„Pentru mine, România e buricul pământului. Am convingerea dăinuirii noastre și de acum încolo, în ciuda încercărilor istoriei”

3

„Sunt ceea ce se cheamă la țară un om cuminte. Am o obârșie curat țărănească de care nu mi-e câtuși de puțin rușine”, spune despre el comisarul-șef Florin Șinca, într-un interviu publicat în revista „Poliția Românã”.
„Iubesc nespus trecutul de jertfă, de renaștere, de cumințenie al acestei țări unice pe fața pământului, al acestui popor cu trecut boieresc. Pentru mine, România e buricul pământului. Am convingerea dăinuirii noastre și de acum încolo, în ciuda încercărilor istoriei. Sunt creștin-ortodox și am convingerea că lumea fără divinitate e stearpă, iar omul fără de Dumnezeu n-are nicio noimă, nu e de nicio lege, cum spunea bunica mea, Elena, fie-i țărâna ușoară! Îmi plac oamenii care dau mai mult decât cer. Îmi place omul cu frână, cu disciplină în el. Cu omul descreștinat vorbești ca și cu o ușă. De fapt, e ca o oaie capie. El zice țanțoș în stânga și-n dreapta că trăiește. De fapt, orbecăie prin întuneric”.

„Nu-mi plac deloc românii care se dezic de țara lor. Nu-mi plac tinerii fără preocupări de spirit, blazați, născuți parcă obosiți și care trăiesc să se odihnească, într-o lume în care ni se arată la tot pasul false repere”.
„Avem mare nevoie de exemple. Nu suntem o generație spontanee. În contra a ceea ce spunea un boier al minții, personalitățile exponențiale apar în momentele de răscruce. Fără ei un popor devine o populație. Fără ei, o breaslă nu are repere și nu are temelie. Iar fără o trainică fundație, e ușor de prăbușit”.
„Doar dacă scriu ce a zis Herodot și e de-ajuns: ‘Istoria este învățătorul vieții’. Pentru Bălcescu, ‘Istoria este cea dintâi carte a unei nații. În ea își vede trecutul, prezentul și viitorul’. Fără să-și cunoască istoria, omul e ca un scaiete bătut de vânt. Pentru mine, istoria este cea mai frumoasă disciplină, m-am îmbolnăvit de ea și nu există leac.
Cât de frumos spunea Eminescu: ‘Nu ne-am păstrat că eram mulți și puternici, ci pentru că fiecare era mândru de munca înaintașilor săi’. Să nu uităm că suntem singurul popor al lumii acesteia care și-a păstrat portul, care are strămoșii dăltuiți în Cetatea Eternă, iar pe Columna Traiană sunt cei cu ițari, sarică țurcană și căciulă țuguiată”.

Despre istorie, poliție și iubire de neam cu Florin Șinca

Un om de o probitate morală fără cusur, simțitor față de țarina străbună și frumosul neam românesc, pasionat de istorie, cetățean de onoare al satului natal, premiat și respectat de reprezentanți de seamă ai domeniului cultural, polițistul Florin Șinca rămâne aceeași persoană generoasă fără niciun gând de răsplată, care urmărește cu smerenie și nădejde să răspândescă importanța cunoșterii istoriei ca avuție națională.
A scris pisanii, a scris monografiile a patru mânăstiri importante: Râmeţ, Crasna, Brebu şi Polovragi, a povestit în culori de cerneală despre frumuseţea monahismului şi unicitatea spiritualităţii ţării şi a lăcaşurilor de cult din România, a realizat filme documentare, a publicat peste 2.000 de pagini despre istoria Poliţiei Române, a Agiei şi a Poliţiei Capitalei şi a realizat prima lucrare biografică a unui poliţist, generalul Gabriel Marinescu.
A adus elemente de absolută noutate în istoriografie, descoperind dosarul dispariţiei manuscriselor scriitorului Ioan Slavici şi epopeea aducerii de la Muntele Athos a unui steag al lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, textul său fiind postat la Muzeul Naţional de Istorie la «Exponatul lunii».

