Bhutan, regatul fericirii

Bhutan, o viață bazată pe simplitate, o politică prin care se urmărește, în modul cel mai firesc, dobândirea fericirii, o societate în care tradiția, înainte de toate, are putere de lege, o lume în care se trăiește în acord cu natura. O cu totul altă lume, una care pare cel puțin ciudată pentru civilizația materialistă occidentală în care banul, individualismul, egoismul, concurența și gândirea speculativă sunt dominantele unei vieți dictată de principii artificiale de conviețuire, o lume în care natura și tradiția au ajuns piese de muzeu și obiecte de paradă.
Pe când lumea întreagă e măcinată de crize și războaie, pe când marea majoritate a pământenilor se zbate să supraviețuiască într-o lume ce a deraiat complet de la firesc, într-o lume în care a dispărut OMUL, undeva, sus, pe coastele Munților ce ating Cerul, locuiesc fericiții supuși ai Regelui-Dragon, din Regatul Dragonului-Tunet. Nu, nu e o introducere într-o poveste pentru copii, e încă o descriere realistă!…

Regatul Bhutan este unul dintre cele mai misterioase locuri de pe Terra. E un regat mic, situat între India și China, pe versantul sudic al marelui Masiv Himalaya. În funcție de altitudine, Bhutanul are mai multe zone climaterice – de la montană la subtropicală. Bhutanezii își denumesc regatul „Druk Youl” sau „Druk Cenden” (Țara dragonului ce stăpânește tunetul). Până nu demult, țara a fost perfect izolată de lumea exterioară de către masivul Himalaya, ceea ce a permis păstrarea nealterată a unei culturi autentice, unice și fascinante, cu care locuitorii nu pot decât să se mândrească și să o păstreze cu sfințenie. Religia oficială a Bhutanului este buddhismul tantric.

Ministerul Fericirii

Guvernul Bhutanului a considerat că este absurd să se bazeze în evaluarea bunăstării populației țării pe asemenea indicatori irelevanți precum PIB (produsul intern brut), care dă măsura unei prosperități strict materiale, așa că a găsit un alt indicator, mult mai potrivit – Indicatorul Național al Fericirii. Acesta a și fost legiferat prin Articolul 9 al Constituției Bhutanului: „Scopul principal al activității Guvernului este atingerea fericirii de către fiecare cetățean al țării”! Pentru noi ar putea părea ridicol, pentru bhutanezi este însă firesc…
Așadar, întreaga activitate a administrației, dar și strategia de dezvoltare a țării au în vedere nimic altceva decât acest Indicator Național al Fericirii! Astfel încât a apărut ca imperios necesară înființarea unui minister de resort – Ministerul Fericirii.
Ministerul Fericirii al Executivului din Bhutan a organizat câteva conferințe internaționale, la care au fost invitați mai mulți specialiști de frunte din Occident (incluzând câțiva laureați Nobel în economie) în scopul dezvoltării unor strategii și metode de calcul performante a Indicatorului Național al Fericirii, o rezultantă a situației economice din țară și a nivelului de satisfacție al populației. Unul dintre elementele principale în această formulă elaborată este… zâmbetul și frecvența lui!

„Sunteți fericiți?”

Întrebarea „Sunteți fericiți?” este adresată oficial tuturor cetățenilor în timpul recensământului populației. La ultimul recensământ, din 2005, 45,2% din bhutanezi au răspuns „sunt foarte fericit”, 51,6% „sunt fericit” și doar 3,2% „nu sunt fericit”.

