„Statul are grijă de pușcăriași, în timp ce copiii noștri sunt privați de dreptul la sănătate”

„În urmă cu câteva zile am ajuns la Urgențe cu copilul din cauza unei viroze de sezon. Cum se întâmplă în majoritatea cazurilor, stările de rău l-au apucat chiar la început de week-end. Așa că n-am mai avut cum să ajung la medicul de familie ca să-i facă un consult sau la vreun cabinet particular.

Mi-am luat inima-n dinți și știind ce mă așteaptă, din experiențele anterioare de la Urgențe, am mers la spital. Să te ferească Dumnezeu să ai de-a face cu astfel de probleme înainte de salariu sau fără să ai o rezervă pentru „zile negre”. Doar că niciodată nu m-am gândit că acei bani puși deoparte va trebui să-i folosesc pentru tratamentul „gratuit” al copilului meu.

După ce l-a consultat medicul, după ce-am cumpărat branula, leucoplast, seringă m-am bucurat că l-a băgat la perfuzie și mi l-a repus pe picioare. Am plecat de acolo cu o rețetă scrisă pe două pagini și pe care medicul mi-a spus că trebuie s-o iau cât pot de repede. 

Copilul meu avea de urmat un tratament cu antibiotic injectabil, i se administrase o primă doză în spital și, prin urmare, trebuia să am continuitate. Cu rețeta în mână, am mers la o farmacie unde am crezut că-mi stă inima când mi-a spus cât am de achitat. 250 de lei pe antibiotic, ser fiziologic, seringi, siropuri (unele necesare, altele pentru când va fi nevoie, dacă va, dar e bine să le am în casă, conform spuselor medicului), picături de pus în nas de la nu știu ce firmă (40 lei/flaconul).

I-am explicat farmacistei că al meu copil n-are nici trei ani, iar din câte știu, până la vreo 18 ar trebui să beneficieze de tratament gratuit sau, fie, cel puțin compensat. Mi-a explicat că rețeta nu este compensată, că dacă vreau ceva reducere va trebui să merg la medicul de familie, dar din câte vede și știe nu voi avea cine știe ce discount. Doar că starea copilului meu nu suporta amânare ca să obțin peste încă 2-3 zile o rețetă compensată.

Totuși, fusesem într-o unitate medicală de stat, l-a consultat un specialist de acolo și răsfoind în istoricul vizitelor pe la diverși medici de gardă și diverse spitale din Prahova mi-am amintit că am primit și rețete compensate. Plătesc, ies vorbind singură din farmacie, dar fac stânga-mprejur amintindu-mi că mi s-a recomandat și un nebulizator pentru aerosoli. Prețurile pentru așa ceva pleacă de la 200 lei, la care se adaugă și medicamentul. Nu l-am cumpărat pe moment, am căutat și pe internet o variantă mai ieftină. Dar cu transport, prețurile sunt cam aceleași. Am scotocit prin rezerve și i-am luat copilului meu tot ce-i trebuie.

Dincolo de banii cheltuiți, aproape 500 de lei pentru un singur episod de boală, am rămas cu un suflet greu, cu o revoltă că statul acesta are grijă de pușcăriași pe care-i compătimește că n-au condiții, pe care-i despăgubește, în timp ce pe copiii noștri îi pedepsește, îi privează de drepturi, de unele fundamentale, cum este și cel la Sănătate, iar pe noi ne determină să ne facem valiza și să ne ducem o mie și-o sută de ani unde vedem cu ochii.

Mă tot întreb ce s-ar fi întâmplat dacă nu dispuneam de acei bani? Cine ar fi fost tras la răspundere de o agravare a stării de sănătate a copilului meu? Probabil, tot eu…”

Loading...
loading...

4 COMENTARII

  1. Si daca am avea probleme doar la medicamente si asistenta medicala poate ca am mai trece cu vederea , insa in Romania este o adevarata debandada atunci cand vine vorba sa beneficiezi de ce ce legea iti prevede .

  2. O mamă , O soție , o femeie în fața abuzurilor din câmpul muncii.

    Art. 5 . [egalitatea de tratament ]Codul Muncii(1) În cadrul relaţiilor de muncă funcţionează principiul egalităţii de tratament faţă de toţi salariaţii şi angajatorii.

