Habitatul creștin

Într-un editorial din «Ziua», un intelectual român scria pe un ton dulce dureros: „La moartea ‘Papei Wojtila’, suntem cu toţii catolici!”. În acele zile îndoliate, masele planetare, reunite mediatic într-o suferinţă-ersatz, s-au dovedit chiar mai catolice decât Papa. Alături de ele, şi mult mai catolice, mulţimea marilor credincioşi întru afacerile lumii, de la Fidel Castro, Robert Mugabe, Bill Clinton la Iliescu şi Bashar El Assad.
Cum aş putea uita reality show-ul cu Ioan Paul al II-lea agonizând la fereastră? Sau „Papa Boys”… grupul de tineri striga, fluiera, aplauda în stilul concertelor rock ori de câte ori apărea Giovani Paolo pe ecranul din Piazza San Petro.

Dar corectitudinea emoţională exprimată în termeni fabuloşi? Cum s-o uităm? „Nu am pierdut un papă, ci Papa”; „cel mai mare papă din istorie”; „Ioan Paul cel Mare” – titlul „Cel Mare” a fost conferit ultima dată papei Nicolae I (858-867) acum o mie de ani!

„Giovani Paolo”! „Subito Santo!” Imediat, canonizat! Masele, isterizate de circul mediatic, si-au impus vointa: Ioan Paul al II-lea va deveni „sfânt”, doar la câteva luni de la moarte.
Cu cât omenirea din faţa televizoarelor devenea mai catolică, cu atât se estompa imaginea catolicului Ioan Paul al II-lea. Sub bombardamentul informaţional al „ediţiilor speciale”, a dispărut mesajul creştin, menit să ne amintească de neputinţa noastră şi slava lui Dumnezeu. Moartea Suveranului Pontif, semnificaţia ei în contextul şi istoria Bisericii romano-catolice, s-au risipit în marea de ştiri aleatorii. În locul unei persoane „împotriva şi din afara timpurilor”, papamania atent orchestrată a ridicat în slăvi un star mediatic, the celebrity saint al timpurilor noastre. Nicidecum gardianul Adevărului, criticul fără echivoc al Modernităţii, ci Omul „păcii şi valorilor spirituale”, „europeanul secolului al XX-lea”, „umanistul”, „globe-trotter”-ul, „pacifistul”, „personalitatea ecumenică”; politicianul curajos, groparul comunismului, actorul, poetul, sportivul. Mai ales cetăţeanul lumii. „Nu omul secolului 20 catolic, indiscutabil însă omul secolului” (George Weigel, biograful său).
Rigoarea morală a papei Ioan Paul al II-lea n-a deranjat pe acei pioşi în principii, nărăviţi întru separarea cuvintelor de fapte. În timp ce Sfântul Părinte se pronunţa răspicat împotriva avortului, eutanasiei, politicii „sexului protejat”, relaţiilor homosexuale sau critica deopotrivă comunismul şi excesele societăţii de consum, Vajnica Lume Nouă îşi vedea liniştită de treburile ei. În perioada pontificatului său, relativismul moral, nihilismul, consumismul au continuat nestingherite să macine civilizaţia iudeo-creştină. În prezent există un risc major de descreştinare şi păgânizare a Europei occidentale. De pildă, doar 15% din italieni se duc duminica la slujbă, iar în Cehia procentul este doar de 3%. „Suntem pe cale să creăm prima civilizaţie ateistă din istoria omenirii”, a declarat Vaclav Havel. Există o legătură cauzală între secularizarea societăţii europene şi scăderea catastrofală a ratei natalităţii. Statisticile indică o realitate de care rareori se aminteşte: până în anii 2050 doar 10% din populaţia lumii va fi de origine europeană!

