Google, Facebook și limita înfiorătorului

Documentarul «Limita înfiorătorului» își trage numele de la o surpinzătoare remarcă spusă într-un moment de neatenție de fostul CEO al Google, Eric Schmidt. În timp ce zâmbește relaxat în cadrul unei conferințe, Schmidt explică că Google are (a avut?) o poreclă pentru intruziunea excesivă: „Politica Google în privința a o mulțime de astfel de lucruri este să ajungă tocmai la limita înfiorătorului și să nu o treacă”.

Cum au evoluat de atunci lucrurile? «Limita înfiorătorului», un documentar important și terifiant de 80 de minute reprezintă o încercare de a răspunde la această întrebare.

Filmul cercetează câteva dintre obiceiurile tulburătoare ale celor doi stăpâni ai internetului, Facebook și în special Google. Un segment din debutul filmului, produs și parțial povestit de ziaristul Peter Schweizer, ilustrează cum istoria căutărilor tale oferă Google un depozit enorm și permanent de informații asupra ta, tot, de la ceea ce ai vrea să cumperi, până la ceea ce îți place din punct de vedere intim. În mod natural, Google folosește aceste informații pentru a rafina vânzările de publicitate. Dar ce altceva ar mai putea face cu ele? Cine știe?

Google, după ce a observat că oamenii părăsesc motorul de căutare pentru a hoinări pe internet, a inventat un browser, Chrome. Acum, tot ceea ce faci în online prin intermediul Chrome, este arhivat de Google. Dar Google dorește să știe și ceea ce faci atunci când nu ești în online. Așadar: Android. Imediat ce te loghezi, Android încarcă o imagine completă a locurilor în care a fost telefonul tău în ziua respectivă. „Toate acestea sunt servicii gratuite, dar este evident că nu sunt”, remarcă profesorul Jordan Peterson, unul dintre cei intervievați în documentar.

Este o a afacere care are drept obiect supravegherea. Google Maps, Google Docs, Gmail…Google știe mai multe despre tine decât știe soția. Are inclusiv ciorne ale emailurilor pe care nu le-ai trimis. Ah, și au și puterea de a bloca informațiile pentru a nu ajunge la tine. Doar prin trimiterea rezultatelor nedorite în a doua pagină de căutare, Google poate face mai mult sau mai puțin să dispară.

Dar, ați putea spune, este bine că Google nu are niciun fel de parti-pris politic sau cultural, nu? Potrivit lui Peterson, Google i-a oprit accesul la contul de email și la canalul de YouTube când corporația a hotărât că nu este de acord cu ceea ce spune. După ce vezi 10 minute din film, îți vine să îl pui pe pauză și să nu mai folosești nimic din ce produce Google și să treci la alte motoare de căutare (încercați DuckDuckGo, care promite că nu te urmărește și că nu îți arată în căutare rezultate măsluite).

Facebook a devenit sursa de știri numărul unui pentru americani și este deja ultracunoscută cenzura punctelor de vedere consevartoare ca și minimalizarea poveștilor favorabile conservatorilor. Inginerii de la Facebook au afirmat, de asemenea, că au inserat poveștile pe care le doreau ei în feedul de știri văzut de oameni. Facebook poate influența alegeri invizibil, prin trimiterea unor mesaje către anumiți indivizi presându-i să iasă și să voteze. Până și «The Guardian» a folosit termenul de „orwellian” pentru a descrie tehnicile Facebook. Dar, după cum remarcă autorul și gurul tehnologic Jaron Lanier, noi nu sunem cetățeni Facebook, așadar nu avem niciun cuvânt de spus în felul în care este condus, niciun fel de acces la detaliile despre cum gigantul IT decide ce informații să ne arată. Nu există niciun fel de transparență legată de ceea ce se întâmplă.

Google și Facebook sunt în mod efectiv un duopol cu o influență fără precedent asupra vieților și minților americane. Între timp, guvernul federal este un utilizator masiv al produselor Google și a arătat puțin interes față de o supraveghere atentă. Abia începem să vedem felul în care statul se amalgamează cu cele mai puternice corporații. Psihologul și criticul Google Robert Epstein a descoperit printr-o simplă coincidență că la o zi după ce a scris un articol intitulat «Poate Google să decidă alegerile» nu și-a mai putut accesa internetul indiferent de browserul folosit. Un fragment dătător de fiori îl arată pe Epstein explicând cum cercetările sale arată că manipularea algoritmilor de căutare pentru a favoriza un anumit candidat pot cu ușurință să schimbe intențiile de vot ale oamenilor, fără ca prea mulți oameni să-și dea seama de manipulare. El suspectează o astfel de manipulare în căutările legate de Hillary Clinton, în timpul campaniei din 2016, ceea ce Google a negat.

