde s-a încercat să fie capacitați studenții de acolo, dar nu s-a putut pentru că deja forțele de ordine ocupaseră intrările și interziseseră accesul în clădiri. Pe parcursul deplasării prin oraș s-au alăturat masei de studenți și foarte mulți tineri, muncitori și oameni mai în vârstă, și agenți de ordine și provocatori, tot felul de persoane”.

Concluziile de astăzi, peste 30 de ani, fac trimitere necesară la curajul participanților, într-o vreme în care frica era permanentă.

„Ceea ce trebuie subliniat la acel moment a fost spiritul de solidaritate și lipsa de frică, pentru că în spatele coloanei de manifestanți era o coloană la fel de mare de dube care nu a reușit să-i sperie pe manifestanți. Lumea era îndărjită, era foarte hotărâtă, oamenii aruncau flori de la etaje pe acolo pe unde se trecea”, mai povestește Buzatu.

„Prima consecință e fost că s-au mai îmbunătățit condițiile de locuit în cămine, pentru că, evident, s-a încercat să fie uitat caracterul acesta contestatar. Nu avea nimeni niciun interes să apară ca o manifestare anticomunistă, ci ca o revendicare simplă pentru îmbunătățirea unor condiții de trai. După părerea mea semnificația a fost mult mai profundă. A fost o mișcare care, în mod evident, a sfidat ordinea de pe atunci și toate obligațiile care existau. Lucru acesta a fost perceput de câtre conducere și a fost abordat cu foarte mult tact. Nu s-a pedalat foarte mult pe participare, nu s-au aplicat sancțiuni în masă celor care au participat, dimpotrivă s-a căutat să se minimalizeze importanța”, a mai spus Dumitru Buzatu, studentul de atunci și liderul politic vasluian de astăzi.

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.