Venezuela și ceea ce mass-media nu-ți spune

Avocatul pentru drepturile omului Daniel Kovalik povestește despre recenta sa călătorie în Venezuela, ca membru al misiunii internaționale de observatori electorali.

„Tocmai m-am întors de la observarea celui de-al patrulea scrutin al meu din Venezuela în mai puțin de un an. Jimmy Carter a numit sistemul electoral din Venezuela ‘cel mai bun din lume’, iar lucrurile la care am asistat au fost un proces care m-a inspirat și care garantează un vot pentru orice persoană și include proceduri multiple de verificare pentru a asigura alegeri libere și corecte.

Apoi, am venit acasă, în Statele Unite, pentru a vedea inevitabilele relatări ale ‘știrilor’ referitoare la Venezuela ca o ‘dictatură’ și ca țara care are nevoie de salvare. Aceste relatări din mass-media nu numai că ignora realitatea din Venezuela, dar ignoră faptul că SUA au fost cel mai mare impediment în calea democrației în Venezuela, așa cum SUA au reprezentat un impediment pentru democrație în întreaga Americă Latină de la sfârșitul secolului al XIX-lea.

Înainte de alegerile prezidențiale din Venezuela de la 20 mai 2018, alegeri care au inclus un candidat al opoziției, Henri Falcon, din comunitatea de afaceri, guvernul SUA a anunțat că nu va recunoaște rezultatul, indiferent cine va câștiga. Statele Unite au mers atât de departe încât l-au amenințat pe domnul Falcon cu sancțiuni dacă va candida la alegeri.

Statele Unite au amenințat și cu impunerea de noi sancțiuni economice asupra Venezuelei, în cazul în care va câștiga candidatul de stânga Nicolas Maduro, sancțiuni care, așa cum le-a spus chiar consilierul economic al domnului Falcon, duceau la prăbușirea economiei venezuelene. Președintele Donald Trump și-a ținut promisiunea în această privință, anunțând sancțiuni mai severe a doua zi după alegeri, ceea ce va aduce la și mai multă suferință pentru poporul venezuelean.

Rezultatul a dus la o victorie electorală covârșitoare pentru Maduro. Dar nu numai boicotul, resimțit mai ales în comunitățile mai bogate, așa cum am prevăzut, a dus la victoria lui Maduro. Au existat și alte motive pe care nu le veți auzi niciodată în mass-media occidentală.

În primul rând, adevărații patrioți ai Venezuelei, deloc surprinzător, resimt și rezistă sancțiunilor economice devastatoare ale Statelor Unite, precum și apelului constant pentru schimbarea regimului. Unii funcționari din SUA vorbesc chiar despre intervenția militară pentru a-l răsturna pe Maduro. Într-o măsură, votul pentru Maduro a fost un vot împotriva amestecului Statelor Unite în treburile interne ale Venezuelei.

În ciuda greutăților reale din Venezuela, pentru care SUA este, în mare măsură, de vină, cea mai mare parte a săracilor din Venezuela trăiesc mai bine acum decât au trăit înainte de Revoluția Bolivariană a lui Hugo Chavez și Nicolas Maduro. De exemplu, în ultimii 7 ani, guvernul a construit 2 milioane de locuințe pentru venezuelenii cu venituri mici. Într-o țară cu doar 30 de milioane de locuitori, aceste apartamente sunt acum locuite de o mare parte din populația venezueleană. Actualul guvern a oferit, de asemenea, îngrijiri medicale gratuite și alimente subvenționate.

Înainte de Chavez, cartierele sărace care înconjurau orașele nu figurau literalmente pe hărțile guvernamentale și nu aveau servicii publice și nici centre electorale. Odată cu Chavez, existența acestor cartiere a fost recunoscută pentru prima dată și le-au fost furnizate servicii publice, servicii de sănătate, locuri la alegeri și, cel mai important, demnitate. Chavez a început chiar un program muzical la scală mare care a oferit unui milion de copii defavorizați educație muzicală. Un absolvent al acestui program, Gustavo Dudamel, este acum considerat unul dintre cei mai mari dirijori din lume.

Recunoscători pentru un guvern care a fost de partea lor și înfruntând extorcarea SUA, săracii au venit să voteze în număr mare pentru Maduro. Ei sunt aceiași săraci care au coborât din munți în 2002 pentru a cere revenirea lui Hugo Chavez la putere după ce a fost răsturnat și sechestrat printr-o lovitură de stat susținută de SUA. Dar nu ați auzit niciodată vocile acestor oameni săraci în presa din SUA. Nu auzi niciodată partea lor de istorie, cum au beneficiat de Revoluția bolivariană și cu disperare nu vor să se întoarcă la modul în care stăteau lucrurile înainte.

