„Nebunia Noii Stângi radicale a dat naștere unui conservatorism nou și chiar mai puternic”

Roman Joch este un gânditor politic ceh, semnatar al Declarației de la Paris și director executiv al Institutului Civic din Cehia, o organizație nonguvernamentală conservatoare, cu un cuvânt greu în viața publică din Cehia.
Printre altele, unul dintre membrii Institutului Civic a fost numit, la un moment dat, ministrul Justiției în Cehia. Joch este autorul mai multor cărți și studii de filosofie politică, este profesor de economie la Universitatea din Praga și a fost consilierul prim-ministrului ceh Petr Necas, între 2010-2012, și al primarului din Praga, Tomáš Hudeček, între 2012-2014.
În interviul acordat în exclusivitate pentru «România liberă», Joch prezintă o perspectivă conservatoare care, fără să conteste paradigma euro-atlantică, ridică serioase semne de întrebare și îndoială asupra dinamicii acesteia din ultimii 20-30 de ani.

RL: – Care este semnificația Declarației de la Paris? De ce ați semnat acest document?
Roman Joch: – Declarația reprezintă un document important de opoziție intelectuală și politică la establishmentul de stânga-liberal (progresist), care conduce în prezent Europa și, implicit, pe noi. Este o alternativă conservatoare responsabilă atât față de stânga liberală, cât și față de extremiștii paranoici și xenofobi. De ce am semnat acest document? Pentru că iubesc Europa, iubesc civilizația noastră și aș dori să o păstrăm.

– În acest moment, care este principalul pericol pentru Europa?
– Barbarii pot distruge mai repede decât putem noi, păstrătorii și apărătorii civilizației, să construim, să reconstruim și să refacem.

– Care este opinia dumneavoastră referitor la ce se întâmplă în Ungaria și Polonia? Cum comentați reacția establishmentului european față de mișcările „populiste” din aceste țări?
– Ceea ce s-a întâmplat până acum, atât în Polonia, cât și în Ungaria, este legitim și chiar dezirabil. Reacția establishmentului a fost rușinoasă și ipocrită. PiS în Polonia și Fidesz în Ungaria nu au făcut nimic care să nu fi fost făcut înainte în țările europene de stânga socialistă și liberală. Când PiS și Fidesz au făcut asta, a ieșit o întreagă tevatură. De ce? Pentru că sunt conservatori culturali. Establishmentul acceptă orice perspectivă asupra politicii externe: de la izolaționiștii pacifiști la intervenționismul pentru promovarea democrației. Acceptă orice perspectivă asupra politicilor economice: de la taxe mici la taxe ridicate. Dar în ceea ce privește problemele culturale și morale? În acest caz, acceptă doar pozițiile liberale și radicale. Punctul de vedere conservator reprezintă anatema pentru establishment, și din acest motiv sunt atât de intoleranți cu această perspectivă, și există o critică atât de disproporționată și isterică în privința Poloniei și a Ungariei.

– Mulți gânditori conservatori anticipează o perioadă de întuneric pentru civilizația apuseană. Împărtășiți acest pesimism?
– Nu știu ce să spun. Ființele umane sunt înzestrate cu liber arbitru. Putem să decidem care va fi viitorul nostru. Este alegerea noastră. Putem alege în orice direcție: libertate sau sclavie și întuneric. Europa și Apusul au mai fost în această situație în anii ‘30 ai secolului trecut (o treime credea că fascismul este viitorul, o treime credea că viitorul aparține comunismului, iar restul, noi, vechii churchillieni reacționari, ne gândeam că s-ar putea ca libertatea și bunul simț să aibă o șansă…) Aceeași situație în anii ‘70, o decadă complet tragică și lipsită de speranță… Dar apoi au apărut: Ioan Paul al II-lea, Thatcher, Reagan… Așadar, viitorul rămâne deschis și depinde de noi cum va arăta. Putem eșua sau putem învinge. Sau putem obține ceva între. Dar ar fi mai bine să învingem, pentru că, dacă pierdem acum, se va termina…

