„Nenorocirea e că actuala elită vrea să ignore sau, în orice caz, să minimalizeze valorile trecutului…”

Zoe Dumitrescu Busulenga

„Când Maiorescu, Iorga, Călinescu, Vianu, Noica – toată crema intelectualităţii româneşti – au văzut în Eminescu o concentrare a genialităţii româneşti, şi nu numai în literatură, vin nişte juni care îl denigrează. Am văzut un articol cu titlul «Eminescu, idiotul naţional».

Cred că această atitudine vine ori din necunoaştere – nu ştiu câţi au citit toate cele 16 volume ale operei eminesciene – ori din orgoliu personal. Am impresia că, în momentul de faţă, fiecare scriitoraş crede că este geniu. Ori sunt complexaţi, ori ignoranţi.

Mă întreb ce se va petrece cu copiii acestei generaţii, ce vor şti ei… vor afla de la aceştia că „Eminescu a fost un zero”? Ei nu mai au punctele de reper care să le permită să-i reconstituie imaginea adevărată.

În urmă cu un an, am susţinut o prelegere în care am vorbit şi despre Eminescu. Ceea ce le-am spus tinerilor de acolo a stârnit în ei o stare de spirit specială. Când am terminat, băieţii din ultimele clase de liceu plângeau şi veneau să mă sărute… Erau fericiţi că l-am reevaluat pe Eminescu. În conferinţele religioase, întotdeauna vorbesc despre Eminescu, mai ales că el a fost un exemplu de zbatere între credinţă şi necredinţă, la sfârşit revenind la credinţă.

Noi umblăm după modele străine, spre nişte zone care nu au nimic de-a face cu noi, din punct de vedere structural. Nici ontologic. Ne ploconim la modele din afară, de unde am adus drogurile, dezbrăcările, căsătoriile între lesbiene, între homosexuali, toate smintelile acestea… Dar în fiecare om există şi intuiţia adevărului. Tinerii așteaptă să li se confirme intuiţiile. Iar eu le-am confirmat intuiţia şi au fost fericiţi, pentru că nimeni nu le-a vorbit aşa, nu le-a spus despre aceste aspecte.

Eu am nişte aprehensiuni în legătură cu soarta noastră viitoare destul de apropiată. Foarte multă lume spune că sunt bigotă sau că am o viziune care nu mai corespunde dezvoltării ştiinţifice şi tehnice contemporane. Această dezvoltare ne-a adus aici, fiindcă ştiinţa s-a prelungit în tehnică. Ştiinţa este pozitivă, dar tehnica devine dăunătoare. Descoperirea ştiinţifică este un câștig enorm, în timp ce derivaţiile tehnice pot deveni nocive. Toate lucrurile astea, clonările, fertilizările in vitro sunt nişte monstruozităţi. Copii cu mame bătrâne, la 67 de ani… În felul acesta se loveşte nu numai în spirit.

Descoperirea ştiinţifică este urmarea unei inspiraţii dumnezeiești. Lucrurile tehnice, nocive, vin de pe urma mititeilor încornorați. De ce cred asta? Mântuitorul spunea despre semnele care o să preceadă finalul: vor fi semne cosmice, în stele, în lumină, vor fi cutremure îngrozitoare, vor muri oameni de furia valurilor. Şi mă uit la ce se petrece în lume. Păcatele ne covârşesc. Ce se spune în Scripturi este adevărul. Un om de ştiinţă spunea că, după nenorocirea din Asia, axa lumii s-a schimbat. Mă tem că suntem în preajma sfârşitului. Am uitat verticala, ne-am întins pe orizontala profitului, ne-am năclăit în mocirla materiei. Spiritul nu mai este în noi. Suntem numai o poftă a trupului… Sau a banului… De aceea românul spune că „banul e ochiul dracului”. E o veche zicală şi e adevărată. Te dezumanizează.

