Despre trezirea spirituală – interviu cu Eckhart Tolle

Fragmente din interviul luat de Paula Coppel, jurnalistă la «Unity Magazine», scriitorului Eckhart Tolle:

Paula Coppel: În «Puterea prezentului», aţi descris procesul care a avut loc în momentul trezirii dumneavoastră. spirituale. Mai exact, ce credeţi că vi s-a petrecut?
Eckhart Tolle: Timp de mulţi ani m-am identificat profund cu mintea mea şi cu puternicele suferinţe emoţionale care se acumulaseră în mine. Gândirea mea era într-o mare măsură orientată negativ, iar simţul identităţii personale era şi el într-o mare măsură negativ, deşi, studiind din greu, încercasem să-mi dovedesc mie însumi şi lumii întregi că eram suficient de bun în tot ceea ce făceam. Cu toate acestea, după ce am dobândit succesul academic, am fost fericit doar două – trei săptămâni, apoi depresia şi anxietatea au revenit.
Noaptea aceea (când a început procesul transformării mele lăuntrice) a fost ca o dezicere de acea identificare ireală cu mintea şi cu emoţiile mele dureroase. Coşmarul devenise de nesuportat şi asta a iniţiat separarea conştiinţei de identificările sale cu forma. M-am trezit, şi brusc mi-am dat seama de mine însumi, că „Eu sunt” şi acest sentiment a fost profund liniştitor.

– În carte aţi scris că un gând cristalizat a precedat acest moment: „Eu nu mai pot trăi cu mine însumi”. Spuneţi-ne despre aceasta.
– Este interesant că ieşirea din minte a fost declanşată, de fapt, de un gând. În acel moment, conştiinţa a privit gândul „Eu nu mai pot trăi cu mine însumi” şi mi-am dat seama că sunt doi: „Eu” şi „mine însumi”, cu care nu mai puteam trăi. Apoi a apărut un alt gând, mai mic: „Cine este acest sine cu care nu mai pot trăi?”. Dar nu a fost niciun răspuns, asta fiind ultima întrebare pe care mi-am pus-o. Apoi nu a mai contat. Această pace mi-a schimbat şi percepţia despre lumea formei, lumea exterioară. Când m-am trezit a doua zi, totul era minunat, extrem de viu şi liniştit.
Fără a mai percepe lucrurile prin vechiul filtru al concepţiilor şi condiţionărilor trecute, se poate simţi că universul este extrem de viu, chiar şi aşa-zisele obiecte neînsufleţite. Adesea iau mici obiecte în mână şi doar le privesc şi simt că sunt vii. Fizicienii au confirmat că ceea ce noi percepem ca materie moartă, nu este deloc moartă. Totul este un câmp energetic extrem de viu.

– Continuaţi să trăiţi în starea de pace şi beatitudine pe care aţi experimentat-o după trezirea spirituală?
– În esenţă, da, pacea este acolo continuu. Există variaţii ale intensităţii stării. Iniţial a fost o experienţă intensă pentru mult timp – săptămâni, luni, ani. Era un fel de beatitudine, dar care era aşa doar în contrast cu ceea ce fusese mai devreme. Acum, acea stare de pace este normală. De îndată ce beatitudinea a devenit o stare obişnuită, s-a transformat în pace.

– Trezirea dumneavoastră spirituală a fost forţată şi completă. Cei mai mulţi dintre noi încearcă să ajungă acolo lent, pas cu pas. Încă suntem surprinşi când emitem judecăţi sau când ego-ul nostru acţionează şi trebuie să ne amintim de fiecare dată să lăsăm aceste momente să treacă. Dumneavoastră trebuie să vă mai reamintiţi, vreodată, asemenea lucruri sau trăiţi consecvent în conştiinţa înaltă, fără a mai trebui să vă corectaţi cursul vieţii?
– Ei bine, au trecut ceva ani până când transformarea spirituală să fie pe deplin integrată în viaţa mea. La început, pe plan exterior, viaţa mea a continuat ca şi cum nu s-ar fi petrecut nimic important, deşi exista o modificare a stării interioare. Lucrurile veneau în viaţa mea fără niciun efort, câteodată la o scară mai mică sau mai mare, dar îmi continuam vechea viaţă, crezând că lumea academică încă era calea pe care trebuie să o urmez. Am fost acceptat la Cambridge şi din nou asta a venit fără efort, iar pentru un timp mi-a făcut plăcere. Apoi, treptat, am observat o greutate apăsătoare, deoarece toţi cei din jur erau identificaţi cu ego-urile şi cu minţile lor. Aşa că mi-a luat ceva timp până când am fost pregătit să-mi dau seama că „nu aici îmi este menit să fiu!”. Aproape că, în acel moment, ajunsesem din nou în starea de nefericire. A trebuit să mă readuc înapoi la momentul prezent. Era ca şi cum mintea mă trăgea de mânecă, spunându-mi „Vino pe drumul ăsta către nefericire”. A trebuit să-mi spun „Nu, nu merg acolo”.

