Generalul Ștefan Gușă către Ion Iliescu, care vroia armata sovietică în România: „Nu, domnule Iliescu, nu e nevoie. Nu faceţi greşeala asta!”

După 15 ani de la momentul „Revoluției”, fiica generalului Ștefan Gușă, Daniela Veronica Gușă de Drăgan, a publicat mărturiile generalului despre acele zile. Adunate în cartea «Condamnat la adevăr», volumul apărut la Editura RAO aduc mărturie despre câteva momente determinante, așa cum au fost văzute și trăite de generalul Ștefan Gușă, șeful Marelui Stat Major al Armatei Române în decembrie 1989.

„În acele zile, în primul rând, trebuia să se evite producerea de incidente în interiorul granițelor. Pentru că nu era vorba doar de Timișoara. În toate orașele am dispus să se păzească obiectivele militare de maximă importanță. Pe lângă armament, muniții, am dispus și protejarea unor obiective economice de mare importanță, ca – spre exemplu – Solventul, Uzina Electrică etc. În același timp, eram preocupați să fim apți de ripostă, în cazul unei intervenții din afară”.
Interlocutor: Existau semnale în sensul acesta?
General Ștefan Gușă: Noi aveam niște informații. Din păcate, nu dispuneam de un volum prea mare de informații, dar aveam unele în legătură cu anumite mișcări de trupe în țări vecine sau ”prietene”.
– Mișcări de trupe sau de tatonare?
– Mișcări de trupe, activități de mobilizare, supraveghere aeriană. Informațiile acestea le-am primit înainte, chiar pe 17 și 18 decembrie. Sigur că eram preocupați de asemenea semnale. Ne faceam și niște planuri ca să acționăm hotărât cu ce aveam atunci, în zona respectivă și, mai ales, în garnizoana Timișoara. Vă precizez că, în modul meu de a vedea lucrurile, în calitate de șef al Marelui Stat Major, Armata nu avea ce să caute pe străzile orașului, în dezordine, ci trebuia să fie pregătită pentru eventualitatea unui atac din afara țării. Pentru aceasta nu-mi trebuiau ordine speciale, era datoria mea să fac acest lucru

– Ați primit indicații precise, din zona contrainformațiilor, cu privire la faptul că, la Timișoara, ar exista forțe din afară, persoane particulare, nu neapărat organizate?
– Am avut aceste informații abia atunci când am ajuns acolo. La început, când am plecat din București, nu știam mare lucru. Știam că s-a început o acțiune, din cauza evacuării pastorului Tokeș, dar nu știam exact ce s-a întâmplat de fapt. Vreau să vă spun că, atunci când am ajuns la Timișoara, evenimentele tocmai se consumau, erau în derulare (…)
Militarii au apărut în stradă fără să știe ce s-a întâmplat și ce au de făcut în asemenea situații. Dacă nici eu nu m-am putut informa exact la început… Dar, orice s-ar spune, e cert că în primă fază au fost niște acțiuni deosebit de violente, devastatoare. Eu am curajul să vreau să spun că au fost și acțiuni provocate și bine coordonate. Îmi puneam întrebarea de ce să se spargă magazinele. De ce să se fure? De ce să se incendieze? Ce are populația pașnică cu Armata? Ce are Armata cu populația? Au fost momente care m-au derutat și pe mine, dar mai ales pe cei din stradă. Pe urmă am început să mă lămuresc.

MINISTRUL. (…) Cu ministrul Apărării am vorbit mereu. M-a întrebat care e situația și i-am spus: lumea e nemulțumită, sunt probleme în sensul că oamenii cer: „Jos…!”, și i-am dat de înțeles cine. „Încercați să nu fie vărsare de sânge, să fie ordine, să nu cumva să se ocupe unitățile militare, să nu ajungă armament la civili, să nu se tragă în oameni. Să se tragă foc de avertisment, iar în situația când sunt atacați, să se tragă foc la picioare, deci chiar dacă sunt atacați, adică să nu omorâm oameni”. Asta a fost. Dacă cineva va încerca vreodată să spună că e altfel, înseamnă că ori e de rea-credință, ori slujește alte interese, dar acesta a fost ministrul Apărării Naționale, un om care a muncit foarte mult și care ținea la popor, ținea la Armată și care pur și simplu a suferit în momentul când ea a trebuit să fie angajată în această acțiune nenorocită. Deci în noaptea de 18 s-a tras la catedrală (…)

