Homo sovieticus a murit, trăiască homo globalis!

„Profeţiile” unui cunoscut disident anticommunist, Alexandr Zinoviev, despre totalitarismul democratic şi guvernul mondial:

„Cred că monstruozitatea secolului 21 va depăşi tot ce a văzut omenirea până acum. Liderii noii ordini mondiale au ales o strategie a violenţei permanente. Esenţa sistemului occidental este de a dezbina cu viclenie, ca mai apoi să acţioneze ca Justiţiar Suprem”
„Sfârşitul comunismului în Rusia a însemnat sfârşitul democraţiei în Occident”
Aleksandr Zinoviev

Aleksandr Zinoviev, împreună cu Soljeniţân şi Saharov, au fost cei trei giganţi intelectuali deveniţi disidenţi, spre finalul perioadei sovietice. Acest interviu profetic şi remarcabil a fost publicat iniţial în 1999 în revista franceză «Le Figaro». Titlul original era «Occidentul şi Rusia – o catastrofă controlată».

Aleksandr Zinoviev (1922-2006) a fost exilat din URSS împreună cu soţia şi fiica sa pe 6 august 1978, în principal din cauza scrierilor sale despre natura comunismului sovietic. Următorii 20 de ani i-au petrecut în Munchen. Pe 30 iulie 1999 s-au întors în Moscova, de această dată din cauza scrierilor lui despre Occident. Zinoviev a murit în 2006, fiind îngropat în cimitirul Novodevici.
Născut în 1922 într-o familie de ţărani, a fost al şaselea din unsprezece copii, dar a devenit un fenomen internaţional într-o varietate de domenii: filosofie (în special în domeniul logicii polivalente), literatură (romane, nuvele, poezie), politică, sociologie şi pictură. Cele două cărţi care ilustrează cel mai bine motivele exilului şi reabilitării sale sunt «Realitatea comunismului» şi «Occidentul».

Acesta este ultimul interviu dinaintea întoarcerii sale în Rusia, luat de către Michael Kirkwood, profesor emerit la Universitatea din Glasgow.

Michael Kirkwood: Cu ce sentimente vă întoarceţi acasă după un exil atât de îndelungat?
Aleksandr Zinoviev: Cu sentimentul că odinioară am părăsit o mare, respectată şi uimitoare putere. Întorcându-mă acum, am găsit o ţară învinsă, în ruine. Spre deosebire de alţii, dacă aş fi avut de ales, eu nu aş fi părăsit niciodată URSS-ul. Emigrarea a fost o adevărată pedeapsă pentru mine.

– Cu toate acestea, sunteţi primit cu braţele deschise aici! (Germania – n.)
– Adevărat… Însă, în ciuda recunoașterii triumfătoare şi a succesului global al cărţilor mele, aici m-am simţit întotdeauna un străin.

– După căderea comunismului, sistemul occidental a devenit principalul subiect al cercetărilor dumneavoastră. De ce?
– Pentru că s-a petrecut exact ceea ce prezisesem: căderea comunismului a dus la fărâmiţarea Rusiei.

– Deci lupta împotriva comunismului a fost o conspiraţie pentru a distruge Rusia?
– Întocmai. Spun aceasta deoarece odinioară am fost complice involuntar al acestei acţiuni ruşinoase. Occidentul şi-a dorit şi a orchestrat catastrofa rusească. Am citit documente şi am luat parte la cercetările care, sub pretextul conflictului ideologic, au lucrat înspre distrugerea Rusiei. Acest fapt a devenit atât de insuportabil pentru mine, încât nu am mai putut rămâne în tabăra celor care-mi distrug poporul şi ţara. Occidentul nu-mi este străin, dar îl consider un imperiu inamic.

– Aţi devenit patriot?
– Patriotismul nu mă priveşte. Am primit o educaţie internaţională şi rămân loial acesteia. Nu pot spune nici măcar dacă iubesc Rusia şi pe cetăţenii săi. Fac parte dintre ei. Astăzi suferinţa poporului meu este atât de oribilă încât nu pot sta să-i privesc de departe. Barbaria globalizării se manifestă în multe şi diverse forme inacceptabile.