A face totul într-o manieră sacră, înseamnă a face totul, fiind pe deplin în starea de prezenţă

– Practica dumneavoastră spirituală cuprinde rugăciunea şi meditaţia, sau este mai mult o stare de a fi?
– Este mai mult o stare de a fi. Eu nu mă rog pentru ceva, dar în trecut am folosit de câteva ori afirmaţii spirituale. De fapt, sunt mai aproape de înţelegerea că, pe un anumit nivel, lucrurile s-au petrecut deja. De exemplu, înainte de a scrie «Puterea prezentului», am avut o viziune că deja scrisesem cartea şi că aceasta influenţa lumea. Am avut sentimentul că deja există o carte, undeva, în manifestare. Am desenat un cerc pe o foaie de hârtie şi i-am spus „carte”. Apoi am scris pe ea ceva despre efectul pe care l-a avut cartea asupra lumii, cum a influenţat viaţa mea şi viaţa altor oameni şi cum a fost tradusă în multe limbi, influenţând sute de mii de oameni. Dar nu am trasat cercul pentru că am vrut ca aceasta să se petreacă cu adevărat – a fost mai degrabă ca şi cum scriam pe acea foaie de hârtie ceea ce simţeam că este deja o realitate pe un anumit nivel. Asta este ceea ce cred că oamenii ar numi materializare şi vizualizare adevărată. Nu lucrează prea puternic dacă vă gândiţi că aveţi nevoie să aduceţi ceva sau să atrageţi ceva către voi. Lucrează cel mai puternic atunci când vă daţi seama că acel lucru este deja o realitate, pe un plan nevăzut. Există deja acolo. Şi, atunci când vă daţi seama pe deplin că este deja o realitate, simţiţi puterea acestui lucru. Atunci, sentimentul pe care îl aveţi când priviţi o hartă a comorilor, nu este diferit de cel pe care îl aveţi în momentul în care ea se materializează.

– Mulţi oameni caută ceea ce aţi numit „celălalt scop al lor” – ceea ce ar trebui să facă cu vieţile lor. Ce relaţie există între acesta şi „scopul interior”?
– Chiar dacă vă îndepliniţi scopul exterior, asta nu vă va satisface niciodată dacă nu v-aţi descoperit scopul interior, care este trezirea spirituală, a fi prezent, a fi centrat în viaţă. Adevărata putere izvorăşte din prezenţă, este chiar prezenţa. Unii oameni sunt chemaţi să facă lucruri măreţe în exterior, în această lume, prin crearea unei noi structuri ce reflectă conştiinţa lor care se trezeşte. Alţi oameni – pe care îi numesc „susţinătorii frecvenţei” – nu sunt chemaţi să iasă în lume şi să creeze lucruri mari în exterior. Scopul lor este să lase conştiinţa proprie să curgă în tot ceea ce fac – să facă totul, într-o manieră sacră. A face totul într-o manieră sacră, înseamnă a face totul, fiind pe deplin în starea de prezenţă. Orice faceţi, indiferent cu ce lucraţi, indiferent dacă este lucru manual, vorbiţi cu oamenii sau vindeţi ceva, fiecare lucru mărunt cuprinde puterea şi simplitatea prezentului.
De asemenea, starea de conştienţă a acestor oameni se răspândeşte nu numai către toţi cei cu care vin în contact, ci schimbă şi conştiinţa colectivă, pe un nivel nevăzut.
În cele din urmă, fiecare mare realizare constă în mici paşi. Ridicaţi receptorul şi vorbiţi cu cineva. La celălalt capăt răspunde cineva şi spuneţi ceea ce aveţi de spus. Aşa percep eu viaţa mea. Nu mă văd: „O, fac lucrul ăsta măreţ deoarece prin conferinţa pe care o voi ţine toată lumea se va transforma”. Dacă aş fi avut aceste gânduri, aş fi trăit stresat, deoarece mintea ar fi spus imediat: „Dar dacă nu va fi ca o inspiraţie pentru ei şi nu se vor transforma?”. Prin urmare, realitatea este acolo, este fiecare moment prezent. Ţi se cere să ţii o conferinţă. Ieşi dintr-o clădire şi te sui într-o maşină. Te uiţi pe fereastră. Ajungi la adresă. Stai pe un scaun. Aştepţi. Te urci pe scenă. Fiecare moment e simplu. Există doar asta.