    Să fii femeie în zilele astea și să încerci să contribui alături de soțul și tatăl copiilor tăi la aducerea unui venit, menit să îmbunătățească situația financiară și traiul de zi cu zi al familiei, pentru a sprijini copii să-și poată urma visurile , este astăzi o adevărată încercare .
    Tot mai mulți patroni urmăresc doar venitul anual și faptul ca tot mai mulți bani să le umple buzunarele fără ca sa mai aibă-n vedere că acel venit nu vine singur doar așa pentru că el are o afacere proprie ci și datorită sacrificiilor și eforturilor depuse de angajați în fiecare zi de muncă . Acea afacere și acel venit se face doar cu sudoarea și truda zecilor , sutelor sau miilor de angajați , angajați ce în marea lor majoritate lucrează pe un salariu minim pe economie , sâmbete și duminici continuii , fără ca cineva să reclame lipsa plăților sau lipsa liberelor prevăzute de legislația Românească .
    Firme sunt cu nemiluita, însă eu doresc astăzi să mă rezum doar la una din așa zisele firme care nu numai că nu recunoaște drepturi stipulate de legile-n vigoare dar se mai și consideră ca fiind un stat în stat prin afirmațiile unor șefi ce afirmă că în firma lor ei sunt stăpâni , ei stabilesc ce și cum iar ITM-ul s-au alte instituții ale statului cu drept de control nu au ce le face . O spun datorită întâmplării prin care a trecut soția mea, care, așa ca și multe alte femei din tara noastră, nu a avut nici o vină față de ce i s-a întâmplat, decât că a vrut să aducă și ea un ban care să ușureze povara financiară care de la an la an devine tot mai apăsătoare .
    ………………………………………………………………………………………
    ….sunt bucuroasă , de la aducerea pe lume a lui (A)., au trecut 8 ani, am găsit o firmă ce mă poate angaja, copilul o să-l dai tu la școală (F) , acum ai timp și nici nu mai este nevoie să te complici prea mult , este-n clasa a 2 și deja se descurcă cu mai toate lucrurile .
    În 11.10.2018 mă prezint cu documentele la poarta societății (IRIS) din Miercurea Ciuc, am toate hârtiile pregătite, trebuie să le predau celor de la personal și mâine mă pot prezenta la instructaj .
    Este ora 4,45 mă echipez să merg la autobuz, abia aștept să văd în ce hală mă vor repartiza, ce muncă trebuie să fac, oare voi putea face față provocării după atâția ani de stat acasă, am emoții dar totuși mă simt confortabil pentru că mă simt mai utilă și oarecum mai împlinită.
    Suntem mai multe persoane care ne prezentăm pentru instructaj , o persoana mai în vârstă ne pune pe masă câteva manuale și ne îndeamnă să le citim, el dispare și se întoarce după câteva ore într-o stare de-ți era jenă să te uiți la el , ebrietat și obosit în toată regula …….îmi primesc salopetele și indicația că de mâine voi lucra în hala 3 schimbul 1 .
    Nimic mai frumos, ajung acasă la orele 17 , soțul și micuțul mă așteptau cu sufletul la gură să le spun cum mi-a fost în prima zi de muncă, mai ales că trecuseră mulți ani de când nu mai fusesem angajată.
    Împărtășesc cu ei toate cele prin care am trecut și îi asigur că sunt bine și chiar cred că mă voi acomoda bine acolo unde sunt repartizată , voi avea de efectuat un proces tehnologic ce nu-mi va crea probleme, el ne fiind prea complex și nici nu necesită prea multe cunoștințe .
    Zilele au trecut, m-am întâlnit în hală cu alți muncitori ce sunt tot din orașul nostru (B) , îi cunosc și mă bucur că ei tocmai au un copil în aceeași clasa cu micuțul meu , voi face naveta cu ei cu mașina, mă bucur că astfel voi ajunge mai repede acasă și nu voi mai îngheța de frig în autobuz .
    Astăzi un maistru din hală îmi spune că vom fi obligați ca începând din 09.11.2018 să lucrăm în fiecare sâmbătă chiar dacă este schimbul 1 sau schimbul 2 .
    Am rămas puțin surprinsă întrebându-l despre motivul acestei hotărâri , sigur el mi-a răspuns cam așa într-o doară că așa s-a hotărât pentru că trebuie să recuperăm zilele de 30 și 01 Decembrie când nu se lucrează.
    Întrebând și colegii dacă este normal ca să trebuiască să recuperezi o zi care este declarată liberă legal și ce se va întâmpla cu orele pe care le lucrăm în plus, mai ales în zile ce constituie repaus săptămânal , – unul râde și-mi spune că la ce mă așteptam de fapt ?, – ce repaus săptămânal visezi fato ! , păi tu crezi că ăștia consideră munca noastră din zilele de sâmbătă lucru în zile de repaus săptămânal ?? , hâmm….du-te fato, munca în zilele de sâmbătă aici este considerată muncă obligatorie și lucrezi pentru a-ți recupera orele ce nu-ți sunt plătite în timpul săptămânii, asta pentru că, poate nu știi că ești plătită doar 7,5 ore in fiecare zi chiar dacă ai fost angajată cu normă întreagă și chiar dacă ai intrat în fabrică la ora 7 și ieși la ora 15,20.
