„Durerea noastră e sobră de cuvinte, este mută. Să tăcem dar și să plângem: Consumatum est!”

Așa de june Moftul și deja mâhnit și trist? – iată ce-și va zice desigur publicul văzând foița noastră cernită.
Da, trist! da, mâhnit! da, cernit!
Durerea noastră e sobră de cuvinte, este mută. Să tăcem dar și să plângem:
Consumatum est!
Ieri s’a dat în dealul Mitropoliei, cu 95 bile albe, contra 22 negre, lovitura de moarte României!
Onoare celor 22 de bile negre! ele singure sunt Români adevărați!
Căci – acele 95 bile albe nu sunt albe decât în batjocură: albul nu e coloarea doliului, nu e coloarea asasinatului și a morții, nu e coloarea trădării! ele nu pot fi prin urmare, nu sunt adevărații reprezentanți ai țării.
Nu! acea majoritate care, la amenințările băncii ministeriale, își pleacă botul și dă votul; acea majoritate, care odată măcar nu e capabilă a trece în minoritate, nu reprezintă România! peste putință!
A presupune un moment aceasta ar fi să credem că o națiune se poate sinucide singură pe sine însăși, și ar fi o nebunie să bănuim măcar o clipă o națiune capabilă de așa aberațiune! Protestăm energic dar! Iară și Istoria să judece!

Ieri s’a votat monstruoasa lege a d-lui P.P. Carpp asupra școalelor profesionale așa cum a voit ministrul neromân, care, ca briganzii, a pus Camerei servile cuțitul la gât strigându-i fioros: votul sau viața!
Penibil! teribil!! oribil!!!
Ieri s’a votat aservirea noastră economică!
Ieri s’a jertfit poftelor streine interesele române, sălbăticiei streine corpul României, antropofagiei judaice carnea și sângele Națiunii!
Sărmana Românie!
De opt ori nefericiți iară, căci în adevar ești nefericită de atâtea ori câți sfetnici are Coroana de oțel pe care ți-ai smuls-o din gura tunului inamic!
Mizeră Românie! Ai fost trădată, insultată, micșorată, murdărită, batjocorită, tăvălită, maltratată, înjosorâtă, ruinată, vândută, călcată, sdrobită de către regimul de urgie al bunului plac, al violenței fărădelegilor, bandelor de pușcăriași și de bețivi, infamiei, crimei, aberațiunii, ignoranței, nebuniei, trădării, murdăriei, chinorosului!
Ieri, Vineri 5 Fevruarie [18]93, la orele 4 p.m., ieri, zi funestă și blestemată! S’a votat acea lege antisocială, antieconomică, antipatriotică, antinațională, antiromână, acea lege prin care Evreii săraci nu sunt opriți de a învăța vreo meserie!
Am zis că durerea e sobră de vorbe. Atâta dar!
Iată prin urmare de ce, deși atât de june, Moftul este trist și cernit. Iată de ce Moftul a ținut ca o sfântă datorie față cu patria sa, cu poporul său, cu națiunea sa, să apară astăzi în chenarul de rigoare la așa lugubru-solemne ocaziuni!
Și dacă mai regretăm ceva este că nu există o coloare și mai închisă și mai posomorâtă decât negrul pentru a reprezenta și mai bine doliul românismului trădat!

Ion Luca Caragiale, «Moftul român», 6 februarie 1893

Loading...
loading...

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.