Să facem cunoștință cu Florin Șinca

Sunt ceea ce se cheamă la țară un om cuminte. Am o obârșie curat țărănească de care nu mi-e câtuși de puțin rușine și care-mi dă energie, pentru că eu sunt dintr-un loc aspru, Pietriceaua, județul Prahova, pe care nu l-aș da pentru nimic în lume, un sat împădurit, cocoțat între cute de dealuri. În vremurile de acum, ciobanii sunt o avuție națională.
Îmi petrec ceea ce mai rămâne din timpul liber, studiind la Arhivele Naționale, dosarele istorice ale Poliției Române, cu semnăturile unor mari bărbați de stat, cu reformatori și adevărați demnitari ai statului român și, tot adunând așa, am ajuns să fac un doctorat în istorie la universitate. Îmi place nespus să mă pierd în parfumul nobil al paginilor îngălbenite de curgerea anilor din cărțile vechi de la Biblioteca Centrală Universitară Carol I sau la Biblioteca Academiei Române.
Apoi alerg să stau cât pot acasă, cu soția și cei doi copii și cu toate neamurile mele, fără de care n-aș mai fi eu. Iubesc arhitectura românească, meșteritul în lemn și fotografia, adun documente și cărți rare, merg în pelerinaje la mânăstiri și îmi place să-mi pierd pașii pe cărările țării acesteia frumoase ca o mândră fată de țăran, bucuros să calc pe unde-au fost odinioară cnezii și voievozii, vitejii și regii.
– De ce ați ales această profesie și ce înseamnă să fii polițist?
– Am plecat spre lumina cărții din satul meu de ciobani, fără să am pe nimeni, fără să fiu sfătuit de nimeni. Am trăit într-o casă curată ca lacrima și în sânul unei familii drepte și truditoare. Mama mea este și acum frumoasă ca o icoană, iar om mai harnic decât tata eu n-am mai cunoscut neam. Ei mi-au dat zestrea sufletului, așa am fost plămădit de ai mei. Am fost mânat întotdeauna în viață de spiritul de justiție. După armată, am simțit acea chemare de neoprit către haina militară.
Iar dacă aș spune că Poliția e singura opțiune nu aș minți câtuși de puțin. Poliția mi-a dat totul și eu m-am silit să întorc această onoare, dând totul Poliției. N-am niciun regret și dacă ar fi să aleg din nou, n-aș avea nici cea mai mică ezitare și tot polițist aș deveni.
– Știu că sunteți invitat de diferite instituții pentru a expune teme specifice culturii organizaționale.
– Sunt destul de des invitat în școli generale și școli de poliție, la academie și la facultăți de istorie. Țin prelegeri în fața tinerilor abia încadrați, fiind convins că eu sădesc un pom cu ei și el va rodi în viitor. Acum se făurește Poliția de mâine.
În primul rând, le spun că e musai să fie mândri că au ales această profesie atât de nobilă, care vine într-o frumoasă atingere cu învățătura creștină. Să nu piardă din vedere niciodată bucuria și obligația de a fi cinstit. Fără verticalitate morală sunt pierduți, fără muncă, perseverență și ambiție își irosesc vremea.
Fără implicare nu vor fi în veci polițiști, ci doar purtători de legitimație de poliție. Fără de cinste, au rostit de formă un jurământ. Fără loialitate față de Poliție, au îmbrăcat nemeritat o uniformă. Fără iubire de patrie, sunt români doar cu numele. Când vor fi descumpăniți în carieră, să ia aminte la direcțiile majore de evoluție a Poliției Române, nu la oile rătăcite, care au necinstit profesia. Să caute regula, iar nu bietele excepții.
Ca polițist e ca și cum ai fi permanent sub reflector. „Timpul nu ajută decât pe cei care cred”, spunea Constantin Rădulescu Motru. Să servească această patrie și această profesie. Să nu le trădăm, să nu le abandonăm pentru alte tărâmuri, că ar însemna să ne lăsăm măicuţa bătrână pentru alta, cu pielea mai întinsă, mai sulemenită.
Este important să aibă pasiune pentru Poliție, iar munca nu va mai părea o povară nicicând. Nu ei au ales această profesie, ci ea i-a ales pe ei. Vasăzică asta e vocația! Să nu-și uite camarazii, că ei vin după alții, că avem un trecut cu polițiști dedicați, cu martiri și cu eroi jertfiți în lupta cu pungașii. Avem un trecut cu mari personalități, iar cei tineri trebuie să învețe de la cei care au experiență. Lumea nu începe cu ei, pentru că marile civilizații ale lumii au înflorit în măsura în care generațiile s-au respectat, s-au completat, nu s-au războit.