    Nu-mi vine să cred ce aud și asta nu după o zi de muncă ci după aproape o lună sunt stupefiată și încep să-mi fac griji în ce privește plata orelor și a modului de pontaj , nu reușesc să mă dumiresc cum poate ca o zi de muncă să fie normată doar 7,5 ore când eu știu că în CIM îmi scrie clar că sunt cu normă întreagă 8 ore/zi și 40 de ore /săptămână .
    În acel moment mă decid ca în următoarea zi să mă prezint la șeful secției ing. M.V. pentru a mă lămuri cam cum stau lucrurile și dacă se poate să văd cu ochii mei pontajul .
    Colega mea de navetă a sărit repede și precipitată mi-a spus să am grijă ce vreau că dacă merg la șeful secției M.V. s-ar putea să am necazuri pentru că acesta este mai irascibil îi cam sare țandăra din orice și că este și o fire conflictuală .
    Mă uit la ea, simt că am o ezitare, dar totuși îi spun că eu o să mă duc, ce poate să fie așa de rău să cer niște informații, doar oricine are acest drept și nu văd de ce s-ar putea supăra cineva .
    Astăzi este 07.11.2018, vin la muncă, înainte de a mă apuca de treabă mă pregătesc să mă duc la șeful secției, vreau totuși să mă lămuresc cum stă treaba cu orele , dacă sunt sau nu plătită în zilele de repaus și să văd cum îmi arată pontajul până la această dată .
    Știind din spusele colegilor de personalitatea irascibilă și uneori violentă a șefului îmi pornesc telefonul și cu o strângere de inimă bat la ușa biroului, sunt poftită înăuntru și de aici începe calvarul și chiar începutul ultimelor zile de lucru în această unitate , unitate pe care eu am crezut că o voi frecventa mulți ani dat fiind faptul că tocmai mă obișnuisem cu naveta, procesul tehnologic nu-mi crea probleme, într-un cuvânt mă descurcam bine și chiar îmi plăceau și colegii pe care-i aveam .
    Nu am crezut niciodată cam de ce poate fi în stare un șef misogin și care nu pune nici un preț pe cei ce sunt la un nivel mai jos decât se află el. Sunt într-o relație de căsătorie de 24 de ani , am 2 copii, însă nici odată nu am avut cu soțul meu discuții ce să depășească limita bunului simț, nu ne-am jignit , respectul este reciproc și la același nivel, nu am crezut că astăzi voi vedea și un alt fel de comportament care ar putea să mă facă să mă simt vulnerabilă, intimidată și derutată cum m-am simțit când acest inginer M.V. a început să se exprime .
    Am fost jignită , batjocorită și dată afară din birou pe motiv că-i răpesc timpul lui prețios și-n care el transpiră permanent pentru binele societății, nu am reușit să aflu nimic din ce-mi propusesem .
    Am plecat dezamăgită și cu sufletul pustiit de ura lui meschină și misogină , am vrut să fiu tare să nu plâng dar nu m-am putut abține și am dat frâu liber sentimentelor .
    Simțeam că trebuie să vorbesc cu cineva apropiat , aveam nevoie de o vorbă bună și mi-am sunat soțul pentru a mă liniști și a putea reveni din șocul ce mi-l produsese această persoană insensibilă și ruptă total de tot ce-nseamnă relație sef subordonat , de tot ce reprezintă cuvântul respect și consensualitate .
    Sunt acasă, este or 24, soțul mă așteaptă, atunci când îl văd răbufnesc în lacrimi pentru a mă liniști sufletește .
    – ți-am spus că astfel de comportamente pot să aibă oamenii ce sunt în funcții de conducere , se cred dumnezei și calcă în picioare tot ce cred ei că le-ar putea submina , chiar și puțin, autoritatea pe care și-au clădit-o călcând în picioare tot ce le-a ieșit în cale, – îmi spune soțul, oarecum așa ca să mă facă să mă simt mai aproape de normalitate .
    – eu am lucrat 30 de ani, zi la zi in câmpul muncii , am avut conflicte cu asemenea specimene , dar eu sunt bărbat și nu cedez așa ușor , nu sunt așa vulnerabil cum ești tu , dacă crezi că nu poți să duci o luptă cu astfel de specimene mai bine renunți că altfel vei avea probleme permanente de acum în colo .
    Cu sufletul fărâme m-am prezentat următoare zi la muncă , nu însă fără a duce o plângere către directorul general al societății, domnului N.P, cu speranța că astfel domnul ing. M.V. va fi temperat și nu va avea dorința de a se răzbuna pe mine .
    Din nou m-am înșelat, nu degeaba există vorba că, ” Corb la Corb nu-și scoate ochii ” , în acest caz s-a dovedit că este de un real adevăr , mai ales atunci când domnul director a citit că subalternul său a fost înregistrat și că , dacă este nevoie eu pot face dovada comportamentului său deviant cu acea înregistrare audio .