Deși li s-a dat voce în Venezuela, părerea lor nu există pentru Occident și pentru o presă care face propagandă pro-intervenție și război. Nu e de mirare că Statele Unite continuă să avanseze în aventuri militare dezastruoase una după alta”.

Daniel Kovalik predă drepturile internaționale ale omului la Facultatea de Drept a Universității de Științe din Pittsburgh. Cea mai recentă carte a sa a fost «The Plot to Attack Iran».

Citește și:
Viața și moștenirea lui Hugo Chavez
Chavez Frias, sau Comandantul Chavez, aşa cum a fost numit cu afecţiune de către urmaşii şi suporterii săi, a murit pe 5 martie 2013, la ora locală 04:25, în urma unei lupte de 21 de luni împotriva cancerului. Odată cu moartea sa, la 58 de ani, a devenit unul dintre cele mai importanţi lideri ai Venezuelei, ai Americii Latine şi poate chiar unul dintre cei mai importanţi lideri contemporani ai lumii (Citește mai departe…)





Venezuela and what media don’t tell you

Human Rights lawyer Daniel Kovalik tells of his recent trip to Venezuela as part of the international electoral accompaniment mission.

„I just returned from observing my fourth election in Venezuela in less than a year. Jimmy Carter has called Venezuela’s electoral system “the best in the world,” and what I witnessed was an inspiring process that guarantees one person, one vote, and includes multiple auditing procedures to ensure a free and fair election.

I then came home to the United States to see the inevitable “news” coverage referring to Venezuela as a “dictatorship” and as a country in need of saving. This mainstream coverage not only ignores the reality of Venezuela, it ignores the fact that the U.S. is the greatest impediment to democracy in Venezuela, just as the U.S. has been an impediment to democracy throughout Latin America since the end of the 19th century.

Prior to the Venezuelan presidential election on May 20, an election which included an opposition candidate, Henri Falcon, from the business community, the U.S. government announced that it would not recognize the outcome, no matter who won. The U.S. had gone so far as to threaten Mr Falcon with sanctions if he even ran in the election.

The U.S. also threatened further economic sanctions on Venezuela if incumbent leftist Nicolas Maduro won, sanctions that even Mr Falcon’s economic adviser has said were leading to the collapse of the Venezuelan economy. President Donald Trump kept to his promise in this regard, announcing more onerous sanctions the day after the election, which will bring further suffering the Venezuelan people.

The result was that Maduro won in a landslide. But it was not only the boycott, observed mostly in wealthier communities, as I witnessed, that won the day for Maduro. There were other reasons you will never hear about in the Western media.

First, the true patriots of Venezuela, not surprisingly, resent the United States’ devastating economic sanctions as well as its constant call for regime change. Some U.S. officials even talk of military intervention to overthrow Maduro. In part, the vote for Maduro was a vote against U.S. meddling in the affairs of Venezuela.

Despite the real hardships in Venezuela, for which the U.S. is largely to blame, most of Venezuela’s poor are better off now than they were before the Bolivarian Revolution of Hugo Chavez and Nicolas Maduro. For example, over the past 7 years, the government has built 2 million units of housing for low-income Venezuelans. In a country of only some 30 million people, these units are now home to a large proportion of the Venezuelan population. The current government also has provided free health care and subsidized food.

Before Chavez, the sprawling poor barrios which ring the cities were literally not on any government maps, and they had no utilities and no election centres. After Chavez, the existence of these barrios was recognized for the first time, and they were provided with utilities, health service, election stations and, most importantly, dignity. Chavez even started a world-class music program which has now provided 1 million underprivileged children with music education. One graduate of this program, Gustavo Dudamel, is now considered one of the greatest conductors in the world.

Grateful for a government on their side and flouting U.S. extortion, the poor came out to vote in large numbers for Maduro. These are the same poor, by the way, who came down from the mountains in 2002 to demand the return of Hugo Chavez to power after he was overthrown in a U.S.-backed coup and kidnapped. But you never hear the voices of these poor people in the U.S. press. You never hear their side of the story, how they have benefitted from the Bolivarian Revolution and how desperately they do not want to go back to how things were before.

While they have been given a voice in Venezuela, their opinion remains muzzled in the West and by a press which passes off pro-intervention and pro-war propaganda as journalism. It is no wonder the United States continues to careen into one disastrous military adventure after another.

NOTE: Daniel Kovalik teaches international human rights at the University of Pittsburgh Law School. His most recent book is The Plot to Attack Iran.

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.