– Mulţi oameni spun că sunt nefericiţi şi totuşi nu doresc să-şi transforme starea. De ce rămân oamenii legaţi de nefericirea lor?
– Deoarece ego-ul nefericit sau „eu, cel nefericit” a devenit o parte din identitatea lor. Acesta le spune continuu cine sunt sau cât de nefericiţi sunt. Ei nu vor să-i dea drumul, deoarece se tem că îşi vor pierde simţul identităţii de sine. Ei au nevoie să li se arate că fluctuaţiile minţii nu îi reprezintă ca indivizi. Pentru unii oameni este începutul unei treziri spirituale atunci când aud sau citesc: „Aveţi o voce în capul vostru care nu tace niciodată. Aţi observat asta?”. Şi brusc îşi dau seama că gândurile doar le trec prin cap, în timp ce înainte erau atât de identificaţi cu ele încât se considerau a fi ei acele gânduri.

– Deci, un mod de a ne ajuta pe noi şi pe alţii este să observăm că acestea sunt doar gânduri şi să practicăm observarea mai degrabă decât ataşarea de ele?
– Da. Înseamnă că toţi cei care citesc acest interviu şi găsesc că el are un sens, s-au trezit deja. Trezirea nu s-a produs încă pentru toţi cei care citesc acest interviu şi, de aceea, consideră că este de neînţeles. A recunoaşte adevărurile fundamentale ce sunt exprimate prin aceste cuvinte, înseamnă că acea mică deschidere trebuie să fie acolo deja, în interiorul vostru, deoarece doar acolo puteţi recunoaşte toate acestea. Gândirea singură nu poate recunoaşte adevărurile spirituale, indiferent cât de dezvoltată este mintea. Este imposibil. De aceea, foarte des întâlnim oameni educaţi ce lucrează în domeniul mass-media şi care studiază cărţile spirituale, dar care sunt atât de identificaţi cu procesul gândirii lor încât nu prind esenţa lucrurilor. Ei scriu recenzii sau articole despre aceste cărţi, dar nu le înţeleg. Nu pot vedea esenţa. Nu e vina lor – nu este despre ei personal. Este vorba de condiţia umană şi starea de identificare cu mintea. Inteligenţa, în sine, nu ajută. Puteţi avea două sau trei doctorate, dar asta nu vă apropie cu nimic de realizarea spirituală. De fapt, s-ar putea să vă îndepărteze.
Un mod de a vă îndrepta privirea către trezire este ca, atunci când vă gândiţi că aveţi probleme mari, să vă întrebaţi: „Ce problemă am în acest moment?”. De obicei găsiţi că nu aveţi o problemă în acest moment, deoarece staţi aici şi respiraţi, vă uitaţi pe fereastră şi este bine. Este suficient aer. Chiar aţi şi mâncat suficient astăzi. Şi chiar dacă nu aţi mâncat suficient astăzi nu ar fi o problemă, dar ar putea fi o încercare. Astfel, încercările există, dar problemele sunt generate de minte. Încercările sunt situaţii ce pot fi abordate doar în momentul prezent şi solicită acţiune.
Astfel, dacă nu aveţi bani, puteţi să vă folosiţi mintea şi să spuneţi: „Ce acţiune să întreprind?”. Apoi deveniţi liniştiţi. Să nu vă folosiţi mintea, deoarece, dacă începeţi să vă gândiţi renunţând la liniştea interioară, s-ar putea ca foarte curând să vă pierdeţi pe voi în propria minte şi asta se schimbă în îngrijorare. Îngrijorarea înseamnă că mintea vă controlează. Ea este întotdeauna fără sens. Din îngrijorare niciodată nu apare o soluţie.

