Ce este România profundă?

„…România e blocată pe orizontala unor false dileme. Astfel, ni se spune că, dacă nu vrem să ne unim cu Roma, atunci neapărat suntem sau trebuie sa fim cu Moscova. Sau că, dacă nu vrem capitalismul multinaționalelor globale, suntem comuniști. Că, dacă nu mai vrem comunism, atunci trebuie să acceptăm, ba chiar să ajutăm cu sârg, la demitizarea istoriei naționale, la batjocorirea marilor scriitori sau a marilor figuri ale trecutului. Ni se lasă impresia că trebuie sa fim ori ecumenici, cosmopoliți, cu identitate hibridă, new age-iști, dezrădăcinați, consumiști, ori național-comuniști, securiști, analfabeți, troglodiți s.a.m.d.
«A treia forță: România profundă» e o carte nascută din refuzul de a face aceste false alegeri între depersonalizarea consumistă și dezumanizarea comunistă. Dacă primele doua forțe sunt ideologia (comunistă, corectitudinea politică) și banul (jaful organizat cu abilitate tehnocratic-apolitică în România), a treia forță e, pentru mine și pentru Ovidiu, libertatea. Si această libertate am descoperit-o în România profundă. O Românie care nu e neaparat „pașunistă”, nu e doar România rurală, ci și România urbană, a micilor meșteșugari, a micilor întreprinzători, a unor segmente ale profesiilor liberale, preoțimii, profesorilor. România profundă e România oamenilor cinstiți și care se încapatânează să scape „sistemului”. E, în ultimă instanță, România care nu se vede, care e ignorată, nereprezentată. Mergând spre această Românie, a suferinței, bucuriilor și libertății hristocentrice, părăsim planul orizontal al falselor dileme și ajungem la o nouă întemeiere a discursului politic, la o nouă întelegere a situației și datoriei noastre. Plecăm de la realități concrete, de „pe teren”, nu de la false „priorități” și agende ale altora. Lucrul acesta a deranjat multă lume, și la stânga si la așa-zisa noastră „dreapta”, și ni s-a reproșat că suntem utopici, că „România profunda” e România „știrilor de la ora 5”.

Din punctul meu de vedere, România știrilor de la ora 5 e exact România superficială, România manufacturată de televiziuni, ziare, de un sistem de învățământ prost, de emigrația forțată a părinților siliți de o clasă politică inconștientă să-și abandoneze copiii pentru a și-i putea întreține. România știrilor de la ora 5 e falsa Românie creată de falsa noastră elită politico-economico-intelectuală. E România unei febre care va trece îndată ce vom scăpa de falșii felceri care își tot fac de lucru la căpătâiul României știind, ca și doctorii lui Carlo Goldoni, să ceară un singur lucru: „Să-i luăm sânge! Trebuie să-i luăm sânge!” Asemenea fetișcanei din piesa lui Goldoni, România are de fapt nevoie de un singur lucru: de iubire. Din 1944 încoace, România suferă din dragoste, din dragoste pentru lucrurile normale, pentru familie, pentru țară, pentru stramoși, pentru biserică, și e pe cale de a fi lichidată de cataplasmele, clismele și lipitorile tranziției. (…)
Dacă un om sau o realitate nu e icoană, atunci nu e nimic. România se împiedică în nimicuri. Trăim leneș, în „dileme vechi”, îndoiți ontologic și din șalele demnității. Nu avem curajul de a alege dinamica paradoxului. Stăm, și murim, ca măgarul lui Buridan, victime ale unei false alegeri. Pe care ne încapațânăm să o contemplăm pentru că e pe orizontală. Pentru că putem sta într-o rână. Pentru că știm că răstignirile și doar răstignirile sunt pe verticală.
România profundă nu e România știrilor de la ora 5, ci România pe care am primit-o cu noi prin naștere pe pamânt românesc si botez în Biserica Ortodoxă. România stirilor de la ora 5 e România superficială, e România înrobită patimilor și instinctelor. E România căderilor pe orizontală. România profundă e România pe care o ducem cu noi, e România pe care o vedem cu colțul ochiului și pe care o iubim doar cu colțul inimii. E marginea de adevăr din care vine libertatea. E o icoană într-un colț de cameră. E lumina pe care toți acești oameni sintetici pe care îi lăsăm să ne conducă o absorb întunecându-se. România profundă, ca și moșii și strămoșii noștri, nu se mai vede. Nu e „pe sticlă”, ci în pământ. În țărâna din care suntem făcuți, în care ne vom întoarce si care e sortită învierii” (Mircea Platon, «De la letargie la liturghie»)
„România profundă e România care nu se vede la televizor decât în chip de victimă. E România pe care au căutat să o distrugă comuniştii vechi şi eurosocialiştii noi. Uneori, România profundă e un ţăran. Sau o stradă. Sau un episcop. Sau un nuc. România profundă e România împotriva căreia încă se mai duce război. Cine citeşte istorie ştie că România împotriva căreia au luptat comuniştii era alcătuită din ţărani, preoţi, elitele profesionale, oamenii de caracter. Cine citeşte ziarele vede că România împotriva căreia luptă neocomuniştii (multiculturaliştii, eurosocialiştii etc.) e mai ales România ţăranilor, preoţilor şi oamenilor de caracter. România profundă e aşadar România sacrificată. E România – ţintă; victimele nu s-au schimbat. Doar plutonul de execuţie se primeneşte mereu”. (Mircea Platon, «Ce este România profundă?»)

