Lideri și slugi

Pentru a înțelege de ce noi nu, niciodată, și ei da, trebuie doar să vedem cum vorbesc liderii lor politici și cum vorbesc slugile care ne conduc pe noi, atât!

LIDERII:

„NATO s-a autodeclarat ca o alianță defensivă fără să pună în discuție împotriva cui ne apără. Dar totul pornește de la definiția inamicului. Inamicul este anti-civilizația care se întinde din nordul Africii până în Indonezia. Locuită de două miliarde de oameni, această zonă este parțial finanțată din vânzarea de petrol și parțial din vânzarea de droguri … Nu cred că există musulmani și radicali musulmani. De altfel, nu cred că există comuniști moderați și comuniști radicali. Există doar musulmani și comuniști” – Milos Zeman, președintele Cehiei.
„Cea mai mare parte a vinei o poartă actuala conducere a Uniunii Europene, care este absolut impotentă și birocratică, fiind cauza îndepărtării cetățenilor de instituțiile UE, ea nefiind în stare să îndeplinească o sarcina atât de importantă, care-i aparținea de drept, cea de a proteja frontiera exterioară a Europei” – Milos Zeman.

„A primi imigranți musulmani, greu de integrat pe teritoriul nostru, înseamnă să creăm un amestec de culturi care poate duce la posibile atacuri teroriste. Acesta este motivul pentru care mă opun ideii de a primi pe teritoriul nostru în următorii doi ani 6.200 de imigranți, zice-se pe bază de voluntariat, care este același lucru cu cotele obligatorii” – Milos Zeman.
„În niciun caz nu vom primi vreun imigrant și nu vom accepta vreo cotă de imigranți. Niciuna! Suntem din principiu împotriva dreptului cuiva de a ne dicta cine are voie să trăiască și să muncească în țara noastră” – Andrej Babis, premierul Cehiei.
„Europa nu va putea niciodată înfrânge terorismul islamic, în timp ce favorizează o imigrație islamică masivă” – Vaclav Klaus, fost președinte al Cehiei.
„Vrem să fim o națiune europeană, nu o naționalitate în Europa” – Viktor Orban, premierul Ungariei.
„Nu putem decide să ignorăm voința poporului când este vorba despre niște lucruri care îi vor schimba viața și vor hotărî destinul generațiilor viitoare, deoarece cotele de imigranți vor schimba profilurile etnice, culturale și religioase ale Ungariei și Europei. Aceste cote violeazĂ dreptul european”- Viktor Orban.
„Este fără precedent ca în inima Europei creștinii să fie uciși de Crăciun. Este clar că în ceea ce privește imigrația nimic nu mai poate rămâne așa cum este. Bruxelles-ul trebuie să se schimbe, imigranții care au intrat în Europa în mod ilegal trebuie să fie expulzați, granițele trebuie să fie protejate și trebuie oprit afluxul de imigranți” – Viktor Orban.
„Ceea ce noi dorim este o Ungarie ungurească și o Europă europeană … Nu vom participa la experiențele care vizează schimbarea Ungariei și a Europei, în care tradițiile culturale europene sunt șterse pentru a fi înlocuite cu un amestec de culturi și religii și o viziune a lumii care permite maselor mari de imigranți să intre fără niciun control … Noi nu vrem ca târgurile noastre de Crăciun să primească alt nume, și nu vrem deloc să ne ascundem în spatele blocurilor de beton. Nu vrem ca întâlnirile noastre de Crăciun să fie înconjurate de frică și primejdie. Nu vrem ca femeile și fetele noastre să fie atacate. Ei vor ca noi să ne oprim în a mai fi ceea ce suntem. Vor să devenim ceea ce noi nu vrem să fim. Vor să ne amestecăm cu oamenii din altă lume … Națiunile libere ale Europei, guvernele naționale alese de cetățeni liberi au o nouă misiune: să protejeze cultura noastră creștină. Nu pentru alții, ci pentru noi înșine, pentru familiile noastre, pentru națiunea noastră, pentru țara noastră și pentru „patria patriilor noastre” – pentru apărarea Europei … Problema pentru deceniile ce vor veni este de a ști dacă Europa va continua să aparțină europenilor. Dacă Ungaria va rămâne țara Ungurilor, dacă Germania va rămâne țara Germanilor; dacă Franța va rămâne țara Francezilor și dacă Italia va rămâne țara Italienilor” – Viktor Orban.
