«Naţionalismul economic», de Ion Veverca (1939)

Şcoala de idei a naţionalismului economic – care vrea să spună organizare şi îndrumare economică în slujba naţiunii şi a intereselor ei permanente – apărută la noi din a doua jumătate a veacului al XIX-lea nu este, de bună seamă, un lucru întâmplător. Peste condiţiile momentului, se leagă cu necesitate de împrejurări istorice proprii: unele locale şi altele din afară. De o parte, de geneza modernizării vieţii economice româneşti cu orientarea doctrinară a liberalismului economic; iar de alta, de politica de stat şi măsurile economice ale ţărilor europene cu reacţiunea ştiinţifică şi ideologică a şcoalei naţional-istorice. În marginile acestor împrejurări şi cu adausul de orientare politică burgheză a societăţii româneşti, ea îşi găseşte, firesc, nu numai miezul şi îndreptăţirea istorică, ci şi temeinicia logică.

În plin proces de prefacere a vechilor stări, ne găsim înăuntru sub domnia nevoilor de expansiune comercială şi cucerire colonială a ţărilor capitaliste, împinşi de-a dreptul în cercul deschis al unei economii de schimb, sub puterea cuceritoare a domniei banului şi a nevoilor industriale în creştere, cu părăsirea obiceiurilor patriarhale şi împrumutarea felului de viaţă burghez, după moda apusului. Ţară cu producţie exclusiv agricolă, cu bogăţii miniere însemnate şi cu un regim agrar boieresc, cu industrie casnică dezvoltată şi meşteşuguri locale, ne supunem importului industrial, sub vraja ispititoare a obiceiurilor împrumutate, cumpărând cu preţuri de speculă şi desfăcând, fără pieţe organizate, pe preţuri scăzute, produsele locale. Aceste raporturi creează, treptat, vieţii noastre economice o stare de aservire înăuntru şi în afară, la dispoziţia străinilor prin negoţ şi cămătărie, distrugând, fără greutate, agricultura şi clasa vechilor boieri, ruinând prin concurenţă meşteşugurile locale şi făcând să dispară vechea industrie casnică ţărănească. Ca să nu dezminţim drumul acaparării şi exploatării, sub puterea intereselor învrăjbite, adoptăm de la început, ca o fatalitate, o politică economică de libertate generală a schimburilor cu străinătatea şi propovăduim o întreagă aşezare economică pe linia convingerilor şcolii liberale clasice. Cu aceste fapte ne declarăm din proprie iniţiativă apărătorii intereselor în joc şi înlesnim, fără opunere, drumurile de cucerire ale străinilor în economia românească.
Faţă cu starea aceasta de lucruri înăuntru, care dura încă de la începutul veacului al XIX-lea şi, mai ales, după organizarea regulamentară a ţărilor, în afară se iveşte, tot mai pronunţat, în cea de a doua jumătate a veacului, o ordine economică vădit paradoxală. Ţările purtătoare a steagului de convingeri liberale ridică iarăşi bariere vamale din ce în ce mai înalte, lăsând dogmele cărţilor cu adevăruri bune de folosit pentru exploatarea altora. Cu deosebire, actual între autori devine economistul german Friederich List, cu al său «Sistem naţional de economie politică». Ideea naţiunii economice organice şi a forţelor ei productive puse în slujba unei economii neatârnate şi unitare, apar clare şi convingătoare pentru toţi. Ce puteau cere pentru noi asemenea lucruri? Desigur, fără întârziere, o judecare istorică a situaţiei dezvoltării economiei noastre şi, pe temeiul ei, o războire cu falsa orientare şi propovăduirea unei direcţii fireşti pentru aşezarea materială organică a vieţii naţionale.
