Cheia pentru a recăpăta puterea noastră asupra nouă înșine ține de ieșirea din abstracțiunea monetară

Abstracțiunea monedei, care a atins recent niveluri inegale, nu e un subiect oarecare: e subiectul. Deoarece moneda, expresie a oricărei valorii, cheamă la îmbogățirea infinită. Deoarece abstracțiunea monetară pe care finanțele dereglementate o lasă să galopeze în voie tinde să reducă toate lucrurile, toate relațiile, toate existențele, la un echivalent monetar și subordonează ființa lor dorinței ce le face să intre într-o indeterminare distrugătoare: la capătul lichidării tuturor singularităților concrete are loc calcularea valorii, un calcul fondat pe substituibilitatea generalizată, pe un funcționalism îngust – fiecare lucru există doar prin funcția pe care o îndeplinește – și pe certitudinea că dorința umană este singurul etalon de măsură.

Atunci când moneda fondată pe legea publică și-a văzut gestiunea încredințată unor organisme private, independente de stat și de interesul colectiv, străine de teritorii, de resursele și de populația care o fac să trăiască, și făcând comerț cu credința publică care, doar ea, justifică calitatea fiduciară a monedei, începe catastrofa. Și suntem în plină catastrofă, o catastrofă analogă mecanizării războiului în care Ernst Jünger a văzut foarte bine că toate calitățile umane erau abolite (în «Orages d’Acier», Folio); toate calitățile lumii, gusturile, culorile sunt abolite în ea. Deoarece moneda abstrage dorința din orice materialitate. Ea deschide concret posibilitatea îmbogățirii fără limite, această monedă împotriva căreia tot ce trăiește, înflorește, curge și fierbe pe suprafața pământului sau în adâncimi poate fi lichidat.

Acel ceva ce o ia la fugă în fața abstracțiunilor distrugătoare și în fața tehnicilor uniformizante, acel ceva ce scapă mereu și rezistă tot timpul se numește viață. Și nu va exista altă politică decât politica vieții, pentru că nu va exista altă putere legitimă decât cea care asigura supraviețuirea comunității pe care o reprezintă și pe care o conduce către redescoperirea vieții – cu orice preț, cu orice mijloace; căutarea supraviețuirii alungă modelele mecanice, restaurează primatul sistemelor biologice, care ne învață să restabilim ierarhiile vitale, discriminările salutare, frontierele care ne salvează. La capătul tuturor acestor sisteme, ne regăsim dezbrăcați până la piele.

Supraviețuire?

Răul care se extinde în civilizația progresului, vertijul care îi cuprinde pe cei atinși de drogul creșterii, în Europa cel puțin, și, desigur, și cel ce vine din alte părți ale lumii, vine din conștientizarea din ce în ce mai răspândită: cele mai eminente calități ale Occidentului, capacitățile sale cele mai recunoscute, devin cele mai rele amenințări cu care se confruntă el.

Nici nu mai e nevoie să ne uităm înapoi la anul 1914 și nici la sinuciderea europeană din 1940! Goana după fericire, dreptul afirmat ca inalienabil al fiecărei ființe umane la împlinirea tuturor dorințelor, atribuirea, către fiecare ființă umană, a unor drepturi materiale asupra lumii și a unui cec în alb asupra societăților care le onorează, sunt agenții îngrozitor de eficienți ai distrugerii condițiilor de viață acceptabile de pe planetă. Nu numai din cauza catastrofelor ecologice, sanitare și morale pe care le anunță; din cauza dramelor politice pe care le anunța concurența tuturor împotriva tuturor într-o lume sfârșită. Pentru că ei au adus globalizarea, deschiderea frontierelor în numele productivității. Pentru că ei sunt cei ce realizează revoluția modernă ca distrugere a invizibilului, a simbolicului, a sacrului și produc o mizerie politică și morală împotriva căreia economia nu are nici un răspuns.

Cheia pentru a recăpăta puterea noastră asupra nouă înșine ține de ieșirea din abstracțiunea monetară și din limitele aduse funcției de garant în timp al valorii pe care și-a arogat-o moneda. Atunci când a-l arde pe cămătar nu mai aduce eliberarea de datorii, dezordinea domnește în lumea societăților umane. Deoarece destinul nu le mai aparține, deoarece ele se livrează aceluia care le controlează pe toate și le va distruge pe toate: banul fără țară, fără chip și fără vreo legătură .

Fragment din cartea «Guvernarea dorinței», de Hervé Juvin

Loading...
loading...

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.