”Adevăruri” multiple despre Referendumul pentru Familie

Peste români s-a dezlănțuit apocalipsa propagandistică. Din 1989, de la „Teroriștii trag din orice poziție”, „Apa este otrăvită” și „Vine Regele să pună botnițe la țărani” nu a mai existat o asemenea revărsare de dezinformări grosolane.
Referendumul face jocul lui Dragnea – Costă mult, cu banii ăștia se pot construi școli și spitale (doar nu catedrale!) – Ne dă afară din UE și ONU (sic!) – Este mâna lui Putin – Bărbații heterosexuali („soți tradiționali”) sunt bețivi, curvari și își bat nevestele – Preoții plătesc oamenii să meargă la vot – Întrebarea de pe buletinul de vot este voit absconsă ca să inducă oamenii în eroare…

Colcăie Facebook-ul de troli și conturi false, dar sunt aruncate în joc și „piesele grele”, „intelectualii”, cu misiunea de a compromite referendumul. De a-l arunca în derizoriu. De a convinge că doar înapoiații, abrutizații și magoții cu creierul cât nuca vor participa la plebiscit.
„România în ițari, cu opinci și ochelari de cal. Anunțatul referendum este de un penibil nebun. Paseism neghiob, idilism rural, pășunism în zdrențe (…) Se poate face referendum despre orice. De pildă despre sexul îngerilor. Sau despre exportul de magiun” (Vladimir Tismăneanu)
„O absurditate demnă de țara lui Urmuz” (Mircea Cărtărescu)

Până și Florin Busuioc s-a simțit dator să comenteze la Meteo: „Tichie de mărgăritar… Avem multe alte treburi, mult mai importante în țara asta”

Această tornadă toxică dezlănțuită împotriva românilor, în comparație cu care acuzația de „Fanatism Religios” adusă de Iohannis celor trei milioane de semnatari pentru referendum pare o gingașă boare de primăvară, nu trebuie să ne mire. Ea seamănă perfect cu campaniile de propagandă murdară abătute asupra britanicilor și americanilor înainte ca aceștia să voteze pentru Brexit și Trump.
De exemplu, celor dintâi li s-a spus că ieșirea din UE va duce Regatul în colaps economic, va prăbuși lira sterlină, va arunca țara în foamete și haos, va produce criză de sandviciuri (sic!) va alunga toate companiile străine, va declanșa apocalipsa teroristă și chiar al treilea război mondial (sic! sic!). Că nimic din toate astea nu s-a petrecut, o vedem azi prea bine. Dimpotrivă, cu toată guvernarea catastrofală a Theresei May, cu toate sabotajele celor care încearcă până în ultimul ceas să blocheze Brexitul, Marea Britanie înflorește.

Ce să mai vorbim despre amenințările cu care li s-au împuiat mințile americanilor, dacă iese Trump președinte? Scoate America din NATO, se aliază cu Putin și lasă Europa în ghearele Rusiei, declanșează un cataclism economic și bursier… La aproape doi ani de la alegerea lui Trump, acesta a revitalizat NATO, forțând țările membre să-și mărească alocațiile militare, l-a supus pe Putin unui val fără precedent de sancțiuni, a consolidat prezența americană în Europa, creșterea economică a ajuns la 4,1% (în cei opt ani ai lui Obama abia ajungea la 3%), bursa din Wall Street este la cel mai înalt nivel din toată istoria sa.
De asemenea apocalipse ideologice, chiar dacă ceva mai mici, au avut parte recent și italienii sau austriecii, pentru a nu vota cu Salvini și Kurz, sau francezii ori grecii, ca să nu voteze cu Le Pen, respectiv împotriva planului internațional de „ajutorare” al Atenei.
Ce legătură există între aceste uriașe campanii progandistice, care par ieșite direct din laboratoarele de dezinformare ale KGB și cărora, în anii Războiului Rece, li se spuneau Operațiuni „Maskirovka” (înșelare, inducere în eroare, pe rusește)?

