Șase decenii de Pax Americana

Soldat american dintr-o unitate de interventie speciala aflat intr-o misiune de lupta„Intervenţia militară a fost şi este încă pentru Statele Unite un mijloc de atingere a obiectivelor lor pe plan internaţional”, afirmă cunoscutul politolog Noam Chomsky, profesor la Massachusetts Institute of Technology. În lucrarea «Statele Unite : războiul ca politică externă», acesta prezintă o cronologie-argument a ultimelor şase decenii.

Filipine. Istoria din ultimul secol a acestui arhipelag din Pacific este strâns legată de cea a Statelor Unite. Colonie americană din 1898 şi până la ocupaţia japoneză (1942-1945), Filipine se proclamă republică independentă în 1946, încheind cu SUA un tratat de prietenie şi un acord militar. Documentul intitulat «Bell Trade Act» dă dreptul Statelor Unite să exploreze fără restricţii resursele naturale ale ţării, sub forma daunelor de război. Americanii deţin aici, până în 1922 , 23 de baze militare, participând la reprimarea opozanţilor comunişti sau musulmani. Raporturile sunt atât de strânse, încât Manila trimite combatanţi în Coreea şi Vietnam.

1947 – Grecia. Incapabili să ţină sub control situaţia din Grecia, unde se dezvoltă o gherilă de stânga opusă dictaturii de dreapta pe care o instauraseră, britanicii pasează problema americanilor. În ultimele luni
ale anului 1947, aceştia livrează guvernului grec 74.000 de tone de armament divers şi trimit în teren circa 250 de consilieri militari, asigurând astfel, doi ani mai târziu, victoria forţelor de dreapta.

1950 – Puerto Rico. Cedat de Spania americanilor în 1898, Puerto Rico a primit în 1952 statutul de „stat liber asociat Statelor Unite”. Cu doi ani înainte, trupele americane care staţionau aici au înăbuşit mişcarea de independenţă. Periodic, se organizează un referendum pentru a transforma „statul liber” în stat pur şi simplu. De fiecare dată populaţia a respins ideea.

1950 – Coreea. Trupele Coreii de Nord traversează paralele 38, pătrunzând pe teritoriul Coreii de Sud. La cererea ONU, unde au o influenţă puternică, Statele Unite „acceptă” să „respingă agresiunea armată”. Două milioane de coreeni din Nord şi Sud îşi pierd viaţa în acest război.

1953 – Iran. În 1951, după ce guvernul iranian decide naţionalizarea petrolului şi îşi exprimă încrederea în premierul Mossadegh, britanicii instaurează blocada şi organizează un boicot al companiilor petroliere iraniene. În consecinţă, o parte a armatei şi marii latifundieri participă, în 1953, la o lovitură de stat orchestrată de CIA. Susţinut de americani în următorii 25 de ani, şahul Iranului trebuie totuşi să fugă din ţară în 1978, alungat de revoluţia islamică. Doi ani mai târziu, războiul Iran-Irak (1980-1988) este un adevărat chilipir pentru fabricile de armament din lume şi mai ales din Statele Unite.

Guatemala CIA1954 – Guatemala. Mercenari antrenaţi de CIA în Honduras şi Nicaragua răstoarnă, cu sprijinul aviaţiei americane, guvernul cel mai democratic pe care l-a cunoscut vreodată această ţară.

1958 – Liban. Mii de infanterişti marini sunt trimişi în Liban pentru a împiedica răsturnarea guvernului proamerican şi a proteja interesele SUA în această regiune bogată în resurse petroliere.

1961 – Cuba. Înarmaţi şi antrenaţi de CIA, peste o mie de exilaţi cubanezi debarcă în Golful Porcilor cu speranţa de a provoca o rebeliune împotriva guvernului castrist. Acesta se bucură de popularitate, revolta nu are loc, iar mercenarii sunt învinşi. Embargoul american instituit la începutul anilor 60 împotriva Cubei durează şi astăzi.

Vietnam 1964-197521961 – 1972 – Vietnam. ”Activităţile” americane în regiune datează din anii 50, dar SUA vor folosi întregul arsenal militar (exceptând bomba atomică) mai ales între cei doi ani. Scopul: anihilarea mişcării revoluţionare naţionaliste din această ţară cu populaţie preponderent rurală. Cel mai lung război în care s-a implicat Washingtonul se soldează cu milioane de victime vietnameze şi americane. Usturătoarea înfrângere americană se află la originea unei crize morale fără precedent în SUA.

