Statisticile nedrepte care înnegresc județul Vaslui

Din timp în timp presa națională, dar nu numai, vine cu statistici care contribuie la imaginea negativă a județului Vaslui. Brute, simpliste, minimale datele lor “concrete” îi dau pe vasluieni ca întreținuții Romăniei. „Ponderea veniturilor proprii în totalul veniturilor a fost în Vaslui anul trecut de numai 24,77%”, spun domnii amatori de „economicale”, sărind imediat cu verdictul: „Cel mai dependent județ de bugetul central”. Ce omit să precizeze economiștii de ocazie este, de exemplu, că banii de la Guvern se duc la Vaslui direct în ajutoare sociale, și nu în investiții aducătoare de plus-valoare, venituri pentru bugetul județului. Uită să spună că în 2017 în infrastructura mare a județului Vaslui guvernanții nu au alocat niciun leu.

Vaslui saracie harta„Cel mai dependent județ de bugetul central este Vasluiul, aici ponderea veniturilor proprii în totalul veniturilor fiind în 2017 de numai 24,77%”, spune o analiză din septembrie 2018 dintr-un cotidian central, preluată apoi și discutată amplu pe alte canale media. „Cei mai dependenți”, „întreținuții României”, „povara economiei naționale”, au început mai apoi să curgă verdictele date de tot felul de economiști de ocazie care au libertatea de a vorbi despre orice doresc și de a face abstracție, în egală măsură, de orice le-ar putea afecta teoriile.
Dar și cel mai puțin educat vasluian din Voinești s-ar putea întreba foarte probabil aflând alte date: „Păi, cum să nu fie Vasluiul cel mai dependent județ de bugetul central, cum să realizeze venituri proprii, când în acest județ a lipsit în 2017 orice investiție în infrastructură din partea Guvernului?!”. Ce se omite în astfel de analize parțiale și trunchiate este că fără investiții, care să creeze plusvaloare, care să plătească salarii și contribuții, veniturile proprii ale județului Vaslui nu pot crește, precum în alte zone, în care aceste investiții abundă. Și atunci cum să pui eticheta de „întreținuți” unei zone căreia îi este tăiată posibilitatea de a realiza venituri. Ce mai omit să precizeze aceste analize bazate pe date brute, simpliste și minimale este că subvențiile de la Guvern ajung în județul Vaslui direct ca ajutoare sociale.

„Există nenumărate puncte de vedere în spațiul public cu privire la ‘ajutoarele sociale’ pe care bugetul de stat le trimite în județul Vaslui, voci critice extrem de vehemente lăsând impresia că acestea reprezintă o piatră de moară în calea dezvoltării României. Astfel, ajutoarele sociale nu ar face decât să ‘întrețină’ lenea, nemunca, criticii, mai ales din București și zonele dezvoltate, considerând că efortul de a le trimite în Vaslui este nejustificat”, declara deputatul ALDE de Vaslui Daniel Olteanu, singurul politician care a îndrăznit să contrazică punctul de vedere unanim acceptat.
În acest demers îndrăzneț. Olteanu se folosea, al sfârșitul lui 2017, de date statistice certe, extrem de relevante, dar pe care economiștii și analiștii de ocazie reușesc să le piardă din vedere atunci când vorbesc despre „întreținuții României”. Deputatul face o comparație mai mult decât grăitoare: 7-8 milioane euro s-au cheltuit pe ajutoare sociale în județul Vaslui în 2017, dar în București: 106 milioane subvenții la RADET, 121 milioane la RATB, 90 de milioane la Metrorex, 800 de milioane datoriile RADET către ELCEN. Diferența este că, pe când ajutoarele sociale rămân doar cheltuieli din buget, subvențiile din București aduc venituri la fel de importante bugetului Capitalei.

„Adaug, la aceste date, și miliardele de euro investite în infrastructura zonei municipiului București de către Ministerul Transporturilor, sume infinit mai mari decât orice investiție în infrastructura Moldovei, pentru că în Vaslui fondurile alocate pe acest domeniu au fost oricum 0 (zero) de la bugetul pe 2017”, pune punctul pe i deputatul într-o interpelare către primul ministru.
„În aceste condiții, domnule prim minsitru, este limpede că problema nu o reprezintă cei 9 – 10.000 de vasluieni beneficiari de ajutoare sociale, un număr în scădere, ci alta este sursa găurii negre de la nivelul bugetului de stat. E limpede că numai o abordare macro, de la nivelul Guvernului, poate aduce speranțe într-o echilibrare a dezvoltării regionale”, i-a mai transmis Olteanu premierului României.
Poveștile despre dependenții României vor continua, în mod cert, găsind în județul Vaslui cel mai elocvent caz pentru argumentații strâmbe și tendențioase. Alături de Vaslui mai intră, la „cele mai dependente județe față de bugetul central”, județul Olt, cu 30,64% ponderea veniturilor proprii în totalul veniturilor, Neamț – 30,3% și Teleorman – 29,21%.

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.