    Acesta a fost ultima zi când am mai lucrat în hala 3 împreună cu dragii mei colegi , am fost luată din acea hală și mutată într-o altă hala (4), acolo era o alta aparatură , se folosea o altă tehnologie și nimeni nu comunica cu mine dat fiind faptul că respectivii angajați nu prea cunoșteau limba oficială și constituțională, decât la minimul absolut , așa că au ales mai bine să nu comunice .
    Și cum astea toate nu erau de ajuns, maistrul nu a contenit, pe tot parcursul zilei de a mă stresa și hartui, asta în urma unor telefoane pe care le tot dădea și de la care primea niște directive, sigur că de la nimeni altul decât de la domnul ing. M.V. , asta așa ca să nu cumva să-mi fie prea bine, lucru care de altfel la și obținut, pe la ora 22,30 a început să-mi fie așa de rău că aproape m-am prăbușit, moment în care maistrul, cu o minimă urmă de umanism a rugat două muncitoare să mă ajute să ajung cumva până la vestiar .
    Este vineri noaptea, la ora 24 ajung acasă și-i povestesc soțului necazul în care am intrat și asta doar pentru că am avut curajul să-l deranjez cu o întrebare, întrebare ce ținea strict de dreptul la informare, pe acest dumnezeu al societății de prelucrare a lemnului .
    M-i sa ordonat ca sâmbătă să vin la schimbul 1 chiar dacă eu de abia ce ieșisem din schimbul 2 , am ajuns acasă la ora 24 iar acum trebuie să mă trezesc la ora 5,30 ca să mă duc la schimbul 1, nu aveam nici măcar 8 ore între cele 2 schimburi , eram disperată și chiar mă simțeam neajutorată și total răvășită , am decis să nu merg sâmbătă la lucru cu toate că știam că maistrul mă amenințase că dacă nu vin sâmbătă nu voi mai fi primită în nici o secție ,…… bănuiesc că tocmai asta își și doreau , aducerea mea într-o stare de renunțare și părăsirea acestei societăți .
    Nu m-am dus sâmbătă la lucru , luni dimineață înarmată cu o altă adresă către director m-am prezentat în fața biroului său , aici am așteptat venirea lui , lucru ce s-a și-ntâmplat, însă așa cum mă cam așteptam, întâlnirea a fost fără rezultat, domnul director m-a ignorat spunându-mi că momentan nu poate vorbi cu mine pentru că are treburi mai importante prin fabrică, deci un caz de hărțuire , presiune psihică îndreptată împotriva unei angajate nu are nici o importanță pentru managerul societății.
    La întoarcere i-am prezentat în mare ce se întâmplă, nu că el nu ar fi știut, dintr-un cuvânt și fără nici un sentiment de compasiune mi-a spus că el nu poate să ia măsuri împotriva inginerului agresiv pentru că acesta este de 24 de ai în această societate, era nervos că nu știu ce probleme avea pe acasă și asta este, eu să rămân în continuare acolo unde am fost mutată (hala 4) altfel să-mi dau demisia.
    Speranța că măcar directorul va analiza cu celeritate și obiectivitate cele întâmplate s-a spulberat și asta așa fără ca măcar să rețină că această mutare nu vine din vina mea, mai ales că cele aproximativ 30 de zile de activitate în care am lucrat inclusiv sâmbăta, nu am avut nici o nemotivată și nimeni nu a reclamat că nu m-am achitat de sarcinile repartizate, cât și pentru faptul că decizia lor mă aducea pe mine în imposibilitatea de a mă mai putea deplasa, la și de la serviciu, cu autoturismul colegilor cu, care aproximativ o lună eu m-am deplasat .
    Argumentele mele nu au contat pentru director și atunci m-am văzut în situația de ai urma sfatul, îmi voi cere demisia dat fiind faptul că nu mai aveam puterea de a mă lupta cu ignoranța lui și a șefului de secție, totuși în sufletul meu aveam o durere și nu puteam să cred că nu voi mai putea veni la muncă cu colegii cu , care o lună de zile am venit .
    Era singura modalitate de a mă elibera și de a scăpa de izolarea în care am fost mutată și de care-mi era groază, nu , nu mai puteam să mai suport acea hala (4), hală unde nu munceam mai mult decât în altă hală (3), doar că nu aveam cu cine să schimb un cuvânt iar faptul că și acolo ar fi fost o ședere temporară, pentru că inginerul mi-a spus că , citez _ ”eu unde scuip nu mai ling ”, mutările ar fi continuat , deci rezultatul final se prevedea cam care ar fi .
    Păcat , acum realizez de ce Romania duce lipsă de muncitori, de ce această societate săptămânal apelează la anunțuri în presa locală pentru recrutarea de personal, atitudinea patronilor , batjocura angajaților și legislația care nu te poate proteja, toate acestea fac ca oamenii să renunțe la locul de muncă după un timp scurt de activitate și aleg calea străinătății, se duc acolo unde patronii sunt cât de cât conștienți că atunci când angajații sunt respectați și apreciați ei vor deveni mult mai loiali și mai captivați de munca lor .

