„Mor pentru Naţiune!”

Ziua de 28 februarie a anului 1785 rămâne în istoria românilor ca una dureroasă, sângeroasă. Este ziua în care doi dintre conducătorii Răscoalei ţărăneşti de la 1784-1785, Horea şi Cloşca, au fost executaţi cu cruzime din ordinul nobililor maghiari, aflaţi sub autoritatea austriecilor.

Sentinţa prevede ca aceştia au să fie duşi pentru crimele acestea la îndătinatul loc de supliciu şi acolo să li se frângă cu roata toate membrele corpului, începând de jos în sus, anume mai întâi lui Ioan Cloşca apoi lui Horea, numit altminterea şi Ursu Nicola şi în modul acesta să fie trecuţi din viaţă la moarte, iar corpurile lor să fie despicate şi tăiate în patru bucăţi, capul şi părţile corpului să fie aşezate pe roate pe marginea diferitelor drumuri şi anume în comunele unde au săvârşit cruzimile cele mai scelerate, iar inimile şi intestinele să fie îngropate aici la locul supliciului. Această sentinţă s-a pronunţat în 26 februarie 1785, pentru dânşii ca o pedeapsă binemeritată, iar pentru alţii asemenea lor să le fie exemplu şi oroare!!

Prin această execuţie publică la care au fost obligaţi să asiste câte trei bătrâni şi trei tineri din fiecare sat al celor patru comitate cuprinse de răscoală s-a urmărit exercitarea unor presiuni psihologice asupra întregii iobăgimi române din Transilvania, conform instrucţiunilor împăratului: „ca să fie de exemplu şi oroare”. După izvoarele cunoscute, au fost aduşi cu forţa la execuţia lui Horea si Cloşca între trei şi şase mii de iobagi români.

O descriere amănunţită a evenimentelor se află în scrisoarea lui Iosif Gabri, profesor la Institutul Teologic Romano-Catolic din Alba Iulia, trimisă unui prieten al său la Roma la 2 martie 1785:
„După cum prevedea sentinţa întocmai aşa, în dimineaţa zilei de 28 februarie pe la ceasurile nouă şi jumătate, Horea şi Cloşca au fost aşezaţi separat pe câte un car special, fiecare fiind însoţit de câte un preot ortodox. Este cu neputinţă să descriu convoiul şi mulţimea care a fost de faţă. Ei au fost însoţiţi de un escadron de cavalerie din Toscana în ţinută de paradă, cu mare pompă, de aproximativ trei sute de pedestraşi orăşeni şi de haiduci. Batalionul pedestraşilor i-a încadrat într-un careu, iar călăreţii s-au aşezat la cele două aripi. Eu, prin bunăvoinţa unui locotenent de cavalerie, am stat călare între batalionul informă de careu şi între cavalerie şi astfel, am văzut de la început execuţia şi parada, cum văd această foaie de hârtie din faţa mea. În afară de nobili şi oameni mai deosebiţi din comitate au trebuit să fie de faţă mulţi oameni proşti şi asta se poate aprecia din faptul, că din fiecare sat al celor patru comitate au trebuit să ia parte după o grea poruncă, câte şase oameni proşti, trei bătrâni şi trei tineri, prin urmare a trebuit să fie cel puţin cinci mii de oameni. Cloşca a primit cel puţin douăzeci de lovituri până şi-a dat sufletul. În timp ce Cloşca era frânt cu roata, Horea era legat şi ţinut în picioare de doi ucenici ai călăului ca să vadă ce moarte cumplită şi prin ce chinuri groasnice trebuia să moară ucigaşul său tovarăş. După ce s-a terminat execuţia lui Cloşca şi au dat leşul la o parte, pe Horea l-au urcat apoi în patul său şi l-au legat; în vaiete au început să-i sfarme picioarele cu roata, iar după patru lovituri din porunca domnului Eckhard, au început să-i lovească pieptul şi astfel după opt, nouă lovituri a murit. Ultimele sale cuvinte au fost.. Mor pentru Naţiune!”.

