„Încet, încet, infractorii se întorc, zâmbindu-ne galeş. Acum sunt victime…”

„Eliberaţi de povara bunătăţii forţate şi a grijii creştineşti de faţadă, ne-am întors degrabă în marasmul cotidian. Mulţumiţi că ne-am făcut datoria faţă de cei săraci, ne-am pozat chipurile zâmbitoare, lângă portbagajele pline de cadouri şi am împărtăşit cu lumea bucuria ce ne cuprinde atunci când putem să îi ajutăm pe cei mai puţin norocoşi decât noi. Dar asta doar o dată pe an, căci în rest suntem tare ocupaţi. Ne-am întors în cetate, agitând topoare şi furci, gata să dăm de pământ cu toţi cei care nu sunt de acord cu noi.

Încet, ultima redută a democraţiei cedează.

Căutători disperaţi ai unor explicaţii plauzibile şi ai marilor vinovaţi, nu vedem esenţialul. Am ajuns aici din cauza anomaliilor şi inconsecvenţei legislative; a laşităţii noastre ancestrale şi a comodităţii. A păgubosului „nu-i treaba mea, nu mă interesează”. A obsesivului „mai rău să nu ne fie”. A tăcerii. Încet, încet, infractorii se întorc, zâmbindu-ne galeş. Acum sunt victime… Ani de zile nimeni nu a protestat, nimeni nu s-a revoltat. Acum, toţi au ceva de spus.

Nimeni nu a spus nimic când procurorii deveneau judecători direct la Înalta Curte, fără să fi motivat în viaţa lor o hotărâre judecătorească. Nimeni nu şi-a pus problema cum putea fi apreciată capacitatea unui magistrat de a motiva coerent o hotărâre, la standardele cerute de Înalta Curte, când la mapa profesională existau doar rechizitorii. Nimeni nu s-a revoltat când procurori de parchet local dobândeau grad şi salarizare aferentă Parchetului Înaltei Curţi, prin delegare, apoi cercetau judecători şi procurori cu grad de curte şi cu 20 de ani vechime, în timp ce marea masă de procurori lua drumul capitalei, în fiecare an, pentru a-şi obţine gradul profesional. Nimeni nu s-a revoltat când şefilor Inspecţiei Judiciare sau judecătorilor „prea curajoşi, prea independenţi, de-a dreptul obraznici” li se făceau dosare penale, doar-doar li se închide gura.

Toţi au întors capul. Şi au tăcut.

Astăzi, falşii apostoli ai luptei anticorupţie resimt în fiecare celulă frustrarea pricinuită de înfiinţarea Secţiei Speciale. Alături de ei, nostalgicii vremurilor de mult apuse, care nu pot şi nu vor să înţeleagă că lumea se schimbă sub ochii lor. Care nu vor să accepte că moda notelor informative şi a delaţiunii trebuie să dispară pentru totdeauna.

De cealaltă parte, magistraţii tăcuţi care încă sunt convinşi că neimplicarea e soluţia. Că lucrurile se vor schimba şi fără ei.

Când veţi intra în sala de judecată, opriţi-vă pentru câteva secunde din invocat excepţii şi evocat texte de lege. Ridicaţi-vă ochii din dosar şi priviţi oamenii pe care îi judecaţi. Priviţi-i în ochi şi cereţi-le să respecte legea, pentru că noi o respectăm necondiţionat… Puteţi? Priviţi-i în ochi şi cereţi-le să respecte întru totul si fără să crâcnească hotărârile pe care noi le pronunţăm, pentru că ele reprezintă Adevărul… Puteţi? Priviţi-i în ochi şi cereţi-le să ne respecte, căci noi suntem fără de păcat… Puteţi? Apoi, aruncaţi voi primii piatra… Puteţi?”

Adriana Stoicescu, președinte Tribunalul Timiș

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.