Sunt atât de îndurerată de spectacolul contemporan, încât greu mă pot despătimi, privind cu indiferenţă împrejur. Mă uit la oameni cu dragoste, dar văd mulţi oameni lipsiţi de milă, cei care au maşini de miliarde şi pe care le schimbă frecvent, dar nu ar da un leu săracilor… Sau pentru refacerea unei biblioteci, a unei case memoriale, a unei biserici… Iar asta înseamnă să-ţi pierzi sufletul, a pierde iubirea pentru aproapele tău, pentru tot ceea ce este creaţie, spirit. Peste tot auzi manele… nişte orori. Apoi lipsa de cuviinţă; noi eram un popor cuviincios, iar acest cuvânt a dispărut din vocabularul nostru. Există în noi acest impuls de vulgarizare, de înjosire. Suntem cufundați în mlaştina materiei. Avem ce merităm, din toate punctele de vedere.

***

Daunele intelectuale, morale, spirituale care se trag datorită Internetului sunt extrem de numeroase şi periculoase. Noi vrem să ne substituim într-un chip făcut cu bună ştiinţă. Ne despărţim de cuvântul scris, dăm cartea pentru „lectura” pe Internet: Ce-i asta? Rămânem oameni ai galaxiei Gutenberg sau nu? Eu rămân un om al civilizaţiei Gutenberg, şi nu al televizorului şi a tot ce este legat de aceste mijloace. Internetul devine dăunător. Cuvântul este cel care rămâne şi nu imaginea care fuge, aceasta este răvăşitoare de minte în vreme ce cuvântul fixează. Cuvântul este Logos – şi suntem într-o lume a spiritului – în timp ce aceste mărunţişuri ne îndepărtează de ceea ce a fost aşezarea minţii noastre de până acum. Nimeni nu va mai fi om cultivat dacă devenim oameni ai civilizaţiei televiziunii. Televizorul este o descoperire excepţională, dar care poate deveni un pericol general uman pentru cei care nu mai fac altceva decât să se uite la televizor.

Astăzi, noi luptăm împotriva Logosului. A părăsi cartea, ceea ce este statornic în viaţa noastră, esenţial, a părăsi cuvântul înseamnă că ne risipim, ne irosim facultăţile intelectuale, iar spiritul nu mai are cu ce se hrăni. Fiindcă, în clipa în care intrăm în această nebunie, uităm şi rugăciunea. Nu ne mai putem aduna mintea în rugăciune, atâta vreme cât eşti năucit de imagini, de televiziune. Şi atunci, ce alegem?! Cei credincioşi poate nu au aflat ce deosebire există între cele două lumi – a cuvântului şi a imaginii. Cuvântul e statornic, creator. Imaginea e răvăşitoare, înşelătoare, trece, iar pentru suflet nu rămâne nimic. Şi aşteptăm sfârşitul. Din nefericire, cred că ceea ce gândesc este adevărat. Gândesc logic, într-o viziune escatologică, dar sănătoasă. Pentru că ştiu ce înseamnă un final dezastruos şi ştiu ce ar însemna pentru fiecare dintre noi un sfârşit luminos la capătul unei vieţi bine întocmite şi înţelept conduse.

***

Nu se poate trăi fără modele. Tinerii sunt total debusolaţi. Nu vedeţi că toate datele sociologice relevă faptul că sunt tot mai debusolaţi? Au totuşi credinţă în Dumnezeu şi au nevoie de valori. De unde să le ia, dacă nu există acele persoane care să le deschidă drumul către valori şi dacă ei aud că tot ceea ce considerăm noi, bătrânii, valori, nu sunt valori, sunt non-valori? Atunci în mintea lor se face o confuzie absolut dramatică, uneori.

