„A fi patriot nu e un merit: e o datorie”

1

„Cine nu-și iubește țara, pământul pe care s-a născut și a crescut mare, este un om fără suflet. A fi patriot nu e un merit: e o datorie”

„Dragostea de țară – patriotismul – e însă un sentiment atât de firesc și de universal, încât se poate spune că omul care nu-și iubește țara, pământul pe care s-a născut și a crescut mare, este un om fără suflet. A fi patriot nu e un merit: e o datorie. Numai cine nu socoate iubirea de țară drept o datorie e în stare să se laude cu ea. (…) Să fii om cinstit, să-ți iubește țara, părinții, nevasta, să nu scuipi jos, toate acestea sunt datorii elementare pentru un om civilizat” – George Topîrceanu în «Memorii de război. Amintiri din luptele de la Turtucaia. Pirin Planina»

Fragmente din Memorii:

„S-a publicat în vremea din urmă atâta literatură de război! Toată lumea, de pe toată faţa globului pământesc, e convinsă acum până-n vârful unghiilor, ca şi înainte de 1914, că războiul e o calamitate, o ruşine pentru civilizaţia noastră etc. Totuşi omenirea nu-l desfiinţează. Este ca şi cum războiul n-ar fi făcut de noi, oamenii – parcă l-ar face nişte fiinţe de pe altă planetă, împotriva voinţei noastre unanime.
Atunci la ce bun să mai scriu, să mai arăt şi eu omenirii cum e războiul?
S-ar părea că cei mari, cari pun la cale războaiele, trebuie să fie nişte oameni răi, împietriţi la suflet…
Nu cred.
Am văzut la Sofia pe kaiserul Germaniei, socotit drept principal autor al războiului mondial. Nu părea deloc om rău. L-am văzut de la o fereastră de spital, când trecea cu automobilul de la gară spre palat. Râdea. Avea la stânga lui şi pe regele de atunci al Bulgariei, dar pe acesta nu l-am văzut aşa de bine, fiindcă tocmai în acel moment M. Sa a scos din buzunar o batistă cu care S-a şters la Nas…”

„24 august, spre seară…
Mitralierele duşmane bat faţa Dunării, din mal până-n mal. Sub ropotul lor intermitent, şiruri de bulbuci mărunţi apar pe luciu plesnind în aer, ca şi cum gloanţele ar veni de jos, din fundul apei. Rând pe rând, în jurul fiecărui înotător grindina proiectilelor descrie cercuri vertiginoase, care se tot strâng, se tot strâmtează, până ce capul omului prins la mijloc dispare brusc din vedere, ca un balonaş împuns cu acul…
Ce s-o fi petrecând acum în capetele acele, care se văd încă de aici, plutind pe valuri în jos, ca nişte amănunte fără însemnătate? Dacă mai întârziam un sfert de ceas în Dunăre, aş fi ştiut. Moartea hidoasă m-ar fi încleştat şi pe mine la fel, între văzduh şi apă, fără nădejde de scăpare”

„Mitralierele duşmane bat faţa Dunării, din mal până-n mal. Sub ropotul lor intermitent, şiruri de bulbuci mărunţi apar pe luciu plesnind în aer, ca şi cum gloanţele ar veni de jos, din fundul apei. Rând pe rând, în jurul fiecărui înotător grindina proiectilelor descrie cercuri vertiginoase, care se tot strâng, se tot strâmtează, până ce capul omului prins la mijloc dispare brusc din vedere, ca un balonaş împuns cu acul…
Ce s-o fi petrecând acum în capetele acele, care se văd încă de aici, plutind pe valuri în jos, ca nişte amănunte fără însemnătate? Dacă mai întârziam un sfert de ceas în Dunăre, aş fi ştiut. Moartea hidoasă m-ar fi încleştat şi pe mine la fel, între văzduh şi apă, fără nădejde de scăpare”

„Mă trezii atunci, că dintr-un somn adânc, din toropeală mea. Eram singur de astă dată şi puteam să fac ce mă taie capul. Luai o armă aruncată pe nisip, în câteva clipe îmi umplui sacul cu cartuşe şi pornii cu primul val de oameni la deal, prin viile şi livezile de deasupra malului. Soldaţii singuri, fără ofiţeri, se risipiră într-un lung lanţ de trăgători, al căror şir se pierdu numaidecât spre dreapta mea, după unduirile terenului.(…) trimiteam glonţ după glonţ spre limba de pădure care se vedea nu departe şi de unde ştiam că vin împuşcăturile. Tâmplele îmi zvâcneau”

„Cete de soldaţi bezmetici au început să prăde bagajele ofitersti grămădite în căruţe, căutând mai cu seamă sticle de coniac. Alţii, cu privirile abrutizate, unii răniţi şi pătaţi de sânge, forfotesc în toate părţile printre căruţele de corvoadă cu cărăuşi bulgari de prin partea locului, cari se uită în pământ posomorâţi, îngroziţi, aşteptând evenimentele”

