Ce-a mai rămas din mișcarea conservatoare?

0
241

Conservatorismul e în declin în Europa Occidentală și Canada. Observăm destrămarea conservatorismului cu ochii noștri de mai multi ani cu o rapiditate uimitoare. În doar o săptămână, două știri șocante au parvenit din Marea Britanie guvernată de un Premier care se consideră conservator și de un partid care se consideră conservator care ne confirmă opinia. Biroul britanic de Statistică a Populației (Office for National Statistics) a anunțat că la următorul recensământ al populației, britanicilor nu li se va mai cere să-și identifice sexul pentru a nu ofensa persoanele transsexuale, numind această practică tradițională a recensământului, universal folosită în toată lumea vreme de sute de ani, „irrelevant, unacceptable and instrusive” („irelevantă, inacceptabilă și intrusivă”).
O altă știre comentează decizia Guvernului britanic de a impune angajaților de stat să nu se mai adreseze publicului cu „el” ori „ea” ori să folosească bine cunoscutele formule britanice „Mr. Smith” sau „Mrs. Smith” de teama de a nu ofensa pe „domnii” care se considera „doamne” și invers. O situație mai aberantă și bizară ca asta e greu de închipuit, dar mai ales șocantă pentru că e impusă oficial de un guvern care se consideră conservator.
În 2017 social-democrații au pierdut alegerile în Marea Britanie, Franța, Olanda, Germania și în Austria, și comentatorii occidentali întreabă: ce se întâmplă? Unele comentarii pretind că social-democrația europeană e cu un picior în groapă și se dezintegrează. Un editorial din New York Times din 2 octombrie 2017 era intitulat «The Disastruous Decline of the European Center-Left» («Declinul dezastruos al centrului de stânga european») și exprima îngrijorările „progresiștilor” că dacă ideologia de stânga nu își revine „populismul va înflori și democrația se va descompune”. Dimpotrivă, noi întrebăm dacă nu cumva suntem martori la descompunerea ori dezintegrarea întregii ideologii politice europene? Observăm, pretindem cu acuratețe, că de fapt conservatorii de azi sunt socialiștii de acum 25 de ani. Par să fi fost infectați de un sens fals al progresivismului. Tocmai asta afirmă Alexander Gauland, co-fondatorul din 2013 a lui AfD (Alternativa pentru Germania). Într-un interviu acordat săptămânalului Spiegel International și publicat pe 2 octombrie 2017, el remarca că mișcarea și partidul lui, care au capturat aproape 13% din Bundestag în alegerile din septembrie 2017, sunt exact ceea ce Uniunea Creștin-Democrată a lui Merkel a fost acum 20 de ani. Conservatorismul german s-a diluat mult în ultima generație, mai ales sub direcția lui Merkel, iar AfD pretinde să fie o alternativă viabilă pentru conservatorii Germaniei.

Trei mutații masive – familia și căsătoria

Unde și când s-a petrecut re-direcționarea conservatorismului? La finele Secolului XX? Adică acum 17 de ani ori aproximativ cu o generație în urmă? Întrebarea e relevantă pentru că atunci a avut loc colapsul totalitarismului în Europa și au început să se înfiripe primele manifestări populiste prin care se înțelege lipsa de interes ori chiar aversiunea oamenilor de rând față de partidele politice, ideologie și politică în general, și, mai ales, elita eurpeană. În ultimii 25 de ani am fost martori la trei mutații imense: familia (ca fundament social al civilizației și existenței sociale); religia (ca fundament al spiritualității ființei umane și a intelectului); și spațiul public (care ne implică pe noi toți în direcționarea vieții civice și politice a cetății).
Până nu de mult conservatorii și conservatorismul erau apărătorii primordiali ai familiei și căsătoriei. Au protejat familia și căsătoria naturală, le-au înțeles corect menirea, se pozitionau împotriva divorțului și se împotriveau avortului tocmai pentru că el submina stabilitatea și valoarea intrinsecă a căsătoriei și familiei naturale. În timp însă, au cedat. Privind familia și căsătoria mutațiile sunt bine cunoscute. În ultima generație s-a produs o bulversare fără precedent, radicală și enormă în viața socială a europenilor și nord-americanilor. Ascensiunea revoluției sexuale, a ateismului, a hedonismului, a feminismului, doctrina emancipării sexuale, a libertății sexuale, accentul pe o autonomie personală extremă, ieftinirea vieții prin eutanasie și suicid asistat, avortul, pornografia, o perspectivă anarhistă a libertății fără responsabilități, inflația drepturilor omului și alte fenomene și ideologii ca acestea au subminat familia și căsătoria.
Toate aceste aspecte au fost la început asociate cu social-democrația și parte din platforma politică și ideologia social-democrată. În timp, conservatorii au adoptat aceste ideologii și manifestări sociale adoptând de fapt ceea ce politologii numesc „identity politics”, adică „politica identitară”. Politica identitară identifică strategia partidelor politice pentru a ajunge la putere. Instituții de sondaje de opinie fac studii vaste privind prioritățile votanților, ce îi motivează să meargă la vot, cât și dimensiunile și influența fiecărui grup social care dorește implementarea agendei lui la nivel politic. Strategii partidelor politice folosesc aceste studii vaste, își angajează „pollsters” (firme de consultanță care calibrează influența socială a fiecărui grup) și desemnează o strategie electorală pentru a tenta și capta cât mai multe grupuri sociale pentru a atinge majoritatea în parlament.