Tradițile sunt păstrate cu sfințenie

Bhutanul își protejează cu strășnicie tradițiile milenare, moștenite de la strămoși. În acest scop în țară este restricționat turismul și alpinismul. Până recent, pentru a obține viză, o persoană fizică trebuia să fie invitată personal de un membru al familiei regale. Deplasarea în afara capitalei Thimphu se face numai în grupuri organizate și numai cu ghid oficial. În 2014, în Bhutan au putut ajunge doar 133.480 de turiști.
Televiziunea a apărut abia în 1999, fiind unica țară de pe Terra în care încă nu exista la acea vreme niciun post de televiziune. În discursul său, regele a spus atunci că televiziunea este un pas important în modernizarea țării, ca și o contribuție majoră la Indicatorul Național al Fericirii, dar a avertizat că abuzurile televiziunii ar putea afecta valorile tradiționale ale țării.
Primul cotidian a apărut în 2012.
Bhutanul are un singur medic psihiatru…
Nu există foame sau criminalitate și practic nu există corupție. Din 2016 țara a fost declarată cea mai puțin coruptă din lume.
Armata este formată din 16.000 de voluntari antrenați de către armata indiană.
Este interzisă uciderea animalelor. Majoritatea bhutanezilor sunt vegetarieni. Pentru cei ce mănâncă carne, aceasta este importată din India vecină.
Cetățenilor Bhutanului li se impune prin lege să aibă costum național. Portul național este alcătuit dintr-o jachetă-tartan confecționată în stil japonez (gen judo) și un sacou cunoscut sub numele de „Driglam Namzha”, purtat în timpul zilei.
Avocatura este o meserie interzisă în Bhutan, pentru că este interzisă interpretarea adevărului. Un Decret Regal special spune: „Nu vor fi admise în sala de judecată persoane care sunt în stare să transforme negrul în alb și albul în negru”.

„Pentru mine ea este aleasa”

Regele Bhutanului este cel mai tânăr monarh din lume (născut în 1980), fiind foarte iubit și respectat de către supuși, dar și peste hotarele regatului. După căsătoria sa cu o frumoasă fiică de aviator (nu a contat sângele nobil, ci dragostea!), indicele de fericire la nivel național a crescut cu câteva procente.
Regele Jigme Khesar Namgyal Wangchuck, școlit la Universitatea Oxford din Marea Britanie, s-a căsătorit pe 13 octombrie 2011 cu o fată din popor, de 20 de ani. Regina celor 700.000 de locuitori este Jetsun Pema, pe atunci studentă la un colegiu din Londra. Regele le-a spus înainte de nuntă parlamentarilor: „Nu pot să spun cum o va percepe poporul, dar pentru mine ea este aleasa. Este tânără, blândă, are o inimă mare și caracter. Aceste calități, împreună cu înțelepciunea ce va veni odată cu vârsta și experiența, o vor face o bună slujitoare a acestei națiuni”.
Alteța sa este foarte preocupat de sănătatea poporului său – Bhutan este prima țară din lume unde fumatul a fost interzis peste tot.

O economie pentru oameni

Industria grea este limitată la strictul necesar, pentru că guvernul este mai preocupat de starea mediului înconjurător din regat decât de așa zisa „dezvoltare economică”. Peste jumătate din suprafața țării, 38,394 km², este declarată Parc Național, teritoriu în care vânatul este interzis, ca și tăierea copacilor.
Este interzis importul de îngrășăminte chimice. Tot ce crește în țară este pur ecologic. În 2013 guvernul a anunțat că Bhutan aspiră să devină prima țară din lume cu 100% agricultură organică.
Și atunci, apare întrebarea, normală pentru un individ uman dotat cu mentalitate modernă: Cum de se poate vorbi despre bunăstare în această țară și încă într-o măsură nemaiîntâlnită în ceea ce numim „țările dezvoltate” sau „țările civilizate”? 80% din populație practică agricultura ecologică și producția de textile, majoritatea de manufactură. Exporturile de orez și fructe ecologice, dar și de energie electrică produsă de multiplele hidrocentrale susțin o economie stabilă, care a avut o creștere de 8% în 2005 și de 14% în 2006. În 2007, Bhutan avea cea de-a doua creștere economică din lume, cu o rată anuală de creștere de 22,4%. Aceasta se datora în principal punerii în funcțiune a giganticei hidrocentrale Tala.
Oamenii locuiesc în case mari, spațioase, cu două sau trei niveluri, împrăștiate prin defilee și pe versanții munților. Piscurile sunt rezervate celor peste 200 de mănăstiri, construite din secolul VII de însuși Regele Tibetului. Orașele sunt mici. Cel mai populat, capitala Timphu, are 40 mii de locuitori.

Totul pentru fericire

Sistemul politic a fost adaptat modernității în ultimii 40 de ani, primele alegeri libere având loc pe 24 martie 2008. Parlamentul are 25 de membri în Senat și 47 în Camera reprezentanților. Partidele politice au reprezentanți în Camera reprezentanților.
Politica externă se bazează pe acordul semnat cu India în 1949 (revizuit cel mai recent în 2007). Țara nu are relații diplomatice cu marea vecină din nord, China, cu care are dispute teritoriale. Bhutan are relații diplomatice cu 52 de state și Uniunea Europeană. Dar doar India și Bangladesh au ambasade, iar Thailanda are un consulat.

