Adio Braga, trăiască Cola!

Braga era la mare căutare în zonele din sud ale țării, unde simigeriile se întreceau în arta de a pofti bucureștenul să ude covrigii sau dulciurile, cu braga. Ce era braga? Simplu, ieftin și tradițional: O fiertură de mei măcinat (de porumb ori de secară) ușor tulbure și de consistența unui nectar dulce acrișor cu o firavă urmă de alcool.
Care va să zică, ieftin ca …braga – cu cinci parale te pricopseai cu o cană de braga și dulciuri asortate – și la modă, pe cartea ei de vizită mai scria: băutură răcoritoare cu gust acrișor și miros specific, o variantă de consum agreabil pentru un buzunar mai strâmt, bună de păcălit sărăcia.

Eficient antidot contra caniculei, licoarea era un produs perisabil, care trebuie ținut obligatoriu la gheață, pentru că nu rezista mai mult de 48 de ore. De aceea se păstra în butoaie din lemn, umplute cu gheață, care aveau înăuntru bidoane din aluminiu cu cană.
Cine era bragagiu și cum vindea „Braaaggga reeeeceeee”? Vânzătorii de braga, dar și de zaharicale orientale erau turci, albanezi, aromâni, bulgari și armeni care purtau într-o mână tava dulce și în cealaltă mână o doniță cu braga răcită în care rostogoleau un bulgăre de gheață.

Totuși, umbla vorba că braga are o istorie respectabilă și a fost preparată de traci, deci nu are numai rădăcini orientale. Femeile trace făceau turte de mei, murături, fierturi din felurite rădăcini și verdețuri și sunt inventatoarele mai multor produse fermentate printre care și borșul și …braga!
Fabricarea bragii a fost preluată cu tradiție și rețetă de fabricuțe socialiste, dar și de urmașii celor cu șalvari și fes. Așa că în Constanța a existat până nu demult o fabrică de braga, care a capitulat însă sub asediul sucurilor la plic, Rocola, Cico și mai nou a șake-urilor în arome și culori.

Tiptil, tiptil braga a dispărut în istorie, a rămas alaiul său de amintiri. O „mână” de turci și de albanezi au păstrat tradiția negoțului cu braga și o singură societate comercială o exploatează la nivel industrial. O mai fabrică familiile musulmane din sudul țării, dar numai pentru consumul propriu. Cofetăria la «La atletul albanez» din Slatina mai vinde încă braga. Proprietarul ține încă secretă rețeta moștenită din tata-n fiu.
Piața bragii nu a murit de tot nici la Drobeta-Turnu Severin, unde trei familii de turci țin la reteța fără cusur pentru că braga „botezată” nu e foarte igienică, aranjează sau deranjează stomacul. La formula tradițională de făină de mei, porumb sau secară se mai adaugă câteva ingrediente, „sarea și piperul” băuturii, dar acestea sunt secretele care ajută la păstrarea gustului său inconfundabil.

Mușterii pentru braga bună și rece au fost și în Galați, prin 1971. Azi se pare că se vinde pe stradă, într-o compoziție originală: miere cu pere și mălai. Să fie primită, dar noi nu recomandăm!
O altă redută a tradiției a supraviețuit la Bușteni, miraculos și eroic până în 1991 și se numea Bragageria doamnei Bairamovici. Botezată în amintirile altora «La turcu», bragageria din Bușteni, pe drumul ce duce spre telecabină, în vecinatatea Fabricii de Hârtie, vindea braga în fostele sticle de lapte de 1 l pe care turcoaica o acompania cu „alvița” și înghețată la cornet.