LA ELBA. În mijlocul curții erau un scaun și două difuzoare mari de la care se putea vorbi oamenilor. Probabil că cineva încercase înainte să le vorbească. Lumea scanda pe bună dreptate:
Ucigașilor, ce-ați făcut?
Totuși m-am dus. Nu mi-a făcut nimeni nimic. Am ajuns în mijloc unde era scaunul. Erau câteva femei în față, dar și tineri. Erau muncitori. Oamenii scandau:
Jos Ceaușescu! Vrem libertate! Ucigașilor!
Am căutat să-i liniștesc și am reușit în câteva rânduri. Mi se arătau tuburi de cartușe că s-a tras în ei. Ăsta e adevărul.
Ne-ați omorât copiii!
Le-am spus:
Nu noi v-am omorât copiii. În niciun caz Armata. Armata nu, Armata nu, Armata nu, dați dovadă de rațiune, Armata nu are nimic cu poporul. În Armată e copilul tău, fratele tău, le arătam la cei din față. E fratele tău, e fratele meu, nu Armata are ceva cu voi.
Se potoleau, iar începeau. Unii strigau, alții tăceau.
La un moment dat, cineva m-a întrebat:
Dar unde-i popa?
Nu știam care popă. După aceea mi-am dat seama. Era vorba de preotul Takeș, care a avut rolul ce l-a avut. Noi n-aveam nimic de-a face cu el. Mi se spusese că de aici a pornit. Apoi au cerut:
Să plece Armata!
Le-am spus:
De acord, va pleca Armata. Va pleca Armata, dar fiți oameni liniștiți, dați dovadă de rațiune. Nu mai atacați soldați, nu mai atacați magazinele.
Nu noi, nu noi am spart magazinele, nu noi am dat foc!
Deci oamenii spuneau niște adevăruri.
Bun, zic, atunci o să plece Armata.
Câțiva au aplaudat. Am auzit pentru prima oară:

DECI ARMATA E CU NOI!

E VORBA DE POPOR! Am plecat de-acolo și m-am dus la Comitetul Județean. Mașina fugise între timp, nu știu, i-a fost frică ofițerului să mai rămână. M-am dus cu o mașină de la Gărzile Patriotice până la Comitetul Județean și m-am prezentat la secretarul Coman. I-am spus:
Tovarașe secretar, nu e vorba de trei femei. Uitați ce cere lumea: Jos cutare, vrem libertate și așa mai departe…
Chiar așa s-a exprimat:
– Uite, băi Victore, – adresându-se generalului Stănculescu – uite, acesta s-a speriat de trei femei. Ha, ha, s-a speriat de femei.
Zic:
Nu e vorba de femei! Și vă rog să-mi dați voie să plec.
Și-am plecat imediat. Am plecat de-acolo și m-am dus la comandamentul diviziei. Mi-am dat seama că nu era vorba de niște derbedei, că de-acum era vorba de popor, nu mai era vorba de ăia care sparg, de ăia care incendiază, era vorba de popor.

CONTRADEMONSTRAȚIA. Tot în noaptea de 19 am primit telefon de la București, de la fostul ministru al Apărării Naționale, că la Timișoara se vor trimite în cursul nopții 22 de mii de luptători din trei județe, adică luptători din Gărzile Patriotice, care împreună cu gărzile din Timișoara să-i împrăștie pe demonstranți. Am rămas un pic dezorientat. Apoi a adăugat că ni se va trimite de la București, de la Marele Stat Major, un plan pe care îl va lucra generalul Eftimescu. După aceea am primit telefon și de la fostul șef al Statului Major al Gărzilor Patriotice, colonelul Pârcălăbescu, că luptătorii vin de la Olt și de la Dolj și sunt înarmați cu bețe. I-am zis:
Pentru ce să vină? Crezi tu că muncitorul din Olt va lovi muncitorul din Timiș?
Niște inepții care s-au făcut. S-a luat legătura cu Bucureștiul pentru ca să facem un plan. Le-am spus de la început că era o treabă hotărâtă de Ceaușescu. Că s-au format garnituri, că or să vină, că trebuie să ne gândim la cazare, și așa mai departe. În momentele alea nu mai era cazul să vină Gărzile Patriotice. De fapt s-a demonstrat că au venit de pomană și că nu trebuiau să vină. Mă rog, trec peste toate episoadele astea. S-a încercat o contrademonstrație, rețineți.
– De către cine?
– De către cei din Timișoara, primul secretar Bălan cu cel de la Municipiu, cu secretarul Mot, cu ceilalți, că în două întreprinderi, la UMT și la Solventul, nu, nu la Solventul, nu mai rețin exact, se organizează niște contrademonstrații și să participe și Armata la ele. I-am zis:
Cum să participe Armata? N-are ce căuta Armata!

