„Vreți aderarea, dați economia”. Și România a intrat în UE fără economie, neavând cum să tragă vreun avantaj

Problematica UE și a apartenenței României la aceasta este terenul poate cel mai dramatic al manevrării „jumătăților de măsură” pentru ascunderea adevărului și promovarea minciunii, în care se disting comanda externă și concursul nu doar trădător, dar și aproape idiot, al forțelor politice interne. Ecuația apartenenței României la UE este prezentată a avea numai părți minunate; pe cele rele nu le discutăm, deci nici nu există! De fapt, dacă stăm bine să analizăm lucrurile, este o ecuație a „sferturilor de măsură”, pentru că nici părțile bune nu sunt cumva prezentate; sunt doar presupuse și asumate, fără a se ști de fapt care sunt acestea!

Despre terifiantele fals numite negocieri de aderare nu se spune nimic în legătură cu miza, derularea și rezultatele lor, căci s-au desfășurat după formula „vreți aderarea, dați economia”, și că, în consecință, România a intrat în UE fără economie, neavând cum, în mod obiectiv, să tragă vreun avantaj din participarea la piața deschisă a celor peste jumătate de miliard de consumatori. Și că deci, în confruntare cu cei nu doar mai puternici, dar și deja în piață pe poziții forte, era inevitabil să ajungă rapid o biată anexă de tip bananier (nici măcar un atelier), o colonie în sistemul centru-periferie pe care-l constituie UE.

Cea mai sinistră fațetă a jumătăților de măsură folosite în prezentarea și analizarea apartenenței României la UE și a rezultatelor ei concrete o reprezintă bilanțurile oficiale ale respectivei apartenențe: la activ, fondurile zise europene puse la dispoziția României; la pasiv, cota financiară de contribuție a României pentru participarea la UE. Reiese că activul este mai mare decât pasivul și deci bilanțul ar fi pozitiv, umbrele fiind doar acelea legate de incapacitatea României de a utiliza integral și corespunzător fondurile europene ce-i sunt puse cu generozitate la îndemână. Prostul proștilor de-ai fi, îți dai seama că activul nu se poate rezuma la niște fonduri pe care le poți folosi sau nu, ci ar trebui, dacă activul realmente există, să includă modificări structurale în economie, schimbări în calitatea educației și ocrotirii sănătății, modernizări în infrastructură și, nu în ultimul rând, repoziționări în ierarhiile europene și mondiale. Știe însă și Grivei că la toate aceste capitole se stă rău, chiar rău de tot, oricum, mai rău decât la intrarea în UE, și că prezumtivele realizări de la activ ar avea loc mai degrabă în talgerul de pasiv, ca, de pildă, prăbușirea educației, situația dramatică a infrastructurii rutiere și feroviare sau consolidarea poziției codașe a țării în Europa. „Suprema” jumătate de măsură este absența totală – de-a dreptul ridicolă – a vreunui pasiv în legătură cu apartenența României la UE în bilanțurile oficiale! În timp ce acest pasiv este în practică aproape halucinant (vezi Cotidianul, 27 dec. 2016): 1) Dispariția economiei naționale și înlocuirea ei cu o combinație bizară între o economie străină, ce deține controlul, și o economie subalternă derulată de capitalul românesc, care dă de la an la an înapoi; 2) Pierderea proprietății românești asupra țării, românii devenind chiriași pe pământurile strămoșești; 3) Transformarea României într-o colonie în sistemul centru-periferie pe care îl constituie UE; 4) Lichidarea deciziei naționale în plan politic; 5) Efect maxim al alinierii prețurilor și disjuncției salariilor din UE, cel mai important mecanism de extracție de sevă economică din țările periferice de către țările din centru; 6) De la rezonabil la odios în împărțirea PIB-ului între muncă și capital; salariile cele mai mici din UE; 7) Deposedarea „administrativă” mai împovărătoare decât cea economică (răpirea dreptului de a beneficia de resursele proprii, falsele liberalizări fără temei economic și fără condiții concurențiale, impuneri de creșteri de tarife în utilitățile publice); 8) Punct final impus agriculturii și șanselor oferite de aceasta României; 9) Marea expropriere istorică a românilor de pământurile lor; 10) Îndatorare externă pentru nimic; amanetarea statului pentru finanțarea băncilor străine; 11) Depopularea țării, tragedia bejeniei naționale; 12) Sărăcirea țării, declasarea socială și tratamentul dezonorant al românilor în UE; 13) Minciuna în staniol a fondurilor europene; 14) Anularea perspectivelor de ieșire din subdezvoltare și consolidarea poziției codașe în Europa; 15) Agresiunea asupra identității naționale. Despre toate acestea, niciun cuvânt în bilanțurile oficiale! Cu toate că fiecare dintre acestea rezultă strict din apartenența României la UE!