– Şi totuşi, mulţi foşti disidenţi sovietici vorbesc despre fosta lor țară drept o ţară a drepturilor omului şi a democraţiei. Acum, când acest punct de vedere a ajuns larg acceptat în Vest, dumneavoastră încercaţi să-l infirmaţi. Nu avem o contradicţie?
– În timpul Războiului Rece, democraţia era o armă de luptă împotriva totalitarismului comunist. Astăzi înţelegem că Războiul Rece a reprezentat apogeul istoric al Occidentului. În acea perioadă Vestul avea tot: o creştere fără precedent a bogăţiei, o libertate adevărată, un uluitor progres social, realizări ştiinţifice şi tehnologice colosale. Însă în acelaşi timp, Vestul se schimba imperceptibil. Integrarea timidă a ţărilor dezvoltate lansată atunci a dus la internaţionalizarea economiei şi globalizarea puterii pe care le vedem acum.
Integrarea poate ajuta la sporirea binelui comun şi poate avea un impact benefic dacă este condusă de aspiraţia legitimă către o unire fraternă a popoarelor, de exemplu. Însă integrarea menţionată de mine a fost concepută de la bun început sub forma unei structuri verticale controlată strict de către o putere supranaţională. Fără o contra-revoluție rusească reuşită împotriva Uniunii Sovietice, Vestul nu ar fi putut porni procesul globalizării.

– Deci rolul lui Gorbaciov nu a fost unul benefic?
– Eu privesc lucrurile dintr-un unghi uşor diferit. Contrar credinţei comune, comunismul sovietic nu s-a prăbuşit din cauze interne. Colapsul său este cu adevărat cea mai mare victorie din istoria Occidentului. O victorie nemaiauzită care, daţi-mi voie să mă repet, permite stabilirea unui monopol de putere unitar la nivel planetar. Sfârşitul comunismului a semnalizat în acelaşi timp şi sfârşitul democraţiei. Epoca modernă este nu doar post-comunistă, ci totodată şi post-democratică! Asistăm astăzi la stabilirea totalitarismului democratic sau, dacă doriţi, a democraţiei totalitare.

– Nu sună toate acestea puţin absurd?
– Chiar deloc. Democraţia necesită pluralism şi pluralismul implică existenţa a cel puţin două forţe mai mult sau mai puţin egale, care se opun şi totodată se influenţează reciproc. În timpul Războiului Rece aveam democraţie mondială, pluralism global, cu două sisteme opuse – capitalist şi comunist -, plus câteva ţări cu un sistem amorf ce nu aparţineau niciunuia dintre cele două.
Totalitarismul sovietic era sensibil la critica Vestului. La rândul său, URSS-ul influența Vestul, în special prin partidele comuniste locale. Astăzi trăim într-o lume dominată de o singură forţă, o singură ideologie şi un singur partid pro-globalizare. Toate acestea împreună au început să prindă formă în timpul Războiului Rece, când au început să apară gradual diverse suprastructuri: organizaţii comerciale, bancare, politice şi mass-media. În ciuda ariilor de activitate variate, ceea ce aveau în comun era tocmai întinderea lor transnaţională. Odată cu prăbuşirea comunismului, acestea au ajuns să conducă lumea. Astfel, ţările din Vest au ajuns într-o poziţie dominantă, găsindu-se totuşi şi într-o poziţie subordonată, pe măsură ce-şi pierd suveranitatea gradual în favoarea a ceea ce eu numesc o supra-societate. Supra-societatea planetară este compusă din organizaţiile comerciale şi necomerciale a căror influenţă se întinde mult mai departe de graniţele statale. La fel ca alte ţări, şi ţările occidentale sunt subordonate acestor structuri supranaţionale. Asta în ciuda faptului că suveranitatea statelor era parte integrantă a pluralismului şi deci a democraţiei la scară globală. Supra-puterea de azi suprimă suveranitatea statelor. Integrarea europeană ce se desfăşoară astăzi în faţa noastră duce la dispariţia pluralismului în cadrul noului conglomerat, în favoarea puterii supranaţionale.

