Toleranța lovește din nou

Încă un taifun în presă: „Membru al consiliului de administrație concediat pentru declarațiile sale privitoare la homosexuali”. Mă bucur că nu trebuie să-i dau vestea bunicului Sobran, care a trecut la cele veșnice în 1959, când lumea era mai mult sau mai puțin normală. Astăzi, îți poți pierde slujba pentru folosirea cuvântului „normal”.
Bunicul Sobran merită să fie amintit pentru un comentariu neprețuit. Când tatăl meu l-a întrebat, în 1938, de ce crede că vom avea un alt război, el a explicat: „nu poți avea doi tauri în același țarc”.
Acest comentariu simplu și plin de sevă conținea o presupoziție despre normalitate care nu mai este acceptată. Și anume că taurilor le plac mai mult vacile, și nu alți tauri. În epoca lui „Brokeback Mountain”, trebuie să acordăm prezumția că o pereche de tauri ar putea să prefere un stil de viață alternativ.

Așadar, guvernatorul republican al statului Maryland l-a concediat pe individ, un anume Robert Smith, pentru că a afirmat: „comportamentul homosexual este deviant, în opinia mea”. Simțind nevoia să explica această perspectivă demodată, Smith a adăugat: „sunt catolic”. Catolicii cred încă în ideea că taurii preferă vacile. Bănuiesc că e o dogmă.
Guvernatorul a simțit și el nevoia să explice decizia sa: „Comentariile lui Robert Smith au fost foarte nepotrivite, insensibile și inacceptabile. Sunt în conflict direct cu angajamentul administrației mele (sic) spre incluziune, toleranță și oportunitate”.
O asemenea „toleranță” ne dă fiori reci. Smith a făcut comentariul respectiv pe un post TV necunoscut, unde și-a exprimat punctul de vedere („în opinia mea”), care nu avea legătură cu funcția sa. Un alt membru al consiliului de administrație, vorbind în calitate de „oficial ales și homosexual deschis” a declarat că este „profund jignit”, a cerut capul lui Smith și l-a primit. Astfel arată toleranța în Anul Domnului 2006.

Desigur, Smith și-a ales prost cuvintele. Ar fi trebuit să spună „sodomia este o perversiune”.
Vechea mea prietenă Ann Coulter a făcut o descoperire remarcabilă: când spui lucruri evidente pe care toată lumea le știe ca fiind adevărate, oamenii ascultă recunoscători. Ea și-a dat seama că discuțiile politicoase cu liberalii, îmbrăcate în eufemisme timide, nu te duc nicăieri. „Toleranța” lor se răsfrânge doar asupra celor care le acceptă premisele îndoielnice și absurde.
Da, aș prefera să nu rănesc sentimentele oamenilor. Dar în zilele noastre sunt atât de mulți oameni care sunt gata să se simtă „profund jigniți”, încât ai fi un fraier dacă ai încerca să eviți a-i jigni. Avem de-a face cu agresori care pozează în victime.

Vocabularul curent al ipocriziei include cuvinte ca „homosexuali”, „stil de viață” și ridicolul „homofobie”, care în mod sistematic neagă evidența. Vorbim de o perversiune hidoasă și neigienică și despre un fel de viață imoral, a cărui mizerie ar trebui să trezească în noi mila, ca și cenzura.
De ce să pretindem altceva? Doar din cauza noilor interdicții – presiunea socială împotriva sincerității – care sunt la fel de perverse ca și sodomia însăși. Ar trebui să credem că „mariajul” poate însemna ceva ce nu a însemnat niciodată înainte, că o uniune murdară și stearpă este egală ca demnitate cu una care aduce pe lume viață umană? Și toate acestea cu o față serioasă?

Oh, Doamne. Ipocrizia victoriană nu se poate compara cu cea liberală, care insistă că toate generațiile dinainte noastră s-au înșelat. Peste noapte, trebuie să respingem ceea ce oricine știa, și încă știe. Am văzut aceeași amnezie obligatorie în ceea ce privește adulterul și avortul. Relele au devenit dintr-odată „drepturi”.
Și cu asta cresc copiii noștri în școlile de stat și în mass media. Știți, valorile democratice. Egalitatea. Toleranță. Drepturi constituționale. Sensibilizarea opiniei publice.
Dar minciunile, fiind minciuni, nu funcționează prea bine. Dintr-un anume motiv, copiii încă preferă dragostea adevărată – dragostea reciprocă și roditoare dintre bărbați și femei. Refuză să accepte homosexualitatea ca pe ceva pozitiv. O folosesc ca termen de abuz și pentru a ridiculiza. Își dau seama că este o glumă, indiferent ce încearcă să le spună cei mai mai bătrâni. Realitatea este insistentă. Umorul rămâne, ca întotdeauna, răzbunarea ultimă a normalului asupra oficialului.

