«Rezultatul alegerilor…», de Mihai Eminescu

Rezultatul alegerilor din Iaşi nu va dovedi nimic mai mult decât că Moldova ajunge încet unde trebuia să ajungă, unde Ţara Românească a ajuns demult… la xenocraţie.

Un ieşan, „un român pribeag în ţara lui”, ne trimisese o scrisoare prin care arăta că între patruzeci şi nouă de profesori ai Universităţii din Bucureşti sunt: 25 de bulgari, 7 greci, 4 armeni, 3 jidani, 2 ţigani, un italian, un tătar şi… 6 români. Acel român pribeag ne-a promis statistica deputaţilor, senatorilor, membrilor de la Casaţie, de la Apel, tribunale, a prefecţilor, administraţia Domeniilor, băncilor, drumurilor de fier, poştelor şi telegrafelor, serviciu sanitar şi tecnic etc. etc., din cari vom cunoaşte curioasa promiscuitate care apasă asupra ţării întregi, încât nu mai are răsuflare nici în punctele ei cele mai libere.

La dreptul vorbind misiunea istorică, predestinarea d[umne ]zeiască a Domniei străine s-a consumat şi poporul românesc e de facto înlăturat din istorie, ca o curiozitate etnografică, lipită de pământ, sclava pe de-a pururea a plebei bulgăreşti, greceşti, jidoveşti, imigrată din câteşi patru colţurile lumii. O stârpitură de grecotei cinic, fără sentiment de patrie, fără umbră de iubire pentru acest vechi şi nenorocit neam, s-a cocoţat în fruntea ţării; neagra străinătate, umbra spinului la uşa noastră a tuturor!

Ce iluzii să ne şi facem în adevăr? Românul e deja străin în ţara lui proprie, nimic n-a mai rămas decât numirea geografică. La ce să mai ţie românul? La Constituţia cosmopolită iscodită de 2 – 3 greci? La ştiinţa pe care-o predau bulgarii ignoranţi? La limba batjocurită de gura acestor venetici în momentul în care-o rostesc, la biserica surpată de suflarea veninoasă a ireligiozităţii lupanarelor Apusului, la ţara care e ‘n mare parte proprietatea străinilor, la negoţul care e ‘n mâinile lor, la ce?

Să fim mulţumiţi dacă aceşti arhistrăini cu suflet de câine şi creieri de vulpe ne îngăduie să trăim alături cu ei, pe noi, neamul ticălos românesc; mulţămiţi să fim că această pătură de hoţi şi de parveniţi nu ne alungă limba din biserică şi din şcoală să fim mulţumiţi că aceste lături sociale aristocratizate nu ne vând robi.

Dar la ce se mai mănţine ridicula titulatură de Regat al României? E C.A. Rosetti român? Caligari, Carada, Harama, Chiriţopol, Pherekydis, Cariagdi, Anastasiadis etc. etc. români? Regatul greco – bulgarilor şi al jidanilor, iată ceea ce trebuie scris în fruntea decretelor; românii nu mai au în realitate nici rege, nici ţară. Stârpitura de grec se ţine de stârpitura de bulgar până la capătul lanţului infinit de patrioţi de meserie… „România” nu-i decât o firmă de hotel, mai rău… o firmă de speluncă pentru mutrele confiscate a lepădăturilor tuturor ţărilor.

Şi încai dacă ţara aceasta ar fi stăpânită de un neam istoric, cinstit, având spirit de adevăr şi natură cât de cât omenească – treacă-meargă.

Dar stăpânită de gunoaiele omenirii?

De tot ce-a fost sordid şi pehlivan, de tot ce-a fost prea rău pentru colţurile Ţarigradului unde împărţeau culcuşul cu cânii turcilor, prea rău pentru mocirlele Rusciucului şi pentru cartierele jidovimii galiţiene şi ruseşti, de spuma pestiferă şi de bubele tuturor popoarelor, de tot ce-a fost mai înjosit în Orient şi-n Occident, în sfârşit de un C.A. Rosetti şi alţii ca el, fraţi fizici şi morali ai lui Scarvuli.

Scârbos spectacol! Adânc scârbos, nedemn de un popor ce pretinde a avea onoare şi viaţă în el. Ei, dar aşa se şi cade!

Într-o ţară în care trădarea e un merit, în care de gâturile a căror atingere ar dezonora însăşi mâna călăului se atârnă cordoane ale Stelei României, ce nu este, ce nu poate fi cu putinţă?

[18 septembrie 1881]