Și nu cred că, din arealul atât de vast al problematicii UE, există vreun alt aspect decât cel al fondurilor europene care să se „bucure” de o tratare mai cu jumătăți de măsură pentru mascarea adevărului și promovarea minciunii interesate. Cică fondurile europene sunt nerambursabile. Cine a mai auzit în istorie de resurse gratis?! Resursele se alocă mereu și mereu cu un scop! Și cu un preț! Să nu fim idioți: cele circa 4 miliarde euro repartizate anual României de UE sunt un biet mărunțiș din cele peste 40 miliarde euro pe care anual firmele vest-europene le extrag din România prin externalizare fără fiscalizare. Structura fondurilor europene este stabilită de pretinsul ”donator” și este neschimbabilă: destinațiile corespund nu nevoilor de dezvoltare ale României, ci nevoilor specifice ale expansiunii companiilor din centru în periferia România. Și 80% din alocații trebuie să se întoarcă la ”donator” prin comenzi ale beneficiarului în țările donatorului. Să ținem cont, de asemenea, că fondurile europene nu se avansează, ci se decontează: în consecință, fericitul căruia i se aprobă un proiect finanțat din fondurile europene trebuie să se împrumute la o bancă în regim comercial, ca să-și realizeze proiectul, pentru ca în final să primească fondurile vizate (ale cui sunt băncile de la care se contractează împrumuturile, nu tot ale donatorului, și cu cât se iau aceste împrumuturi, că din beneficiar ajungi tu donator?!). Și apoi, chiar fără costuri sunt aceste fonduri? Probabil se procedează ca și în celelalte cazuri care nu convin: nevorbind despre costuri, înseamnă că nu există! O adevărată armată de birocrați se ocupă de normare, reglementare, programare, selectare, prelucrare, accesare, supraveghere, controlare, decontare. Doar cu miile de oameni implicați în toate aceste proceduri, mult mai bine plătiți decât restul birocraților, se cheltuieşte mai mult decât fondurile europene alocate! Punct.

Preluare: cotidianul.ro / Autor: Ilie Șerbănescu

Citește și:
„Integrarea în UE este de fapt dezintegrare”
„România este dezintegrată complet, nu mai există valori. 
Suntem o colonie, pe zi ce trece”. „Vreți vești de unde ne
-am dezintegrat? Că aparent e integrare, dar în realitate 
e dezintegrare, deoarece suntem o colonie pe zi ce trece”. 
„Suntem într-un proces de dezintegrare urmărită, profesi-
onistă, a sistemului de valori. În România nu se mai vede 
om de cetăţean, toţi sunt risipiţi în toate direcţiile, iar pentru cultură 
este ceva de netrăit”. „Greşeala mare este a năvălitorului. Năvălitorul este 
Occidentul, de care spre deosebire de mongoli şi alte neamuri agresive, noi 
ne-am bucurat în1989” (Citește mai departe...)
Loading...
loading...

10 COMENTARII

  1. Aderarea a necesitat negocieri. Ca negocierile au fost proaste pentru noi, asta-i alta chestiune. Cine a negociat si a cedat, ar cam trebui sa plateasca.

