Parlamentul sud african a hotărât ca fermierii albi să fie deposedați de pământurile lor!

4
1240
Pictură de Charles Bell înfățișându-l pe navigatorul olandez Jan van Riebeeck ajungând în Capetown în aprilie 1652

Miercuri, 28 februarie 2018, Parlamentul sud african a luat o hotărâre istorică: cu 241 de voturi pentru și doar 83 contra, parlamentarii au hotărât confiscarea pământurilor fermierilor albi, fără acordarea vreunei compensații! Hotărârea a fost luată ca urmare a moțiunii înaintată de liderul opoziției marxiste, Julius Malema.
Julius Malema a declarat: „Timpul reconcilierii a trecut, a venit vremea justiției. Noi trebuie să restaurăm demnitatea poporului nostru, fără a-i despăgubi pe criminalii care ne-au furat pământurile”.
Un audit al guvernului sud african, făcut în 2017, a arătat că fermierii albii, adică „criminalii”, dețin în proprietatea lor 72% din terenurile agricole ale Africii de Sud.
Ministrul agriculturii al Congresului Național African (ANC), partid aflat la putere încă de la căderea apartheidului, a declarat că: „ANC susține fără echivoc exproprierea fermierilor albi fără nicio compensație”!

Hotărârea luată de Parlamentul sud african, hotărâre susținută atât de partidul revoluționar marxist condus de Julius Malema, Economic Fredom Party, aflat în opoziție, cât și de ANC, aflat la putere, reprezintă o încălcare clară a acordurilor încheiate la sfârșitul apartheidului.
Parlamentul a ordonat comisiei sale constituționale să revizuiască de urgență textul articolului 25 din Constituția Africii de Sud, pentru a se putea trece din luna august 2018 la exproprierea fermierilor albi.
De altfel, hotărârea din 28 februarie 2018 a fost anunțată demult, încă înainte de căderea apartheidului, din ziua în care marele activist anti-apartheid, arhiepiscopul Desmond Tutu a spus în discursul ținut cu ocazia decernării Premiului Nobel pentru Pace: „Ei, albii, au pus mâna pe 87% din pământ, deși nu sunt decât 20% din populație. Toți ceilalți au doar 13 %. 73% din populație este exclusă de la orice participare semnificativă în luarea deciziilor politice”.
După 24 de ani de la căderea apartheidului, timp în care ANC a câștigat de 6 ori alegerile, negrii având puterea de decizie totală în luarea deciziilor politice, Africa de Sud are un șomaj ce afectează 40% din populația activă a țării și o creștere economică de doar 1,6%. Asta în ciuda faptului că guvernarea de stânga a implementat de-a lungul timpului un set de măsuri care dau prioritate negrilor la ocuparea locurilor de munca în cadrul a numeroase categorii profesionale. La angajare nu mai contează nimic altceva decât culoarea pielii candidaților. Altadată cea mai importantă forță economică a Africii și una dintre cele dintâi ale lumii, Africa de Sud a ajuns azi să facă parte din primele 5 țări… „cele mai puțin performante ale continentului”, devansând totuși Comore, Madagascar, Sudan și Swaziland!
Deposedarea fermierilor albi din Africa de Sud de pământurile lor nu constituie însă o premieră. Precedentul a fost creat la începutul anilor 2000, în Zimbabwe, de dictatorul marxist Robert Mugabe. În Zimbabwe, 66% din pământul arabil se afla în proprietatea fermierilor albi, țara fiind și un important exportator de produse agricole. Robert Mugabe a spus atunci: „Acum vom fi invadatorii celor care ne-au invadat!”
Reforma agrară implementata de el a dus la prăbușirea totală a producției agricole, pământurile fiind trecute în proprietatea unor oamenii fără nicio pregătire, în timp ce fermierii care nu reușiseră să fugă au fost uciși de comandourile ZANU!
„Revoluția agrară” s-a desfășurat sub sloganul lansat de Mugabe: „Nu fiți blânzi cu albii. Pământul este al vostru, nu al lor”. În doar câțiva ani șomajul a atins 90% din populația activă, iar în 2009 Banca națională a emis hârtia de 100 de miliarde de dolari zimbabweni, cu care puteai cumpăra 10 ouă!
În ianuarie 2013, Zimbabwe a intrat în Guiness Book ca țara cu cea mai mare inflație cunoscută vreodată: era atunci de 6,5 de sextilioane de procente – adica 6,5 urmat de 21 de zerouri! Atunci a fost momentul în care ministrul de finanțe al țării a anunțat că în visterie mai sunt doar 217 dolari!
În 1994, în Africa de Sud erau 60.000 de fermieri albi, în 2013 mai rămăseseră 30.000. Din jumătatea lipsă n-au fost uciși toți, ca urmare a raidurilor nocturne organizate nu se știe de cine, majoritatea au plecat să „exploateze” pământurile australienilor. Ceilalți vor fi deposedați în 2018 de pământul pe care-l muncesc de generații. Iar cei care nu vor pleca, vor fi uciși. Ca în Zimbabwe.
A cărui soartă Africa de Sud o va împărtăși, deși pare incredibil acum, cum părea și cu Venezuela. Vor avea grijă de asta revoluționarii marxiști conduși de Julius Malema (fostul președinte al Organizație de tineret a ANC) și cei din Congresul Național African.