COMANDO. Mi s-a ordonat în 21 de către secretarul Ion Coman să organizăm un „comando” cu regimentul de parașutiști care să-i captureze pe cei care vorbeau în Piața Operei, cu aparatură cu tot. Sigur că era o inepție. Acolo erau mii de oameni, cum să te duci să capturezi? Că cei de la Ministerul de Interne au planul clădirii și că știu tot și să facem un plan pe care să i-l prezint. I-am spus că am înțeles, am dat telefon la Inspectorat, cred că era generalul Mihalea (de la Inspectoratul General al Miliției) și i-am spus:
Dacă aveți de gând să faceți un plan, trimiteți-vă ofițerii la divizie, ai mei nu vin acolo.
L-am chemat la mine pe șeful Secției Cercetare, colonelul Ioniță, de la Marele Stat Major, și i-am spus: „Vezi că vor să facă un plan, dar în niciun caz nu se va executa”. Cei de la Interne au venit a doua zi de dimineață, deci pe 22. Secretarul Coman a zis:
Faceți planul și mi-l trimiteți!
La care eu am spus:
Riscul e foarte mare, nu se poate face așa ceva, ar însemna un măcel, e un risc extraordinar. De ce să-i ia, cum, cum să pătrundă acolo, n-am înțeles.
Faceți planul și mi-l trimiteți. Și mai mă suni.
Am înteles că nici el n-a fost întru totul de acord, dar… Au venit totuși la noi câțiva ofițeri. I-am băgat într-o sală. Înainte de asta însă am chemat la mine pe maiorul Ghergulescu, comandantul Batalionului de Cercetare de la Buzău, care era cu mine, pe comandantul Regimentului de Parașutiști și pe colonelul Ioniță și le-am spus: „Lucrați la plan, dar nu se execută nimic din el. Lucrați însă la el și trageți de el cât puteți”.

MOARTEA LUI MILEA. Lucrul care m-a șocat într-adevăr, și m-a șocat puternic, adică comunicatul dat cu privire la ministrul Apărării Naționale. Cu câteva minute înainte de asta am fost sunat să mă prezint la telefon cu Bucureștiul. Am fost sunat de șeful Comandamentului de Transmisiuni, actualul general Popescu Nicolae, și-mi spune:
Tovarășe general, nea Vasile… e… mort…
Cum măi???
Da, un glonț în piept.
Dar cum, cum??? Și pur și simplu am simțit că mi-a amorțit mâna pe telefon. Nea Vasile fiind ministrul Apărării.
Pur și simplu am rămas fără glas. N-am înțeles unde s-a întâmplat, afară, pe baricade, unde, cum? Dar, mă rog, asta a fost vestea la telefon. După care i-am transmis-o lui Coman: „Se pare că ministrul…”. „Bine, bine”, mi-a răspuns el. După aceea la televizor a fost dat comunicatul că ministrul a fost un trădător. În momentul acela am simțit că îmi pierd complet cumpătul și am afirmat că se face o mare mârșăvie, că se înscenează ceva îngrozitor. Era vorba de ministrul Apărării Naționale, pe care-l cunoșteam de foarte tânăr, pentru că mi-a fost comandant de școală militară, de unde această idee în toată țara că a ținut foarte mult la mine. Probabil. N-am fost rude, unii au și spus că am fost rude, n-am fost niciun fel de rude. M-a cunoscut ca elev în școala militară, apoi ca ofițer. Sigur că m-a ajutat în viață, în sensul că mi-a trasat sarcini să mă pregătesc și nu că m-a propulsat. Dar comunicatul m-a șocat fantastic și am afirmat de față cu cei care erau acolo că: „Asta e o mare mârșăvie și vreau neaparat să ajung la București să spun poporului român că e o înscenare îngrozitoare făcută de niște cretini, de niște oameni care n-au nimic sfânt”.

