Ataraxia – starea de indiferență

1
579

Ataraxia devine o stare de spirit atunci când toate sforţările de a rezolva, de a soluţiona, de a dialoga, ajung în derizoriu, fie ca urmare a promisiunilor false, fie în urma refuzului grosolan.
Cronicarul Mitrofan Grigoras din secolul al XVIII-lea afirma că „din cele mai vechi timpuri erau în Valahia multe nelegiuiri şi obiceiuri blestemate, care îndepărtau de la Dumnezeu atât pe stăpânitori cât şi pe cei stăpâniţi, cum de pildă este beţia, pornirea spre poftele sexuale, nedreptăţile necontenite, lăcomia fără de margini de bani şi de bunuri şi altele de felul acestora. Ei dispreţuind îngăduinţa, îndelungata-i răbdare şi bunătate, cum spune Apostolul, şi îngrămădind păcate peste păcate, ajunseră la răutăţi şi la invidia care este pricina omorurilor”.

La 1739, ungurul Mikes Levelei spunea, ajungând în Valahia, că aici „este mare scumpete şi lipsă. Pe uliţă oamenii îşi smulg pâinea unii de la alţii. Adesea aş fi stat la masă şi nu aveam pâine”. Indiferenţa cu care se tratau unii pe alţii, chiar din lumea celor cu bani, l-a uimit pe ungur: „Eu nu ştiu ce fel de oameni sunt aceştia, de nu te poţi înţelege cu ei. Să nu crezi că vreun boier de aici sau din Moldova te-ar chema la masă! Cunosc din copilărie un boier, dar nu-mi arată nici cea mai mică prietenie…”.
Un alt călător ungur, Batthyàny Vincze, care a venit la Bucureşti între 1799-1802, a descris un adevăr secular: „Ce înjosit era valahul ca să poată primi tot timpul numai înjurături şi lovituri de ciomege”! Şi să nu fie o mirare că 90% din popor trăia aşa de sute de ani, căci boierul Nicolae Kretzulescu a descris în amintirile sale istorice de la mijlocul secolului al XIX-lea cum ţăranii erau „trataţi ca robi atât de autorităţi, cât şi de proprietari” iar abuzurile erau într-atât de absurde încât după 1833, când a fost aplicat Regulamentul Organic, ţăranii „îşi făceau cruce şi se mirau că, trecând pe stradă, nu le lua nimeni nicio para”.
Cam prin aceeaşi perioadă, ofiţerul austriac Johann Koradin a scris la rândul său că „demoralizarea este atât de vizibilă în toate treptele populaţiei bucureştene iar caractere oneste se găsesc rar, noţiunea de a căuta să înşele este înlocuită prin cea a şireteniei”.
Pentru un alt ofiţer austriac, Stefan Dietrich, „jumătate din ţară este pustie şi zace în barbarie”, deşi acest pământ este o bucată „din Paradis pentru o mână harnică şi o cultură înţeleaptă”. Dar acesta a rămas un deziderat secular. Raportul dintre stăpân şi slugă, dintre reprezentantul statului şi plătitorul de taxe este asemănător veacurilor trecute.
Lipsa alternativelor din prezent, a soluţiilor pentru viitorul imediat şi realităţile trecutului încă palpabile oferă o stare generală de disconfort, care induce pe mari eşaloane sociale o periculoasă stare de indiferenţă. Indiferenţă faţă de neajunsurile celor lipsiţi de putere, şi apoi indiferenţa celor puternici faţă de propriul destin. Iar cercul istoric se închide la fel cu fiecare veac.

Preluare: cotidianul.ro / Autor: Adrian Majuru

Loading...
loading...

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here