Autor: Bogdan Calehari

Fără fermieri albi, fără mâncare! După Zimbabwe urmează Africa de Sud!

„Cel puțin pentru moment nu vom îndemna la masacrarea albilor” – Julius Malema, președintele partidului marxist sud african, Economic Freedom Party.
„Erau șase. Treziți din somn brusc, cu câteva secunde mai devreme, Diederich și Dolla Beyers le puteau distinge siluetele înarmate reliefându-se în obscuritatea camerei în care dormeau. În timp ce atacatorii le legau mâinile și picioarele cu cabluri electrice, nu opuneau nicio rezistență, gândindu-se doar la un singur lucru: la copiii lor, dormind în camera alăturată. Întins pe jos, cu fața strivită de podea de unul dintre bărbații care îl amenințau că o să-l ucidă și o să-i violeze soția, Diederich putea să-i audă pe ceilalți cinci răscolindu-i casa în căutarea armelor și a banilor. Știa finalul: în toate atacurile de la fermele din întreaga țară, atacatorii negri îl ucideau întotdeauna pe soț. „Păstrează-ți calmul”, i-a repetat neîncetat agresorului său!
Din camera copiilor, Diederich și Dolla n-au auzit niciun sunet. Nici plânsete, nici țipete. Cei doi se temeau de ce e mai rău. „Am să mă întorc și am să vă ucid” – le-a spus bărbatul care îi păzise, înainte de a părăsi încăperea și a se alătura celorlalți, pentru a-i ajuta să încarce în mașină prada furată. Au trecut câteva momente, timp în care Diederich s-a eliberat din legături și a pus mâna pe pușca ascunsă sub pat. Atunci când și-a îndreptat țeava armei spre ancadramentul ușii deschise spre culoarul ce făcea legătura cu salonul, Dolla îi desfăcea deja legăturile de la picioare. În momentul în care una dintre siluete a reapărut în ușă, Diederich a deschis focul. Atacatorii au răspuns. A urmat un schimb de focuri care a durat mai multe minute, timp în care Diederich a ucis un atacator și a rănit alți doi, înainte ca ceilalți să fugă cu mașina. Miracol: Diederich, Dolla și cei trei copii ai lor erau nevătămați!
Așezați în camera de zi, la 3 săptămâni după atac, cuplul își întrerupe povestea. Într-un colț al camerei sclipește un mic brad de Crăciun. „Este Dumnezeu cel care ne-a protejat, spune Diederich, fără El nu am fi azi aici”.
Acest fermier sud african s-a născut și a crescut într-o regiune aproape de Marble Hall, la două ore și jumătate distanță de Johannesburg, unde el și nevasta sa au o fermă de 200 de hectare. „Regret că l-am ucis pe omul ăla. Nu am făcut altceva decât să-mi apăr familia. Dar e groaznic să treci prin așa ceva. Înainte nu era așa”.”
Povestea aceasta, adevărată, a fost publicata de cotidianul Le Figaro pe 3 aprilie 2017. Alte povești, tot adevărate, nu vor fi publicate însă niciodată. Nu au avut un final fericit, dimpotrivă, au fost adevărate masacre. Și despre epurarea albilor din Africa de Sud nu se vorbește.