În «A treia forță. România profundă», Mircea Platon ridică masive semne de întrebare deasupra utopiilor prefabricate cu care ne alimentăm zilnic:
– iluzia dezvoltării României prin rapt: „România își va fi revenit când va avea nu cinci miliardari, ci 30.000 de croitori buni, nu când va avea cinci baroni ai impexurilor agricole, ci doar când va avea o economie țărănească prosperă și 200 de soiuri de vin bun”;
– iluzia democrației imaculate: „După cum observa Victor Davis Hanson, sistemul actual are încă de dat un răspuns la întrebarea dacă democrația e posibilă în lipsa existenței unei clase de țărani, de fermieri, de yeomen, de răzeși, a căror independență economică și virtuți rustice de autosuficiență, spirit de întreprindere, stocism și prudență au stat la baza ideii democratice din vremea Greciei antice și până în secolele XIX-XX”;
– iluzia dreptei intolerante: „Nu forțez pe nimeni să fie ortodox, îl ascult pe cel care îmi vorbește de altă credință, dar nu accept să fiu “tradus”, să fiu redefinit, reeducat, să fiu forțat să devin altceva sau să renunț la părți din credința mea sau din practica ei liturgică. Darul lui Dumnezeu e să ne iubim fiind diferiți – chiar dușmani -, nu să ne iubim pentru că suntem la fel. Pentru că trebuie să-l iubim pe El în noi, nu pe noi”;
– iluzia învecinării dintre conservatori și legionari: „Punctele unde se operează desprinderea de Mișcarea Legionară sunt cele referitoare la: cultul violenței și folosirea atentatului politic ca răspuns la terorismul de stat; tehnocratismul elitelor (cultul “intelectualilor”); legat de acesta la rolul covârșitor al statului în viața economică sau spirituală, rol pe care conservatorii moderni nu îl mai pot pretinde, importantă fiind acum restaurarea libertății omului după deceniile de manipulare comunistă și pavlovianism social; antisemitismul și teoria conspirației iudeo-masonice, o pervertire doctrinară a realității care cere instrumente mult mai nuanțate de înțelegere și acțiune decât determinismul conspiraționist”;
– iluzia unui creștinism al elitelor, aseptic și urban: „Intelectualii spiritualiști se vor introvertiți într-o “biserică interioară”. Vor să fie singuri cu Dumnezeu. Dar le ia multă bibliografie ca să ajungă acolo. Unui țăran român îi lua doar o îngenuchere. Uneori, prin părțile Basarabiei, și câteva gâturi de tărie”.

Loading...
loading...

2 COMENTARII

  1. O tara populata de sclavi nu mai e profunda, iar cand sclavii se mai cred si liberi nu se mai poate face nimic. Romanii nu mai au dreptul nici sa traiasca in rezervatii, iar pe stapanii lumii acesteia nu-i mai intereseaza bogatiile popoarelor, ci ca sufletele acestora sa fie distruse, anihilate. Situatia nu ar fi fara iesire, dar mandria sclavului ce se crede liber, fiind fericit ca are lanturi, o face sa fie asa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.