Activitatea necontrolată a minţii este ceea ce vă opreşte de la a găsi soluţia

– Deci ne spunem că îngrijorarea este un lucru productiv, eficient!
– Da, mintea vă va spune că trebuie să vă gândiţi la asta, altfel totul se va prăbuşi. Dar, de fapt, activitatea necontrolată a minţii este ceea ce vă opreşte de la a găsi soluţia. Găsiţi o soluţie doar atunci când ieşiţi din ea, deveniţi liniştiţi şi vă daţi seama că, în acest moment, nu există o problemă. S-ar putea ca, datorită faptului că aţi fost în tărâmul liniştii, să vă vină realizarea bruscă a ceea ce puteţi face sau a ceea ce trebuie să faceţi, atunci când nu o căutaţi.

– Este starea aceasta similară cu ceea ce spun oamenii: „Cele mai bune idei îmi vin când sunt la duş”?
– Bineînţeles că mulţi oameni sunt prezenţi în minte chiar şi atunci când fac un duş, dar unii sunt capabili să se bucure de duş şi să aibă un moment de relaxare şi de linişte şi astfel le vine o idee, un gând original. Deci, trebuie să fiţi capabili să păşiţi în dimensiunea în care nu există gânduri pentru ca gândirea să devină puternică şi asta înseamnă să fiţi pe deplin conştienţi de momentul prezent.
Când sunteţi în contact cu Prezentul, vă simţiţi acasă oriunde aţi fi. În schimb, dacă nu sunteţi aşa, atunci oriunde v-aţi duce, simţiţi întotdeauna că ceva nu este în ordine. Chiar şi aşa-zisele situaţii ideale au limitările lor. Aţi putea spune „Vreau să fiu ca Oprah”. De îndată ce sunteţi ca Oprah, veţi descoperi că nu mai puteţi să ieşiţi singuri în lume, să mergeţi la cumpărături sau să vă plimbaţi pe stradă deoarece sunteţi asaltat de oameni. Deci, brusc apare o limitare în viaţă şi mintea spune: „O, îmi doresc ca asta să nu se fi petrecut”.

– Cum descrieţi o relaţie de iubire între doi oameni treziţi spiritual?
– Există o lipsă a aşteptării cum că celalalt ar trebui să te împlinească sau să te facă fericit. Fără această cerinţă, există o deschidere în care, pur şi simplu, te poţi bucura de celălalt şi îi poţi accepta limitele. Orice fiinţă umană are propriile sale limitări. Te poţi căsători, de exemplu, cu Buddha dar, după câteva luni, îi vei găsi în forma lui umană multe limitări. S-ar putea să existe aspecte la Buddha la care mintea ta să reacţioneze şi să te irite. De exemplu: „De ce stă acolo şi meditează?”.
Atunci când accepţi limitele celuilalt, totul devine un dans între două forme şi o înţelegere a faptului că esenţa relaţiei este spaţiul prezent în relaţie. Astfel, întrebarea care este necesar să vi-o puneţi întotdeauna este: „Există spaţiu în această relaţie?”. Spaţiul înseamnă, în mod real, nivelul de cunoaştere şi conştienţă sau prezenţă, nicidecum gândirea. Deci, puteţi să vă priviţi fiinţa dragă şi să nu emiteţi gânduri? Două fiinţe conştiente îşi dau seama că esenţa unei relaţii este spaţiul din ea. Chiar şi când există o formă de ego, nu este dificil să străpungeţi acest strat şi să vedeţi ascunsă esenţa cea adevărată. Nu e nevoie să reacţionaţi la manifestarea ego-ului. Când nu reacţionaţi la el, nu-i daţi forţă.