„Ei vor ca în câteva decenii, să ne cedăm țara de bună voie altora. Unor străini din alte locuri ale lumii, care nu vorbesc limba noastră, nu ne respectă cultura, legile și modul nostru de viață. Ei vor ca în viitor, să nu mai fim noi și descendenții noștri cei care vom locui aici, ci alții. Și asta nu e o exagerare. Cei care nu opresc imigrația la granițe vor dispărea. Europa, și Ungaria ca parte a ei, a ajuns la un punct critic: niciodată bătălia dintre forțele patriotice și cele internaționaliste nu a ajuns la acest nivel. Trebuie să ne confruntăm cu o dislocare de populație care ne amenință modul de viață. Nu cu micile partide de opoziție este bătălia noastră, ci cu o rețea internațională organizată ca un adevărat imperiu. E vorba despre mass-media susținută de consorții internaționale și oligarhi locali, activiști plătiți, agitatori, ONG-uri susținute de speculatori internaționali, adică exact lucrurile pe care numele lui George Soroș le reprezintă și întruchipează. Cu această lume trebuie să ne luptăm pentru a ne-o păstra pe a noastră. Africa ne sparge poarta și Bruxelles-ul nu face nimic. Europa suferă o invazie și elitele europene asistă la ea cu mâinile ridicate” – Viktor Orban.
„Spre deosebire de unele state mari ale UE, Ungaria nu are un trecut colonial și prin urmare nici nu are vreo obligație față de țările de unde vin migranții care ajung acum în Europa. Ungaria nu este o țară de imigranți și nici nu dorește să devină una” – Viktor Orban.
„Acum 27 de ani credeam că viitorul nostru va fi Europa. Azi noi suntem viitorul Europei … Nu vrem să ajungem un popor metisat, preferăm să rămânem așa cum suntem, chiar dacă nu suntem perfecți” – Viktor Orban.
„Nu noi am exploatat țările de unde provin imigranții care ajung acum în Europa. Nu noi le-am utilizat mâna de lucru și nu noi i-am invitat în Europa. Prin urmare, noi avem dreptul moral să spunem NU” – Jaroslaw Kaczynski, președintele partidului Dreptate și Justiție.
„Polonia este o națiune mare și mândră și nu va permite acest tip de șantaj … Vom construi o Polonie puternică și eficientă, care să încorporeze valori creștine și universale. Vom apăra toate aceste valori, așa cum ne vom apăra unicitatea, împotriva laicizării și derapajelor consumeriste, renunțării la principii și la valori, care prevalează astăzi în Occident” – Mateusz Morawiecki, premierul Poloniei.
„Atunci când preşedintele Macron afirmă că el nu vrea ca UE să fie tratată asemenea unui supermarket, atunci sunt în acord 100% cu el. Nici eu nu aş vrea ca băncile franceze, supermarketurile franceze să poată desfăşura activităţi economice aici fără nicio barieră, iar şoferii noştri, lucrătorii noştri din construcţii, firmele noastre de consultanţă şi IT să fie supuse acestor restricţii şi impozitelor adiţionale. Este adevărat că sunt mulţi şoferi polonezi pe străzile din Paris sau Amsterdam. Dar pe străzile din Cracovia, Koszalin sau Suwalki sunt multe supermarketuri franceze, bănci olandeze sau companii germane. Din punctul nostru de vedere, am fi foarte bucuroşi să schimbăm rolurile – dar nu ştiu dacă şi lor le-ar conveni acest lucru” – Beata Szidlo, ex premierul Poloniei
„În Polonia nu avem comunități musulmane, nu avem enclave care să constituie o bază naturală pentru apariția și dezvoltarea teroriștilor islamiști. Noi facem tot posibilul ca țara noastră să fie în siguranță și nu vrem să primim imigranți” – Mariusz Blaszczak, ministru de interne.
„Actualul guvern polonez a schimbat politica fostului guvern, care deschidea porțile în fața imigranților. Din cauza aceasta, toate greșelile care au dus la evenimentele tragice din vestul Europei, nu au afectat Polonia” – Mariusz Blaszczak, ministru de interne.
„Nu există niciun drept al omului care să spună că poți călători caăre Uniunea Europeana și că Uniunea trebuie să te protejeze” – Robert Fico, premierul slovac.
„Toate violențele contra femeilor sunt inacceptabile și nu își au locul în societatea noastră. Protejarea drepturilor femeilor este importantă mai ales într-o epocă în care imigranți din ce în ce mai numeroși aduc cu ei modele culturale și societale din țările de origine. Din principiu, sunt contra dezvoltării comunităților musulmane în Slovacia” – Robert Fico.
„Când Germania și Franța spun ceva nu trebuie să ne prosternam în fața lor și să spunem același lucru. Noi avem propria noastră opinie” – Robert Fico.

SLUGILE:

