Problema sud-africană

Africa de Sud a devenit subiect de știri datorită ieșirilor pe Tweeter ale președintelui Donald Trump care l-a însărcinat pe secretarul său de stat „să studieze cu atenție” problema confiscărilor de pământ aparținând fermierilor albi din Africa de Sud.
Pe la începutul lui 2018, o moțiune în favoarea rechiziționării de pământ a fost introdusă de liderul opoziției radical marxiste, Julius Malema, fiind votată de Parlamentul sud-african cu 241 de voturi pentru și 83 împotrivă. Malema este un susținător înveterat la confiscărilor de pământ, fără niciun fel de compensație. În anul 2016 el le-a transmis susținătorilor săi că „nu îi cheamă să-i măcelărească pe albi – cel puțin nu acum”. Ideea rechiziționării pământurilor este exprimată și de Lindsay Maasdorp, purtătorul de cuvânt al organizației «Negri Întâi, Pământul Întâi», care justifică astfel de acțiuni de confiscare a terenului din Africa de Sud. „Vom lua înapoi pământul prin orice mijloace necesare”. Confiscarea pământului a fost un punct important în platforma noului președinte, Cyril Ramaphosa.

Am vizitat Africa de Sud de mai multe ori, în 1979, 1980 și 1992. În 1980 am stat trei luni și am ținut conferințe la aproape toate universitățile sud-africane. Vizita din 1992, la doi ani după ce s-a sfârșit apartheidul și cu doi ani înainte de alegerile democratice, a inclus conferințe pe marginea cărții mele «Războiul Africii de Sud împotriva capitalismului». În timpul fiecărei vizite, recomandarea mea pentru sud-africani, în special sud-africanii negri, era ca principala sarcină ce ar trebui să îi preocupe să fie alegerea sistemului care va înlocui apartheidul și nu doar eliminarea acestuia.
Este o problemă importantă. William Hutt, fost profesor la Universitatea din Cape Town, care era împotriva apartheidului, a scris în cartea sa din 1964, intitulată «The Economics of the Colour Bar», că una din tragediile cele mai mari ale condiției umane este că aceia care au fost victimele nedreptății sau opresiunii „pot fi adesea în situația de a face nedreptăți similare altor rase”.

În anul 2001, Andrew Kenny a scris un articol cu titlul «Negrii nu sunt animale, dar așa îi tratează liberalii». Kenny s-a întrebat dacă Africa de Sud este hărăzită să urmeze drumul spre derizoriu al celorlalte țări africane. Kenny a răspuns negativ, dar nu era foarte optimist din cauza experienței din alte părți ale Africii sub-sahariene. A susținut că africanilor obișnuiți le era mai bine în colonialism. Stăpânii colonialiști nu au comis nimic asemănător crimelor și genocidului din țări conduse de negri ca Ruwanda, Burundi, Uganda, Nigeria, Mozambic, Somalia și multe alte țări, unde milioane de negri au fost uciși cu bestialitate, inclusiv ciopârțiți, fierți în ulei, incendiați și dezmembrați. Potrivit lui Kenny, stângiștii de pe întreg mapamondul ar fi fost într-o stare vecină cu demența dacă în loc de oameni ar fi fost omorâți cu aceeași cruzime tot atâția elefanți, zebre și lei.
Economistul ghanez George Ayittey a exprimat o idee similară în cartea sa «Trădarea Africii»: „conducătorii albi din Africa de Sud puteau fi condamnați, însă același tratament nu se putea aplica liderilor africani negri, vinovați de aceleași crime politice”.
Moeletsi Mbeki, unul dintre frații fostului președinte sud-african Thabo Mbeki și secretar adjunct al Institutului de Afaceri Internaționale Sud African, un think tank independent de pe lângă Universitatea din Witwatersrand, a afirmat în 2004 că Africa este afla pe o spirală descendentă. „Africanul mediu este mai sărac decât pe timpul colonialismului”.

Zimbabwe, vecinul din nord al Africii de Sud, numit înainte Rhodesia, era grânarul zonei. Aceasta se întâmpla înainte de confiscarea din anii ‘90 celor aproape 6.000 de ferme comerciale deținute de albi. La începutul acestui secol, Zimbabwe era amenințată cu înfometarea în masă și cerșea mâncare. Pe lângă această tragedie, Zimbabwe a avut parte de a doua cea mai mare inflație din istorie, care a atins 79,6 miliarde la sută la mijlocul lui noiembrie 2008.
Africa de Sud este liderul zonei în minerit, industrie alimentară, infrastructură rutieră și energetică. Dar se îndreaptă pe același drum ca Zimbabwe, prevestind dezastrul pentru întreaga regiune. Unul dintre lucrurile pe care sud-africanii trebuie să le facă imediat este să adopte principiul enunțat de Nelson Mandela: „vei obține mai mult în lume prin acte de milostenie, decât prin acte de răzbunare”.

