ANTIDOT la intoxicările propagandei neomarxiste legate de Catedrala Neamului

După principiul care leagă Vechiul de Noul Testament, potrivit căruia „Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu”.
– Pentru toţi „Guranii”, care încearcă să inducă opiniei publice idei de tipul că „Dumnezeu nu ar fi fost prezent la sfinţirea catedralei”, în sfertodoctismul lor, ar trebui să ştie că, pentru toţi cei care s-au dus acolo, crezând în El, Dumnezeu a fost în mijlocul lor, indubitabil. Ne-o spune chiar El, prin gura Fiului Său:
„19. Iarăşi grăiesc vouă că, dacă doi dintre voi se vor învoi pe pământ în privinţa unui lucru pe care îl vor cere, se va da lor de către Tatăl Meu, Care este în ceruri.
20. Că unde sunt doi sau trei, adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor”.
Sfânta Evanghelie după Matei – Capitolul 18;

– Celor care consideră că relativa ”opulenţă” plăteşte preţul unei risipe care nu ar fi tocmai pe placul lui Dumnezeu, mi-e mai simplu să le răspund tot cu nişte versete din Evanghelie:
„6. Fiind Iisus în Betania, în casa lui Simon Leprosul,
7. S-a apropiat de El o femeie, având un alabastru cu mir de mare preţ, şi l-a turnat pe capul Lui, pe când şedea la masă.
8. Şi văzând ucenicii, s-au mâniat şi au zis: De ce risipa aceasta?
9. Căci mirul acesta se putea vinde scump, iar banii să se dea săracilor.
10. Dar Iisus, cunoscând gândul lor, le-a zis: Pentru ce faceţi supărare femeii? Căci lucru bun a făcut ea faţă de Mine.
11. Căci pe săraci totdeauna îi aveţi cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi totdeauna;
12. Că ea, turnând mirul acesta pe trupul Meu, a făcut-o spre îngroparea Mea.
13. Adevărat zic vouă: Oriunde se va propovădui Evanghelia aceasta, în toată lumea, se va spune şi ce-a făcut ea, spre pomenirea ei”.
Sfânta Evanghelie după Matei – Capitolul 26

Cam asa se traduce si rostul construirii unei astfel de catedrale…
– Iar ca un epilog al acestei artificiale dihotomii, din societatea românească, în care unii înţeleg să contrapună ideea de Catedrală Naţională celor de sistem sanitar, educaţie sau infrastructură, mi se pare că cel mai potrivit e urmatorul pasaj din Evanghelie:
„38. Şi pe când mergeau ei, El a intrat într-un sat, iar o femeie, cu numele Marta, L-a primit în casa ei.
39. Şi ea avea o soră ce se numea Maria, care, aşezându-se la picioarele Domnului, asculta cuvântul Lui.
40. Iar Marta se silea cu multă slujire şi, apropiindu-se, a zis: Doamne, au nu socoteşti că sora mea m-a lăsat singură să slujesc? Spune-i deci să-mi ajute.
41. Şi, răspunzând, Domnul i-a zis: Marto, Marto, te îngrijeşti şi pentru multe te sileşti;
42. Dar un lucru trebuie: căci Maria partea bună şi-a ales, care nu se va lua de la ea”.
Sfânta Evanghelie după Luca – Capitolul 10

NIHIL SINE DEO

Autor: Alin Silistra

Loading...
loading...

6 COMENTARII

  1. Minunată concretizare a voinţei marelui Rege Ferdinand Întregitorul de Ţară: „Suntem datori să ridicăm în Capitala tuturor Românilor… Biserica Mântuirii Neamului ca simbol al unităţii sufleteşti a întregului neam”. (10 mai 1920)

  2. Eu nu vreau sa sustin financiar BOR-ul. 1. Plin de preotime ce traieste intr-un lux, eu nu platesc burtile alora. Sa se duca la munca. Nu le cumpar eu masini de lux, viloaie, lux. 2. BOR-ul se comporta ca o corporatie. E scutit de taxe si impozite, pt ca ar trebui sa fie non-profit, ori hotelurile de lux unde vin mari smecheri pe bani multi, restaurante de lux, la fel. Pana si spitalele private BOR, nu te iau decat pe bani (fac reducere, auzi aici, reducere pt saraci). Absolut toata activitatea BOR, e pe profit. Dupa ce nu plateste taxe, sa imi mai ia si banii? 3. BOR-ul s-a bagat mereu in politica, nu pe banii mei. 4. Cu toate ca-s botezata ortodox, nu am fost niciodata ortodox fundamentalist. PUNCT. Nu trebuie sa dau eu socoteala nimanui pentru asta. 5. Oricum sunt retrasa, cu toate ca de Ortodoxie nu scapi precum nu scapi de HIV, doar daca BOR-ul vrea sa te dea afara, sau daca te botezi in alta religie. M-am retras cand incerca BOR-ul sa salveze guvernarea PSD, aruncand cu cacat in niste morti (Colectiv). Aferent, poti sa ma consideri ca nu-s ortodoxa, cum naiba sa sustin Biserica Altuia pe banii mei. BOR-ul trebuie sa aleaga: 1. Ori plateste taxe pe profit si nu ma deranjeaza sa mai primeasca subventii, ajutoare de la guvern (modice). 2. Ori devine non-profit pe bune, si se autofinanteaza 100%, ca are de unde.

  3. A, nu mai zic, cum domle sa donezi tu Stat, un teren de valoarea aia, in inima bucurestiului, unei bisericii! trebuia concesionat, pe 50 de ani, dar sa se intoarca la stat. Mai mult, II mai construiesti tot tu, Stat, catedrala, cu bani nerambursabili, si terenul si catedrala sunt in proprietatea unei biserici, ele fiind jacmanite de pe popor. Si peste 20 de ani, o sa iti vanda BOR-ul, catedrala cu tot cu teren, tie, Stat. Adica Românii au platit de doua ori. Asta e FURT pe fata. FURT. Biserica este persoana JURIDICA, tot ce II dai moca este pierdut. E ca si cum ti-as dona eu tie un teren si Ti-am mai construi tot eu viloiul. Nu e proprietatea mea, e a ta.

  4. Problema adeziunii spirituale a individului la o anumită credință nu privește pe absolut nimeni! Aș dori și eu să știu cîți dintre dintre așa-zișii credincioși (eu fiind creștin ortodox, dar nepracticant), au citit Biblia și au înțeles că aceasta este o îmbinare/cumulare între Vechiul Testament (credință exclusiv iudaică) și Noul Testament (care îl are pe Mesia pe Isus Cristos, dar tot cu rădăcini iudaice)? Cîți au înțeles-o? Cîți au citit în Noul Testament că ”Biserica este în inima și sufletul omului” și nu în catedrale? Cîți au înțeles că ”iubește-ți aproapele” a domnului nostru Isus, s-a transformat pe vremea Inchiziției în ”ucide-ți aproapele”? Cîți știu că mînăstirile ctitorite de vechii voievozi și monumentele istorice multiseculare stau să se dărîme (în timp ce fel de fel de bisericuțe se ridică pentru a asigura moșteniri ”teritoriale” progeniturilor celor care ar trebui să fie aproape de oameni, adică preoților ”de cartier”). Exemplu: Mînăstirea Probota ctitorită de Petru Rareș și restaurată pe banii Japoniei!!! Nu o catedrală ne trebuia, ci o restaurare generală a vechilor monumente istorice! Oare de ce pe Mormîntul Sfînt din Ierusalim, unde am ajuns și eu din întîmplarea (voința Domnului), nu se construiește o catedrală?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.