Mișcarea «Fiicelor Europei» contra violențelor migranților și a deschiderii granițelor

1

Replică la ipocrizia fenomenului #metoo. #120db, mișcarea «Fiicelor Europei» contra violențelor comise de migranți și a deschiderii granițelor este, bineînțeles, mult mai puțin cunoscută și nu beneficiază de nici cea mai mică promovare media.

„Nu suntem sclave sau o pradă ușoară”

Pe fondul agresiunilor tot mai frecvente comise de migranții ajunși în Europa occidentală, femeile din Germania au lansat mișcarea «#120db», susținută de organizația Generația Identitară, care își propune să sprijine victimele actelor de violență comise de refugiați.
„Ne-ați abandonat și ne-ați sacrificat. Predicați peste tot feminismul și drepturile omului, dar sunteți adevărații dușmani ai femeilor”, se spune în videoclipul postat pe site-ul mișcării.

Tinerele germane critică autoritățile care nu i-au expulzat pe criminali și nu controlează miile de migranți ajunși în Europa. Ele invită femeile să nu tacă. Să povestească pe rețelele de socializare prin ce au trecut, însoțind postările lor cu hashtag #120db.
Hashtag-ul 120db se referă la cei „120 de decibeli” care reprezintă frecvența zgomotului emis de noii „pantaloni anti-viol” creați în Germania în ianuarie 2017, ca răspuns la violențele comise de refugiați împotriva femeilor germane din Köln.
„Criminalii ne pândesc peste tot, când alergăm în parc, când ne întoarcem seara de la muncă, când așteptăm un autobuz. Nu suntem în siguranță, pentru că nu ne apărați. Pentru că refuzați să vă apărați granițele”, spun tinerele, cu trimitere directă la politica ușilor deschise a Europei în fața sutelor de mii de migranți.
Mai mult, intenția videoclipului femeilor germane se dorește și o replică acidă la adresa #metoo, mișcarea care s-a născut la sfârșitul lui 2017 în SUA împotriva hărțuirii sexuale a femeilor, declanșată de acuzațiile la adresa producătorului de la Hollywood Harvey Weinstein. De altfel, una dintre protagoniste spune că mișcarea a fost lansată ca „rezistență a femeilor, pentru femei”, pentru că există o doză mare de ipocrizie în mișcarea #metoo, care nu a menționat nicio secundă hărțuirea sexuală și „violurile la care au fost supuse femeile europene de către migranți”.

„Noi suntem ceea ce voi încercați să suprimați, dar nu vom renunța. Nu suntem o pradă ușoară, nu suntem sclave, nu suntem trofee de război sau pierderi colaterale. Noi suntem fiicele Europei”, avertizează autoarele mesajului, declarându-se gata să se apere de agresori.
Dacă mișcarea americană «#metoo» a fost aplaudată unanim de presa occidentală și de tot felul de ong-uri, campania femeilor germane – despre care puține publicații au scris – este deja etichetată de «Media Matters», o organizație progresistă, drept „xenofobă” și …„etno-sexistă”.
Campania #120db a fost publicată pe canalul YouTube al austriacului Martin Sellner, una dintre principalele figuri ale Generației Identitare, o mișcare paneuropeană creată pentru a apăra identitatea europeană și a lupta împotriva islamizării și migrării în masă în Europa.
Mișcarea are filiale în întreaga Europă, în special în Italia, Franța, Austria și Germania. Deși mișcarea #120db este alcătuită în principal din femei, Generatia Identitară a fost creat ca un site separat, care să includă toate europencele agresate de migranți. Iar principalul său mesaj este ca „frontierele Europei să fie închise imediat”.

Cotele obligatorii de refugiați au fost decise în septembrie 2015 la Consiliul Justiție și Afaceri Interne (JAI) al Uniunii Europene, în urma unui vot prin majoritate calificată.
Printre alte motivații puternice, incidentele petrecute în noaptea de Anul Nou dintre 2015 și 2016, când în mai multe orașe germane, mai ales la Koln, numeroase femei au fost agresate de migranți veniți din Orientul Mijlociu au determinat multe state, printre care Ungaria, Polonia și Slovacia să spună „Nu” cotelor obligatorii.