Citește și:
Vești bune din Africa de Sud: după rugby urmează economia
Guvernul va injecta miliarde de dolari cu scopul „de a pu-
ne capăt domniei capitalului alb în economie”, influență 
cu iz de monopol, care a cauzat Africiide Sud atâtea pre-
judicii de-a lungul timpului. Introducerea discriminării 
pozitive în economie este prima veste bună din Africa de 
Sud. Dar discriminarea pozitivă a fost introdusă și în 
sport, Federația de Rugbyimplementând de ceva timp „cotele etnice” la nive-
lul echipelor dincampionat și al echipei naționale. Și rezultatele foarte 
bune nu au întârziat să apară - la fel se va întâmpla și în economie: Italia 
a bătut Africa de Sud, la rugby, doar la două puncte diferență, 20-18! 
Într-adevăr este prima oară când Italia bate Africa de Sud, dar diferența de 
scor mică le dă speranțe mari ruygbiștilor africani, care au reușit în 2016 
să piardă doar 7 din cele 11 meciuri test disputate (Citește mai departe...)

South Africa Question

South Africa has been thrown into the news because of President Donald Trump’s recent tweet that he instructed his secretary of state to “closely study” alleged land seizures from white farmers in South Africa.
Earlier this year, a land confiscation motion was brought by radical Marxist opposition leader Julius Malema, and it passed South Africa’s Parliament by a 241-83 vote. Malema has had a long-standing commitment to land confiscation without compensation. In 2016, he told his supporters he was “not calling for the slaughter of white people – at least for now.” The land-grabbing sentiment is also expressed by Lindsay Maasdorp, national spokesman for Black First Land First, a group that condones land seizures in South Africa. He says, “We are going to take back the land, and we’ll do it by any means necessary.” The land confiscation policy was a key factor in the platform of the new president, Cyril Ramaphosa.

I have visited South Africa several times, in 1979, 1980 and 1992. My three-month 1980 visit included lectures at nearly all South African universities. The 1992 return visit, two years after apartheid ended and two years before democratic elections, included lectures on my book “South Africa’s War Against Capitalism.” During each visit, my counsel to South Africans, particularly black South Africans, was that the major task before them was not only ridding the nation of apartheid but deciding what was going to replace it.
That’s an important question. William Hutt, the late University of Cape Town economist who was an anti-apartheid voice within the academic community, wrote in his 1964 book, titled “The Economics of the Colour Bar,” that one of the supreme tragedies of the human condition is that those who have been the victims of injustices or oppression “can often be observed to be inflicting not dissimilar injustices upon other races.” In 2001, Andrew Kenny wrote an article titled “Black People Aren’t Animals – But That’s How Liberals Treat Them.” Kenny asked whether South Africa is doomed to follow the rest of Africa into oblivion.

Kenny gave a “no” answer to his question, but he was not very optimistic because of the pattern seen elsewhere in sub-Saharan Africa. He argued that ordinary Africans were better off under colonialism. Colonial masters never committed anything near the murder and genocide seen under black rule in Rwanda, Burundi, Uganda, Nigeria, Mozambique, Somalia and other countries, where millions of blacks have been slaughtered in unspeakable ways, including being hacked to death, boiled in oil, set on fire and dismembered. Kenny said that if as many elephants, zebras and lions were as ruthlessly slaughtered, the world’s leftists would be in a tizzy.
Ghanaian economist George Ayittey expressed a similar complaint in his book “Africa Betrayed”: “White rulers in South Africa could be condemned, but not black African leaders guilty of the same political crimes.” Moeletsi Mbeki, a brother of former South African President Thabo Mbeki’s and deputy chairman of the South African Institute of International Affairs, an independent think tank based at the University of the Witwatersrand, said in 2004 that Africa was in a spiral of decline. “The average African is poorer than during the age of colonialism,” he said.

Zimbabwe, South Africa’s northern neighbor formerly called Rhodesia, was southern Africa’s breadbasket. That was prior to the confiscation of nearly 6,000 large white-owned commercial farms during the 1990s. By the turn of the century, Zimbabwe was threatened with mass starvation and was begging for food. Added to that tragedy, Zimbabwe experienced history’s second-highest inflation rate. It reached 79.6 billion percent in mid-November 2008. (In 1946, Hungary experienced the world’s highest inflation rate, 41.9 quadrillion percent.)
South Africa leads in mining, food production and critical infrastructure, such as power production and railroading, in southern Africa. But it’s going the same way as Zimbabwe, spelling disaster for the entire southern part of Africa. What’s needed most right now is for South Africans to adopt some of the principles enunciated by Nelson Mandela, one of which is, “You will achieve more in this world through acts of mercy than you will through acts of retribution.”

Walter E. Williams, professor of economics at George Mason University

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.