Şcoala naţionalismului economic caută să răspundă, fatal, acestor nevoi. Plecând, în primele manifestări, de la orientarea protecţionistă existentă în ţările europene şi întemeindu-şi convingerile pe judecata istorică şi punctul de vedere naţional al intereselor economice, caută să înfăţişeze, cu sprijinul doctrinei şcoalei naţional-economice, primejdiile politice, economice şi sociale ce aduce cu sine dezvoltarea unilaterală a producţiei ca şi lipsa unei politici economice conştiente şi unitare de apărare împotriva intereselor din afară şi a acaparării căutate înăuntru. Ea este, de aceea, o acţiune de protest şi o reacţiune împotriva mentalităţii şi a direcţiei dominante. Lupta, pe care o duce tot timpul, se aşează între starea de fapt şi nevoia de reformă pe baze naţionale a direcţiei politicei economice a ţării. Economiştii cari se descoperă aparţinând acestei orientări se văd puşi de la început în faţa realităţilor locale, împotriva teoriilor şcolii liberale şi a papagalismului cărţilor străine. Îşi dau seama de planul istoric şi geografic şi, deci, de relativitatea şi specificul condiţiilor de dezvoltare ale economiei naţionale, precum şi de interesele comunităţii în slujba cărora trebuiesc puse orice interese economice. Se ştiu pătrunşi de convingerea nevoii unei politici economice de răspundere în faţa viitorului. Economia naţiunii este pentru ei o chestiune, înainte de toate, naţională şi politică, care interesează în orice împrejurare întreg viitorul ţării. De aceea, cugetarea lor îmbracă mai adesea nu numai o faţă ştiinţifică, ci şi una adâncă, morală, istorică şi politică, înţelegând şi supunând viaţa economică legilor de existenţă a marilor rosturi naţionale.
Principiile care îi călăuzesc ţin de: a) ideea primatului naţional; b) scopul dreptăţii sociale; c) realizarea folosului obştesc; d) desăvârşirea unei civilizaţii. Pentru îndeplinirea acestor principii călăuzitoare se dezbate un întreg program de ideologie economică, prevăzând, în ultimă analiză, următoarele deziderate: 1) neatârnarea economică faţă de străinătate; 2) dezvoltarea proporţională şi organică a forţelor producţiei naţionale; 3) apărarea împotriva străinilor amestecaţi în viaţa noastră economică; 4) crearea unei clase mijlocii româneşti; 5) susţinerea unei politici de dreptate socială pentru pătura muncitoare; 6) apărarea şi dezvoltarea meşteşugurilor şi artelor casnice; 7) încurajarea şi înfiinţarea de industrii naţionale.
Concepţia de la care se pleacă este împotriva ordinii economice capitaliste şi a spiritului burghez-materialist, expresii decadente ale unei civilizaţii copleşitoare – că viaţa economică a naţiunii trebuie să servească, să ajute, în orice împrejurări, ridicarea şi consolidarea naţională, şi nu s-o covârşească şi să constituie astfel singurul scop şi singura raţiune a oricăror sforţări de viitor. Economia nu este chemată să subordoneze scopurile vieţii planului material, ci să rămână ea, cu mijloacele şi metodele ei, subordonată idealurilor şi valorilor de ordin istoric, moral şi religios prin care caută să se realizeze, potrivit destinului său, comunitatea de viaţă a neamului. Aceasta presupune că, în scara valorilor, viaţa economică naţională nu poate fi, pentru istoria neamului, niciodată, totul şi că ea trebuie să rămână doar un instrument, un mijloc, pentru scopurile superioare urmărite. Dar tocmai de aceea ea este chemată a fi un mijloc de ridicare, de propăşire şi consolidare naţională şi nu unul de măcinare, sărăcie şi aservire, încătuşând în mrejele ei orice sforţare şi nădejde de viitor. Înţelegând acest imperativ, naţiunea organizată – conştientă de menirea ei – n-are dreptul să lase la voia întâmplării dezvoltarea economiei naţionale, ci trebuie să caute, în interesul general şi împotriva intereselor private sacrificând prezentul în folosul viitorului, mijloacele şi drumurile cele mai potrivite ale unei politici economice naţionale de intervenţie, îndrumare şi organizare unitară a spaţiului său economic. În primul rând, trebuie să asigure, potrivit cadrului natural geografic, pe cât cu putinţă, baza unei economii naţionale în situaţie de neatârnare faţă de străinătate. Economia naţională să fie un organism cu centrul de gravitare înăuntrul spaţiului politic, un organism bazat, după puteri, pe sine însuşi, pe mijloacele şi nevoile sale. În orice împrejurare, el să poată constitui o întregire firească şi largă a celorlalte cadre de viaţă naţională în scopul apărării în faţa primejdiei, şi al consolidării în viitor.