– Aveți o zestre publicistică impresionantă.
– Sunt cam grafoman, pentru că am reușit să public 19 cărți, iar baza lor sunt izvoarele necunoscute, arhivele. Cu cele peste 200 de articole, studii și conferințe, adun vreo zece mii de pagini. Pasiunea a venit din dragoste de subiectele mele. Chemarea și inspirația nu am cum să le explic. Ele depășesc capacitatea de înțelegere mărginită, umană. Pot să spun doar așa: mă necăjeam, pe la 25 de ani, când vedeam că în timpul liber tai frunză la câini prin București, așa că m-am apucat să scotocesc documentele de atestare ale satului meu vechi, apoi pe ale comunei. După asta, zic hai să caut și despre neamul meu de transilvăneni vechi. Pe urmă am făcut monografiile mai multor mândre mânăstiri: Crasna, Brebu, Polovragi, Râmeț, Cicău. Când am socotit eu că am isprăvit, mă simțeam vinovat că despre Poliție n-am scotocit și așa am făcut nouă cărți și n-am cuvinte să însemnez aici despre împlinirea sufletească pe care mi-au dat-o acestea! Parcă aș avea mai mulți copii.
– Ce iubiți cel mai mult? În ce credeți?
– Iubesc nespus trecutul de jertfă, de renaștere, de cumințenie al acestei țări unice pe fața pământului, al acestui popor cu trecut boieresc. Pentru mine, România e buricul pământului. Am convingerea dăinuirii noastre și de acum încolo, în ciuda încercărilor istoriei. Sunt creștin-ortodox și am convingerea că lumea fără divinitate e stearpă, iar omul fără de Dumnezeu n-are nicio noimă, nu e de nicio lege, cum spunea bunica mea, Elena, fie-i țărâna ușoară! Îmi plac oamenii care dau mai mult decât cer. Îmi place omul cu frână, cu disciplină în el. Cu omul descreștinat vorbești ca și cu o ușă. De fapt, e ca o oaie capie. El zice țanțoș în stânga și-n dreapta că trăiește. De fapt, orbecăie prin întuneric.
– Care este perspectiva dumneavoastră în legătură cu ceea ce se întâmplă astăzi?
– Nu-mi plac deloc românii care se dezic de țara lor. Nu-mi plac tinerii fără preocupări de spirit, blazați, născuți parcă obosiți și care trăiesc să se odihnească, într-o lume în care ni se arată la tot pasul false repere. În Poliție, nu reușesc să-i înțeleg pe cei care vor să suie iute în ierarhie, să „ardă” etapele. Cultura organizațională cuprinde şi eroii, profesioniștii, istoria instituţiei în general. Avem mare nevoie de exemple. Nu suntem o generație spontanee. În contra a ceea ce spunea un boier al minții, personalitățile exponențiale apar în momentele de răscruce. Fără ei un popor devine o populație. Fără ei, o breaslă nu are repere şi nu are temelie. Iar fără o trainică fundație, e uşor de prăbuşit
– Cum vedeți Poliția de astăzi în comparație cu cea din vremea, de pildă, a lui Vasile Lascăr?
– Pentru a proiecta viitorul şi a respecta o instituţie de complexitatea şi importanţa Poliţiei Române e necesar, în primul rând, să-i cunoaştem geneza şi rolul său major în societatea românească. Aș vrea să nu uităm că grație lui Lascăr, acest reformator unic în istorie, în vremea monarhiei, polițiștii de atunci și-au adus contribuția la Unirea din 1918. Despre acest subiect, voi lansa o carte anul viitor, de Ziua Poliției. Poliția știa totul, era pretutindeni, dar nu se vedea niciodată. Românii au fost fondatori ai Interpolului, am avut doctrinari, profesioniști pur sânge, eram în elita polițienească europeană, aveam cei mai buni specialiști în informații. Polițiștii români erau decorați de regii Greciei și Belgiei, pentru prinderea unor bande de tâlhari și ucigași și aveam o instituție bine așezată, solidă.
Poliția Națională a făcut pași uriași după 1989, pentru a trece de la un sistem milițienesc, în care oamenii respectau legea de frică, la unul polițienesc, democratic. Poliția Română e, astăzi, o structură care se adaptează constant la noile tendințe și evoluții din sfera infracțională.
– Fascinația dumneavoastră pentru trecutul național este evidentă. În ce măsură cunoașterea istoriei dă consistență culturii unui popor?