  2. Informatiile vin prea tarziu .
    După atatia ani de inconstientă , aflăm lucruri cutremurătoare despre ce s-a intamplat si se intamplă cu această tară.
    Multi dintre noi suntem pre in varstă să mai putem face mare lucru .
    Tinerii pleacă afară pentru un trai mai bun ,uitand că noi cei ce rămanem nu avem mare lucru .
    Toti ne mandrim că avem o tară frumoasă si bogată ,oare chiar mai este atat de bogată ?
    ,,Vrem o tară ca afară “, dar nici măcar nu ne aplecăm să ridicăm hartia pe care am aruncat -o jos .
    Acolo ,,afară ” nu facem ce facem acasă .
    Acolo respectăm legile ,aici le incălcăm cu varf si indesat .
    Asta e !

  3. Asta o cred dacă nu ar fi luat nimeni șpagă la vânzări… nu e cazul. In realitate liderii PSD erau pregătiți cât Veorica. Dovada: Cehia, Polonia, Ungaria au negociat muuult mai bine dar ei nu au avut niciodată miniștrii analfabeți

  4. asta ne-a adus aderearea la ..UE..,distrugerea industriei autohtone in favoarea corporatiilor multinationale, saracie, control, emigraraea fortei de munca calificate, scalvie moderna,.., deci multa …UE…!

  5. ASA E….DAR PROTIMEA CREDE CA AVEM VREUN AVANTAJ ….NIMIC…..DOAR NE~AU JEFUIT DE TOATA AVUTIA TARII CU AJUTORUL TRADATORILOR ROMANI….

  6. Nu e chiar asa! Situația nu poate fi rezumată doar la un șantaj din partea UE “dati economia …!”. Guvernarea 1996-2000 a distrus definitiv industria ceaușistă. Au mai rămas doar cele mai rentabile unități economice: Petrom, BCR, BRD, etc. Privatizarea lor cu capital european o fi fost impusă prin șantaj, dar nu toată economia.

  7. Economia a fost distrusă de alți ”infractori cu simbrie” cu mult înainte ca Băsescu și complicii lui să bage România în UE. Nu prea înțeleg despre ce negociere vorbește dl Stoleru! A văzut cineva actele negocierilor? Nu prea cred. Eu cred că nu a fost nicio negociere, ci a fost vorba doar despre niște condiții impuse forțat României. Ați auzit despre infracțiunea de trădare prin subminarea economiei naționale? Pentru că în Codul penal nu este inclusă și infracțiunea de subminare a economiei naționale (infracțiune de importanță vitală într-un stat democratic), infractorii care au distrus economia nu mai pot fi urmăriți penal și pedepsiți. Dacă infracțiunea de submiare și distrugere a economiei naționale s-ar include acum în Codul penal , tot nu s-ar mai putea face ceva, pentru că faptele s-au prescris demult. Dacă ”captele seci” care ”fac umbră pământului” în România ar fi ieșit la vot în anul 2000 și l-ar fi votat pe Corneliu Vadim Tudor (când acesta a anunțat public că faptele escrocilor se vor prescrie dacă el nu va ieși președinte), alta ar fi fost soarta României acum. Nu spun că dacă Vadim ar fi ieșit președinte, ar fi stârpit corupția, ci vă spun că sunt sigur că ar fi încetinit considerabil acest proces nociv și astfel multe alte obiective economice nu ar mai fi fost falimentate și vândute pe nimic după anul 2000 (ex. fabrica de diamnate). De multe ori puțin înseamnă foarte mult, uneori puțin înseamnă totul – Ciobanu Romică.

  8. Niciodata nu am sa inteleg ce ne trebuia noua intrarea urgent in ue in conditiile in care nu avem decat de pierdut de pe urma aderarii ! …

  9. ” Ai grijă ce îți dorești că s – ar putea să primești ” !
    Și cât de mult ne – am dorit să intrăm în UE .
    Acum ne dorim să ieșim cât de cât ” neșifonați ” !!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.