„Walesa și Havel au avut puterea de a recunoaște, din calitatea oficială de președinți, implicarea KGB în răsturnarea regimurilor comuniste din țările lor. Ion Iliescu nu a putut face asta”

1
847

„Walesa și Havel au avut puterea de a recunoaște, din calitatea oficială de președinți, implicarea KGB în răsturnarea regimurilor comuniste din țările lor. Ion Iliescu nu a putut face asta. Cauza recunoașterii nu a fost curajul, ci legitimitatea. Ion Iliescu nu a putut face asta, din același motiv, dar al antagonicului”, spune istoricul Alex Mihai Stoenescu într-un dialog cu Marian Nazat.

Marian Nazat: – Mă tem că nu se va putea stabili decât un adevăr judiciar, care, la urma urmei, este un surogat de adevăr, o convenție negociată pe bază de probe, într-un proces penal, în fine… Alex, eu m-am întrebat de multe ori dacă un alt președinte decât Ion Iliescu ar fi însemnat o altă Românie acum? Tu ce crezi?

Alex Mihai Stoenescu: – Mai întâi o completare: atât Walesa, cât și Havel au avut puterea de a recunoaște, din calitatea oficială de președinți, implicarea KGB în răsturnarea regimurilor comuniste din țările lor. Cauza acestei recunoașteri nu a fost curajul, ci legitimitatea. Ion Iliescu nu a putut face asta, din același motiv, dar al antagonicului. Istoria este reconstituirea evenimentelor care s-au petrecut. Proiectarea unei istorii posibile, care să se fi petrecut altfel dacă nu intervenea x sau y, se numește uchronie.
Întrebarea ta este foarte bună și pentru că este prima dată când se pune după 27 de ani. În primul rand, trebuie înțeles contextul: destinderea a venit de la Moscova (perestroika), iar Occidentul a considerat de la început, cu excepția Poloniei, că problema aparține Moscovei, urmând să o sprijine. Mai ales atunci când procesul a evoluat (1987 – 1988), Occidentul a dat garanții explicite lui Gorbaciov că nu va pătrunde în Est cu „valorile democrației și economiei de piață” (Mitterrand, Bush). Atenție, este punctul de la care pleacă astăzi politica lui Vladimir Putin, care consideră că Occidentul nu și-a respectat angajamentul și a intrat în sfera sa de influență, avansând cu NATO și UE spre granițele Rusiei! Prin urmare, schimbarea regimului de la București, ca și din celelalte capitale, a fost în ochii Occidentului o treabă sovietică. Gorbaciov i-a dat semnale, apoi garanții lui Ceaușescu – am aflat că și în seara de 21 decembrie 1989, reprezentantul Ambasadei URSS la București i-a transmis mesajul lui Gorbaciov: „Retrage-te și vei avea toată protecția” – că nu va păți nimic dacă demisionează. N-o lungesc cu răspunsul lui Ceaușescu. Proiectul sovietic, vizibil în toate celelalte țări din lagăr, era reformarea partidului comunist cu lideri noi, perestroikiști, și transformarea treptată în partide socialiste sau social-democrate, după modelul eurocomunismului occidental, care participa la viața politică într-un regim democratic și capitalist. Gorbaciov și analiștii lui din comisiile paralele pe care le-a creat în afara Partidul Comunist din Uniunea Sovietică au fost convinși că legăturile ideologice și mai ales economice (dependența de resursele sovietice) vor fi atât de puternice încât să nu permită desprinderea, deoarece alternativa era prăbușirea economică și socială.
Ceea ce nu se înțelege la noi este faptul că rolul pregătit lui Ion Iliescu era acela de a prelua conducerea aripii reformiste din partid și încadrarea în proiectul gorbaciovist, după îndepărtarea lui Ceaușescu de la putere. Asta ar fi asigurat un element esențial al puterii: legitimitatea. Prin urmare, el nu trebuia implicat neapărat în succesiune, care se putea face, cum s-a întâmplat în celelalte țări, printr-un lider comunist intermediar. Dar în România, Ceaușescu s-a împotrivit total proiectului și a provocat o represiune sângeroasă, pentru a rămâne la putere. Când revolta – n-are importanță dacă a fost provocată sau spontană – s-a dezlănțuit, a fost nevoie ca influența sovietică să recupereze controlul și, mai ales, să împiedice evadarea imediată, previzibilă, a unei Românii eliberate de comunism spre Occident (mai ales Franța). Adică să împiedice apariția și dezvoltarea mișcării anticomuniste, dincolo de revolta anticeaușistă. Principala preocupare a lui Ion Iliescu în primele ore a fost partidul și modalitatea de a se impune la conducerea lui. Brucan i-a spus încă de la TVR că partidul nu mai poate fi recuperat și că trebuie altceva. Atunci s-a întors la soluția sovietică din anii ’80 – Frontul de Salvare Națională.
Ca să-ți răspund acum direct la întrebare, România ar fi avut o șansă de a face repede și pașnic tranziția după modelul pereistroikist, cu un lider de tip Ștefan Andrei, numit lucid de Ceaușescu. În plan istoric, al analizei complexe de caz politic, acest lucru era imposibil. Deci, ceea ce s-a întâmplat, a fost o revoltă – estimată de Moscova ca izbucnind spontan, și de aceea incontrolabilă, în primăvara anului 1990 – și o acțiune de înlăturare violentă a regimului, în care nevoia Armatei de a recupera imaginea ruinată și de a anula responsabilitatea criminală ca urmare a represiunii – aici trebuie să vedem niște generali, nu ofițerii și soldații – s-a aliat cu interesul sovietic de a recupera controlul, într-o revoltă populară ce se îndrepta rapid spre ruptură de sistem. Am văzut documentele sovietice: cea mai mare spaimă era să ajungă la conducerea României un grup prooccidental care să scoată țara unilateral din Tratatul de la Varșovia. Așa se explică de ce în Comunicatul CFSN din 22 decembrie, noaptea, se preciza clar rămânerea României în Tratatul de la Varșovia (pasaj impus și scris de Brucan), de ce, în dimineața de 27 decembrie 1990, Ion Iliescu îi dă ambasadorului sovietic garanții că vor împiedica „ajungerea forțelor de Dreapta la putere” (Stenograma Ministerului Afacerilor Externe a întâlnirii Iliescu – Tiajelnikov) și de ce toată mișcarea proocidentală a fost zdrobită în mineriade. În faptul evenimentelor de după îndepărtarea lui Ceaușescu prin lovitură militară și al evoluției revoltei spre mișcare anticomunistă, Ion Iliescu a fost plasat, mai ales prin efectele fenomenului terorist, într-o situație de putere în care nu avea legitimitate revoluționară – deși o pretinde cu disperare -, ci numai sprijinul, dar decisiv, al traseului loviturii de stat. Cei care au înțeles perfect situația au fost Corneliu Coposu și Radu Câmpeanu. Câmpeanu a hotărât să colaboreze cu regimul, pe care nu avea cum să-l răstoarne prin doctrina liberală, în timp ce Coposu a hotărât lupta de stradă, știind bine că, într-o perioadă de legitimitate revoluționară, o lovitură de stat nu poate fi anulată decât de o nouă revoltă populară. A fost învins de sistem, pentru că ceea ce a inițiat și condus Ion Iliescu în România a fost și este un tip de regim politic adaptat sistemului democratic, dar construit în afara lui. Pe de altă parte, îți răspund: am avut și alți președinți decât Ion Iliescu!