– În dezbaterea privind originile căderii Apusului unul din punctele dezbaterii îl reprezintă originea acestui colaps. Unii gânditori, cum ar fi Richard Weaver, argumentează asupra rolului esențial jucat de nominalism. Care este punctul dumneavoastră de vedere?
– Nominalismul, în special William Occam, a fost unul din marii vinovați. Dar au fost și alții: gnosticismul (Joachim de Fiore), științele politice amorale (Machiavelli), adularea Leviathanului (Hobbes), iluziile despre „bunul sălbatic” și „voința generală” (Rousseau), istoricismul (Hegel), comunism-socialismul (Marx), pozitivismul (Comte), nihilismul (Nietzsche). În vremurile noastre cei mai influenți și dăunători gânditori au fost Martin Heidegger, Antonio Gramsci și Școala de la Frankfurt. Și, bineînțeles, „îndrăgiții” noștri progresiști americani, care au preluat „cele mai bune” practici ale fasciștilor și comuniștilor europeni.

– Credeți că integrarea europeană a fost un pas potrivit pentru țara dumneavoastră?
– Da, a fost o mișcare bună. Ideea integrării europene – cooperare între toate statele și națiunile europene, instituții comune – reprezintă o idee bună, în principiu. Când a luat ființă, în anii ‘50, era într-un context de civilizație creștină. Din păcate, instituțiile europene au fost capturate în ultimii 20 sau 30 de ani de progresiști și ideologi radicali. Drept urmare, politicile pe care le propun și le impun sunt ostile valorilor noastre și valorilor Părinților Fondatori ai integrării europene. Ce paradox! Trebuie să ne opunem lor și să redobândim instituțiile europene pentru a avea libertate și demnitate umană din nou.

– Institutul Civic este „atât de la dreapta pe cât este posibil din punct de vedere prudențial”, după cum menționați pe site-ul organizației. Nu aveți temerea că, mai devreme sau mai târziu, veți fi etichetați drept „extremiști”, „agenți ruși”, „fasciști” sau ceva asemănător?
– Chiar și în opinia celor mai de stânga liberali suntem considerați drept cel mai conservator institut ceh, iar într-o societate decentă suntem văzuți în continuare ca o dreaptă acceptabilă. Bineînțeles că unii dezaxați ai stângii liberale (văzuți ca atare chiar de către stânga liberală) ne numesc „fasciști” sau chiar „clero-fasciști”, dar nu le acordăm prea multă atenție. În ceea ce privește o posibilă „conexiune rusească” această acuzație este cu atât mai ridicolă. Suntem atlantiști categorici, cu o poziție puternică anti-Putin, și în favoarea unui ajutor total și de orice natură pentru Țările Baltice.

– În urmă cu mulți ani, am fost la Praga și mi-a plăcut foarte mult orașul. Totuși, nu am putut să nu observ numărul mare de sex-shopuri și alte lucruri similare. Vedeți vreo legătură între protecționismul cultural și prezervarea libertății? Gânditorii clasici, de pildă, sugerau o conexiune puternică…
– Într-adevăr, a fost o explozie de sex-shop-uri în anii ‘90 – o libertate haotică. Lucrurile stau mult mai bine acum, oamenii au gusturi mai rafinate, dar, în continuare, nu este așa cum ar trebui să fie. Sunt un „fuzionist” de tip Frank Meyer – cred cu tărie în legătura dintre libertate și virtute. Chiar dacă oamenii pot fi virtuoși sub orice regim (iar în regimurile rele cei virtuoși pier), virtutea nu poate fi impusă coercitiv, ci trebuie să fie voluntară. Drept urmare, este nevoie de libertate. Cu toate acestea, pentru ca libertatea să fie obținută și menținută, oamenii trebuie să fie virtuoși măcar într-o anumită măsură. Fără virtute, libertatea va dispărea, în cele din urmă. Așadar, da, există o legătură puternică între cele două, dar nu putem spune că una este mai importantă decât cealaltă. Ambele sunt importante și necesare.