LA BUCUREȘTI. La minister m-am întâlnit pentru prima dată cu domnul Iliescu. Auzisem de el. Știam că a lucrat la Direcția Apelor, chiar era vecin cu mine, dar nu ne-am întâlnit niciodată. La minister erau foarte mulți generali, activi și în rezervă. Am intrat deci în biroul ministrului. Vă dați seama, eram după patru-cinci nopți de tracasare. S-a spus că trebuie să mergem neaparat la fostul sediu al Comitetului Central și să le vorbim oamenilor să se liniștească. Iliescu să vorbească poporului, iar eu să vorbesc Armatei. Era normal să fie așa, eram șeful Marelui Stat Major. Murise ministrul și trebuia să se spună ceva Armatei. Eu eram cel obligat prin natura funcției, a gradului, a funcției mai ales, că oamenii mă cunoșteau. Armata nu mai avea ministru, dar îl avea pe primul adjunct.
În birou s-a încercat să se facă nu o platformă, ci un comunicat care să se dea publicității. Fiecare spunea câte ceva. Eu am zis:
Din partea Armatei ridic două probleme: una – trupele de grăniceri, care cu trei zile înainte intraseră în subordinea Ministerului de Interne, să treacă înapoi la Ministerul Apărării Naționale. Erau trupe pe care noi le-am educat, noi le-am instruit, noi ne-am chinuit cu ele și au și acum necazuri mari de tot; a doua – să se închidă granițele, măcar pentru o perioadă, pentru că erau niște probleme.

AJUTORUL ”FRĂȚESC”

