„Pe oameni obișnuiți nu prea i-am auzit plângându-se a fi abuzați de justiție”

„I-am auzit, în schimb, plângându-se de alte lucruri: de calitatea slabă a unor servicii publice, de dureri provocate de decesele din nimic ale unor apropiați în spitalele țării, de multul timp pierdut în blocaje rutiere, de neajunsuri financiare, de modul în care sunt uneori tratați, de consecințe neplăcute doar pentru opinii exprimate…”

„Discuția cu abuzurile din justiție depășește pentru mine deja limitele rezonabile ale unui discurs public acceptabil.

Pe de-o parte, transmite un mesaj de îndoială cu privire la munca a mii de judecători și procurori. Și nu e drept deloc. Fără să creionez o imagine idilică, totuși cred sincer că regula în magistratură este buna credință, integritatea și buna pregătire profesională, chiar în condiții grele, de presiuni enorme, inclusiv din zone din astea mai mult sau mai puțin meritocratice, dar democratice, în sensul înțeles la noi, ori în condiții legate de dotări materiale extrem de grele. Ca să nu mai spun de extrem, extrem de dăunătoarea instabilitate legislativă. Colegii mei sunt oameni, nu sunt perfecți, dar în niciun caz nu merită eticheta asta.

Pe de altă parte, trebuie subliniat că și în concret verdictul de abuz infracțional se stabilește pe probe, nu de către politicieni, nici măcar în televiziuni, ci de către justiție, ca în orice stat de drept.
Prezumția de nevinovăție însoțește, să știți, orice cetățean, nu doar pe cei (inclusiv pe politicienii) mai mult sau mai puțin vizibili. Nu aș vrea să judecăm cu unități de măsură diferite în funcție de simpatii sau antipatii, ca să nu fim ipocriți.
Dacă spui despre, spre exemplu, un politician, să zicem condamnat la o pedeapsă mare în prima instanță, că e vinovat, îi încalci prezumția de nevinovăție. Corect. Atunci de ce eticheta de abuz și represiune nedreaptă ar părea acceptabilă în cazul unor magistrați în condițiile inexistenței unei hotărâri de condamnare?

În acest context, vreau să mai spun ceva, pentru că nu pot să fac abstracție de propria experiență de viață, nimeni nu cred că poate. Părinții mei, prietenii mei, au muncit o viață, eu zic că au avut funcții cu răspundere însemnată. Au trăit și trăiesc din salarii, majoritatea au maxim un apartament (de două camere), o mașină, poate și un teren, cu creditele de rigoare – decent zic eu, ca mulți, foarte mulți oameni obișnuiți. Alții nu au nici măcar atât, deși au muncit și ei.
Nu prea i-am auzit plângându-se a fi abuzați de justiție (de justiție, repet). Mai puțini oameni în situația lor se plâng de acest tip de „abuzuri”.
I-am auzit, în schimb, plângându-se de alte lucruri: de calitatea slabă a unor servicii publice, de dureri provocate de decesele din nimic ale unor apropiați în spitalele țării, de multul timp pierdut în blocaje rutiere, de neajunsuri financiare, de modul în care sunt uneori tratați, de consecințe neplăcute doar pentru opinii exprimate… Dar acesta este un alt topic.

Tot ce vreau este să vedem imaginea de ansamblu, să respectăm munca tuturor, opinia tuturor, dar să învățăm să discernem limpede discursul public repetitiv, de multe ori interesat, de cel acceptabil, neutru și constructiv.

Să nu criticăm toată justiția decredibilizând-o, astfel încât inclusiv o eventuală proprie greșeală sancționată, poate grava, poate cu consecințe dăunătoare îndelungate, să para inventată, inexistentă.
Oricine a greșit să plătească”

Bogdan Mateescu, judecător, membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), 28 decembrie 2018