„Noi ştim că pasul nostru va fi puternic dezaprobat, dar ne mângâiem că va fi şi un îndemn sa fie examinată purtarea acelora care ne-au înşelat atât de crud. Oricum, preferăm moartea acestei vieţi pe care o îndurăm; vom muri fericiţi dacă exemplul nostru va garanta drepturile ce se cuvin unor fiinţe umane pentru urmaşii noştri” – Cloşca

Cine erau cei trei eroi: Horea, Cloşca si Crişan?

Horea, pe numele lui adevărat Vasile Nicola, se născuse în anul 1731 în ţinutul moţilor, la Arada, pe Dealul Fericetului (azi comuna Horea, judeţul Alba). Numele de Horea era o poreclă care i se trăgea de la faptul că ştia să cânte frumos, ştia să „horească”. Este cunoscut şi sub numele de Ursu: ţăranii din Apuseni aveau obiceiul de a da nume de animale copiilor, în credinţa că pruncul va căpăta puterea animalului sălbatic după care a fost botezat. Acest obicei s-a păstrat până la sfârşitul secolului al XVIII-lea, când a fost interzis de capii bisericii ortodoxe ca fiind unul păgân. Horea a fost căsătorit cu Ilina, cu care a avut doi fii, Ion şi Luca. Ion a participat alături de Horea la răscoală şi a fost numit uneori „Horea cel tânăr”.

După înăbuşirea răscoalei conduse de tatăl său, Ion a fost deportat în Banat, a reuşit să fugă înapoi în Ardeal de câteva ori, dar a fost de fiecare dată prins şi returnat, sfârşind prin a nu se mai întoarce niciodată.

„Nobilul comitat, împreună cu toți stăpânii de moșii și cu toată seminția lor, să jure pe cruce; nobili să nu mai fie, ci fiecare dacă va putea găsi o slujbă să trăiască din aceea. Nobilii stăpâni pe moșii să părăsească odată pentru totdeauna moșiile nemeșești. Și ei să plătească dare ca poporul de rând. Ei (românii) sunt cu adevarat sclavi, fără nici un avut şi fără drepturi, legaţi de glie, iar cei mai mulţi dintre ei sunt trataţi fără cruţare de către administratorii moţiilor, încât niciodata nu le rămâne timpul necesar pentru a se ocupa de ogorul lor, pe care trebuie să-l lucreze femeile, pentru a-şi hrăni, cu chiu cu vai, familia” – Horea

Cloşca, pe nume Ioan Oarga, venea de la Carpiniş, din Munţii Abrudului. Avea doar 37 de ani, dar a dovedit o mare abilitate tactică, talent de negociator, iar sursele epocii îi atribuie o retorică uimitor de elaborată, într-o foarte marcată relaţie de descendenţă faţă de discursul latin clasic: „Noi ştim că pasul nostru va fi puternic dezaprobat, dar ne mângâiem că va fi şi un îndemn sa fie examinată purtarea acelora care ne-au înşelat atât de crud. Oricum, preferăm moartea acestei vieţi pe care o îndurăm; vom muri fericiţi dacă exemplul nostru va garanta drepturile ce se cuvin unor fiinţe umane pentru urmaşii noştri”.

Numele adevărat al lui Crişan era Giurgiu Marcu. Originar dintr-o comună din Zarand, era – nu ştim pe ce cale – un excelent cunoscător al artei militare, fiind principalul organizator al acţiunilor armate ale ţăranilor. A impus mişcării o disciplină riguroasă, prin pedepsirea cruntă a trădătorilor şi a pacifiştilor. Organizează asedii, întreruperi ale liniilor de comunicaţii duşmane, ambuscade, false retrageri şi atacuri prin surprindere. Mobilizează, acorda brevete de ofiţer şi subofiţer, stabileşte uniforma, semnele şi semnalele, drapelele de luptă şi îşi porecleşte camarazii – „horeni”.

Loading...
loading...

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.