Un număr imens de oameni trec prin procesul de trezire spirituală

– Cum ne ajută faptul că suntem mai conştienţi la abordarea întâmplărilor tragice din viaţa personală şi din lume? Există acolo un element de credinţă că dintr-o tragedie personală se va naşte şi ceva bun?
– Da, atunci când formele încep să se năruie – forma fizică, situaţia de viaţă, relaţiile, orice – întotdeauna există o ocazie de pătrundere în profunzime. Prin aprofundare înţeleg ridicarea dincolo de forme a celui care sunteţi. Uneori, oamenii trebuie să experimenteze o mare pierdere pentru a intra, cu adevărat, în profunzime.
Atunci când are loc o mare pierdere – moartea cuiva apropiat, sau apropierea de propria moarte – este o ocazie de a ieşi complet din identificarea cu forma şi de a realiza esenţa a cine sunteţi sau că esenţa oricui care suferă sau moare este dincolo de moarte.
Asta nu înseamnă că nu aveţi compasiune. Compasiunea are două aspecte. Când vedeţi în jurul vostru forma umană suferind sau dizolvându-se, sunteţi empatic faţă de nivelul uman. Împărtăşiţi suferinţa, deoarece aceasta este în relaţie cu aspectul efemer al formei. Dar dacă acesta este singurul nivel care se activează în voi, nu treceţi de suferinţă. Doar la nivelul fiinţei realizaţi că cine sunteţi în esenţă este dincolo de formă şi că cine este cealaltă persoană în esenţă este dincolo de formă. Această înţelegere nu este intelectuală, este o percepţie sau o trăire. Apoi, priviţi cealaltă fiinţă umană şi suferinţa şi poate că plângeţi, dar în profunzime există pace şi putere.
Acea pace şi putere reprezintă, de asemenea, aspectul care aduce uneori vindecarea.
S-ar putea să vindece forma sau s-ar putea să vindece cealaltă persoană, în sensul că cealaltă persoană intră în contact cu nivelul său mai profund. Aceasta este cea mai importantă vindecare – să înţelegi cine eşti. Vindecarea pe planul exterior e bună, dar ea nu reprezintă esenţa vindecării.

– Aţi spus în interviul cu Oprah: „Lumea nu există ca să vă facă fericiţi. Ea este aici, ca să vă facă conştienţi”. Oare această neînţelegere reprezintă rădăcina suferinţei umane?
– Dacă oamenii cred că lumea este aici pentru a-i satisface pe ei, ori de câte ori încep să-şi atingă limitele, vor deveni din nou nefericiţi. Ei nu-şi dau seama că lumea – şi prin asta vreau să spun orice din lumea formei, forma fizică, unele forme mentale sau forme emoţionale – nu le poate da împlinire durabilă, satisfacţie, sau să le spună cine sunt. Ei nu-şi dau seama că ceea ce caută se află pe nivelul fără de formă. Ei caută la nivelul formei şi asta duce la frustrarea din existenţa umană.
Astfel, lucrul important de care trebuie să vă daţi seama este că lumea nu e aici pentru a vă face fericiţi. Când nu pretindeţi ca situaţia, locul, sau persoana să vă facă fericiţi, atunci, de fapt, situaţia, locul sau persoana vă satisfac pe deplin.

– Învăţăturile dumneavoastră contribuie la o transformare globală a conştiinţei. Cum percepeţi ceea ce se petrece?
– Un număr imens de oameni trec prin procesul de trezire spirituală – unii în etapele iniţiale, alţii în cele finale şi e minunat să văd asta. Ia ceva timp până când procesul se va filtra prin structurile economice, politice şi sociale. Tendinţa oamenilor care conduc aceste structuri este să fie încă total identificaţi cu ego-ul lor. Deci, va lua ceva timp până va ajunge la politicieni …deşi, cine ştie?
Ocazional, deja apar unii politicieni relativ conştienţi şi există şi oameni normali, cu bun simţ (comparativ cu politicienii inconştienţi de dinainte).

– Faptul că se petrece această trezire spirituală transmite un simţământ de speranţă pentru lume?
– Da. Întrebarea este: „E nevoie ca vechea conştiinţă să continue până când va duce la propria prăbuşire prin haos şi năruire? Sau noua conştiinţă ce se ridică poate să înlocuiască treptat vechea conştiinţă, fără distrugeri excesive?”.
Nu cunosc răspunsul. Va trebui să asteptăm şi vom vedea.
Tot ceea ce putem face este să ne asumam responsabilitatea pentru propria viaţă.

Loading...
loading...

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.