– Cum explicați confuzia dintre tradiția europeană a libertății, domniei legii, pe de o parte, și instituțiile și establishmentul european actual (reglementări, birocrație, centralizare), pe de altă parte?
– Este practic imposibil de explicat pe scurt. Pur și simplu …s-a întâmplat …ca într-un vis urât.

– Ce diferențe existau între Václav Klaus and Václav Havel? În opinia dumneavoastră, cine a reprezentat influența cea mai bună asupra Republicii Cehe? În România, de pildă, aproape toată lumea a auzit câte ceva despre Havel, dar aproape nimeni nu știe mare lucru despre Klaus.
– Václav Havel a trecut la cele veșnice în 2011, Václav Klaus este încă în viață. Havel a fost un artist, un dramaturg, Klaus un economist. Erau personalități foarte diferite. Havel era un moralist, Klaus un utilitarist pragmatic, deși spre bătrânețe a devenit și el un moralist. Văd la fiecare atât lucrurile bune, cât și cele rele, deși îl prefer pe Havel lui Klaus. Havel a adus o reputație excelentă Republicii Cehe în străinătate. Era un bun național în ceea ce privește relațiile publice. Principalele sale contribuții au fost politica bazată pe valori, mai ales în ceea ce privește politica externă sub forma drepturilor omului (drepturi politice și civile, libertățile liberale clasice). Era un atlantist care iubea sincer America. A avut relații bune cu George Bush sr., Bill Clinton și George W. Bush. L-a avertizat pe Obama să nu devină o figură-cult, deoarece oamenii vor deveni inevitabil dezamăgiți. În același timp, era un susținător înfocat al integrării europene. Din păcate, în anii de senectute, a cedat unor viziuni esoterice și utopice despre un guvern mondial care „rezolvă” problemele economice și de mediu ale omenirii, cu toate implicațiile stupide ale acestei idei.
Pe de altă parte, principala realizare a lui Václav Klaus a fost aceea că a convins cehii, care inițial erau în favoarea politicilor socialiste, să dea o șansă pieței libere și capitalismului. A început ca un liberal clasic, apoi a devenit naționalist, iar în final paleoconservator. A fost întotdeauna un izolaționist, suspicios cu privire la orice întreprindere militară apuseană, în special americană, în exterior. A devenit un eurosceptic radical, care pledează acum pentru „Czexit”. Un lucru bun în ceea ce îl privește este că s-a transformat într-unul dintre principalii oponenți și critici ai ideologiilor progresiști foarte periculoase: politicile de mediu, feminism, LGBT, etc. Cel mai rău lucru în ceea ce privește pozițiile sale publice este că a devenit un apologet al lui Putin, al agresiunilor sale și al neo-imperialismului. Unii susțin că Václav Klaus este un agent rus, formal sau informal. Doar Dumnezeu (și Putin) știu asta. Dar rămâne un fapt că Václav Klaus a avut întotdeauna o slăbiciune ciudată pentru liderii autoritari: Mečiar în Slovacia, Milošević în Serbia, Putin în Rusia.

– Institutul Civic a publicat câteva cărți conservatoare clasice. Aveți speranța că oamenii vor conștientiza pericolele multiculturalismului, relativismului și ale tuturor celorlalte nimicuri ale lumii moderne?
– Da, în cele din urmă da. Întrebarea este cât de rapid, cât de devreme sau cât de târziu. Aceste ideologii sunt contrare naturii umane. Din acest motiv în cele din urmă se vor prăbuși, precum nazismul și comunismul. Și la fel ca în privința nazismului și comunismului, întrebarea este câte victime vor produce înainte de a se prăbuși. Căci nu există vreo îndoială că se vor prăbuși.