– Dar nu credeţi că Franţa şi Germania rămân democraţii?
– Ţările din Vest au cunoscut adevărata democraţie în timpul Războiului Rece. Partidele politice aveau adevărate diferenţe ideologice şi programe politice diferite. Şi organizaţiile media erau diferite unele de altele. Toate acestea aveau un impact asupra vieţilor oamenilor de rând ce contribuiau la creşterea bogăţiei lor. Acum toate acestea s-au terminat. Un capitalism democratic şi prosper, cu legi orientate înspre social era posibil în mare parte datorită fricii de comunism. După căderea comunismului în Europa de Est, s-a lansat un atac masiv asupra drepturilor cetăţenilor din Vest. Astăzi socialiştii aflaţi la putere în majoritatea ţărilor europene urmăresc politici de demantelare a sistemelor de securitate socială, distrugând tot ce era socialist în ţările capitaliste. Nu mai există o forţă politică în Occident capabilă să protejeze cetăţenii de rând.
Existenţa partidelor politice este cel mult o formalitate. Vor fi din ce în ce mai puţin diferite pe măsură ce trece timpul. Războiul din Balcani a fost orice altceva în afară de democratic. Totuşi războiul a fost comis de socialiştii ce fuseseră istoric împotriva unor astfel de acțiuni. Ecologiştii, aflaţi la putere în unele ţări, au salutat catastrofa naturală cauzată de bombardamentele NATO. Au îndrăznit chiar să susţină că bombele cu uraniu sărăcit nu sunt periculoase pentru mediu, în ciuda faptului că soldaţii ce le manevrează poartă costume speciale de protecţie. În consecinţă, democraţia dispare treptat din structura socială a Vestului. Totalitarismul se răspândeşte peste tot, deoarece structura supranaţională îşi impune propriile legi asupra statelor individuale. Superstructura nedemocratică dă ordine, impune sancţiuni, organizează embargouri, aruncă bombe, produce foamete. Până şi Clinton i se supune.
Totalitarismul financiar a subjugat puterea politică. Emoţiile şi compasiunea sunt străine totalitarismului financiar. Comparativ cu dictatura financiară, cea politică este omenoasă. Rezistenţa era posibilă chiar şi în cadrul celor mai brutale dictaturi. Rebeliunea împotriva băncilor este imposibilă.

– Ce părere aveţi de o revoluţie?
– Totalitarismul democratic şi dictatura financiară elimină posibilitatea unei revoluţii sociale.

– De ce?
– Deoarece acestea combină puterea militară omnipotentă cu strânsoarea financiară. Toate revoluţiile au primit sprijin din afară. De acum înainte aceasta va fi imposibil deoarece nu mai există state suverane, nici nu vor mai fi. Mai mult, la cel mai de jos nivel, clasa muncitoare a fost înlocuită de clasa fără loc de muncă. Ce îşi doresc cei fără loc de muncă? Slujbe. De aceea ei se află într-o poziţie mai puţin avantajoasă decât clasă muncitoare ce i-a precedat.