Laos şi Cambodgia. Pe toată perioada conflictului din Vietnam, cele două ţări cu care SUA nu s-au aflat oficial în război sunt ţinta unor neîncetate atacuri aeriene şi a numeroase masacre comise de trupele americane.

1965 – Indonezia. Petextând o încercare de lovitură de stat a comuniştilor (care erau apropiaţi puterii), o sângeroasă operaţiune militară ai cărei lideri sunt teleghidaţi de CIA foloseşte prilejul pentru a-l înlătura pe preşedintele Sukarno.Vânătoarea împotriva membrilor opoziţiei se soldează în următorii ani cu sute de mii de victime. Este începutul îndelungatei şi sângeroasei cariere a lui Suharto, care culminează cu invadarea Timorului de Est.

1965 – Republica Dominicană. Sub acoperirea mandatului Oranizaţiei Statelor Americane, SUA intervin militar pentru a contracara o pretinsă ameninţare comunistă. Bătălia pentru San Domingo face peste zece mii de victime.

1970 – Oman. Sprijinite de consilierii americani, trupele iraniene încearcă să invadeze sultanatul.

Orientul Mijlociu. Puternică implicare diplomatică şi militară a americanilor alături de Israel,în timpul războaielor care au loc în această regiune.

1973 – Chile. Acţionând prin intermediul agenţilor secreţi şi al firmei ITT, Statele Unite se află la originea loviturii de stat militare în cursul căreia îşi pierde viaţa Salvador Allende – unicul preşedinte victorios vreodată, pe o platformă marxist-leninistă, în alegeri libere într-o ţară necomunistă. Guvernul său trecuse la naţionalizări şi reformă agrară.

1975 – 1999 – Timorul de Est. Indonezia invadează şi anexează Timorul de Est, decimând o treime din populaţie. Armata şi miliţiile indoneziene acţionează cu sprijinul SUA, care va dura 25 de ani. După căderea lui Suharto, în 1999, este organizat un referendum, 80% din populaţia est-timoreză alegând independenţa. Guvernul american nu va accepta ideea unei forţe ONU de menţinere a păcii decât sub presiunea opiniei publice internaţionale.

1980 – 1990 – Salvador. În anii 1970, gherila de stânga îşi intensifică lupta armată împotriva autorităţilor guvernamentale sprijinite masiv de SUA, care decid să se implice militar. În zece ani, războiul civil provoacă moartea a o sută de mii de persoane.

1981 – 1988 – Nicaragua. Instalaţi la putere în 1979, sandiniştii trec la o serie de reforme economico-sociale. În acest context, SUA decid să sprijine financiar şi militar forţele „contras” cu baza în Honduras. În 1986 izbucneşte scandalul „Irangate”: iese la lumină faptul că sumele rezultate din vânzări secrete de arme americane Iranului au servit la finanţarea grupurilor teroriste ale „contras”. În 1990, sandiniştii pierd puterea în urma alegerilor libere.

1982 – 1984 – Liban. Soldaţii americani asistă ca simpli spectatori (în cel mai bun caz) la expulzarea şi masacrarea palestinienilor de către trupele falangiste din Liban, sprijinite de Statele Unite şi Israel.

1983 – Grenada. Puşcaşii marini americani, secondaţi simbolic de unităţi din şase state caraibiene, invadează mica insulă şi arestează noua conducere (mai radical de stânga decât precedenta), instalată la putere prin înlăturarea şi apoi asasinarea premierului Maurice Bishop. Câţiva ani mai târziu, Wall Street Journal va defini această intervenţie drept „o invazie a băncilor”: insula devine „un adevărat paradis al evaziunii fiscale şi fraudei financiare”.

1986 – Libia. Aviaţia americană bombardează oraşe libiene, provocând sute de victime prin trei civili şi oficiali. Tripoli este acuzat că sprijină organizaţiile teroriste.

Panama 19891989 – Panama. Creat de Statele Unite (1903) pentru a-şi asigura controlul asupra celebrului canal interoceanic (şi a enormelor beneficii generate de acesta), Panama a fost multă vreme doar umbra unui stat. În 1964, puşcaşii marini care apără interesele americane în zonă înăbuşă revolta vizând naţionalizarea acestui obiectiv strategic. După ce ani de zile utilizează (în atacuri antinicaraguane) şi protejează dictatura lui Antonio Noriega, 26.000 de soldaţi ai Statelor Unite lansează o intervenţie militară pentru capturarea liderului panamez, acuzat de justiţia ame ricană de trafic cu droguri şi armament. Este transferat în SUA, judecat şi condamnat la 40 de ani de închisoare.

