Cum a fost distrusă industria Vasluiului

Caruta Zona industrialaLa începutul lui 2017, SC Vastex SA și-a trimis, și ea, ultimii salariați în șomaj. „Textila” a fost printre puținele fabrici din județul Vaslui care au rezistat tranziției de la economia centralizată la cea de piață, păstrând câteva sute de angajați. Poate părea greu de crezut, dar înainte de 1989 industria dădea în municipiul Vaslui peste 20.000 de locuri de muncă, jumătate din populația de astăzi a orașului.
Lipsa investițiilor în industrie și a unei strategii implementate de autorități plasează astăzi întregul județ Vaslui pe ultimul loc între județele României în ceea ce privește PIB-ul. Acest statut de cea mai săracă zonă a regiunii este o moștenire din perioada comunistă, însă căderea economică în municipiul Vaslui a fost una dintre cele mai brutale din țară. Practic, totul a fost distrus.

Ultima redută, Vastex

Doar industria ușoară a continuat să supraviețuiască în Vaslui, redusă la nivelul unor ateliere, față de ce era în trecut. Un simbol a fost SC Vastex SA. A fost înființată în 1972 ca o fabrică de filatură de fire de bumbac. Chiar și după 1990, datorită comenzilor din Occident, activitatea a continuat cu un număr de peste 2.000 de salariați.
În 2000 a venit însă privatizarea. A fost cumpărată cu 16 miliarde de lei vechi de un om de afaceri din Negrești-Oaș, județul Satu Mare. Salariații au fost atunci singurii care au sesizat ce afacere proastă a putut să facă statul: doar materia primă aflată pe stoc valora de 10 ori mai mult. Comisioanele politicienilor au valorat probabil infinit mai mult… Au început disponibilizările, iar condițiile de muncă ale salariaților s-au înrăutățit până a deveni de nesuportat.

Industria de a fi vasluian

Giganții industriali care asigurau locurile de muncă a mii de vasluieni s-au prăbușit rând pe rând după 1990, iar cei rămași fără slujbe au plecat să-și caute norocul în străinătate. Deși în datele statistice, orașul apare astăzi cu 100 de mii de locuitori, în realitate populația stabilă este undeva la 60 de mii, restul fiind cetățeni ai Republicii Moldova care își stabilesc domiciliul în oraș pentru a obține cetățenia română și a putea, astfel, să lucreze liber în spațiul Uniunii Europene. De altfel, aceasta este una dintre cele mai importante afaceri din oraș, moldovenii plătind bani buni pentru a obține un „buletin de vasluian”…
Deși Vasluiul duce lipsă de investiții care să creeze locuri de muncă și să crească nivelul de trai al populației, site-urile celor mai importante instituții județene nu conțin strategii care să atragă investiții sau investitorii.

Nicio strategie

Pe site-ul Consiliului Județean Vaslui nu găsim decât o recunoaștere a situației de fapt și o descriere sumară a modului în care s-a ajuns la nivelul de subdezvoltare existent. „Situația existentă a economiei vasluiene este rezultatul schimbărilor profunde prin care a trecut județul în ultimele decenii: de la industrializarea forțată din perioada communistă la prăbușirea industriei de după 1990. Toți indicatorii care caracterizează situația economică a județului arată situații negative (dacă nu dezastruoase), într-un context al lipsei fondurilor pentru dezvoltarea economică locală care este cel mai important factor al dezvoltării județului. Economia județului Vaslui are un caracter predominant agrar, datorită, în primul rând, suprafeței mari de teren agricol, și numărului ridicat de persoane care locuiesc în mediul rural și se ocupă cu agricultura.
După căderea comunismului, întreprinderile din zonă au fost scoase la vânzare, iar în prezent cea mai mare parte a unităților industriale este în proprietate privată. Acest lucru nu înseamnă rezolvarea problemelor din industria vasluiană”, se scrie pe siteul Consiliului Județean.
Cele mai bune exemple de giganți din Vaslui care și-au închis porțile sunt Mecanica Vaslui, care producea piese pentru mașini și utilaje și care s-a închis odată cu această ramură a industriei, sau Moldosin Vaslui care producea fire și fibre sintetice, Hitrom (azbest și materiale de izolație, AMC (aparate de măsură și control), Movas (mobilă), sau în domeniul industriei ușoare, Confecții, Textila, Varotex, Vascovin ș.a.
Adevărați giganți industriali, au căzut unul după altul după anul 1990, iar din industria Vasluiului nu a mai rămas decât niște clădiri în ruine și mii șomeri care au situat an de an județul pe primele locuri în țară. Vinovați au fost în primul rând politicienii locali.