Iată o mostră a modului tendențios în care media progresistă poate să prezinte o informație, distorsionând și manipulând:

Far-right activists and „alt-right” trolls are using the #MeToo movement to bolster their xenophobia

#120dB is an ethnosexist German campaign that scapegoats Europe’s migrants for gender-based violence

A far-right campaign that blames immigrants and refugees for sexual violence in Europe is attempting to ride the coattails of the #MeToo movement. The campaign, apparently launched by German women and promoted by European white supremacists, far-right media figures, and anti-Muslim extremists, is an ethnosexist exploitation of a legitimate movement against gender-based violence and an attempt at normalizing hate against immigrant and refugee communities.
The campaign is known as 120 decibels, a reference to the volume of most pocket alarms carried by some women as a defense against street harassment, and seems to have first appeared on Twitter January 30 in the form of the hashtag #120dB and a video that’s gone viral among far-right and ethnonationalist groups. The movement’s website invites women to join the “resistance” and share their experiences with “imported violence” using the hashtag #120dB.
In the video’s subtitles, several women – purporting to speak for women who were subjected to violence in Germany, Sweden, and the United Kingdom – claimed their respective countries “refuse to secure our borders” and “refuse to deport criminals.” They also lamented the European countries’ alleged cover-up of a migrant crime epidemic, saying their governments’ leaders would “rather censor any critique against [them] then taking (sic) us seriously.” The women contend, “Because of your immigration policies, we are facing soon a majority of young men that come from archaic societies with no womens-rights (sic). You knew that and you accepted it.” They called themselves the “daughters of Europa” and promised to call these abuses to account. And they call #120dB “the true #metoo.”

The hashtag and video are being heavily promoted by Generation Identity, a self-proclaimed pan-European “Identitarian” movement against the “replacement” of (white) Europeans with migrants. Its Austrian co-founder Martin Sellner uploaded a version of the campaign video with English subtitles around the time #120dB first appeared online; it now has more than 40,000 views.
Prominent women in the “alt-right” – who consider themselves “anti-feminist” and value conceiving and raising white families – are now starting to notice the #120dB campaign. Brittany Pettibone, a well-known “alt-right” troll who advocates for “anti-feminist” ideas and openly supported Defend Europe’s campaign to disrupt refugee rescue missions, shared the English-captioned video on Twitter.
The hashtag #120dB has since garnered attention from English-speaking audiences more widely – including from the American anti-Muslim commentator Pamela Geller; the founder of a group called “Resistance Against Islamic Radicals,” Amy Mek, anti-immigrant pundit Ann Coulter; and contributors to the Canadian „alt-right” media outlet Rebel Media, Tommy Robinson and Lucy Brown.
The campaign has also garnered attention from far-right activists and trolls obsessed with a mythical crime wave in Europe. Most notably, Breitbart London author Chris Tomlinson penned a February 1 article on the subject and has tweeted the hashtag #120dB 15 times as of this writing. In another tweet, Tomlinson used the hashtag to promote a Breitbart article he wrote about the late January murder of Pamela Mastropieto, an 18-year-old Italian, woman by a Nigerian man. On Saturday, a far-right extremist was arrested in connection with a racially-motivated shooting rampage in the central Italian city of Macerata, apparently in retaliation for her brutal killing. After the attack, far-right 4-chan trolls defended the suspected gunman Luca Traini, and one post called for followers to hang posters around Italy that read, „I was killed by open borders,” a photo of the woman, and a reference to the hashtag #120dB.

Media Matters has documented Breitbart’s – and, in particular, Tomlinson’s – obsession with a nonexistent European crime wave, especially in Sweden. Two of Breitbart’s favorite tropes – both employed by #120dB – are the portrayal of immigrant men (particularly Muslims) as predisposed toward sexual violence, and the baseless accusation that law enforcement is involved in a cover-up of violent crime by immigrant populations.
Meanwhile, Lana Lokteff, the „alt-right” co-host with her Swedish husband of Red Ice TV, a media company affiliated with white nationalist Richard Spencer’s AltRight Corporation, plans to interview the women of #120dB this week. Lokteff has previously criticized women who have spoken out against disgraced Hollywood mogul and sexual predator Harvey Weinstein, calling one of his accusers, Rose McGowan, “awful.”

Susține Anonimus.roDacă te regăsești și crezi, sprijină activitatea Anonimus.ro și presa liberă și independentă! Nu suntem finanțați de partide sau companii, nu avem interese politice sau economice, ADEVĂRUL ESTE SINGURUL NOSTRU SCOP!

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.