Măriuca Zaharia, fetița eroină care nu mai are loc în istoria românilor

5

Pe 6 august a murit Mariuca Ion Zaharia, fețița de 12 ani împușcată de trupele germane în livada casei sale în primul război mondial.

Povestea vieții ei era în trecut foarte populară, fiind prezentă și în manualele școlare. În prezent, e eliminată din manualele școlare.
În cartea «Povestiri istorice» a lui Dumitru Almaș (fost redactor șef la «Magazin istoric») e descrisă astfel:
„Maria sau cum o alintau prietenii, Măriuca, trăia în (zona) Răzoare (satul Haret, la cinci kilometri de oraşul Mărăşeşti, la casa bunicului ei, Ion Zaharia, n.m). Frontul a ajuns în dreptul satului lor și acolo se da o cumplită bătălie între armata română și cea germană (atacatoare). Moș Ion Zaharia a săpat șanț adânc în livadă. Aici se ascundea ori de câte ori nemții bombardau satul.
S-a întâmplat ca soldații români să instaleze un post de observație tocmai în nucul cel înalt și stufos din livada lui Moș Zaharia. Un ostaș urca în vârful acelui pom, se așeza pe ramurile mai groase, ascuns în frunze. Și de acolo, cu un binoclu, supraveghea mișcările dușmanului. Ceea ce vedea, povestea sergentului care sta jos, la tulpina nucului, cu receptorul telefonului în mână. Sergentul transmitea artileriștilor, prin telefon, cele văzute.
Când soldatul din nuc a fost ucis de tirul german, Măriuca s-a suit ea, înlocuindu-l pe ostașul din copac, doborât de dușmani. Astfel ea ajută armata română în luptă, până când este doborâtă la rândul ei de focul inamic… un glonţ tras de un soldat german, care o observase, i-a străbătut pieptul. Măriuca a amuţit şi a căzut din nuc”.
Mariuca Zaharia a fost îngropată în Mausoleul de la Mărășești, fiind singurul copil îngropat în acest mausoleu. Măriuca are, în dreptul criptei sale de veci din Mausoleul Mărășești, un bust.
Să explic și de ce Măriuca a făcut acest efort si risc, si de ce era necesar. Când soldatul din pom a fost împușcat de germani, sergentul român telefonist responsabil de comunicarea informațiilor la militare, nu putea să facă altceva decât să se urce el în pom, să vadă situaţia în depărtare, să se dea jos, să raporteze telefonic, apoi să se urce din nou. Era o pierdere de timp ce ar fi lăsat armata română fără informații rapide despre germanii ce se apropiau, in plus era un efort uriaş şi periculos, pentru că mişcările lui puteau fi lesne sesizate de adversari care l-ar fi ucis lăsând armata română fără observator. De aceea, era nevoie să mai intervină cineva- si a intervenit Măriuca. I-a spus sergentului telefonist că se urcă ea în nuc, că o să-i raporteze ea poziţiile duşmanului. Telefonistul despre care ştim că se numea Gherghina încearcă să o înduplece să plece, spunându-i că e mult prea periculos ce are de gând. Fata însă nici nu vrea să audă. Ba chiar îl pune la punct pe soldat şi începe să-i dea ordine, că ea se urcă în pom şi el să facă bine să transmită la bateria de tunuri ce anume comunică ea. Gherghina nu e de acord inițial, dar Măriuca, băieţoasă din fire, îi spune ceva care îl lasă pe bărbat fără replică: „Vreau să fac şi eu ceva pentru ţară”.

Maria Zaharia, cunoscută şi ca Măriuca Zaharia (n. 1905 – d. 1917) a fost o fetiţă româncă de 12 ani, căzută eroic în luptele de la Mărăşeşti din cadrul Primului Război Mondial. Drept recunoaştere a meritelor ei, a fost îngropată în Mausoleul de la Mărăşeşti.

Dumitru Almaş a imortalizat-o într-o povestire, în cartea «Povestiri istorice»:
„Maria sau cum o alintau prietenii, Măriuca, trăia în satul Răzoare, la casa bunicului ei, Ion Zaharia. Frontul a ajuns în dreptul satului lor şi acolo se da o cumplită bătălie între armata română şi cea germană. De aceea satul a fost evacuat: adică toţi sătenii şi-au luat ce au putut fiecare şi au plecat în altă parte, la adăpost, în munţi. Numai moş Ion Zaharia a rămas în casa lui. A săpat şanţ adânc în livadă. Aici se ascundea ori de câte ori nemţii bombardau satul.

S-a întâmplat ca soldaţii români să instaleze un post de observaţie tocmai în nucul cel înalt şi stufos din livada lui Moş Zaharia. Un ostaş urca în vârful acelui pom, se aşeza pe ramurile mai groase, ascuns în frunze. Şi de acolo, cu un binoclu, supraveghea mişcările duşmanului. Ceea ce vedea, povestea sergentului care sta jos, la tulpina nucului, cu receptorul telefonului în mână. Sergentul transmitea artileriştilor, prin telefon, cele văzute”.
Almaş povesteşte în continuare cum fata deprinde „meşteşugul” observaţiei, înlocuindu-l, în cele din urmă, pe ostaşul din copac, când este lovit de duşmani. Astfel, ea ajută armata română în luptă, până când este doborâtă, la rândul, ei de focul inamic. Povestirea scurtă devine foarte populară, fiind prezentă în manualele pentru clasele primare.

Alexandru Petria: „O fetiță eroină nu mai are loc în istoria românilor!”