– Toate sistemele totalitare au avut propria ideologie. Care este ideologia acestei noi societăţi pe care o numiţi post-democratică?
– Cei mai influenţi gânditori şi politicieni occidentali sunt de părere că am intrat într-o eră post-ideologică. Asta deoarece prin „ideologie” ei înţeleg comunism, fascism, nazism etc. În realitate, ideologia, super-ideologia lumii occidentale, dezvoltată de-a lungul ultimilor 50 de ani, este mult mai puternică decât comunismul sau naţional-socialismul. Un cetăţean vestic este spălat pe creier mult mai mult decât a fost vreodată un cetăţean sovietic în era propagandei comuniste. Într-o ideologie, punctul principal nu îl reprezintă ideile acesteia, ci mai degrabă mecanismele distribuirii lor.
Puterea mass-media vestice, de exemplu, este incomparabil mai mare decât cea a mecanismelor de propagandă a Vaticanului în perioada de vârf a puterii sale. Şi nu este vorba doar de cinema, literatură, filosofie – toate pârghiile de influenţă şi mecanismele folosite în promulgarea culturii, în cel mai larg sens, contribuie la aceasta. La cel mai mic impuls, toţi cei care lucrează în acest domeniu răspund într-o asemenea concordanţă încât este greu de crezut că ordinele nu vin dintr-o singură sursă de putere. A fost de ajuns deciderea stigmatizării generalului Karadžić sau a preşedintelui Milošević pentru ca maşinăria de propagandă planetară să înceapă să lucreze împotriva lor. În consecinţă, în locul condamnării politicienilor şi a generalilor NATO pentru încălcarea tuturor legilor existente, marea majoritate a cetăţenilor occidentali este convinsă că războiul împotriva Serbiei a fost necesar şi justificat.
Ideologia occidentală combină şi amestecă idei în funcţie de nevoile sale. Una dintre aceste idei este aceea că valorile şi stilul de viaţă occidentale sunt cele mai bune din lume! Deşi, pentru cei mai mulţi locuitori ai planetei, aceste valori au consecinţe dezastruoase. Încercaţi să-i convingeţi pe americani că aceste valori vor distruge Rusia. Nu veţi reuşi. Vor continua să susţină teza universalităţii valorilor occidentale, îndeplinind astfel unul dintre principiile fundamentale ale dogmatismului ideologic. Teoreticienii, politicienii şi mass-media din Vest sunt absolut convinşi că sistemul lor este cel mai bun. De aceea ei încearcă să-l impună peste tot în lume fără nicio îndoială şi cu o conştiinţă curată. Occidentalul ca purtător al acestor valori superioare este astfel un nou superman.
Termenul în sine este tabu, dar totul se reduce la aceasta. Acest fenomen ar trebui studiat ştiinţific, însă îndrăznesc să afirm că a devenit extrem de dificil să efectuezi studii ştiinţifice în anumite arii ale sociologiei şi istoriei. Cercetătorul care doreşte să documenteze mecanismele totalitarismului democratic se va confrunta cu dificultăţi extreme. Va fi transformat într-un proscris. Pe de altă parte, cei ale căror cercetări deservesc ideologia dominantă sunt inundaţi cu fonduri, în timp ce editurile şi mass-media se luptă pentru a putea lucra cu astfel de autori. Am simţit aceasta pe propria piele atunci când predam şi lucram ca cercetător în universităţile străine.

– Dar nu are această super-ideologie care va displace, idei de toleranţă şi respect pentru ceilalţi?
– Când îi asculţi pe reprezentanţii elitei Vestice, totul pare atât de pur, generos şi plin de respect pentru oameni. Ei folosesc astfel regula clasică a propagandei: ascunderea realităţii în spatele vorbelor dulci. Este totuşi de ajuns să porneşti televizorul, să mergi la film, să deschizi o carte best-seller sau să asculţi muzică la modă pentru a-ţi da seama de contrariul: diseminarea fără precedent a cultului violenţei, sexului şi a banilor. Discursurile nobile sunt concepute pentru a ascunde aceşti trei stâlpi (şi nu sunt singurii) ai democraţiei totalitare.

– Cum rămâne cu drepturile omului? Nu Vestul le onorează cel mai mult?
– De acum încolo, ideea drepturilor omului este sub presiune crescândă. Până şi teza pur ideologică cum că aceste drepturi sunt intrinseci şi inseparabile nu va suporta astăzi nici măcar prima etapă a unei analize detaliate. Sunt gata să supun ideologia occidentală aceleiaşi analize ştiinţifice la care am supus comunismul. Dar asta este o discuţie lungă, nu pentru interviul de astăzi.

– Are ideologia occidentală o idee principală?
– Ideea globalizării! În alte cuvinte, dominația globală! Cum ideea este cam neplăcută, este ascunsă în spatele unor fraze lungi despre unitatea planetară, transformarea lumii într-un întreg integrat… În realitate, Vestul a început munca la schimbări structurale pe întregul Glob. Pe de o parte, avem dominația lumii de către societatea occidentală, pe de altă parte, aceasta este ea însăși reconstruită vertical, cu puterea supranațională în vârful piramidei.

– Guvernul mondial?
– Da, merge spus și așa.