Bhutanul este membru ONU din 1971 și este membru în 150 de organizații internaționale.
Puținii occidentali care au vizitat Regatul Dragonului povestesc uimiți cum totul în jur inspiră armonie și pace: un țăran milos, care bandajează grijuliu aripa unui corb rănit, singurul polițist rutier din capitala țării, care se plictisește la locul de muncă, proprietarii de câini, care își piaptănă tacticos în fiecare dimineață patrupedele, în semn de recunoștință că le-au păzit de duhurile Nopții, incantațiile nazale ale monahilor și expresiile binevoitoare de pe fețele trecătorilor.

La începutul lunii octombrie 2018 s-au încheiat alegerile, organizate pentru a treia oară în istoria țării, iar politica, discordia pe care aceasta o aduce, a afectat fericirea bhutanezilor. Lupta cea mai importantă, deși oarecum subterană, a fost între modernitate și tradiție, sau, mai bine spus, între adaptarea la modernitate și păstrarea nealterată a tradițiilor. Este doar începutul acestei adaptări, iar Bhutanul se va putea globaliza, uniformiza, sub imperativele civilizației moderne, sau s-ar putea constituit într-un exemplu de societate căreia împrumutul nu îi afectează originalitatea…


Articol Washington Post, 18 octombrie 2018:

In tiny Bhutan, known for its pursuit of happiness, democracy brings discontent

CHUNJE, Bhutan – It is harvest time in this village in western Bhutan, and residents are reaping an unusual crop: politicians making promises.
One politician vowed to pave the local road, now a rutted dirt track skirting a river, within three months. Another pledged to expand a nearby elementary school into a high school. A third warned against believing what the other two had said.
Within families in the village, divisions have erupted over which party to support in this week’s elections, while partisan messages pop up daily on cellphones via a social media app called WeChat.
“In terms of peace and quiet and harmony, the old system was much better,” said Chencho Dorji, 68, picking up a sheaf of rice and feeding it into a thresher.

A small Himalayan nation wedged between India and China, Bhutan is famed for its isolated location, stunning scenery and devotion to the principle of “Gross National Happiness,” which seeks to balance economic growth with other forms of contentment.
But Bhutan’s young democracy, only a decade old, just received a heady dose of the unhappiness that comes with electoral politics. In the months leading up to Thursday’s national elections, the first in five years, politicians traded insults and made extravagant promises. Social media networks lit up with unproved allegations and fearmongering about Bhutan’s role in the world.
It is enough to make some voters express a longing for the previous system — absolute monarchy under a beloved king. “I would love to go back,” said Karma Tenzin, 58, sitting in his apartment in the picturesque capital, Thimphu. “We would be more than happy.”
Bhutan is roughly twice the size of New Jersey and blanketed with mountains. In Bhutanese culture, where unity is prized, the advent of democracy has been a mixed blessing.
“We feel sad with all of these social divisions,” said Dorji Penjore, who heads the Center for Bhutan and Gross National Happiness Studies, a government think tank. Democracy in Bhutan is “going to work, but naturally there are going to be costs.”

Unusual path

If any country could figure out how to be a happy democracy, Bhutan would be it. Long before there were courses in happiness studies at U.S. universities and happiness curriculums in elementary schools, Bhutan led the way in placing national contentment at the heart of its policymaking.
That philosophy helped Bhutan, a relatively poor country of 750,000 people, chart a unique course for its economic development. It accepts tourists but seeks to limit the flow with mandatory high fees; its constitution requires that at least 60 percent of its land remain forested, which has turned it into one of the only carbon-negative countries in the world.
Bhutan also had an unusual path toward democracy: Rather than voters rising up to fight for the right to elect their leaders, the country’s revered fourth king, Jigme Singye Wangchuck, initiated the process of drafting a democratic constitution.
The way elections are structured here is atypical, too. Buddhist monks, nuns and other clergy are not allowed to vote, on the logic that they should remain outside politics. No campaigning is allowed after 6 p.m. And candidates found “defaming” their opponents or straying into certain sensitive topics – such as Bhutan’s oppressively close relationship with India – face fines or reprimands.