Încercarea oficială masivă de a normaliza anormalul este condamnată. Fiți atenți la rădăcina cuvântului: G. K. Chesterton a observat demult „obiceiul morbid și modern de a sacrifica întotdeauna normalul anormalului”.
Dar normalitatea pare a fi singurul lucru pe care incluziunea liberalismului îl exclude și pe care toleranța sa nu îl poate tolera.


Tolerance Strikes Again

Another media typhoon: “Metro Board Member Fired for Comment on Gays.” I’m glad I don’t have to unpack that headline for Grandpa Sobran, who went to his reward in 1959, when the world was more or less normal. Today you may lose your job for using the word normal.
Grandpa Sobran deserves to be remembered for one priceless remark. When my father asked him, around 1938, why he thought there would be another war, he explained, “You can’t have two bulls in the same pasture.”
That simple, pregnant comment contained a presumption about normality that is no longer acceptable: that bulls like cows better than they like other bulls. In the age of Brokeback Mountain, we must allow for the possibility that a pair of bulls may prefer an alternative lifestyle.

So the Republican governor of Maryland fired the guy, one Robert Smith, for saying, “Homosexual behavior, in my view, is deviant.” Feeling a need to explain this quaint view, Smith added, “I’m a Roman Catholic.” Catholics still believe that bulls prefer cows. A dogma, I guess.
The governor also felt a need to explain his action: “Robert Smith’s comments were highly inappropriate, insensitive, and unacceptable. They are in direct conflict to [sic] my administration’s commitment to inclusiveness, tolerance, and opportunity.”
Such “tolerance” makes the blood run cold. Smith made his comment on an obscure cable show, where he was giving his own opinion (“in my view”), one unrelated to his office. Another Metro board member, speaking as “an openly gay elected official,” said he was “deeply offended,” called for Smith’s head, and got it. Such is tolerance in the year of Our Lord 2006.

Admittedly, Smith made a poor choice of words. He should have said, “Sodomy is a perversion.”
My old friend Ann Coulter has made the remarkable discovery that when you say obvious things that everyone knows to be true, people listen gratefully. She realizes that polite argument with liberals, couched in timid euphemism, gets you exactly nowhere. Their “tolerance” extends only to people who accept their dubious and even absurd premises.
Yes, I’d rather not hurt people’s feelings. But there are so many people nowadays who are positively eager to be “deeply offended” that you’re a sucker if you try to avoid offending them. We’re dealing with aggressors who pose as victims.
The current vocabulary of hypocrisy includes such words as gay, lifestyle, and the ludicrous homophobia, which systematically deny the obvious. We’re talking about an ugly and unsanitary perversion as well as an immoral way of living, the sadness of which should excite our pity as well as our censure.

Why should we pretend otherwise? Only because of new taboos – social pressures against candor – that are as perverse as sodomy itself. We are to make believe that “marriage” can mean something it has never meant before, that the rectum is as suitable a receptacle for the male seed as the womb, that a filthy and fruitless union is equal in dignity to one that produces human life? And all this with a straight face?
Oh, Lord. Victorian hypocrisy had nothing on the liberal kind, which insists that all the generations before us were wrong. Overnight we must repudiate what everyone always knew and still knows. We have seen the same obligatory amnesia with fornication and abortion; evils have suddenly become “rights.”
And this is what our children grow up being taught in state schools and the mass media. Democratic values, you know. Equality. Tolerance. Constitutional rights. Raising public awareness.

But the lies, being lies, don’t work too well. For some reason, kids still love real love – the fruitful mutual love of men and women. They refuse to accept gay as something positive; they use it as a term of abuse and ridicule. They recognize it as a joke, no matter what their elders try to tell them. Reality is insistent. Humor remains, as ever, the final revenge of the normal on the official.
The enormous official effort to normalize the abnormal is doomed. Note the root word norm: G.K. Chesterton long ago observed “the modern and morbid habit of always sacrificing the normal to the abnormal.”
But normality seems to be the one thing liberalism’s inclusiveness excludes and its tolerance can’t tolerate.

Joseph Sobran

Loading...
loading...

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.