– A crede în aceasta nu înseamnă a fi victima unor fantezii delirante despre conspirații globale?
– Ce conspirație? Nu este nicio conspirație. Guvernul mondial este controlat de liderii unor structuri economice, financiare și politice supranaționale binecunoscute. Conform estimărilor mele, aceasta super-societate ce conduce acum lumea, are în jur de 50 de milioane de oameni. Centrul sau este în SUA. Alte țări sunt dominate pe baza unui clasament financiaro-economic sever. Aceasta este realitatea. Cu privire la propagandă, ea proclamă crearea guvernului mondial sub controlul unui parlament global ca fiind dezirabilă, deoarece lumea este o mare fraternitate. Toate acestea sunt povești de adormit plebea.

– Și Parlamentul European la fel?
– Nu, deoarece Parlamentul European există. Însă este naiv a crede că Uniunea Europeană a rezultat din bunele intenții ale guvernelor statelor membre. UE este o armă de distrugere a suveranităților nationale. Este parte a proiectelor dezvoltate de organismele supranaționale.
Comunitatea Europeană și-a schimbat numele după prăbușirea URSS. Ca și cum pentru a înlocui Uniunea Sovietică, ea este numită „Uniunea Europeană”. Ar putea fi numită diferit. Precum bolșevicii, liderii europeni se autointitulează comisari. Precum bolșevicii, conduc comisii. Ultimul președinte a fost “ales” fiind singurul candidat…
Nu trebuie să uităm că procesul organizării sociale se supune unor anumite reguli. A organiza un milion de oameni este un lucru, a organiza zece milioane este altceva, a organiza 100 de milioane este o sarcină foarte dificilă. A organiza 500 de milioane de oameni este o sarcină de proporții colosale. Este necesară crearea unor noi organisme administrative, instruirea oamenilor care să le conducă și să le asigure funcționarea fără probleme. Aceasta este o sarcină primară. De fapt, Uniunea Sovietică este un exemplu clasic de conglomerat multinațional condus de o structură managerială supranațională. UE dorește să obțină rezultate mai bune decât URSS! Este justificat. Chiar și în urmă cu 20 de ani eram uimit de faptul că așa numitele defecte ale sistemului sovietic erau chiar mai avansate în Occident.

– Cum ar fi?
– Planificarea! Economia occidentală este infinit mai planificată decât a fost vreodată cea a URSS-ului. Birocrația! În Uniunea Sovietică 10-12% din populație lucra în domeniul administrației publice. În SUA acest număr este de 16-20%. Și totuși URSS era criticat pentru economia planificată și pentru densitatea aparatului democratic. Două mii de oameni lucrau în Comitetul Central al Partidului Comunist. Aparatul Partidului Comunist a atins 150 de mii de lucrători. Astăzi vei găsi în Occident sute de intreprinderi în sectoarele industriale și bancare care angajează mai mulți oameni. Aparatul birocratic al Partidului Comunist Sovietic era neglijibil în raport cu personalul corporațiilor transnaționale din Vest. Trebuie să recunoaștem de fapt că URSS era prost condus din cauza lipsei de personal administrativ. Erau necesari de două-trei ori mai mulți angajați în administrație! Uniunea Europeană este conștientă de aceste neajunsuri și ține seama de ele. Integrarea este imposibilă fără un aparat administrativ impresionant.

– Ceea ce afirmați contrazice ideile liberale promovate de liderii europeni. Sunteți de părere că liberalismul acestora este doar un spectacol?
– Administrația are tendința de a crește prea mult, ceea ce este periculos în sine. Ea știe asta. Ca orice organism, găsește antidoturi pentru a-și continua funcționarea normală. Unul dintre acestea este inițiativa privată. Alt antidot îl reprezintă moralitatea socială și individuală. Aplicându-le, puterea se luptă cu tendințele auto-distructive. Așa că a creat liberalismul, ca contragreutate a gravității sale. Astăzi, însă, este absurd să fii liberal. Societatea liberală nu mai există. Doctrina liberală nu reflectă realitățile acestei ere fără precedent a concentrării de capital. Mișcarea unor resurse financiare imense nu ține cont de interesele statelor individuale sau a popoarelor constituite din indivizi. Liberalismul implică o inițiativă personală și asumarea de riscuri financiare. Astăzi orice afacere are nevoie de bani furnizați de bănci. Aceste bănci, al căror număr este în scădere, implementează o politică ce este dictatorială și manipulatoare în însăși natura sa. Proprietarii de afaceri sunt la mila lor, deoarece totul este supus creditării și se află astfel sub controlul instituțiilor financiare. Importanța individului – baza liberalismului – se reduce în fiecare zi. Astăzi nu contează cine conduce o oarecare companie sau o oarecare țară: Bush sau Clinton, Kohl sau Schröder, Chirac sau Jospin, care este diferența?