Din 1994, data sosirii la putere a Congresului Național African (ANC), au fost uciși în Africa de Sud peste 70.000 de albi, dintre care peste 4.000 au fost fermieri. Numai în 2016, organizația de apărare a drepturilor civice AfriForum a evaluat numărul atacurilor comise asupra fermelor deținute de albi, la 345 – aproape unul pe zi. La ora actuală, rata crimelor la 100.000 locuitori este în Africa de Sud de 54. În schimb, rata crimelor la 100.000 locuitori, este în cazul fermierilor albi de 138! Ca reper, în Franța rata este de 2,5 crime la suta de mii de locuitori.
Dacă în primele 10 luni ale anului 2015, au fost atacate 160 de ferme și uciși 64 de fermieri albi, în 2017, în Africa de Sud, și-au pierdut viața în urma atacurilor 65 de fermieri doar în primele trei luni. În 1994, în Africa de Sud erau 60.000 de fermieri albi, azi, ca urmare a atacurilor au rămas mai puțin de 30.000! Majoritatea din cei plecați au imigrat în Australia.
Pe 29 octombrie 2017, comunitatea fermierilor din regiunea Walkerville – una dintre cele mai bogate zone agricole ale țării – și-a ridicat glasul împotriva atacurilor ucigașe.
„Fără fermieri, fără mâncare” – a fost mesajul transmis Africii de Sud de comunitatea din Walkerville.
Și Africa de Sud a hotărât: fără femieri, fără mâncare! Pe 28 februarie 2018, parlamentul sud african a aprobat cu o zdrobitoare majoritate moțiunea înaintată de rasistul marxist Julius Malema, hotărând deposedarea fermierilor albi de proprietățile lor, fără nicio despăgubire! Pământurile vor fi date apropiaților regimului, așa cum s-a întâmplat și în Zimbabwe. Și tot așa cum s-a întâmplat în Zimbabwe, sau în Venezuela, va urma foametea. Pentru că, după ferme, va urma naționalizarea minelor și de ce nu, așa cum își dorește Julius Malema, a băncilor.
Diederich și Dolla Beyers, și ceilalți fermieri sud africani, să fie însă mulțumiți: li s-a lăsat viața!

Autor: Bogdan Calehari

Loading...
loading...

4 COMENTARII

  1. Ce zice …..asta?Ok! Atunci tot ca justitie, toti ne(gri)nativii din Europa, out! Sa mearga acasa, pe pamantul stramosesc si sa-si imparta tarina si acolo sa ramana, forever! Rasism?Da” ce face aratarea aia ce este, cumva trezirea la realitate?……Atunci inseamna ca Europa, doarme, in timp ce moartea, ii canta prohodul!

  2. Trebuia aplicata si in Romania aceasta masura, dar si altele. Prea s-au imbogatit multi din furturi. Vile, apartamente de lux, masini bengoase, alte proprietati, conturi bancare, toate puse sub sechestru si trecute in patrimoniul national.

  3. Dacă pleacă albii de acolo or să moară de foame. Rodezia a făcut la fel, și dintr-o țară exportatoare de mâncare, a ajuns la sapă de lemn. Acu sunt muritori de foame. Mozambic la fel.

  4. Oare când Parlamentul României va adopta Legea pentru recuperarea tuturor bunurilor României, de la jefuitorii străini si pedepsirea celor vinovați? Sigur, ar trebui oameni bărbați, nu cu mustăți pleoștite, ar trebui un popor trezit din ,,somnul cel de moarte”…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here