„Chiar dacă la început am votat împotriva cotelor obligatorii fiindcă nu am considerat că este o soluție, odată ce s-a votat, noi ne-am conformat … Numarul de refugiati nu e mare, si nu trebuie să-i primim pe acești refugiați în următoarele săptămâni, cel mai probabil într-un an” – Klaus Johannis, președintele României.
„O altă provocare cu care ne confruntăm cu toții, din păcate, în Europa, este ascensiunea populismului, radicalismului, xenofobiei și a eurofobiei. Eurofobia nu se îndreaptă doar împotriva valorilor Uniunii Europene. Ea este şi împotriva valorilor, principiilor și normelor fundamentale ale Consiliului Europei! Această organizație are un rol cheie în lupta împotriva acestor fenomene nocive, care atacă înseși bazele societății democratice. Trebuie, așadar, să luptăm împotriva acestor manifestări cu toată forța noastră și cu toate instrumentele și mecanismele disponibile … Doresc să subliniez aici importanța combaterii răspândirii discursului instigator la ură pe rețelele de socializare, precum și necesitatea utilizării unor instrumente instituționale eficiente pentru a ține sub supraveghere și a interzice astfel de acțiuni” – Klaus Johannis.
„Recent, am făcut o oferta pentru 1.942 de refugiați din Grecia și din Italia pe care îi putem reloca în România” – Teodor Meleșcanu, ministru de externe al României.
Victor Ponta„Este absolut inacceptabil să-i respingem sau să-i lăsăm să moară pe mare pe imigranţii care vor sa ajungă în Uniunea Europeană … Nu putem să construim un zid împotriva oamenilor care vor să ajungă în Europa … Toate țările europene își pot permite să primească imigranți. Imigranții aduc valoare adăugată societății. Lucrează din greu. Se adaptează foarte rapid. Aceasta este opinia mea și este și experiența Romaniei … Trebuie să găsim politici prin care să-i integrăm pe cei mai mulți dintre ei. Acesta este răspunsul țării mele. Este singurul răspuns democratic” – Victor Ponta.
„Ca mulți alți lideri politici europeni, am datoria să atrag atenția și să sancționez comportamentul constant al unor oficiali guvernamentali de cel mai înalt nivel din Ungaria. Aceștia sunt o rușine pentru cultura și valorile Uniunii Europene; și în atitudinile antisemite, și în ceea ce privește tratamentul minorităților de toate tipurile, și acum în timpul crizei refugiaților! … Sârma ghimpată, legi agresive, închisori și brutalitate, cu siguranță nu vor rezolva problema – doar vor arăta că în Ungaria, în inima Europei, sunt decidenți politici cu nimic mai buni decât cei din Siria, Libia sau alte țări din care fug respectivii refugiați!” – Victor Ponta.
„Fostul preşedinte al României, domnul Traian Băsescu a negociat un lucru bun pentru România (…), şi anume statul turc dă un teren pe care l-au şi identificat pentru o biserică românească sau un loc pentru pelerinii români, iar statul român dă un loc în care să se construiască (o moschee – n.r.), dar nu dă Turciei, ci dă comunităţii musulmane din România (…) Deci, un acord între două state, două state care au un parteneriat strategic. (…) Eu nu am făcut decât să pun în aplicare o înţelegere între statul român şi statul turc, înţelegere discutată de fostul preşedinte Traian Băsescu, rediscutată de actualul preşedinte şi care mi se pare o înţelegere bună pentru România” – Victor Ponta.
„România este statul tuturor cetățenilor săi, precum și a celor care aleg să trăiască pe teritoriul ei” – Dacian Cioloș.
„România trateaza migranții ca fiind oameni care au nevoie de ajutor, nu ca pe niște infractori” – Carmen Dan, miniustru de interne, despre cei care treceau ilegal frontiera.
Cristian Preda„Cred că în România nu s-a discutat serios despre capacitățile noastre. Mie mi se pare că e rușinos să spui că nu poți primi, o țară de 20 de milioane, decât 1.000 de persoane … Mie mi se pare incredibil. Pe litoral, de pildă, într-un weekend pot să meargă 100.000 de oameni, asta aflăm de la televizor, și întreaga Românie nu poate să primească mai mult de 1.000 de persoane? … Eu zic să nu ne facem de râs și să revenim la sentimente mai bune față de ce se întâmplă în acest moment și ce se va întâmpla și în următoarele luni. Nu cred că trebuie să ne purtăm ca un membru anti-european” – Cristian Preda, europarlamentar european.
„În Est, punerea în dificultate a statului de drept a sporit polarizarea politică şi a împins guvernele către o critică a instituţiilor europene. Orban, Kaczyński sau Dragnea ar vrea ca Bruxelles-ul să nu-i mai bată toată ziua la cap” – Cristian Preda, europarlamentar.
„Valurile de emigranți vor lovi și România. E România pregătită să primească 500.000 de musulmani? Vorbim de femei, copii, oameni normali care au pătimit foarte mult în țările lor. Vom fi sau nu pregătiți? Va trebui să dăm un răspuns la problema aceasta. Avem o lipsă de forță de muncă acută … Greu de spus dacă e bine sau e rău să se construiască o mare moschee în București. Factorul politic, el trebuie să adune toate informațiile necesare unei decizii. Nu există bine sau rău. Un lucru poate fi de bine acum, dar rău peste 10 ani. Știți că noi construim o biserică ortodoxă în Turcia? V-ați gândit și la riscul refuzului de a construi o moschee?” – Sorin Gabriel Cozma, general SRI.

Autor: Bogdan Calehari

Loading...
loading...

1 COMENTARIU

  1. Vor sa inlocuiasca populatiile europene cu orice altceva…Realitatea incontestabila este ca se intampla si doar un idiot sr nega acest lucru.
    Este un atac coordonat din tot felul de unghiuri…Migratia in masa,feminismul,LGBTQPX…,ideologia in scoli,feminizarea barbatilor,…si altele,duc inevitabil la distrugerea societatilor europene.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.