– Regimurile totalitare ale secolului 20 au fost extrem de crude, ceea ce nu poate fi spus despre societatea occidentală.
– Nu mijloacele sunt importante, ci rezultatul final. În lupta împotriva Germaniei naziste, URSS a pierdut 20 de milioane de oameni și a suferit distrugeri grozave. În timpul Războiului Rece, război fără bombe și arme, au fost cu mult mai multe pierderi, din orice unghi ai privi! În ultimul deceniu, speranța de viață a rușilor a scăzut cu 10 ani! Rata mortalității este cu mult mai mare decât cea a nașterilor. Două milioane de copii nu dorm acasă. Cinci milioane de copii de vârstă școlară nu merg la școală. Există înregistrați 12 milioane de dependenți de droguri. Alcoolismul a devenit universal. 70% dintre tineri nu sunt potriviți pentru armată din cauza diverselor defecte fizice. Acestea sunt consecințe directe ale înfrângerii în Războiul Rece, urmată de o tranziție către stilul de viață occidental. Dacă vom continua astfel, populația va scădea rapid de la 150 de milioane la 100 de milioane, apoi la 50 de miliane. Totalitarismul democratic va depăși toate regimurile totalitare precedente.

– Prin violență?
– Drogurile, nutriția proastă și SIDA sunt mult mai eficiente decât violența militară. Deși după imensa forță distrugătoare a Războiului Rece, Occidentul a inventat „războiul umanitar”. Campaniile militare din Irak și Iugoslavia sunt două exemple de pedeapsă colectivă și retaliere la o scară incredibil de largă, în timp ce mașinăria de propagandă le descrie drept „cauze nobile” sau „războaie umanitare”. Întoarcerea victimelor violenței una împotriva alteia este încă o abordare. Cum a fost, de exemplu, contra-revoluția rusă din 1985. Însă atunci când au dezlănțuit războiul împotriva Iugoslaviei, țările din vestul Europei s-au războit cu ele însele.

– În opinia dumneavoastră războiul împotriva Serbiei a fost și el tot un război împotriva Europei?
– Absolut. În Europa există forțe care o pot convinge să acționeze împotriva ei însăși. Serbia a fost aleasă deoarece se opunea globalizării. Rusia ar putea fi următoarea. Inaintea Chinei…

– În ciuda arsenalului nuclear?
– Arsenalul nuclear al Rusiei este imens, însă depășit. Și oricum rușii sunt dezarmați moral și pregătiți să capituleze… Cred că monstruozitatea secolului 21 va depăși tot ce a văzut omenirea până acum. Gândiți-vă numai la viitorul război mondial împotriva comunismului chinez. Pentru a înfrânge o țară atât de populată, trebuie să extermini 500 de milioane de oameni, nu 10 sau 20 de milioane. Astăzi, având în vedere nivelul de excelență al mașinăriei de propagandă, este foarte posibil. Va fi făcută, bineînțeles, în numele libertății și a drepturilor omului. Asta bineînțeles dacă vreo organizație de relații cu publicul nu va inventa vreo cauză nouă și nu mai puțin nobilă.

– Nu credeți că oamenii pot avea propriile opinii, că pot vota și astfel să-și exprime voința?
– În primul rând, chiar și astăzi oamenii nu votează prea des, și vor vota din ce în ce mai puțin în viitor. În Vest, opinia publică este formată de mass-media. Este suficient să ne amintim de aprobarea universală a războiului din Kosovo. Să ne amintim de războiul spaniol! Au venit voluntari din întreaga lume pentru a lupta de o parte sau de cealaltă. Amintiți-vă de războiul din Vietnam. Însă, în zilele noastre, oamenii sunt atât de bine păstoriți, încât reacționează numai la ce vor furnizorii de propagandă.