***

Am sentimentul că familia nu mai are coeziunea pe care o avea odată. Nu mai e legată de acea căldură, de acel fluid insesizabil care unea membrii unei comunităţi familiale. Şcoala ar trebui, părinţii pot să infuzeze foarte bine credinţa, presupunând că ei nu au cultură. Dacă părinţii ar fi intelectuali…

Chiar dacă unii nu s-au născut cu biblioteca în casă, nici nu au fost educaţi să se ducă spre bibliotecă.

***

Astăzi este o perioadă critică. Dacă lucrurile ar merge pe un făgaş istoric normal, ar veni, după acţiune, reacţiunea şi invers. S-ar linişti lucrurile şi s-ar aşeza. S-ar reconstitui un fel de atitudine respectuoasă faţă de un trecut pe care, în general, îl contestăm, pentru că, de regulă, se contestă trecutul în versiunea „new-age”, pe care foarte mulţi au adoptat-o fără să ştie despre ce e vorba. Dacă nu ne-am reveni, atunci şansele de degradare ar fi din ce în ce mai mari. Marea masă a concetăţenilor noştri trăieşte totuşi într-o perioadă de lipsă de valori. Eu mă gândesc la muzică. Nu mă gândesc la muzica mare, muzica cultă, care şi ea suferă pentru că nu mai este aşa de preţuită – nu se mai bate lumea pe concertele de la Filarmonică sau de la Sala Radio, iar marii solişti nu mai sunt aşa de preţuiţi ca pe vremuri. În schimb, vine un star pop şi mii de puşti se omoară pe arene. La întrebarea care mi s-a pus: „ne mai putem întoarce?” e foarte greu de răspuns. E foarte greu să te întorci înapoi de la manele la J.S. Bach.

Cine ne poate scoate din această letargie, dacă nu modelele? Am impresia că naţiunea aceasta vrea să fie neapărat ca altcineva. Vrem ca „acolo”. Fiecare „acolo” este acolo, nu aici. Avem şi noi „aici”-ul nostru, dar cum să le scoţi din cap asta? E foarte complicat! Ce e al lor, e al lor şi ce e al nostru e al nostru. Noi abolim trecutul, abolim rădăcinile. Procesul este foarte insidios şi poate prinde. Văd ceva la vecin şi vreau să fiu ca el. Dar eu am trecutul meu, am determinările mele interioare şi nu pot să fiu ca el, pentru că el are alte motivaţii, alte condiţionări. Nişte oameni foarte cultivaţi şi neimplicaţi politic ar putea face aceasta. E foarte greu însă! După 12 ani încă nu se poate pune problema. Peste 20-30 ani, când lumea va fi înţeles ce înseamnă democraţie…

Pentru omul de rând, libertatea înseamnă a ieşi cu bâta la drum. Pentru omul superior, libertatea nu e decât interioară, ceea ce e un adevăr trist. În general, adevărurile sunt cam triste şi de aceea lumea nu le iubeşte.

Nu ştiu la ce scară s-au produs fenomenele acestea „de împrumut”. La noi, să zicem, perioada paşoptiştilor şi imediat postpaşoptistă – deşi nu se compară ca scară – a fost o astfel de perioadă în care se urmăreau modele străine cu pasiune. Se adoptau fără niciun fel de rigoare critică instituţii, cărţi, mod de viaţă. Este ceea ce numea Maiorescu „formele fără fond”. Maiorescu a avut curajul şi a înfruntat public, fiindcă nu risca politic decât să-l beştelească liberalii. «Timpul» lui Eminescu era citit zilnic de C.A. Rosetti, care era duşmanul de moarte al conservatorilor, cei care păstrau esenţele, nucleele puternice de tradiţie. Sigur că a fost un fenomen de tranziție şi ca atare pasager. Dar şansa care a fost? Că Maiorescu i-a avut lângă el şi i-a lansat pe Eminescu, Caragiale, pe Creangă, pe Slavici. Adică a oferit nişte modele de autenticitate culturală. Când va veni şi la noi acel Maiorescu care să nu fie ameninţat de toate partidele politice? Vă daţi seama cum ar fi atacat, insultat, un Maiorescu astăzi şi mai ales de câte partide? Esenţial ar fi ca el să aibă în jurul lui o pleiadă de oameni de cultură şi mai cu seamă de creatori.