Moldosin, combinatul îngropat de Omar Hayssam

Cel mai mare combinat de fibre sintetice din Moldova a ajuns să fie vândut bucată cu bucată. În 1977 s-a construit Combinatul de Fire Sintetice (CFS) Vaslui, care până la Revoluție și în primii ani de capitalism era una dintre cele mai mari fabrici și mari angajatori din oraș, cu peste 5.000 de salariați. Declinul a început în 2000, când activele societății au fost vândute la bucată. Primul cumpărător a fost omul de afaceri Ștefan Vuza, care a renunțat, la sfârșitul lui 2003, la fabrică în favoarea firmei Manhatan Trading, controlată de Omar Hayssam. Hayssam a folosit fabrica doar pentru a face afaceri necurate. Asociații săi au emis mai multe facturi fictive prin care urmau să câștige peste 8 milioane de lei din vânzarea unor combine. Afacerea a fost luată în vizor de Finanțele Publice care a cerut documente, blocând ilegalitățile. În iunie 2004, Hayssam a renunțat la Moldosin, iar fabrica a fost preluată de cumnatul său, Mihai Nasture. Firma nu a desfășurat nicio activitate de la privatizare, iar cei aproximativ 800 de muncitori rămași s-au revoltat, demarând o mișcare sindicală așa cum Vasluiul nu a mai cunoscut. În 2005, Nasture a fost înlăturat de la conducerea unității, iar Asociația Salariaților, PET Moldosin, a preluat firma, iar mai apoi au cerut rezilierea contractului și reînscrierea Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) ca acționar majoritar. Chemați în instanță, niciunul dintre asociații lui Omar Hayssam nu a mai fost găsit, datoriile combinatului ajungând la 9.582.092 de lei. În august 2005, Moldosin a fost închis din cauza sistării alimentării cu energie electrică pentru o restanță de peste un milion de lei. Pentru datoriile uriașe la buget, la BCR și diverși operatori economici, societatea a fost scoasă la vânzare.

Mecanica, o mare hoție

La Mecanica lucrau aproape 5.000 de vasluieni, dar de atunci utilajele au fost vândute ca fier vechi. Cele performante au ajuns în atelierele mecanice înființate de foștii directori ai fabricii, cumpărate la preț de fier vechi. Centrala termică a societății, ce deservea și căminele muncitorești din Zona Industrială, a fost demolată iar turnurile de evacuare pentru gaze au fost aruncate în aer.

Movas, un blestem

SC Movas SA Vaslui, fabrica de mobilă din Vaslui care în anii 1990 asigura locuri de muncă pentru peste 1.500 de angajați, a încăput pe mâinile a tot felul de aventurieri economici, ultimul fiind cehul Frantisek Priplata, cunoscut pentru comandarea asasinării lui Virgil Săhleanu, liderul de sindicat de la Tepro Iași.
După ce societatea a intrat în insolvență, la cumpărarea activelor s-au înscris, în prima fază, firmele a doi oameni puternici financiar, care ar fi putut reporni producția: Viorel Cataramă, patronul Elvila, și omul de afaceri vasluian Adrian Porumboiu, președintele grupului de firme Racova Grup Vaslui. Însă, din cauza condițiilor aberante impuse de judecătorul sindic Ioan Bocan, cei doi s-au retras.
Reprezentantul firmei Elva Cont SRL Piatra Neamț, lichidatorul judiciar al producătorului de mobilă Movas SA Vaslui, a solicitat la acea vreme judecătorului sindic vânzarea directă a societății către Adige SRL Secuieni, județul Neamț. Oferta finală a firmei nemțene a fost de aproape 37 miliarde de lei vechi. Totul a mirosit a făcătură: judecătorul sindic a selectat firma nemțeană neținând cont de faptul că Adige mai deținea o fabrică de mobilă, mai mică decât Movas, în orașul Hârlău, din județul Iași, iar la sfârșitul lui 2002, firma, înființată în martie 2001, avea o cifră de afaceri de doar 13,7 milioane de lei vechi, pierderi de 33,4 milioane și o datorie totală de 3,3 miliarde de lei vechi.
Imediat, utilajele mai importante au fost mutate în alte spații de producție ale firmei nemțene, iar fosta fabrică de mobilă vasluiană a rămas în paragină.
„Dacă am fi cumpărat fabrica de mobilă, am fi repornit activitatea și, în timp, am fi mărit capacitatea de producție, asigurând și alte locuri de muncă. Am văzut însă că ni se puneau bețe-n roate și că erau alte interese, așa că ne-am retras”, spunea Adrian Porumboiu, președintele Racova Grup Vaslui, grup care cuprindea nouă societăți implicate în agricultură, industrie alimentară și servicii, cu o cifră de afaceri care a ajuns la peste 140 milioane de euro, având nu mai puțin de 2.100 de angajați.