– Uniunea Sovietică și Iugoslavia erau cele mai multi-etnice țări din lume, dar au fost oricum distruse. Vedeți o conexiune între distrugerea țărilor multi-etnice, pe de o parte, și promovarea multi-etnicității, pe de altă parte?
– Totalitarismul sovietic a creat o societate cu adevărat multi-culturală și multi-etnică. Democrațiile occidentale au fost cele care au făcut eforturi supraumane de a alimenta flăcările variatelor forme de naționalism, deoarece considerau că fărâmițarea URSS era cea mai bună cale de a o distruge. Același mecanism a funcționat și în Iugoslavia. Germania a căutat întotdeauna distrugerea Iugoslaviei. Unită, Iugoslavia și-ar fi putut întări rezistența. Esența sistemului occidental este de a dezbina, cu scopul de a simplifica impunerea legilor sale asupra tuturor părților, ca mai apoi să acționeze ca Justițiar Suprem. Nu avem niciun motiv să presupunem că aceste cunoștințe nu vor fi aplicate în viitor pentru a dezmembra China.

– India și China și-au vociferat opoziția față de bombardarea Iugoslaviei. Dacă ar fi necesar, ar putea acestea forma un nucleu de rezistență? La urma urmei, două miliarde de oameni nu sunt o glumă!
– Mijloacele acelor țări nu pot fi în niciun fel comparate cu puterea militară și superioritatea tehnologică ale Occidentului.

– Ați fost impresionat de eficacitatea arsenalului militar american în Iugoslavia?
– Nu doar aceasta. Dacă s-ar fi decis astfel, Serbia ar fi încetat să existe în doar câteva ore. Aparent, liderii noii ordini mondiale au ales o strategie a violenței permanente. Unul după altul, vor răsări numeroase conflicte localizate, astfel încât mașinăria „războiului umanitar”, pe care am văzut-o deja în acțiune, să intervină să le stingă. De fapt, este probabil ca aceasta să devină soluția de extindere a controlului asupra întregii planete. Vestul controlează majoritatea resurselor naturale ale Pământului. Resursele sale intelectuale sunt de milioane de ori mai mari decât resursele restului lumii. Aceasta este fundația covârțitoarei hegemonii a Vestului în tehnologie, artă, media, tehnologia informației și științe, iar asta îi conferă superioritatea în toate celelalte domenii. Ar fi prea ușor doar să cucerească lumea. Au nevoie totuși să conducă! Iar aceasta este problema fundamentală pe care încearcă americanii să o rezolve acum. Amintiți-vă că în vremea lui Hristos populația pământului era de aproximativ 100 de milioane de oameni. Astăzi, numai Nigeria singură are atâția locuitori! Un miliard de „occidentaloizi” și popoarele asimilate de ei vor conduce întreaga lume. Acest miliard trebuie însă, la rândul său, controlat și el. Cel mai probabil, va fi nevoie de 200 de milioane de oameni pentru a controla lumea occidentală. Însă aceștia trebuie aleși și instruiți. De aceea este China destinată eșecului în lupta împotriva hegemoniei Vestului. Această țară nu are suficient control, nici resursele economice și intelectuale să implementeze un sistem administrativ eficient constituit din aproximativ 300 de milioane de oameni. Numai Vestul este capabil să rezolve problemele unei guvernări globale. A început deja să facă asta. Sute de mii de „occidentaloizi” din fostele țări comuniste, precum Rusia, tind să ocupe poziții de conducere acolo. Democrația totalitară va fi totodată și una colonială.