Ion Iliescu Petre Roman RevolutieUn prim moment, pe care aș vrea să-l rețineți dumneavoastră și poporul român, a fost că s-a propus la un moment dat, datorită situației grele create, intervenția străină, cu trupe specializate, la care m-am opus categoric. Există martori în acest sens, că m-am opus. Vreau să trec peste unele amănunte: cum am ajuns, cine ce mi-a zis, ce-am făcut; e important pentru țară; e important pentru viitorul României. Mi s-a sugerat de domnul Iliescu, domnul Militaru, domnul Voican și cei care mai erau: „Domnule, ce facem? Nu vezi că e prăpăd, moare lumea, e omor, e scandal. Vă propunem să cerem ajutor, să chemăm o brigadă, un batalion. Cât are o brigadă? Cât are un batalion?”. Probabil că este momentul în care pe undeva se poate spune că am intrat în panică, și probabil că e adevărat. Într-adevăr, am intrat în panică. Nu voiam să transform România în al doilea Liban. Și am spus-o foarte clar și foarte ferm și mai există și azi martori, dacă n-or fi măsluiți și ăștia, dar nu cred, pentru că există un Dumnezeu și o dreptate. „Domnule, zic, faceți o mare greșeală, o mare eroare, iar eu cât voi fi șeful Marelui Stat Major al Armatei Române nu voi admite această treabă”. Probabil că am bătut și cu pumnul în masă. Așa este. Am fost nervos. Am fost nervos cu domnii care sunt acum în conducere când le-am spus: „Domnilor, aveți o mare răspundere, v-ați creat ad-hoc un guvern sau ce e. Faceți ceva, dați comunicate, spuneți ceva românilor, poporului, pentru că e haos. Ați zis că e vid. E vid, dar cât lăsăm vidul?”. Poate a deranjat această treabă. De ce spun poate? Pentru că mi-am dat seama ce se va întâmpla cu mine în viitor, în următoarele zile. Și atunci am chemat la mine pe colonelul Mircea și cred că și pe locotenent-colonelul Lungu. Nu! Am fost sunat de atașatul militar sovietic Mihailov:
Tovarăși, felicitări. E nevoie de ajutor?
Niciun fel de ajutor, domnule! Nu avem nevoie de niciun fel de ajutor.
Când și ei au sugerat să le cerem ajutor, am intrat în panică. Și atunci am chemat pe cei doi și am spus: „Sună la Moscova. Cheamă-l pe Moiseev, șeful Marelui Stat Major sovietic, omologul meu”. A răspuns Denisov, mi se pare, poate greșesc, sunt atâtea care s-au petrecut, și am spus: „Domnule, noi nu avem nevoie de niciun fel de ajutor de la voi, rețineți, de niciun fel de ajutor!”. S-a încercat, a doua oară, când eram în birou la mine, la Marele Stat Major:
Domnule, ce facem domnule, nu se termină! Moare lumea, panică, să chemăm…
Le-am spus:
Domnilor, eu v-am spus părerea mea. Nu accept, cât sunt șeful Marelui Stat Major, niciun fel de ajutor de la nimeni. Armata Română și noi ne vom rezolva singuri treburile.
Poate că greșesc, dar cred că este una din cauzele pentru care am ajuns acum să fiu oarecum exilat.
Totuși s-a încercat și s-a dat telefon. Eu am vorbit cu Moscova, reține. Așa. M-a sunat și atașatul militar ungur, care e și acum aici, Arady, că:
E nevoie de ajutor? Că îmi dă (indică) niște stații ale Securității care emit noaptea!
Domnule, nu e nevoie, le știm și noi.
Dar, mă rog, le-am notat, le am și acum, câteva din ele.
Deci s-au încercat niște treburi. M-a sunat Vatzic, sau din partea lui Vatzic, a cehilor, că:
Ați rămas fără muniții?
Era posibil să rămână România fără muniții pentru trei lulele, trei surcele, pentru cât s-a tras acolo la București? Deci, au fost, asta vreau să spun, niște treburi care trebuie lămurite. Cine a încercat această diversiune? Cu ce scop? După care am răspuns foarte categoric: „Nu avem nevoie de nimic. România, adică poporul și Armata Română, își rezolvă treburile cu forțele pe care le au”. Și slavă Domnului că avem destule forțe.
Deci au sunat la Moscova, au cerut, sigur că nu li s-a dat aprobare, deși mai spun și o altă treabă. Uite că iar revin înapoi, pentru că n-am fost pregătit pentru discuția asta și pentru interviul acesta, nu interviu, spovedanie, dragă, spovedanie. Domnule, au fost persoane care au vorbit prima dată cu Moscova, inclusiv Militaru – (Alio Maskva, ia bil gheneral Militaru). Pe mine asta… m-a panicat, poate greșesc, dar atunci mi-a produs panică. Alte persoane au cerut cu Gorbaciov și cu alții, cu Tiajelnikov, care e ambasadorul sovietic la București, n-am nimic, am respect pentru el. Nu vreau să le imput lor nimic, dar îmi imput mie faptul că am intrat în panică. De ce-am intrat în panică? Va înțelege cineva vreodată de ce am intrat în panică? Pentru că se vehiculau niște lucruri care și acum sunt valabile.

Monumnetul generalului Ștefan Gușă din satul Spătaru, comuna Costeşti, județul Buzău

„Ajutor! Ce ajutor?”

Şef al Marelui Stat Major General în decembrie 1989, generalul Ştefan Guşă i s-a opus lui Ion Iliescu, devenit președintele Consiliului Frontului Salvării Naționale, refuzând cererea de sprijin armat sovietic.

În septembrie 1993, Guşă declara Comisiei Senatoriale pentru Cercetarea Evenimentelor din Decembrie 1989 că, în noaptea de 22 decembrie, Iliescu – care se afla în sediul Ministerului Apărării Naţionale – a încercat să-l convingă despre nevoia de a aduce Armata sovietică în România.

Potrivit documentelor rămase în arhiva Comisiei, Guşă i-ar fi spus, atunci, lui Iliescu: „Nu, domnule Iliescu, nu e nevoie. Nu faceţi greşeala asta! Nu avem nevoie de niciun ajutor. Nu asta ne mai trebuie!”. Pentru ca, enervat, în cele din urmă, să strige: „Nu, domnule Iliescu, nu! Dă-i în p… mea de ruşi!”. Guşă avea să moară la şase luni de la audieri, din cauza unui cancer galopant.

Loading...
loading...

1 COMENTARIU

  1. A fost si va ramane ptr posteritate un mare militar care si-a iubit tara mai presus de orice.Criminalii l-au ucis(imbolnavit fortat)cum l-au ucis si pe Millea (ministrul din 1989 al armatei)ca sa isi faca mendrele.Sa raspunda toti cei implicati in crimele puse de ei la cale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.