Nenorocirea de a fi permanent o colonie, pe faţă sau deghizată, a străinătăţii, pentru expansiune şi dominaţie economică, constituind terenul exploatării muncii şi averii naţionale, nu numai că păstrează întreaga viaţă naţională într-o situaţie de sărăcie, sfidare şi robie, ci aduce cu sine şi treptata aservire politică, împiedicând orice elan de cucerire a unui loc îndreptăţit în lume. Instrumentul ideologic folosit de statele interesate în această exploatare este cel al propovăduirii, după concepţia şcolii liberale, a diviziunii internaţionale a producţiei şi muncii şi a libertăţii schimburilor internaţionale. Aceste state, profitând de faptul dezvoltării complexe a economiei lor (capabile de a pune, prin aceasta, de la început, în situaţie de inferioritate pe celelalte), au tot dreptul de a cere – în interesul lor – altora o asemenea conduită economică; de pe urma ei, ele câştigă avantaje de schimb capabile să le îmbogăţească fără mari sforţări. E rândul, însă, al statelor înapoiate sau în situaţie de inferioritate să înţeleagă acest lucru şi să caute să-l împiedice, pe cât se poate, prin măsuri de apărare şi organizare economică interioară. Ele pot învăţa acest lucru chiar de la statele cari le propovăduiesc frumoasele maxime economice ale liberalismului economic, cari n-au ezitat, împotriva concepţiilor profesate, să adopte o politică de restricţii, pe cît de directe, pe atât de intransigente când era vorba de a se putea apăra împotriva intereselor din afară. O naţiune conştientă trebuie să înţeleagă că, peste principii şi teorii, ceea ce trebuie să domine în primul rând este interesul faţă de viitorul ţării, interes care trebuie asigurat cu orice mijloace şi cu orice sacrificii. În domeniul economic, ca şi în orice alt domeniu, acest interes rămâne în funcţie de dreptatea ce şi-o ştie face, apărându-se şi cucerind drepturile ce sunt uzurpate. Liberalismul economic, cu toate consecinţele sale, este pentru îndrumarea şi organizarea economiei româneşti în interesul naţiunii, o primejdie evidentă şi nu poate duce decât – cum se vede că a dus – la o aservire economică înăuntru şi în afară. Cu ajutorul său, Statul nu numai că a ajuns să nu poată avea o neatârnare economică, singura indicată pentru nevoile sale, ci s-a expus a pierde şi neatârnarea politică, câştigată cu multe jertfe.
În sprijinul organizării şi îndrumării economiei româneşti, pentru dezvoltarea şi consolidarea politică şi istorică a neamului, Statul trebuie să recurgă – fără rezerve – la doctrina naţionalismului economic, doctrina bazată pe ideea primatului interesului naţional, al dreptăţii sociale şi a solidarităţii sociale şi a solidarităţii de viitor. În relaţiile de schimb cu străinătatea, această doctrină impune, împotriva liberului schimb, metode de apărare prin măsuri restrictive, propovăduind valabilitatea protecţionismului ca sistem normal în faţa tendinţelor de expansiune şi acaparare a bogăţiilor naţionale. Protecţionismul opreşte invadarea pieţelor cu produse străine şi asigură, în măsura necesară, valorificarea muncii şi producţiei în interesul ridicării economice a ţării. Barierele vamale sunt ziduri de apărare atât în faţa duşmanului din afară cât şi pentru liniştea dinăuntrul în vederea dezvoltării producţiei şi a forţelor proprii. Ducând o politica economică de asigurare a neatârnării faţă de străinătate, Statul va trebui să înlesnească – prin politica economică internă paralelă politicii economice externe – dezvoltarea proporţională şi organică a tuturor forţelor economice în raport cu bogăţiile naturale şi nevoile de viaţă ale populaţiei. Atât în producţie, cât şi în circulaţie, repartiţie şi consum, el trebuie să înlesnească un echilibru, împiedicând un dezvoltarea nefirească a unor ramuri împotriva altora, a unor sectoare în detrimentul celorlalte, asigurând normala funcţionare a întregului proces economic, intervenind cu măsuri directe în tendinţele de acaparare si exploatare a unor în paguba celorlalţi. Cu deosebire, el este chemat să intervină cu măsuri de apărare împotriva străinilor amestecaţi în viaţa noastră economică, care, înăuntrul procesului economic, au acaparat funcţiunile cele mai rentabile, uzurpând drepturile de stăpânire ale românilor. Comerţul şi afacerile de bancă, în cea mai mare parte, stau în mâna lor, exploatând prin speculă munca naţională. Din lipsă de pieţe organizate şi din măsuri restrictive, aceştia au pus un adevărat monopol pe producţia ţării, cumpărând cu preţuri arbitrare şi vânzând în acelaşi fel produsele agricole la sat şi oraş, scumpind viaţa şi realizând beneficii nefireşti. Paradoxul unei ţări muncitoare şi aşa de bogat înzestrate, dar totuşi aşa de sărace, cu o viaţă aşa de umilă a satelor şi cu o sfidătoare risipă şi scumpete în oraşe şi cu deosebire în capitala ţării – centrul paradoxului se explică prin această răsturnare şi acaparare a procesului de schimb stăpânit de elementele străine cu puteri de monopol.