Imperiul mass-media repetă ad nauseam cât de mult a crescut numărul catolicilor din Lumea a III-a. În America latină, de la 37,8% în 1970 la 43,2% în 2005; în Africa de la 6,8% la 13%; în Asia de la 8,3% la 11,8%. Scăderea catastrofală, de la 38,4% în 1970 la 24,7% în 2005, înregistrată în Europa de vest, este pusă pe seama reticenţei Bisericii romano-catolice de a se adapta vremurilor. „Vocea timpurilor este şi vocea lui Dumnezeu”, dictează noile dogme.
Prin vocea timpurilor glăsuieşte societatea globală. Omagierea planetară a Papei Ioan Paul al II-lea se naşte din voinţa Vajnicei Lumi Noi de a institui o „autoritate spirituală” asupra tuturor neamurilor. Cine oare să întruchipeze mai bine decât Papa visurile globaliştilor de pretutindeni? Întrucât Biserica romano-catolică a aspirat dintotdeauna să devină „universală”, n-ar fi greu de conceput anexarea ei prin schimbarea mesajului biblic.
„Aici nu mai este nici grec, nici iudeu, nici tăiere împrejur, nici netăiere împrejur, nici barbar, nici scit, nici rob, nici slobod, ci Hristos este totul şi în toţi” (Coloseni, 3:11). „Universalitatea” biblică nu este nici pe de parte un O.N.U. în plan spiritual. Pentru creştinism, persoana umană reprezintă o posibilitate de comuniune universală cu Dumnezeu, comuniunea nu poate exista însă în afara adevărului în Hristos. Dacă într-o bună zi, să zicem, Papa s-ar hotărî să se adreseze omenirii de la tribuna Naţiunilor Unite, mesajul său ar fi unul singur: nu există viaţă adevărată în afara Bisericii care îl are în ea pe Hristos, trupul ei „tainic”. Nici un mesaj de „pace şi prietenie între popoare” nu şi-ar avea sens dacă Adevărul Scripturilor n-ar fi proclamat cu tărie.

Adevărul întru Hristos nu poate fi îngurgitat însă de o societate globală. În esenţa ei, globalizarea este un proces de asimilare, omogenizare şi integrare a tot ceea ce este încă în viaţă (viul nu poate fi decât „parţial”, „incomplet”, „contradictoriu”). Vajnica Lume Nouă nu distruge viaţa, o transformă doar într-un „habitat” aseptizat. În grădina zoologică a postmodernităţii, leul nu mai este închis în cuşcă. I se creează o savană artificială, în care este menţinut în chip de animal viu-împăiat.
Creştinismul „globalizat” nu-i altceva decât un „habitat” religios al timpurilor postmoderne, o realitate fără contradicţii, utopie realizată la nivelul spectacolului.

Citește și:
Revenirea la suprafață a României
După decembrie 1989, mă aşteptam la o ieşire a „adâncului”
la suprafaţă. În sfârşit, mi-am spus, „adâncimea” va fi 
supusă legilor suprafeţei, şi nu invers! De fapt, aceasta 
ar fi însemnat, pur şi simplu, capitalism. În faza sa ac-
tuală de dezvoltare, capitalismul este un flux. Într-o 
economie de piaţă, viaţa economică şi socială trebuie să 
fie mobilă, într-o permanentă circulaţie şi devenire. În locul acestei mult 
aşteptate ieşiri la suprafaţă, am asistat la o prăbuşire a suprafeţei în 
adâncimi tenebroase (în unele cazuri, mai mult jegoase decât tenebroase). 
Consecinţele sunt deosebit de grave. Nu numai că mişcările capitalismului au 
fost „stânjenite”, dar un întreg popor s-a trezit într-o stare de confuzie 
existenţială (Citește mai departe...)