From the external signs, it was hard even to tell there were elections underway. There were no campaign posters, except on easily missed public notice boards; no buses plastered with candidates’ pictures; and nothing resembling a lawn sign. The slogans of the two parties – “Narrowing the gap” and “Progress with equity and justice” – were not exactly fervid.
But the campaign was intense, even if the mudslinging did not quite register on the U.S. scale. One party’s supporters filed a complaint with the Election Commission of Bhutan arguing that their opponents had defamed them by describing their leader as “all talk and no substance.” Another complaint alleged that one party’s supporters had described the other party as “anti-national.” In both cases, the commission levied fines.
Like democracies throughout the world, Bhutan is wrestling with the effect of new technology on elections – a challenge that is particularly acute in a once traditional society that allowed television only in 1999.
“The main challenge we face is social media,” said Sonam Tobgay, a senior official at the Election Commission. A particular concern: anonymous posts by “faceless people who create disharmony in the society.”

Sitting on his desk on a recent afternoon was a letter from the government to Facebook asking it to suspend seven pages being used regularly by supporters of the two political parties contesting the elections to “spread false information and hate messages.”
Lotay Tshering, a urologist by training, is the president of the Druk Nyamrup Tshogpa (DNT), or Bhutan United Party, one of the two parties in Thursday’s final round of elections. At a campaign event this month, he was describing the insults lobbed at him on social media – including that he was a liar and cheater – when he started to choke up.
“I was just struck by my emotions; I couldn’t continue,” he said in an interview Tuesday. “I’m pretty sure these [insults] are engineered by my opponents.”
Late Thursday, his party emerged victorious, according to provisional election results, sweeping 30 out of 47 seats in Bhutan’s National Assembly.
His opponent, Pema Gyamtsho, president of the Druk Phuensum Tshogpa (DPT), or Bhutan Peace and Prosperity Party, congratulated Lotay Tshering on his win. Pema Gyamtsho, too, had bemoaned the use of social media in the elections to fling insults under the cover of anonymity.
“I guess that is part of the game, but we can do without it in a small society,” Pema Gyamtsho said before the voting. “Everybody should worry about division and disunity.”

Political headaches

Those concerns were echoed on the streets of Thimphu, a capital city without a single stoplight where these days roofs are strewn with red chilies drying in the sun before being stored for winter. “These party workers come to our houses and stoke bad feelings,” said Dorji Pem, 66, in a neighborhood in the northern part of the city. “It’s so irritating it makes your head burst.”
Bhutan’s own happiness researchers say democracy is weighing on the country’s contentedness. Dorji Penjore, of the Center for Bhutan, noted that the last quinquennial survey of the nation, in 2015, showed a decrease in two of nine indicators used to measure Gross National Happiness – psychological well-being and community vitality.
“Our intuition is democracy played a part,” he said. “We are assuming that it was due to party politics.”
He added that some aspects of democracy run up against elements of Bhutanese culture, which is deeply influenced by Buddhist precepts. The fact that candidates must flaunt their strengths and belittle their opponents is disconcerting for an older generation of Bhutanese, he said. But “in democracy, to be humble is to commit electoral suicide.”
Still, both Bhutanese voters and politicians are making the switch – and some are even enjoying it. On a recent afternoon, Phub Tshering, a DPT candidate for parliament, began a final round of door-to-door campaigning in Chunje, about 12 miles north of the town of Paro.

He cheerfully stomped through fields of freshly shorn rice in the shadow of a jagged peak with flanks that rose in shades of green, ochre and slate toward a deep-blue sky. His brother, an unofficial campaign aide, handed out little pouches of areca nut wrapped in betel leaf, a mild stimulant that reddens the teeth when chewed.
Around the country, the most important issues were unemployment and health care. But in Chunje, voters were worried about a shortage of drinking water, finding ways to keep wild boars out of the rice fields and the poor condition of the village road.
The real problem, according to Phub Tshering, was that his opponent from the DNT had “told all these lies.” So many lies had been told, he said, that it was “time for a counterattack from my side.”
As he hopped into his car to set off for his next campaign stop, he called out a jaunty farewell. “Be happy!”

Loading...
loading...

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.