O ruină cât Zona Industrială

La Hitrom Vaslui, societatea care a fost fruntașă la producția de vată de sticlă și materiale izolante, înainte de 1989 lucrau aproximativ 5.000 de oameni, iar acum a ajuns un morman de fier vechi.
Hitromul era unul dintre cei mai mari fabricanți de materiale izolatoare din România și a ajuns o ruină. SC Varotex SA, important producător de tricotaje, a avut aceeași soartă. La Varotex lucrau aproximativ 2.000 de oameni care la rândul lor au ajuns șomeri, după o altă privatizare eșuată. La fel ca miile de muncitori de la Movas, fabrica de mobilă, sau Textila, unul dintre cei mai mari producători de fibre din țară. Un adevărat brand al Vasluiului a fost, ani la rând, SC Vascovin SA, societatea care producea celebrul cogniac Vasconi. A avut parte de un faliment răsunător.

Ultima tentativă de revitalizare a Zonei Industriale, lovită de criză

Ultima tentativă de revitalizare a Zonei Industriale a municipiului Vaslui s-a petrecut în jurul unui mare proiect imobiliar, „Green Park Paiu”, semn al mutațiilor economiei românești. Demarat cu mare fast, sprijinit de administrația locală, a ajuns ca acum, în afara de câteva case, totul să rămână ca în 2007, moment în care a început construcția parcului. A fost vorba despre un proiect privat al firmelor Antrecons și General Investiții ID (aceleași în ce privește structura acționariatului, în speță, omul de afaceri Dorin Ilisei), proiectul nu a produs decât… alte ruine.
În 2007, în presa locală, dar chiar și în cea națională vorbea despre importanta investiție din municipiul Vaslui, care nu făcea altceva decât să desțelenească, după mai bine de 20 de ani, construcția de locuințe din această nefericită parte a țării. Proiectul „Green Park Paiu” înseamna „32 de apartamente, 33 de vile și 1.000 de motive” să locuiești acolo, după cum se spunea în prezentare. Într-o primă fază, finanțatorul, SC General Investiții ID Vaslui (firmă controlatăăde Dorin Ilisei), care se dorea o companie de investiții imobiliare „specializată pe sectorul edilitar cu investiții ferme și profitabile”, a demarat în forță proiectul în primăvara lui 2007. Altă firmă, SC Antrecons, deținută de același Dorin Ilisei, era constructorul, iar arhitectul era Compania EMO Vaslui, singura care și-a îndeplinit misiunea până la capăt. Proiectul presupunea construirea a 33 de case și 32 de apartamente amplasate în patru blocuri, cu două niveluri fiecare, precum și amenajarea a trei spații comerciale. Fiecare unitate locativă trebuia să aibă două locuri de parcare: casele – în curte, iar blocurile – în parcările amenajate. Locuințele trebuiau să aibă o structură pe pereți portanți, realizați din cărămidă porotherm. În ce privește confortul, casele trebuiau izolate la exterior cu polistiren de 10 cm, iar tâmplăria exterioară era din PVC cu cinci camere. Învelitoarea este din tablă cutată de cea mai bună calitate. Fiecare locuință era dotată cu gaz, apă curentă, canalizare, curent electric, telefon, internet și cablu. Se mai construiau patru blocuri, cu opt apartamente, fiecare apartament având centrală proprie și terasă. Valoarea investiției, una destul de mare: cinci milioane de euro! Proiectul trebuia să fie realizat în trei etape, pe parcursul a doi ani. Investitorul estima la acea dată, mai 2007, că, până la sfârșitul lui 2008 sau începutul lui 2009, proiectul va fi finalizat. În ce privește achiziția locuințelor, trebuia să se desfășoare în trei etape: 30% avans, apoi plată parțială, de 30%, pentru construcția „la roșu” și plata finală, de 40%, la finalizarea locuinței.
Din 2008, totul este „în conservare”. Un an mai târziu, au venit ieftinirile imobiliare. De la cel puțin 1.000 de euro pe metrul pătrat construit, un preț anunțat pentru „Green Park Paiu”, calculele se făceau, în 2009, la 600-800 de euro. Din 2010, totul a înghețat, Iar până astăzi pentru proiectul imobiliar „Green Park Paiu” s-au tranzacționat doar șase locuințe. Cauza a fost criza.
La sfârșitul lui 2017, publicația Storia desemna Zona industrială al doilea cel mai murdar cartier din întreaga regiune Moldova, după Bularga din Iași. Asta în percepția celor care locuiesc acolo, care nu pot evita zilnic clădirile fantomă dărămate și bălăriile care le inconjoară. Cândva acolo mergeau mii de vasluieni pentru a munci…

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.