Slavă Domnului, românu-i foarte talentat, dar nu trebuie să-i zăpăceşti zilnic minţile cu sminteli ca să nu-şi părăsească matca lui proprie, izvorâtă din nişte rădăcini, dintr-o istorie a spiritului, a intelectului, a creativităţii însăşi. Dacă nu-i pui în faţă modelele autentice, el ce poate să înţeleagă şi să facă? Am găsit o foarte frumoasă definiţie a artei postmoderniste: artă care înfăţişează viaţa şi arta în cioburi. Excelent! Totul este fragmentat, totul este sfâşiat, totul este vulgarizat, din nenorocire, degradat sub aspect al formei. Mă gândesc la limba română, care a ajuns unde a ajuns. Este una dintre marile mele dureri. Se vorbeşte, astăzi, execrabil! Este catastrofal ceea ce se petrece. Avea Odobescu o vorbă despre limba românească – o „limbă spornică şi vârtoasă”, adică o limbă bogată şi cu impact. Foarte frumos spus. Impact asupra minţii şi asupra inimii. Or, impactul lingvistic astăzi este zero. Se poate vorbi, se poate trăncăni la nesfârşit, dar fără niciun efect.

***

Astăzi, există o secularizare a bisericii. Semnalul l-a dat Franţa la Revoluţia franceză. Or, asta e o problemă. Practic, intelectualii nu mai au legătură cu biserica, în modul pe care-l aveau pe vremuri. Aceasta scriam şi în studiul meu «Credinţă şi cunoaştere la Eminescu», când am spus că în arcul credinţei lui au fost nenumărate frânturi sau nenumărate falii, dar educaţia religioasă primită în copilărie, de la surorile mamei lui, care erau maici la Agaton, la schit, a rămas în el imprimată şi s-a regăsit, re-arătat, a reapărut în anii de sfârşit. În acele foarte frumoase rugăciuni, în sonetul acela superb «Vino asupra mea, lumină lină» sau celălalt, «Rugămu-ne îndurărilor, luceafărului mărilor», în «Dumnezeu şi om», «Învierea», «Colindele». E foarte important pentru intelectual să aibă temelia de credinţă. Copilul nu ştie ce-i aceea credinţă, dar îi inculci, îi infuzezi continuu acea credinţă învăţându-l rânduielile. Ducându-l să-l împărtăşeşti, să-l spovedeşti.

***

Acum o vreme, în acest hol, de la Văratec, se strânseseră vreo 20 de tineri, membrii ASCOR de la Iaşi. Am stat două ore şi jumătate de vorbă cu ei, fiindcă pentru asta veniseră. M-au întrebat lucruri atât de duioase, de înduioşătoare pentru mine, în ceea ce-i privea!… Mă uitam la ei cu dragoste şi cu milă, fiindcă mă gândeam la ce-o să-i supună viaţa, la câte încercări. Mă întrebau: „Cum să rezistăm, doamna Buşulenga? Cum să nu cădem în ispite?”. Le-am spus: „Copii, faceţi-vă o platoşă. Eu nu pot să vă spun mare lucru, pentru că fiecare om are destinul lui şi are un raport al lui interior cu propriul lui destin. Constituiţi-vă o platoşă a voastră şi aceasta să fie o platoşă a seninătăţii, a dragostei pentru toată creaţia, pentru tot ceea ce se află sub soare. Să vă fie gândul pe verticală. De multe ori am spus să nu uitaţi că există verticală”. Pentru că, dacă uităm verticala, că există Dumnezeu, suntem terminaţi, şi sub raport spiritual, dar şi omenesc, propriu-zis. În această platoşă, rugăciunea să fie foarte bine fixată, pentru că e nevoie de ea în momentele grele. E nevoie de chemarea noastră.