„Renaşterea” recentă a credinţei creştine din ţările occidentale s-a manifestat printr-un exces spectacular. Papamania a produs o trivializare a creştinismului prin distrugerea misterului şi densităţii transcendenţei (Sacrul a fost lichidat prin excesul de imagini, informaţii şi folosirea abuzivă a termenilor). În celebrul film al lui Mel Gibson, patimile lui Hristos sunt vizualizate în maniera thriller-lui cinematografic; excesul de violenţă produce un fel de ultra-realitate spectrală; intensitatea vizuală a suferinţei trăită pe ecran anulează suferinţa Hristosului istoric prin recrearea sa în regimul transparenţei mediatice.
„Habitatul” creştin este pe deplin adaptat „veacului”. Precum multiculturalismul serveşte unui scop utopic: anihilarea omului concret şi înlocuirea sa printr-o fantoşă maleabilă, supusă experimentelor (tehnicilor) de tot felul (experimentele ideologice ale secolului XX sunt în prezent înlocuite de experimentele economice ale globalizării).
Duşmanul de moarte al globalismului este evenimentul. Prin eveniment înţeleg o realitate în plină manifestare (o desfăşurare) – nu poate fi epuizată prin actualizare – care permite diferenţa de potenţial1 (tensiunea dintre două moduri de existenţă diferite), disonanţa, contradicţia precum şi jocul liber între cauză şi obstacolul care-i împiedică desfăşurarea (se rupe astfel relaţia lineară cauză-efect). Evenimentul acţionează asupra realului ca excedent, debordare, desincronizare, ieşire din matcă. Scandal. Nu poate fi repetat, clasificat, reprezentat („îngheţat” într-o imagine), căci este, în acelaşi timp, în ton cu lumea şi în afara ei.
Evenimentului i se opune „spectacolul” formalizat al aparenţelor, energiilor canalizate şi opoziţiilor controlate. În postmodernitate, „spectacolul” devine un „habitat”, întrucât omul trăieşte în interiorul unei lumi de imagini, iar falsul şi aparenţele au devenit realitatea sa cotidiană. Pentru a nu fi perturbat, „spectacolul” elimină cu grijă ceea ce s-ar putea transforma într-o energie evenimenţială, de la cea mai neînsemnată violenţă („violenţa” limbajului sancţionată de corectitudinea politică) până la cea mai mică desincronizare în plan politic (de pildă, votul negativ al francezilor privitor la constituţia europeană). La rândul lor, persoanele-eveniment (eroii, personalităţile neintegrabile) sunt neutralizate de ideologiile victimiste. „Victima” (Spre deosebire de „erou”, „victima” postmodernă este incapabilă de ecstază (transcendere) ceea ce o transformă într-un material uman gata de a fi turnat în formă) este o persoană-imagine, interşanjabilă, perfect maleabilă, incapabilă să supravieţuiască în afara „habitatului” („victimizarea” este o chestiune de „punere în scenă”; postmodernitatea nu recunoaşte decât televictimele, produsele standard ale procesului de mediatizare) .
Anihilarea energiilor evenimenţiale şi a persoaneloreveniment este însoţită de promovarea pseudo-evenimentelor prin sistemul de star system. Star-ul duce o existenţă în regim de eveniment mediatic; în imaginea sa „se recunosc” un număr cât mai mare de oameni. Papa Ioan Paul al II-lea, „afişat” pe clădirea Nasdaq-ului din New-York (vezi Yahoo Image Search) nu mai are nimic din Karol Wojtila. Este un brand – l-aş numi „Global Papa” – o marcă transfrontalieră, un United Colors of Benetton care se adresează cetăţenilor lumii. Pentru a fi universal acceptabilă, imaginea lui „Global Papa” combină clişeul fragilităţii (apanajul ideologiilor victimizării) cu imaginea exigenţei morale şi a compasiunii faţă de defavorizaţii sorţii.
Declaraţia demagogică: „La moartea ‘Papei Wojtila’ suntem cu toţii catolici!”, maschează vidul pe care creştinismul globalizat încearcă să se caţere spre ceruri. De fapt, la moartea „Papei Wojtila” s-a celebrat triumful insignifiantului, al creştinismului sunând a butoi gol, dar seducător prin însăşi falsitatea sa. Acest instrument de unificare a lumii, ros de nihilism şi bântuit de fantasmele regresiunii fuzionale2 trece sub tăcere esenţialul: evenimentul întrupării lui Dumnezeu, îndumnezeirea omului şi desfăşurarea permanentă a Evenimentului în trupul Bisericii.

Citește și:
Războinicii „baby-boomer”
Anii '60 sunt pentru Occident anii prosperităţii materiale 
şi ai hedonismului, o perioadă în care capitalismul intră 
în faza consumismului de masă. Tot acum se naşte şi „soci-
etatea spectacolului”; orice obiect devine o marfă a cărei 
valoare de folosinţă depinde în mare parte de imaginea ei 
publicitară. Valorile spirituale încep şi ele să se plieze 
după ciclul producţie/consum, să intre într-un sistem de echivalenţe gene-
ralizate, în spatele căruia există un singur numitor comun: banul 
(Citește mai departe...)

Celor care s-au lepădat de dreapta credinţă, pentru a-şi face cuibar în habitatul creştin, le-aş aminti cuvintele apostolului Pavel: „Nimeni să nu vă amăgească în vreun chip”.
Opusul lui „Global Papa” este marele demon, Osama Bin Laden, potrivit logicii maniheiste care guvernează Vajnica Lume Nouă.
În paralel cu implementarea conceptului economic de „graniţe deschise”, tehnoglobalismul revitalizează utopia „mileniului păcii şi al armoniei colective”. Sunt slobozite din cutia Pandorei toate fantasmele fuzionale ale „Marii Convergenţe”, printre care sincretismul religios, eradicarea tuturor conflictelor şi tensiunilor (sociale, sexuale, religioase), reducerea contradicţiei şi paradoxului într-un Unu „politic corect”.
Capitotul «Habitatul creștin» din cartea «Sclavii fericiţi. Lumea văzută din Silicon Valley», de Ovidiu Hurduzeu – Iaşi: Timpul, 2005

• Sindromul vulnerabilității
• Paradigma mediocrității
• Totalitarismul orizontalei
• Gândirea pozitivă
• Multiculturalism și uniformizare
• Vremurile conformismului generalizat
• România la ora consumismului
• Anti-americanismul „corectitudinii politice”
Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.