– Crezi, asemenea lui Silviu Brucan, că România se va face bine atunci când va dispărea și ultimul ins din generația participantă la ”revoluția” din 1989?
– Există această teorie a României profunde, care se referă de fapt la comportamentul „nostalgic” al unei părți a populației, mai ales de la țară, care s-a emancipat în comunism și votează de două decenii și jumătate Stânga. Teoretic, poporul născut în perioada cea mai grea a comunismului (1984 – 1989) și după 1989 nu are nicio „ancoră” psihologică în procesul alfabetizării, electrificării, industrializării, urbanizării, anunțurilor periodice de scădere a prețului obiectelor de consum, abundenței alimentare petrecute în perioada comunistă anterioară crizei. Dar realimentează exagerat și de aceea fictiv o stare de echilibru social, care a fost de fapt o nivelare forțată a societății – sigur, favorabilă, percepută ca atare, marii majorități subdezvoltate -, iar în planul politico-economic general al statului a fost o gestionare aparent egală a sărăciei. Că tot a murit recent Fidel Castro, care asta a făcut în Cuba.
Pe fondul guvernărilor proaste, al corupției și al îmbogățirii unora fără efect în social („să ne dea și nouă”) – baza popularității lui Gigi Becali -, sigur că mulți cred că era mai bine înainte. Pe de altă parte, presupunând că vom rezista noi doi ca ultimi supraviețuitori ai generațiilor dinainte de 1990, ceea ce vom observa la cel puțin două generații postdecembriste este analfabetismul în toate domeniile. Timp de douăzeci de ani școala și-a bătut joc de ei, iar ei și-au bătut joc de școală. Nu îmi ascund opinia: în următorii 15 – 25 de ani va fi un dezastru al competenței. Ideea că ne vor conduce tinerii școlarizați în Vest este și mai catastrofală, fiind îndoctrinați cu un Globalism care deja a eșuat acolo.

Loading...
loading...

1 COMENTARIU

  1. nu numai KGB…Agenturiili straine …au fost mai multi care si-au dat mana , chiar fiind dusmani la vremea aceia , pt distrugerea Romaniei..Cine profita si fura azi Romania ??

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here