Un soldat avea un post de observație într-un nuc, de unde transmitea pozițiile inamicului, ca artileria să-și eficientizeze tirul.
Un glonț rătăcit a ucis soldatul.
Fetița a luat locul soldatului din nuc și a început să spună transmisioniștilor despre mișcările dușmanului.
Depistând postul de observație, nemții au ucis fetița cu o lovitură de tun.
O chema Măriuca Zaharia. Avea 12 ani.
Batalia de la MarasestiA murit la Mărășești, în 1917.
O copilă eroină.
După 100 de ani, ca la noi, am aflat că patria îi este recunoscătoare – numele ei a fost scos din manualele școlare.
O fetiță nu mai are loc în istorie.

Cea mai tânără eroină din istoria României

În urmă cu aproape o sută de ani, pe câmpiile de la Mărăşeşti, s-a dat poate cea mai grea, mai îndelungată şi mai eroică bătălie din timpul Primului Război Mondial. De altfel, după război, pe locul unde s-au jertfit mii şi mii de ostaşi s-a ridicat cel mai mare mausoleu din ţară şi printre cele mai importante din Europa, care adăposteşte 5.073 de soldaţi şi ofiţeri în 154 de cripte individuale şi 9 cripte comune de pe 18 culoare. În acest mausoleu se află şi osemintele singurului copil, o fetiţă de numai 12 ani, căzută eroic în luptele de la Mărăşeşti, Maria Zaharia, cunoscută ca Măriuca, care dintr-un copac a transmis cea mai cumplită dintre zilele acelei confruntări care a rămas de pomină în istoria poporului român.

Născută la Pădureni, în 1905, Măriuca avea doar 12 ani în anul de graţie 1917, fetiţa locuia cu bunicul său în satul Haret, aproape de locul confruntărilor militare. În livada bunicului ei, pe nume Ion Zaharia, armata română crease un post de observaţie al trupelor româneşti, care oferea o panoramă asupra a tot ceea ce se întâmpla pe front. Dintr-un nuc, soldatul transmitea telefonic toate coordonatele de atac ale artileriştilor, o misiune extrem de importantă, care a dus la forţarea trupelor inamice de a bate în retragere. În acea livadă, Măriuca s-a împrietenit cu soldaţii români şi chiar le-a deprins din tainele muncii lor, fiind captivată de mişcările de trupe pe care le observa cu ajutorul binoclului oferit de soldaţi.

„Vreau să fac ceva pentru ţară!”

În ziua de 5 august, cu 24 de ore înaintea marii victorii a armatei române, în urma bombardamentelor germane, observatorul din livada bunicului Măriucăi a fost ucis, iar fetiţa, cu un curaj nebun, i-a luat loc în nuct şi a transmis telefonic mai departe ceea ce zărea pe câmpul de luptă. „Vreau să fac şi eu ceva pentru ţara mea!”, le-a spus fetiţa comandanţilor armatei române, uluiţi de faptul că un copil face munca unui soldat. Iar informaţiile oferite de Măriuca s-au dovedit preţioase, din moment ce a fost blocată înaintarea trupelor germane. Fetiţa a fost doborâtă în urma unei explozii.

„Era o copilă şi nu şi-a dat seama prea bine ce se întâmplă, dar a fost un gest cu o anumită doză de curaj în momentul în care fetiţa a luat loc soldatului secerat de nemţi, ea sfârşind la fel. De asta şi se află în cel mai mare mausoleu din lume închinat eroilor din Primul Război Mondial. Dumitru Almaş a scris o poveste, care este reală, dar puţin romanţată, pentru a atrage copiii, dar este important faptul că Măriuca este o eroină a neamului românesc” – Florinel Agafiţei, profesor de istorie din Focşani.

Personaj de poveste

În cinstea sacrificiul făcut, trupul neînsufleţit al Măriuca Zaharia a fost depus în Mausoleul Mărăşeşti, printre alţi mari eroi ai acelor lupte, iar în faţă şcolii din Haret s-a ridicat un monument închinat faptelor ei din anul 1917.

Figura eroică a fetiţei a fost evocată în filmul «Baladă pentru Măriuca», în anul 1969, şi în cartea «Povestiri istorice», a lui Dumitru Almaş, prezentă şi în manualele claselor primare.
Astăzi, în satul Pădureni, unde s-a născut eroina, sat care numără în jur de 300 de suflete, nu mai trăieşte nimeni din familia Măriucăi. Când s-a făcut documentarea pentru scrierea monografiei localităţii, s-a descoperit că nu mai există niciun descendent al lui Ion Zaharia, bunicul fetiţei eroine de la 1917.

Susține Anonimus.roDacă te regăsești și crezi, sprijină activitatea Anonimus.ro și presa liberă și independentă! Nu suntem finanțați de partide sau companii, nu avem interese politice sau economice, ADEVĂRUL ESTE SINGURUL NOSTRU SCOP!

5 COMENTARII

  1. Aceea este fotografia elevului Amilcar C. Săndulescu, cel care a ales sicriul cu osemintele Ostaşului Necunoscut ! Mai multă aplicație, vă rog !

  2. Nu puteam citi textul „Măriuca” lui Călin Gruia pana la final. Se stârnea o emoție atât de puternica în clasa încât simțeai ca toti suntem unul. Câteva momente se făcea liniște desăvârșită. Era vraja paginii de istorie. Cineva a rupt aceasta pagina și a lăsat-o sa fluture dusa de vântul nepăsării.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.