Exemplul Germaniei

Conservatorii au fost tentați de politica identitară la fel de mult ca social-democrații și, pe parcursul a doar câtorva perioade electorale, au adoptat agenda socială a social-democrației, inclusiv distrugerea familiei și a căsătoriei. Majoritatea țărilor occidentale care au legalizat căsătoriile homosexuale au fost sub guvernare conservatoarea când au făcut-o. Ultimul exemplu, deja discutat, sunt conservatorii Germaniei. Nu e de mirare că în 2017 au obtinut cu 8% mai puține locuri în parlament decât la alegerile precedente. De fapt cazul Germaniei e deosebit de relevant pentru că miracolul german din anii 50 și 60 s-a datorat, în primul rând, creșterii demografice a Germaniei de după război. Populația Germaniei a crescut cu 10 milioane de locuitori doar într-o generație. Conform unui articol detaliat și bine închegat, publicat pe 18 septembrie 2017 în Le Monde, Germania îmbătrânește rapid în ciuda imigrației masive.
Până în 1965 natalitatea Germaniei a fost în creștere de la an la an. În 1964 excedenta populatței, definită ca diferența dintre numărul de persoane născute și decedate într-un an, fiind cea mai ridicată, de 417.000 de persoane. După 1965 Germania nu a mai înregistrat un excedent al populației și de atunci numărul persoanelor decedate întrece în fiecare an numărul persoanelor născute. Decalajul cel mai ridicat a fost înregistrat în 1975, cu 207.000 de persoane, iar în 2015 cu 187.000 de persoane. Creșterea populației Germaniei după 1975 s-a datorat exclusiv imigrației masive, în marea ei majoritate musulmană. Conform predicțiilor publicate de Eurostat, în 2060 32.8% din populația Germaniei va fi de peste 60 de ani. Cine îi va înlocui? Cine le va plăti pensiile?
Care a fost răspunsul conservatorilor germani la această provocare? Au importat străini fără însă a putea să-i integreze ori să rezolve problema fundamentală a natalității. Și, dând dovadă de o negândire crasă, în loc să fortifice familia și căsătoria naturală, au subminat-o și mai mult în 2017 legalizând căsătoriile homosexuale. Singurul partid care în mod oficial s-a împotrivit a fost AfD, din motive de natalitate.
Meditați puțin la unde am ajuns. Statul conservator european a confiscat căsătoria, familia și copiii. [Notam, în treacăt, că și în România partidele care se consideră conservatoare se opun definirii căsătoriei și familiei naturale în Constituție]. De acum, statul, nu noi, cetățenii, decide cine se poate căsători, în ce condiții poate întemeia o familiei, cum se definește căsătoria, cum se definește familia, cum se definește barbatul, cum se definește femeia, cine sunt mama ori tatăl copiilor. Statul conservator răpește copiii de la părinții naturali (cum am văzut bine din cazul Bodnariu în Norvegia sub un regim pretins conservator) și îi dă cuplurilor homosexuale (cum am văzut bine în cazul copiilor familiei Barbu din Marea Britanie). Am ajuns la punctul unde Occidentul nu mai presupune că familia, căsătoria și copiii sunt aspecte definitorii ori indispensabile vieții de adult. Ba mai mult, vedem cazuri tot mai dese când oameni întregi la minte care se răzvrătesc împotriva statului conservator și nu sunt de acord cu confiscarea familiei și căsătoriei sunt pasibili de închisoare. A devenit o crimă în Occident să te împotriveșsti căsătoriilor homosexuale ori să spui generației tinere că adevărata căsătorie e cea dintre un bărbat și o femeie. Ironic, a devenit o crimă în Europa conservatoare a anului 2017 pentru europeni să gândească, dar mai ales să afirme gândirea conservatoare a Secolului XX.
Drepturile noastre individuale și libertatea au devenit irelevante pentru conservatori. Un articol din The Spectator cu titlul The Conservatives have lost the ability to defend freedom, „Conservatorii și-au pierdut abilitatea de a apăra libertatea”, lamenta tocmai lucrul acesta. Autorul, David Green, insista că „the conservatives need to go back to their philosophical roots and remind themselves that historically they stood for a high ideal of freedom”, adică „conservatorii trebuie să se întoarcă la rădăcinile lor istorice și să-și amintească că în mod istoric ei au promovat un ideal înalt al libertății”. Astăzi, însă, ei adoptă fiecare moft care apare pe piață, fiecare nouă modă socială, ori, în cuvintele autorului „every popular impression of the day” („fiecare impresie populară a zilei”). De fapt, vedem acest mod de gândire la lucru și în deciziile Curții Europene a Drepturilor Omului unde apărarea libertății a devenit o preocupare secundară, în prim plan fiind promovarea prin diktat judiciar a normelor sociale anti-creștine ale zilele noastre.