Când francezii și olandezii au respins la referendum proiectul Constituției Europene, în mai și iunie 2005, în laboratoarele globaliste s-a decis schimbarea tacticii. Prima măsură: ocolirea votului. Constituția Europeană a fost abandonată și înlocuită cu așa-zisul Tratat de la Lisabona, care, s-a stabilit, nu mai trebuie să fie ratificat prin vot popular.
Urnele au ajuns cel mai mare pericol la adresa mondializării. Votul liber este periculos. În cabina de vot poporul nu poate fi controlat. Iar poporul este prost: nu știe ce este bine pentru el și pentru lume. De aceea, votul liber (mai ales cel în care pot apărea surprize) trebuie restrâns la minimum.

Democrația însăși a devenit primejdioasă pentru Noua Ordine Mondială care ni se pregătește. O spune sus și tare presa din întreaga lume. „Da, există prea multă democrație”, scria Washington Post pe 28 iunie 2016, comentând referendumul pentru ieșirea din UE din Marea Britanie. „Brexitul nu are nimic democratic”, revenea același ziar pe 7 iunie 2017. Sau „Trump a câștigat pentru că alegătorii sunt ignoranți”, în Foreign Policy din 10 noiembrie 2016. Subtitlul articolului: „Democrația ar trebui să împlinească voința poporului. Dar dacă poporul habar n-are ce face?”
Democrația înseamnă, literal „Puterea Poporului”. Majoritatea decide și minoritatea se supune. Dar Minoritatea este un concept-cheie al Noii Ordini. În neo-marxismul care devastează Occidentul, minoritatea/minoritățile iau locul proletariatului din marxismul clasic. Vechiului proletar, îmbuibat și îmburghezit după decenii de capitalism înfloritor, nu se mai consideră oprimat și nu-i mai arde de lupta de clasă. De aceea, trebuia inventată o altă pătură socială care să ducă mai departe făclia revoluției. Idealul răsturnării vechilor rânduieli.

Găselnița este genială: spre deosebire de proletariat, nu există niciun risc de îmburghezire a minorităților, pentru că acestea se împrospătează mereu. Bunăoară, de la apariția termenului LGBT pentru desemnarea minorităților sexuale, în anii 1990, s-a ajuns ca astăzi inițialele care detaliază diferitele orientări sexuale să fie următoarele (potrivit site-ului „specializat” Pink News): LGBTKSWQPEXMGHDABJDKKLDLFSJFSJDNFJNDFJFBJFNFMLDKEEEYRHRHRFKF
Iar porțile deschise imigranților musulmani, în vara-toamna lui 2015, de către Merkel și Bruxelles au avut mai ales scopul de a introduce în joc o nouă minoritate.

Pentru ca acest scenariu mondial să reușească, este vital ca minoritățile nu fie lăsate la cheremul populimii, ci să fie ajutate să-și joace rolul istoric ce li s-a desemnat. De aceea, democrația, trebuie, nu ucisă brutal (prea ar mirosi a dictatură), dar ajutată să moară. Compromisă. Ridiculizată. Prezentată ca depășită. Vorba progresistului Tismăneanu: „Paseism neghiob, idilism rural, pășunism în zdrențe”. Până când poporul însuși, umilit, obosit, plictisit și scârbit de sine, va renunța să mai lupte și va accepta să-și lase destinul în mâinile „elitelor” care să-i organizeze viața. Asemenea lui Winston Smith din 1984 al lui Orwell.
„Dobândise victoria asupra lui însuși: îl iubea pe Big Brother!”