– Doar dacă scriu ce a zis Herodot și e de-ajuns: „Istoria este învățătorul vieții”. Pentru Bălcescu „Istoria este cea dintâi carte a unei naţii. În ea îşi vede trecutul, prezentul şi viitorul”. Fără să-și cunoască istoria, omul e ca un scaiete bătut de vânt. Pentru mine, istoria este cea mai frumoasă disciplină, m-am îmbolnăvit de ea și nu există leac.
Cât de frumos spunea Eminescu: „Nu ne-am păstrat că eram mulți și puternici, ci pentru că fiecare era mândru de munca înaintașilor săi”. Să nu uităm că suntem singurul popor al lumii acesteia care și-a păstrat portul, care are strămoșii dăltuiți în Cetatea Eternă, iar pe Columna Traiană sunt cei cu ițari, sarică țurcană și căciulă țuguiată.
– Ce personalități v-au marcat existența?
– În primul rând ar fi adevărați profesioniști ai poliției, trup și suflet, oameni care nu au liniște până nu dau de capătul unui caz, ofițeri care au creat instituții, care au făcut istorie, care au dovedit loialitate. Ar fi prea mulți dintre aceștia și ar fi nedrept să uit pe vreunul.
Apoi dacă zic de măriile lor Decebal, Țepeș, Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul, Brâncovenu, Horea, Iancu, dacă adaug Grigorescu și Paulescu, Enescu și Brâncuși ar mai trebui să înșir încă vreo sută, că noi avem personalități uriașe care ne punctează istoria.
M-aș mărgini în a aminti oamenii mari în spirit, pentru că mie mi se pare că am avut noroc cu carul și mi s-au încrucișat cărările vieții cu oameni mari, care m-au marcat pentru totdeauna cu personalitatea lor. De la fiecare am altoit câte ceva pe bruma mea de știință și cultură și oricât adaug tot mi se pare că, față de ei, sunt cam naiv! M-a marcat pentru totdeauna patriotismul și franchețea academicianului Florin Constantiniu, care se mira că un polițist caută prin arhive cotrocite. Academicianul Dan Berindei mi-a dat brânci să scriu, mințindu-mă că mă pricep, iar profesorul Bușe m-a învățat să scriu corect științific. Țin apoi să-i amintesc pe Dan Puric și pe părintele arhimandrit Nicodim de la Crasna, pe inventatorul Mircea Tudor și academicianul Giurescu, pe maica stareță Ierusalima Ghibu din Apusenii de legendă și pe Patriarhul Daniel. Socot că, în definitiv, ești oamenii pe care-i întâlnești.
– Un gând bun acum de sărbători pentru colegii noștri, și, de ce nu, pentru cei care vor citi acest material.
– Marele poet patriot Eminescu ne-a învățat că un arbore falnic nu se dezvoltă decât prin rădăcinile sale. Așa e și cu Poliția. Și invers, încă din antichitate, templul se prăbușea și din pricina uneltelor din interior. ,,Îndrăzniți!” Așa le-a poruncit Hristos ucenicilor. Oamenii schimbă sistemele, nu invers. Lumea de astăzi a poliției şi lumea de mâine ne vor da spre rezolvare o groază de probleme, tot mai complexe. De modul în care suntem plămădiţi fizic şi întăriți sufletește depinde însăși soarta noastră. Iar când în carieră o să aveți piedici – și o să aveți! – zâmbiți și fiți tari! Noi ne-am ales cea mai frumoasă meserie din lume.
Dacă vede un om în suferință pe stradă, Florin Șinca se repede să-l ajute, nu îl întreabă ce-a pățit sau cum îl cheamă. Dacă este invitat să vorbească tinerilor elevi, polițistul se trudește să le transmită și să-i facă să înțelegă cât de frumoasă și importantă este această profesie, când merge în satul natal este copilul care vine la casa părintească să se încarce cu bine și liniște. Este omul dăruit ideilor și semenilor, deopotrivă.

Preluare: Poliția Română 

Susține Anonimus.roDacă te regăsești și crezi, sprijină activitatea Anonimus.ro și presa liberă și independentă! Nu suntem finanțați de partide sau companii, nu avem interese politice sau economice, ADEVĂRUL ESTE SINGURUL NOSTRU SCOP!

3 COMENTARII

  1. Respect Pt tine si Haina pe care o porti si o respecti .Dar : unde este interpolul romanesc vizavi de mizerabilii de antiromani , romani de etnie maghiara care mai au f putin si vor cere Romaniei sa oficealizeze limba maghiara pe tot teritoriul tarii ca Ce : doar ei sant cineva.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.