Trei mutații masive – credința, religia și valorile tradiționale

Asaltul statului conservator împotriva conservatorimului clasic se manifestă și în privința religiei și a valorilor tradiționale. Cu aproximativ o generație înainte de sfârșitul Secolului XX niște gânditori vizionari catolici din America, printre ei Richard John Neuhaus, au început să atenționeze asupra unei manifestări încă în fașă atunci – eliminarea treptată a religiei și a credinței, în numele separării Bisericii de Stat, din spațiul public. Și-au clădit ideile pe observațiile extrem de lucid enunțate de unul din gânditorii cei mai proeminenți ai conservatorismului Secolului XX, protestantul William Buckley, în cartea lui, publicată în 1951, God and Man at Yale („Dumnezeu și omul la Universitatea Yale”). Buckley observa mutațiile ideologice din campusurile universitare din vremea lui care aveau în vedere excluderea credinței și a religiei din spațiul public. Universitățile de pe ambele părți ale Atlanticului au îndoctrinat generații de tineri să gândească că moșternirea noastră creștină nu are nicio relevanță pentru viața civică ori politică a cetății.
E ușor de înțeles că deja am ajuns la punctul acesta în Occident. Valorile europene s-au transformat în întregime în valori seculare și sunt complet rupte de valorile creștine. Până acum o generație valorile conservatoare erau echivalente cu valorile creștine, iar valorile seculare cu valorile social-democrației. Primele au cedat în timp celor din urmă, conservatorii la rândul lor adoptând „valorile europene”, adică valorile anti-creștine. De cealaltă parte a Atlanticului, însă, lucrurile par să stea puțin mai bine în rândul democraților, dar nu se știe exact până când. Printre ei încă mai sunt creștini autentici care resping valorile seculare extreme. De exemplu, într-un articol publicat în The Atlantic pe 18 iunie 2017, Senatorul american Chris Coons (democrat) amintea colegilor de partid că „valorile progresiste nu pot fi doar valorile seculare” și că valorile creștine și moștenirea spirituală creștină a Americii trebuie luate în considerare în fasonarea valorilor din spațiul public american. Din nefericire aceste sentimente și poziții sunt aproape în întregime absente din ideologia social-democrată, dar și conservatoare a Europei Occidentale. Singura mișcare autentic conservatoare din Occident, aproape identică cu cea creștin-democrată din Europa imediat după Al Doilea RĂzboi Mondial, este cea din SUA care l-a catapultat pe Trump În Casa Albă.
Conservatorii americani demontează secularismul construit de Administrația Obama. Încep să numească în funcții judecătorești cruciale judecători conservatori, un exemplu fiind o profesoară catolică conservatoare de la Notre Dame University în funcția de judecător la curtea de apel din Chicago. Judecători la fel de conservatori și influenți au fost deja nominalizați pentru tribunalele de recurs, la fel de influente, din Washington DC și Texas, care sunt pro-viață și pentru căsătoria și familia naturală. Simultan, în domeniul educației se produce o detoxificare a învățământului public de influența agendei sexuale a Administrației Obama, iar în armata americană se iau măsuri împotriva extinderii influenței transgenderismului. Încurajator, peste 20 de senatori americani participă în fiecare săptămână la o ora de rugăciune și studiul Scripturii în Senatul american.

Noi și revoluțiile din mințile noastre

O mare responsabilitate pentru declinul conservatorismului în Europa și America de Nord o purtăm noi, cetățenii. În mințile noastre și ale occidentalilor se produc revoluții în gândire care în timp se transformă în revoluții politice și sociale. Virturea cardinală a conservatorismului a fost, dintotdeauna, prudența. Conservatorii nu au fost împotriva progresului, ci împotriva celor care au dat buluc înainte fără a gândi. Prudența a dispărut din practica și mințile noastre. Progresivismul a devenit ideologia care ne domină gândirea. Mass-media de pe ambele maluri ale Atlanticului e infectată de noțiunea „dreptății sociale” („social justice”) care a devenit grundnorm-ul oricărei acțiuni judecătorești, politice și de stat. Noțiunea asta ne-a infectat și pe noi și gândirea noastră. Ne este rușine să chestionăm ce crede și declară elita europeană. Ne este rușine să fim conservatori, să ne pronunțăm împotriva curentului. Progresivismul a devenit o modă pentru social-democrați și conservatori, deopotrivă. Încetăm să mai vedem în Dumnezeu providența de care avem nevoie să confruntăm dificultățile vieții. Statul a devenit noua noastră Divinitate. El ne poartă de grijă. Am dat statului drepturile noastre individuale, autonomia personală, și în loc să ne punem soarta în mâna lui Dumnezeu, ne-o punem în mâna statului.

Autor: Răzvan Codrescu

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here