Preluare: evz.ro / Autor: Adrian Pătrușcă

Iată și un exemplu de manipulare stupidă, deșănțată, care amestecă într-un creuzet confuzionant adevărurile istorice factuale cu fantasmagorii ”autentice”, regulile de conviețuire sociale cu voința tiranică a statului și pigmentează apoi această făcătură propagandistică cu inevitabile etichete gratuite pentru cei care nu vor să accepte homosexuali defilând pe stradă, pentru cei care nu vor să accepte ca ai lor copii naivi să fie învățați că sexualitatea e relativă și e preferabil să experimenteze… Ce nu vor să înțeleagă promotorii ”drepturilor” de toate felurile, fără discernământ, este faptul că în acest referendum nu este vorba despre reglementarea vieții intime, lucru imposibil deocamdată, dar spre care tinde însăși propaganda globalistă, ci despre reglementarea vieții sociale.

Iată cu ce tipuri de aberații ”istorice” sunt înspăimântați românii:
„După intrarea în vigoare a decretului, o dată la două luni, femeile mergeau obligatoriu la control ginecologic, pentru a fi descoperite și înregistrate toate sarcinile. Ca vitele după montă. Se organizau, de asemenea, razii prin instituții, în timpul cărora se închideau porțile și toate femeile erau controlate”. Chiar așa?!

CE SE ASCUNDE ÎN SPATELE INIȚIATIVEI PENTRU FAMILIA „TRADIȚIONALĂ”

Tu vrei să scrie în Constituție că se pot căsători un bărbat și o femeie? Cine știe. Poate că da. Sper că nu. Să-ți spun eu ce SIGUR nu vrei.
Nu vrei să îți spună statul să faci copii/câți copii.
Nu vrei ca prezervativele, pilulele contraceptive sau orice altă metodă contraceptivă să fie interzise pentru binele familiei tradiționale.
Nu vrei să te împiedice nimeni să divorțezi dacă asta îți dorești.
Nu ai vrea să îți pierzi slujba sau să nu poți fi angajat dacă nu ești căsătorit, considerat deci o amenințare la adresa celorlalți familiști.
Nu vrei să plătești impozite mai mari dacă nu ești căsătorit.
Nu vrei să te pârască medicul la poliție dacă mergi cu cine-știe-ce boală sau problemă care nu convine statului.
Nu vrei să fii luat de pe stradă, să fii arestat fără un proces, fără dovezi, sub pretextul că cineva a zis că nu ai orientarea ”tradițională” sau că ai cauzat probeme într-o altă familie.

Viața intimă nu ar trebui să fie subiectul unor legi. Dar nu demult, statul se băga sub cearșafurile noastre. De la obiectivul aparent benign, ba chiar aparent lăudabil, de a crește natalitatea, n-a fost mult până la tratarea cetățenilor ca pe animale de prăsilă. Nu aveau oamenii ce mânca, drămuiau un litru de ulei și un kilogram de zahăr pe lună, dar li se cerea să se reproducă pentru binele partidului. Iar vaginele și uterele aparțineau statului și erau regulat controlate și înregistrate.
Pare un scenariu de film distopic, dar așa au trăit generații întregi. Și așa au murit mii de femei. Cu hemoragii, infecții, umilință și durere. Pentru că statul a decis că nu e legală contracepția. Și condamna cuplurile la sarcini după sarcini și alte sarcini.
Adevărul pe care nu îl auzim de la marii activiști homofobi este că avem deja legi care spun că o căsătorie este recunoscută de stat doar dacă e între un bărbat și o femeie. Nu avem nevoie de modificarea Constituției. Avem însă nevoie de aceasta modificare, acest referendum, ca să pavăm calea pentru multe abuzuri ce vor urma. Pretextul este familia tradițională, miza este însă mult mai mare.

Dacă statul începe să ne spună ce este familia, continuarea va fi tragică. Nu votați la referendum sau cel puțin nu votați DA. Nu vă vindeți mamele, soțiile, surorile, fiicele. Nu vă vindeți propria intimitate. Nu faceți cadou viața voastră privată unor oameni care ar trebui să construiască autostrăzi și spitale.
Vă invit să citiți această poveste despre chinul prin care treceau femeile până nu demult. Poate că unii au uitat sau nu au știut niciodată ce a însemnat viața intimă reglementată de stat. E clar momentul să ne reamintim.