– Care este opinia dumneavoastră în privința „căsătoriei homosexuale” și a tuturor „drepturilor” asociate minorităților sexuale?
– Nu există așa ceva precum o căsătorie gay, lesbiană sau de același sex. Pot exista iubire între persoane de același sex, relații sau parteneriate, dar prin însăși natura ființelor umane nu există și nu poate exista căsătorie între persoane de același sex. Căsătoria poate fi doar între persoane de sex diferit. De ce? Căsătoria, pe lângă alte funcții, are și funcția reproductivă. Căsătoria este o instituție care a apărut în societatea umană pentru a produce noi generații și pentru a oferi un mediu stabil celor mai tineri și mai vulnerabili membri ai societății – copiii mici. Cineva poate să numească o relație între persoane de același sex drept „căsătorie”, dar asta nu o face un mariaj. Este ca și cum ai numi primăvara, toamna și iarna „vara”, dar asta nu le va face să fie vara.

– De ce este importantă familia tradițională pentru o societate liberă?
– Nu îmi place termenul de „familie tradițională”. Există familia naturală, familia conform naturii umane. De ce este importantă? Oferă un mediu sigur de creștere a copiiilor în valorile civilizației noastre. Educă copii și încearcă să facă din ei adulți responsabili. Combină libertatea, egalitatea și autoritatea și îi învață pe copii că libertatea, egalitatea și autoritatea sunt compatibilie. Este foarte importantă pentru viața unei societăți libere care se autoguvernează. Libertatea: bărbatul și femeia se căsătoresc voluntar, este alegerea lor liberă. În decursul vieții, familia împreună ca o entitate comună, o comunitate mică, ceea ce Edmund Burke numește „micul pluton”, conduce la multe alegeri libere. Iar copiii văd acest lucru. Egalitate: bărbat și femeie, tată și mamă sunt egali, copiii lor sunt egali între ei. Autoritate: părinții și copiii nu sunt egali, părinții au autoritate asupra copiilor, iar copiii trebuie să respecte această autoritate și pe cei care o întruchipează. Pe lângă aceste „lecții civice”, familia oferă ajutor, susținere reciprocă și solidaritate între membrii ei. Iar dacă regimul politic se înrăutățește, familia oferă un spațiu de libertate.

– Ce poate face o familie dacă trebuie să își trimită copiii la o școală publică unde educația sexuală, inclusiv temele LGBT, este obligatorie?
– Ei, bine, în primul rând trebuie să existe presiune politică și activism, astfel încât temele LGBT să nu devină obligatorii în școlile publice. Dacă acest lucru nu reușește, în al doilea rând, trebuie să există o presiune pentru a obține un drept la libertatea de conștiință pentru acei părinți care sunt împotriva programei LGBT, pentru a-și putea retrage copiii de la acele ore unde sunt predate temele LGBT. Și dacă și asta eșuează – dar în acest caz nu mai putem vorbi de o societate liberă – atunci, în al treilea rând, să explicăm copiilor că ceea ce învață în școli nu este neapărat adevărat și cu siguranță nu reprezintă întregul adevăr. Comunitatea LGBT a suferit în trecut, dar acum foștii oprimați au devenit opresori care vor să-și impună punctul lor de vedere prin coerciție guvernamentală asupra noastră, a tuturor. Iar adevărul moral este diferit față de ceea ce pretind ei.

– Din câte știu în Cehoslovacia comunistă cărțile liberalismului clasic erau traduse în ediții samizdat. Ne puteți spune mai multe despre acest fenomen?
– Nu doar clasicii liberalismului au fost traduși, ci toate cărțile anticomuniste. Oamenii le băteau la mașină în multe copii, apoi le distribuiau celor care doreau să le citească. O copie era citită de mai mulți oameni. Acum, ele au fost arhivate și sunt o comoară pentru istorici. Samizdatul reprezenta o cale de rezistență mai activă față de regimul comunist. Există un roman superb al lui Sir Roger Scruton, «Însemnări din subterană» (2014), un roman despre iubire, pasiune, o viață trăită în Praga sub regimul comunist în anii ‘80 ai secolului trecut, despre samizdat și subterană, despre o iubire atât de nebunească și pasională încât a sfârșit într-o trădare dureroasă. Îl recomand tuturor.