Plecând de la această stare de lucruri, Statul trebuie să caute, cu toate sacrificiile, să redea în mâna românilor locurile uzurpate. El trebuie să ducă o politică cât mai stăruitore, pentru crearea unei clase mijlocii româneşti, care, cu înlesniri directe, însufleţită de o etică nouă a muncii şi a conştiinţei, să ajungă a asigura temelia atât de necesară în procesul de valorificare al economiei naţionale. Pentru dezvoltarea cât mai firească a vieţii sale economice, Statul trebuie desigur să încurajeze cu toate mijloacele procesul de industrializare al ţării, ferindu-se, însă, a încuraja o industrie parazitară şi a da naştere la aspecte disproporţionate în ocupaţia şi activitatea profesională a populaţiei. Proletarizarea este o primejdie care, mână în mână cu transformarea muncitorului în instrument al maşinii, duce la distrugerea vitalităţii şi spontaneităţii naţiei. De aceea, Statul va trebui să se îngrijească ca, niciodată, populaţia ocupată în industrie sa nu treacă marginea firească, rămânând în ocupaţiile agricole cel puţin jumătate din numărul populaţiei totale. În acest sens, va trebui dusă o politică de dezvoltare a meşteşugurilor şi industriei casnice încurajând înflorirea unor îndeletniciri pe cât de naturale, pe atât de originale şi pline de măreţie a priceperii şi iscusinţei poporului nostru. Înainte de toate, se cere însă o politică a Statului de dreptate socială, împiedicând acumularea de averi în mâinile unei minorităţi şi încurajând valorificare muncii naţionale printr-o repartiţie normală a veniturilor. Statul nu poate fi apărătorul unora împotriva celorlalţi şi nu poate susţine interese private sau de grup; el trebuie să rămână instrumentul de valorificare permanentă a interesului general, subordonând interesele private marilor interese de dezvoltare ale naţiei.

Ion Veverca s-a născut la Dalboşeţ, judeţul Caraş în anul 1912. Urmează liceul la Caransebeş şi la Orşova şi Academia comercială din Bucureşti, unde obţine şi titlul de doctor în economia politică.
Efectuează studii de specializare la Köln, Germania.
A fost asistent la Academia de înalte studii comerciale şi industriale din Bucureşti şi a fost referent la Consiliul Superior Economic, precum şi administrator delegat la Creditul Industrial.
În perioada anilor 1940 a fost director general al Băncii Timişoarei.
A avut colaborări la Enciclopedia României, precum şi la ziare şi reviste ca, Excelsior, Cuvântul, Rânduiala etc.
A publicat lucrările:
1. Nicolae Şuţu, viaţa, activitatea şi opera, întâiul economist ideolog din România 1798-1871, 131 pag., Editura Asoc. generale a economiştilor din România, tipografia Bucovina – Torouţiu Bucureşti, 1936.
2. Ion Ghica, scrieri economice, ediţie îngrijită şi comentată de Ion Veverca cu un studiu introductiv de Prof. Virgil Slăvescu, 265 pag. Editura Asoc. generale a economiştilor din România, vol. I, Bucureşti, 1937.
3. Ion Ghica, convorbiri, idem. vol 11, 320 pagini, Bucureşti, 1937.
4. Ion Ghica, studii şi contribuţii, cu anexe de mărturii scrise despre om, scriitor şi economist, 202 pagini, editura Asoc. generale a economiştilor din România, Bucureşti, 1937.
5. Statul major economic, necesitatea, rolul şi organizarea sa, pregătirea şi conducerea economiei de război, 26 pagini, Bibl. Economică, Bucureşti, 1940.
6. Naţionalism economic, 193 pagini, editura Cartea Românească, Bucureşti, 1941.

Loading...
loading...

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.