Fiecare dintre noi, când ne întâlnim cu greutatea, cu un obstacol, cu o neplăcere, cu o nenorocire, spunem: „Ajută-mi Doamne! Dă, Doamne!”. Frântura aceasta de rugăciune am putea s-o spunem mai des. Şi mai este ceva. O să vă spun acum cum făceam eu foarte mult în tinereţea mea. Mergeam pe stradă, alergam de la un curs la altul, de la o facultate la alta, şi urmăream să gândesc benefic, pentru toată lumea, fiindcă puterea gândului este enormă. Trebuie ca fiecare dintre noi să devenim un emiţător de unde pozitive, de unde de dragoste, de pace, de bucurie şi de lumină. Eu socotesc că, dacă tot timpul am zice „Doamne, să dăruim semenilor noştri un gând de dragoste, pace, bucurie şi de lumină”, dacă tot timpul am gândi aşa, în momentele noastre libere, am crea o adevărată noosferă spirituală. Am impresia că, de fapt, ceea ce este agresat la noi este tocmai noosfera, de care vorbea aşa de mult Camil Petrescu. Noi trebuie, cu gândirea pozitivă, să ne împotrivim agresiunii noosferei, cerând pentru lume, pentru semenii noştri, pentru aproapele nostru. Să gândim întotdeauna la aproapele nostru.

Astăzi, am ajuns să nu mai fie aproapele nostru. Este departele nostru. Mă tem că, dacă nu vom gândi benefic legătura noastră cu aproapele, o să ajungem acolo unde a zis Nietzsche. Suntem în pericol să ne izolăm. Alienarea aceea, despre care s-a vorbit atâta vreme de la jumătatea secolului trecut, ne ameninţă pe toţi. Singura ieşire din asta este îndreptarea către aproapele nostru. În felul acesta îndeplineşti şi o poruncă Dumnezeiască şi realizezi şi o comuniune socială, fără de care lumea nu mai poate exista. „Să iertăm tuturor”, cum zice Mântuitorul. E adevărat că e groaznic de greu, dar măcar nu-i face rău, bucură-te de bucuria lui sau îndurerează-te de durerea lui. Aşa se spune, că de durerea lui mai degrabă te îndurerezi, decât să te bucuri de bucuria lui”

Zoe Dumitrescu Bușulenga

Citește și:
Gânduri către tineri: Reflecţii despre tradiţie şi model

„Cine ne poate scoate din această letargie, dacă nu modelele? Am impresia că naţiunea aceasta vrea să fie neapărat ca altcineva. „Vrem ca acolo”. Fiecare „acolo” este acolo, nu aici. Avem şi noi „aici”-ul nostru, dar cum să le scoţi din cap asta? E foarte complicat! Ce e al lor, e al lor şi ce e al nostru, e al nostru. Noi abolim trecutul, abolim rădăcinile. Procesul este foarte insidios şi poate prinde. Văd ceva la vecin şi vreau să fiu ca el. Dar eu am trecutul meu, am determinările mele interioare şi nu pot să fiu ca el, pentru că el are alte motivaţii, alte condiţionări. Nişte oameni foarte cultivaţişi neimplicaţi politic ar putea face aceasta. E foarte greu însă!” (Citește mai departe…)

Loading...
loading...

3 COMENTARII

  1. Din păcate, și noi cei care avem ceva ani de experiență și neliniști dar mai ales cei mai tineri, avem în fața ochilor tot felul de “valori” … depinde doar de noi cum le evaluăm!!
    Adevărul este că trebuie să citești foarte mult și mai ales printre rânduri, ca să poți înțelege, ca să fii puternic ancorat în realitate și să nu te lași purtat de val; să fii cu capul bine așezat pe umeri și cu rădăcinile bine înfipte în pământul țării tale, să-ți porți credința în suflet și să nu te fălești cu ea…să fii OM!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.