– Mulți oameni asociază liberalismul clasic cu „neoliberalismul”, corporatismul și alte isme. Care ar fi diferența principală între cele două curente?
– Liberalismul clasic este o doctrină a libertății: libertate individuală, libertate de expresie, a religiei, de conștiință, libertate economică, schimb liber. Adam Smith este un bun exemplu de liberal clasic. În secolul al XX-lea, Friedrich Hayek și Milton Friedman sunt alte două exemple. „Neoliberalismul” este un termen de oprobriu folosit în special de adversarii de stânga ai liberalismului clasic, care au furat termenul de „liberal” pentru pozițiile lor socialiste și progresiste, îndreptate contra libertății de conștiință și a creștinilor. George Benito Mussolini Spada IslamSoros este un bun exemplu. Corporatismul în sensul originar al termenului avea în vedere doctrine diferite precum fascismul italian (Mussolini), gândirea socială catolică (Pius XI), Dolfuss în Austria, Salazar în Portugalia. Toate aceste mișcări, apărute în anii ‘30 ai secolului al XX-lea, încercau să înlocuiască lupta de clasă și democrația liberală și economiile liberale bazate pe competiția partidelor politice și a agenților economici, cu o cooperare socială „amplificată” de un regim autoritar. Acum însă corporatismul înseamnă o politică în favoarea marilor corporații. Dar nu aceasta este economia clasic liberală de piață liberă, care respinge subvențiile guvernamentale și/sau privilegiile acordate oricărui agent economic. Însă marile corporații doresc cât mai multe favoruri posibile din partea statelor. Își doresc tarife vamale mari ca să împiedice concurența din afară, dar cel mai mult doresc să pună bazele unor monopoluri prin reglementări guvernamentale. Willi Schlamm, care a fost un tânăr comunist austriac, iar apoi a devenit un anticomunist și antinazist radical, apoi a emigrat în SUA, unde a devenit conservator (și a fost cel mai radical dintre toți anticomuniștii), este autorul unei fraze strălucite: „problema socialismului este socialismul, problema capitalismului sunt capitaliștii”.

– Care este poziția economică a Institului Civic?
– Institutul Civic a pledat pentru modelul clasic liberal, anglo-saxon de piață liberă, împotriva modelului socialist-democratic scandinav. Ceea ce a rezultat în cele din urmă în Republica Cehă a fost modelul german Rhineland. Economia cehă, din toate punctele de vedere, cu bune și rele, este o provincie a economiei germane.

– Întrezăriți o renaștere conservatoare la scară globală sau este doar o ultimă zbatere în fața politicilor tot mai intruzive și nebunești ale statului și organizațiilor transnaționale?
– Ambele. Cu cât scelerații și nebunii progresiști se radicalizează și împing mai tare agenda lor, cu atât oamenii apolitici și chiar liberalii clasici devin conservatori. Vă pot relata mai multe astfel de istorii despre oameni care se percepeau pe sine în prima instanță ca liberali, și care au devenit în ultimii doi, cinci sau 10 ani conservatori. Motivul? Nebunia Noii Stângi radicale, postmoderne, progresiste, a neomarxiștilor și a discipolilor lui Gramsci. Această Stângă dezaxată a dat naștere unui conservatorism nou, reînnoit și chiar mai puternic.

– Aveți vreo recomandare politică, culturală și educațională pentru românii care își iubesc tradiția, libertatea și țara?
– Luptați. Luptați cinstit. Nu folosiți trucuri interzise sau argumente false, dar luptați. Nu vă predați. Căderea comunismului nu a fost ultima noastră victorie, au apărut alte provocări – și întotdeauna vor fi altele, așa încât trebuie să luptăm în permanență pentru a prezerva libertatea și civilizația noastră. Fiți recunoscători pentru binefacerile pe care le aveți. Nu deznădăjduiți, pentru că este un păcat. Fiți binevoitori și râdeți din plin. Râdeți de adversarii voștri. Nimic nu îi înfurie mai tare, nu îi face mai disperați și mai dezabuzați decât asta. O merită, pentru că sunt ridicoli. Așadar, succes!

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.