    A.F – un soț ce s-a simțit frustrat și neputincios în fața ilegalităților și a abuzurilor petrecute într-un așa zis stat de drept

  3. Avem Romania pe care o meritam.In afara de vaicareli si lamentari nu auzi nimic in tara asta.Statul,statul…Statul este cel pe care il legitimam prin vot la fiecare 4-5 ani ,Tampenia asta pe care o aud mereu ca trebuie sa iesim la vot cu orice pret ne-a dus la pierzanie.Votezi daca ai pe cine,daca nu stai acasa,Nu am stiut niciodata ce sa cerem politicianului.Ne incanta demagogia si promisiunile desarte.Asa ca sa nu ne mai plangem ca niste ipocriti.In firma unde lucrez ,cand s-a discutat despre o greva cei care s-au fofilat erau cei care strigasera pana atunci “GREVA!!!!”Daca chiar tinem la viitorul acestei tari trebuie sa ne vindecam de ipocrizie si prostie.

  4. Pai,oameni buni,nu tipam cu totii -presa si cetateni-ca dezastrul din sistemul de educatie si sanatate se datoreaza salariilor mici[fie vorba intre noi nu erau nici atunci chiar mici] ale personalului din educatie si sanatate?Tot felul de lideri de sindicat purtati ca sfintele moaste la toate televiziunile santajau-acesta e cuvantul-opinia publica privitor la faptul ca pana cand aceste categorii [a se citi caste] nu vor avea salarii cu multe zerouri in coada nu putem spera la sanatate si educatie mai bune.Cand salariile au fost marite multi dintre noi am aplaudat cu adanc elan proletar fara sa ne punem problema de unde vor fi luati banii.Acum aveti raspunsul: de la medicamente si accesorii si de la copiii “binecuvantati etern” cu alocatia de 84 lei pe luna ,Asa ca altadata nu mai va bagati cu capul inainte si mai si ganditi ca de asta aveti creier

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.