1991 – Irak. Fost aliat preţios al SUA, Saddam Hussein face greşeala de a invada şi anexa Kuweitul, cu acordul tacit al Washingtonului. Statele Unite, cu autorizarea ONU şi sprijinul unor forţe internaţionale, declanşează războiul împotriva Bagdadului. Trupele irakiene sunt înfrânte şi Kuweitul eliberat. Adevăratul scop pentru care Statele Unite au declanşat acest război a fost intenţia lui Saddam Hussein ca exporturile de petrol ale Irakului să fie plătite în euro.

Somalia 19931992 – 1995 – Somalia. Forţele SUA de menţinere a păcii nu pot restabili ordinea după căderea guvernului proamerican.

1994 – Haiti. Ţara a fost ocupată de trupele americane între 1915 şi 1934. După înlăturarea dictaturii Duvalier, Jean-Bertrand Aristide, primul preşedinte haitian ales în mod democratic, este răsturnat printr-o lovitură de stat militară şi nevoit să plece în exil. Statele Unite intervin în forţă, cu autorizarea ONU, şi impun revenirea lui Aristide la putere.

1998 – Sudan. Rachete americane distrug două uzine de produse farmaceutice, bănuite a servi drept paravan pentru fabricarea de arme chimice destinate teroriştilor.

NATO - Bombardament Serbia 21999 – Iugoslavia. După 1990, albanezii, majoritari în Kosovo, crează o societate paralelă nonviolentă. Dar, începând din 1998, Armata de Eliberare din Kosovo (UCK) desfăşoară operaţiuni de gherilă împotriva forţelor de poliţie sârbe care, la rândul lor, iau ostatică populaţia civilă. Deci critică, situaţia nu-şi găseşte rezolvarea în acordurile de la Rambouillet (adevărat ultimatum american adresat lui Miloşevici şi respins de acesta). În luna martie, SUA, alături de alte state membre ale NATO, bombardează Kosovo şi Serbia, provocând o intensificare a represaliilor sârbe împotriva provinciei. La 3 iunie este semnat un acord între NATO şi Serbia.

Afganistn 20012200l – Afganistan. După refuzul talibanilor de a-l expulza pe Osama bin Laden, trupele americane şi britanice trec (7 octombrie), cu autorizarea ONU, la atacuri aeriene împotriva obiectivelor militare din Afganistan. La sfârşitul anului este instalat la Kabul un guvern interimar. Trupele ISAF (Forţa internaţională de asigurare a securităţii în Afganistan) nu controlează nici azi întregul teritoriu al ţării.

Soldati americani Irak2003 – Irak. În absenţa unei rezoluţii ONU, soldaţii americani şi britanici încep, la 13 martie, bombardarea Irakului; două zile mai târziu intră în acţiune şi trupele terestre. Scopul declarat: înlăturarea de la putere a regimului lui Saddam Hussein, acuzat că deţine arme de distrugere în masă. La 9 aprilie, trupele de intervenţia intră în Bagdad. Regimul cade, Saddam Hussein este capturat, dar nu sunt găsite armele de distrugere în masă, ceea ce îl pune în mare dificultate pe George W. Bush şi (mai ales) pe Tony Blair. Statele Unite doresc o participare internaţională la garantarea securităţii şi asigurarea reconstrucţiei Irakului, dar sub controlul lor unic şi direct.

Loading...
loading...

5 COMENTARII

  1. Aceste interventii armate ale SUA in ultimii 60 de ani sunt doar o parte dintre ele.Au fost si in Romania interventii secrete ale lor in asa zisa Revolutie din 1989, cand au ,, aranjat,, inlaturatea lui Ceausescu.Intrebarea este CE INTERESE AU??

  2. La americani duduie economia nu la romani, calculați din 1945 din 5 în 10 ani au făcut câte un război o lovitura de stat ceva să aibă de câștigat, industriile americane au produs și produc în continuare, mercenari plătiți bine șomaj mai scăzut etc.Noi romani ar trebui să fim atenți cu cine din cei tari vrem să facem afaceri ca toți ne dorim să nusi bată joc de noi și umblăm sclavi în toată lumea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.