„Câţiva soldaţi au desfundat o lădiţă cu zahăr cubic şi-au golit-o la picioarele lor, pe nisip. Până să facă împărţeală, un artilerist, cu mâna ruptă de la cot, nebun, vine între ei cântând în gură mare bisericeşte. Şi cădelniţând din ciotul de braţ care-i mai atârna la umăr, stropeşte grămadă albă de zahăr cu şiroaie lungi de sânge proaspăt -Luaţi, mâncaţi, acesta este sângele meu care pentru voi se v-a-arsă… Apoi se prăbuşeşte, galben, lângă zahărul părăsit de ceilalţi cu scârbă, şi ochii încep să i se împăienjenească”

În anul 1916, la sfârşitul verii, când România tocmai intrase în Marele Război, poetul G. Topîrceanu, sergent într-un regiment de artilerie grea, amenaja poziţiile de pe malul drept al Dunării. Au urmat asaltul trupelor bulgaro-germane sub comanda mareşalului August von Mackensen şi cinci zile de lupte cumplite: dezastrul de la Turtucaia. Au murit pe câmpul de bătălie peste 6.000 de români, iar Topîrceanu a împărtăşit soarta celor 28.000 de prizonieri”

GHEORGHE TOPÎRCEANU s-a născut la Bucureşti pe 21 martie 1886, fiul unor meşteşugari veniţi din părţile Sibiului: Ion, cojocar, şi Paraschiva, ţesătoare. Urmează şcoala primară în Cotroceni, apoi în satul Şaici (Argeş), unde părinţii au un atelier de covoare.
Începe liceul la «Matei Basarab»; absolvă la «Sfântul Sava» în 1906. Debutase deja în 1904, în revista umoristică Belgia Orientului, şi publicase versuri în Dumineca şi Revista noastră.
Se înscrie la Facultatea de Drept din Bucureşti, dar renunţă, astfel că în anul 1907 îşi satisface stagiul militar. Colaborează la Viaţa literară şi artistică, revista lui Coşbuc, apoi la Sămănătorul, Neamul românesc şi Ramuri; este angajat în slujbe mărunte (suplinitor, funcţionar). În 1909 se înscrie la Litere şi din nou renunţă. Îndrumat de Garabet Ibrăileanu, se stabileşte la Iaşi în 1911, intrând în redacţia Vieţii Româneşti – revista de care se va lega de acum încolo cariera sa literară şi publicistică şi unde va ocupa de-a lungul timpului diverse funcţii, până la cea de prim-redactor.
În 1912 se căsătoreşte cu Victoria Iuga şi în acelaşi an i se naşte un băiat, Gheorghe.
În anul 1913 participă, ca sergent în Regimentul 3 Artilerie Grea, la campania din Bulgaria, care pune capăt celui de-al Doilea Război Balcanic; din această experienţă ne-au rămas câteva pagini de jurnal interesante.
O nouă încercare de a relua studiile universitare este iarăşi abandonată. În 1916 debutează în volum, cu Balade vesele şi Parodii originale.
Odată cu intrarea României în război, este mobilizat ca subofiţer de artilerie, la fortificaţiile Turtucaiei. Ia parte la lupte şi cade prizonier în primele zile ale lunii septembrie; experienţa frontului şi a prizonieratului este rememorată în paginile cuprinse în volumul Memorii de război. Eliberat la începutul anului 1918, revine la Bucureşti, apoi la Iaşi, unde scoate revistele Teatrul (cu M. Sevastos) şi Însemnări literare (cu M. Sadoveanu) – apariţia Vieţii Româneşti fiind întreruptă între 1916 şi 1920. În perioada următoare publică şi îşi reeditează volume de versuri şi proză (Strofe alese: Balade vesele şi triste, 1920, În gheara lor, 1920, Migdale amare, 1928, Scrisori fără adresă, 1931 etc.); colaborează la publicaţii diverse, printre care Biletele de papagal ale lui Arghezi sau Revista Fundaţiilor Regale. Se bucură de un mare succes de public şi este laureat al Premiului Naţional pentru poezie (1926). În cercul Vieţii Româneşti participă la legendarele expediţii de vânătoare descrise de Sadoveanu. Este ales membru corespondent al Academiei în 1936. În 1937, afectat de o boală hepatică gravă, se internează la un spital din Viena; este însoţit de poeta Otilia Cazimir, cu care are o relaţie profundă şi statornică. Se stinge din viaţă la 7 mai 1937, la Iaşi.

George Topîrceanu rămâne în istoria literaturii române ca un ironist rafinat şi un umorist melancolic, de mare virtuozitate poetică.

Susține Anonimus.roDacă te regăsești și crezi, sprijină activitatea Anonimus.ro și presa liberă și independentă! Nu suntem finanțați de partide sau companii, nu avem interese politice sau economice, ADEVĂRUL ESTE SINGURUL NOSTRU SCOP!

1 COMENTARIU

  1. Eu nu sar calul si fac afirmatia ca A fi patriot e un lucru normal al omului normal . Dradostea fata de ai tai si ale tale sunt izvorul stabilitatii si increderii .

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.