„Dacă au o astfel de putere, atunci democrația este o iluzie”, spune Epstein (care se descrie pe sine drept apolitic, dar admite că a crezut-o pe Clinton a fi un președinte mai calificat decât Donald Trump). „Ar trebui să existe numeroase bariere care să ne asigure nu doar că nu își vor exercita aceste puterei, ci că nu și le pot exercita. Acești giganti hi-tech au o putere de control și o abilitate de a manipula la care Stalin, Mao, Hitler și Mussolini ar fi putut doar visa”, adaugă Schweizer.

Google, Facebook, and the ‘Creepy Line’

On Google, I just typed in “top races Republican,” and the word “races” got a squiggly underline suggesting I had misspelled the word. Beneath it ran Google’s helpful correction: “top racist Republican.” With “top races Democrat,” no such veering into the gutter. No squiggly line. The word “racist” did not insinuate itself into my field of vision. Oh, and before I completed the phrase, with just “top races Democra,” two lines below ran the following little hint: “best Democratic races to donate to.” Huh? Who said anything about donating? I’ve never donated to a political candidate in my life, and if I did, I wouldn’t donate to Democrats. Again, no parallel on the Republican side. No steering me to fundraisers.

The documentary The Creepy Line takes its name from a shockingly unguarded remark by the former Google CEO Eric Schmidt. He is smiling and relaxed in a conference as he explains that Google has (had?) a nickname for excessive invasiveness. “Google policy on a lot of these things,” Schmidt says, “is to get right up to the creepy line and not cross it.”

How is that going so far? The Creepy Line, a terrifying and important 80-minute documentary now streaming on Amazon Prime, is an attempt to answer that question.

The film delves into some of the troubling habits of our two Internet masters, Facebook and especially Google. An early segment of the film, produced and partly narrated by the journalist Peter Schweizer, illustrates how your search history gives Google an enormous, permanent cache of information about you, everything from what things you like to buy to what you like in bed. Naturally Google uses the data mainly to fine-tune ad sales. But what else might they do with it? Who knows?

Google, noticing that people would leave the search engine to roam the Internet, came up with a browser, Chrome. Now everything you do online through Chrome is logged by Google. But Google wants to know what you’re doing even when you’re not online. Hence: Android. As soon as you log on, Android uploads a complete picture of everywhere your phone has been that day. “These are all free services but obviously they’re not,” notes professor Jordan Peterson, another talking head in the doc. It’s a surveillance business model. Google Maps, Google Docs, Gmail . . . Google knows more about you than your spouse does. It even has drafts of emails you didn’t send. Oh, and they have the power to block information from reaching you too. Just by bumping undesirable stuff to the second page of search, Google can more or less make it disappear. Hey, good thing Google doesn’t have any overt political or cultural preferences you might not agree with, right? Peterson says Google shut off access to his Gmail and his YouTube channel when the corporation decided it didn’t like what he was saying. Ten minutes into the movie, you’ll pause it and switch all of your devices to non-Google search engines. (Try DuckDuckGo, which vows not to track you and also promises unbiased search results.)

Facebook has become the No. 1 source of news for Americans, and has already been revealed to censor conservative news items and downplay trending stories that were favorable to conservatives. Engineers also said they were inserting stories into the news feed that they preferred people to see. Facebook could influence elections invisibly by sending out messages only to certain individuals urging them to get out and register to vote. Even the Guardian used the term “Orwellian” to describe Facebook’s tactics. But as the tech guru and author Jaron Lanier notes, we’re not citizens of Facebook, so we have no vote in how it runs, no access to the details about how it decides what information to show us. There is no transparency about what’s going on.

Between them, Google and Facebook are effectively a duopoly with unprecedented influence over American lives and minds. The federal government is, meanwhile, a heavy user of Google products, and has shown little interest in oversight. We’ve only begun to take notice of the way the state is merging with the most powerful corporations. Psychologist and Google critic Robert Epstein found that, by sheer coincidence, the day after he wrote an article called “Could Google Tilt a Close Election?” he couldn’t access the Internet through any browser. An especially chilling passage shows Epstein explaining how his research shows that manipulation of search algorithms to favor a given candidate could easily shift people’s voting intentions, with few noticing the bias. He suspects such manipulation in searches for Hillary Clinton during the 2016 campaign, which Google has denied.

“If they have this kind of power then democracy is an illusion,” says Epstein (who describes himself as apolitical but allows that he thought Clinton was a more qualified presidential candidate than Donald Trump). “There have to be in place numerous safeguards to make sure not only that they don’t exercise these powers but that they can’t exercise these powers.” Adds Schweizer, “These tech giants have a level of control and an ability to manipulate us that Stalin, Mao, Hitler, and Mussolini could only have dreamed of.”

Source: National Review / Author: Kyle Smith

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.