– Conform lui Marx, pe lângă violență și cruzime, colonizarea a adus cu ea și binecuvântările civilizației. Poate că istoria omenirii a ajuns în punctul de a se repeta?
– Într-adevăr, de ce nu? Dar, atenție, nu pentru toată lumea. Ce fel de contribuție la civilizație au adus amerindienii? Aproape niciuna, deoarece au fost zdrobiți, distruși, rași de pe fața Pământului. Acum priviți la contribuția rușilor! Permiteți-mi să subliniez un punct important: Vestul nu s-a temut într-atât de puterea militară sovietică, cât s-a temut de potențialul său intelectual, artistic și atletic. Vestul a văzut că Uniunea Sovietică era plină de viața! Acesta este cel mai important lucru care trebuie distrus, atunci când vrei să-ți distrugi dușsmanul. Și exact asta a făcut. Astăzi, știința Rusiei depinde de finanțarea americană. Este într-o stare deplorabilă, deoarece SUA nu sunt interesate de finanțarea competiției. Americanii preferă să le ofere cercetătorilor ruși slujbe în Statele Unite. Cinematografia sovietică a fost și ea distrusă și înlocuită cu filmele americane. Același lucru s-a întâmplat și cu literatura. Dominația globală se manisfestă în primul rând ca un dictat intelectual sau, dacă preferați, cultural. Acesta este motivul pentru care americanii au încercat cu atâta zel în ultimele decenii să aducă numitorul cultural și intelectual global la nivelul lor – aceasta le va permite să-și impună dictatul.

– Dar dacă aceasta va rezulta într-o binecuvântare ascunsă pentru întreaga omenire?
– În două generații, oameni vor putea, într-adevăr, să spună că totul s-a desfășurat în numele umanității, pentru binele comun. Dar ce se întâmplă cu rușii sau francezii aflați în viață astăzi? Ar trebui să fie bucuroși că urmașii lor vor avea același viitor ca amerindienii? Termenul „omenire” este o abstractizare. În realitate, avem ruși, francezi, sârbi etc. Însă, dacă trendul curent continuă, națiunile fondatoare ale civilizației moderne (mă refer la popoarele latine) vor dispărea treptat. Europa de Vest este deja plină de străini. Încă nu am vorbit despre aceasta, însă fenomenul nu este accidental, și în mod cert nu este o consecință a fluxurilor migratoare presupuse a fi de neoprit. Scopul Europei este să creeze o situație similară celei din Statele Unite. Suspectez că francezii nu vor fi prea bucuroși să afle că omenirea va fi fericită, dar numai fără francezi. La urma urmei, ar putea fi un proiect rațional să lași doar un număr limitat de oameni în lume, care ar trăi apoi într-un paradis pământesc. Acei câțiva rămași ar fi cu siguranță convinși că fericirea lor este un rezultat al evenimentelor istorice… Nu. Tot ce contează în viață este că eu și cei dragi ai mei trăim astăzi.

– Sistemul sovietic era ineficient. Sunt toate societățile totalitare sortite ineficienței?
– Ce este eficiență? SUA cheltuiește mai mulți bani pe programe de pierdere în greutate decât alocă Rusia întregului buget public. Și totuși numărul de persoane supraponderale este în creștere. Și astfel de exemple există cu duiumul.

– Ar fi corect să afirmăm că intensificarea radicalizării din Vest va duce la propria distrugere?
– Nazismul a fost distrus în timpul războiului total. Sistemul sovietic era tânăr și puternic. Ar fi continuat să prospere, dacă nu ar fi fost distrus de forțe din afară. Sistemele sociale nu se distrug singure. Ele pot fi distruse doar de o forță din afară. Este precum rostogolirea unei mingi pe o suprafață: doar existența unui obstacol extern îi poate opri mișcarea. O pot demonstra ca pe o teoremă. Astăzi, suntem dominați de o țară cu o superioritate economică și militară enormă. Noua ordine mondială în curs de instituire este atrasă de unipolaritate. Dacă guvernul supranațional reușește să obțină aceasta prin eliminarea tuturor dușmanilor externi, atunci un sistem social unificat poate supraviețui până la sfârșitul veacurilor. Doar o persoană poate muri de boală, însă un grup de persoane, chiar și unul mic, va încerca să supraviețuiască prin reproducere. Acum imaginați-vă un sistem social ce cuprinde miliarde de oameni! Capacitatea sa de a anticipa și preveni fenomene auto-distrugătoare va fi nelimitat. În viitorul apropiat, procesul eliminării diferențelor la nivel global nu poate fi oprit, deoarece totalitarismul democratic este ultima fază de dezvoltare a societății occidentale, dezvoltare începută în perioada Renașterii.