În București, în parcul Cișmigiu, la porumbei era un chioșc unde se vindea, cu un sfert de veac în urmă, sirop, sifon și braga.
Singura firmă care mai produce braga în cantități industriale este Comalina SRL din Galați, iar amfitrionul a încălțat papuci de bragagiu în 1975, după ce a moștenit de la un evreu pe nume Bal rețeta de fabricare.
De ce a dispărut de fapt braga? Să o punem pe seama noilor moravuri care dictează un gust mai parizian, mai subțire, adică fără ingeniozități locale? Nu avem răspunsuri, ci doar câteva întrebări savuroase decupate tot de aici: „În România postrevoluționară a dispărut materia primă pentru braga. E ca și cum am afla că nu mai există materie primă pentru borș. Că a dispărut zerul, oțetul și rachiul. Că nu mai avem ceapă”.

Lipsa de braga e un real motiv de nostalgie și pentru Andrei Plesu, care amintește în «Tranzitie si braga»: „Una din bucuriile copilăriei mele era paharul cu braga de patruzeci de bani.( …) Aspectul oarecum suspect al băuturii mele preferate nu mă impresiona: percepeam firește, culoarea și consistența ei vag noroioase, discreta ei mireasmă de borhot, urma prăfoasă care rămânea pe fundul paharului. Dar, dacă era suficient de rece și dacă fermentase îndeajuns să fie acidulată, braga mi se părea perfectă. De dragul conținutului îi acceptam și înfățișarea, o savuram chiar, nu fără o mică perversitate anticipativă”.

Rețeta din gură-n gură:
Se ia borș ( nu foarte acru) se îndoaie cu apă fierbinte, se amestecă bine-bine. Nu vă pripiți, un strop de răbdare pentru a se răci, a se limpezi și gustul devine ușor acrișor. Schimbăm coordonatele, păstrăm poțiunea: se toarnă lichidul într-un vas nou și adăugăm zahăr sau miere, după gust. Poțiunea dulce-acrișoară se toarnă în sticlă și se pune rapid la gheață.

Rețeta oficială
Se fierbe apa cu meiul măcinat. Lichidul tulbure sau amestecul obținut după răcire, aflat la începutul unei fermentații alcoolice și acide, reprezintă braga proaspătă sau dulce. La scurt timp după preparare, braga se înăcrește, obținându-se braga acră. Braga devine tulbure, mucilaginoasă cu cantități foarte mici de alcool și produse de fermentație acidă.

Andrei Pleșu:
„În Bulgaria se face bragă industrial. Se vinde la chioşcuri. De ce bulgarii – e veşnicul nostru exemplu – de ce bulgarii vând bragă în continuare şi noi ne-am oprit? Ce, nu au şi ei oameni bogaţi? Şi acum daţi-mi voie să fiu patriotic. Braga din Bulgaria, boza se numeşte, e mult mai slabă decât braga pe care mi-o amintesc eu în România şi care are o tradiţie”
„Într-o ţară în criză, care adoptă foarte rapid soluţii europene sau globale pentru noutăţi alimentare, ar fi bine să existe şi varianta asta săracă pentru oameni care nu au bani, dar vor să se bucure şi ei de un gust agreabil. Şi atunci braga ar fi o soluţie. Ca şi birturile în care să se vândă doar măsline şi puţină slănină cu boia şi o icră şi o ţuică. Ar fi foarte agreabil să existe aşa ceva”
„Eu beam bragă când eram elev de liceu. Costa 40 de bani paharul şi mergeam pe jos la şcoală să nu plătesc troleibuzul, să beau o bragă …Dacă tot suntem nostalgici, să nu fim nostalgici numai cu aberaţii. Ce blocuri s-au făcut. Să fim nostalgici pe lucruri adevărate, care merită un pic de nostalgie. Braga e unul dintre ele …Oamenii dacă nu le dai ceva şi le dai altceva se obişnuiesc cu altcevaul. Eu mă mir că dumneavoastră ştiţi de bragă! Există o generaţie întreagă, generaţii deja care habar nu au ce e aia”

Loading...
loading...

3 COMENTARII

  1. Nu înțeleg de ce nu se mai produce ?? Eu nu sunt consumator de coca cola sau pepsi cola.M-a convins de ,,calitățile “acestor licori fostul meu manager,american de origine,cu care am cooperat 11,ani !!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.