La 1 Octombrie 1966, Partidul Comunist decreta, scurt și rece: „Art. 1 Întreruperea cursului sarcinii este interzisă”. Așa începea calvarul pentru sute de mii de familii din România, calvar care a avut ca rezultat moartea a peste 10.000 de femei și mutilarea fizică și psihică a altor peste 100.000.
Decretul a fost mai mult decât un genocid. Genocidul are o concluzie simplă și scurtă. Moartea. Moartea, concentrată masiv într-un moment în timp. Genocidul e curat. Decretul a distribuit moartea în timp, sub pretextul vieții și mutilând viața. Un genocid în formă continuată.
Înainte de a-i scrie povestea, i-am cerut voie mamei, iar ea mi-a spus „Sigur, dar trebuie neapărat să explici că oamenii își doreau copii, dar nu aveam efectiv cu ce să îi hrănim. Era foarte greu să crești și un singur copil, patru cât ar fi vrut ăia să facem era imposibil. Iarna nu aveam căldură, nu aveam apă caldă, nu aveam gaze. Mihai, nu aveam mâncare!”. Foamea pe care am simțit-o și eu, unul din decrețeii norocoși.
După intrarea în vigoare a decretului, o dată la două luni, femeile mergeau obligatoriu la control ginecologic, pentru a fi descoperite și înregistrate toate sarcinile. Ca vitele după montă. Se organizau, de asemenea, razii prin instituții, în timpul cărora se închideau porțile și toate femeile erau controlate. Unele femeie foloseau sterilet, care, dacă era descoperit, însemna pușcărie. Orice control medical, oricât de simplu, presupunea obligatoriu și un control ginecologic. Partidul trebuia să știe tot. Niciun vagin să nu rămână neinspectat.

Fără metode contraceptive, multe femei rămâneau însărcinate și atunci începea coșmarul. Metodele comune de a renunța la sarcină erau chiuretajul și sonda. Exista o întreagă piață subterană, foarte organizată, a avorturilor. De altfel, decretul, ca orice măsură invazivă și imbecilă, a avut efect doar în primii anii, până când populația s-a organizat și s-a adaptat noii situații, până când s-au dezvoltat aceste rețele clandestine. După șase ani de decret, rata fertilității a revenit la cotele de dinainte de 1966. Efectul mi se pare extraordinar și ar trebui să dea mult de gândit oricărui imbecil care vrea să reglementeze viața privată și măruntaiele oamenilor. De aici speranța mea că omenirea se va adapta oricărei mizerii pe care istoria i-o va pune în față.
Chiuretajele erau foarte scumpe, chiar dacă erau realizate în condiții complet improprii. Un chiuretaj costa 3000 de lei, în contextul în care salariul mediu era tot de aproximativ 3000 de lei. În cercul părinților mei exista o “croitoreasă” care era sunată cu un mesaj de tipul „Am trei metri de material și aș vrea să vin să îmi faceți o rochie”. Trei metri, trei săptămâni.

Preluare: Andressa

Loading...
loading...

3 COMENTARII

  1. Interesanta ideea dar,nu vad cine ar mai impune azi o interzicere a avorturilor ,in contextul neoliberalismului LGBT …
    DAR NIMIC NU E IMPOSIBIL CACI ESTE NEVOIE DE CARNE DE TUN …

  2. Usr si rezist astia se ocupa cu dezimformarea pentru ca ei sustin lgtb si sunt atei,de fapt rezistentii sustin multiculturalismul Marxist daca vechii comunistii sustineau familia ca fiind celula de baza a societatii, astia bolsevicii noi care sunt avortronii vechilor comunistii se cred emamcipati cica sunt in secolul 21.

  3. Sionismul/ NWO ataca puternic, pe toate fronturile : Iran, Siria, Venezuela, iar in spatiul controlat de ei (cel Euro-Satanic) ataca familia. O famile traditionala e greu de manipulate social-politic, pe cand cu “travesteii” faci ce vrei-nici nu stiu bine ce dracu mai sunt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.