„Clasa politică minte pentru că noi cumpărăm minciuna, cu asta ne hrănim”

„România este în acest moment o țară în declin pentru că societatea românească, de la an la an a degenerat. Politicienii sunt doar vârful aisbergului și faptul că tot timpul dăm vina pe ei, simplificând iresposabil problema, este tot o formă de degenerare. Dar, oricât am fugi de responsabilitate, dacă vrem ca țara asta să mai aibă o șansă, tot va trebui să ne uităm odată în oglindă.

Avem mulți politicieni mincinoși pentru că noi, cetățenii obișnuiți, nu mai știm să deosebim adevărul de minciună. Și cu cât trăim mai mult în minciună cu atât mai greu ne vine să recunoaștem adevărul. Clasa politică minte pentru că noi cumpărăm minciuna, cu asta ne hrănim. Cum altfel explicăm audiențele enorme ale unor televiziuni care mint de îngheață apele?! La cei care mint cel mai mult, la ăia ne uităm. Ne plac cei care mint repetat, îi votăm din nou și din nou sau continuăm să ne uităm la ei , când ne mint din studiourile de televiziune. Știm cum unii analiști sau ziariști sunt plătiți ca să mintă, dar nu ne deranjează. Pentru că și noi iubim minciuna, care ne ajută și pe noi. Este bine să pot să mă mint că sunt educat, când eu am diplomă de particulară, este bine că pot să mă mint că sunt un cetățean model când și firma mea delapidează sau fraudează. De ce să mă supăr pe cel din studio că trăiește din aceeași minciună ca și mine? În felul asta ne adunăm în jurul minciunii și nu al adevărului.

Avem politicieni neserioși pentru că noi suntem neserioși. La români cuvântul nu mai are valoare. Vedem asta în fiecare zi, în relațiile dintre noi. Nu noi am inventat expresia „m-a lăsat cu ochii în soare”? Neseriozitatea este a doua noastră natură. Ca simpli cetățeni aruncăm cuvinte în stânga și dreapta fără niciun discernământ. Promitem orice ca să ne fie pe moment mai ușor. Și asta o știm, sociologic, de cel puțin 100 de ani, de la Pompiliu Eliade și Emil Cioran. Da, românul are apă în sânge, dar ce mândri suntem de starea asta morală precară a noastră!

Avem politicieni incompetenți pentru că noi am distrus ideea de competență, ideea de specialist. De ce spunem „se dă deștept”, nu din meschinărie, din gelozie? Poate chiar este mai deștept decât tine. Este asta un lucru rău? Într-o țară atât de prost educată să fii competent a ajuns un păcat. Ești pedepsit în continuu pentru asta de mediocritatea care te înconjoară. De asta nici nu se întorc românii din Occident. De asta pleacă tinerii bine pregătiți. Pentru că realizează modul în care vor fi umiliți și disprețuiți. O spun medicii tineri, care nu pleacă din cauza salariilor, cât din cauza tratamentului medieval la care sunt supuși. Am uitat că sensul unei dezbateri publice este să știm cine are dreptate și nu cine ce părere are.

Cine are dreptate, din punct de vedere tehnic, rezolvă problemele nu cine are o părere, care poate fi greșită. Specialistul te salvează, nu impostorul. Am ajuns să transformăm școala într-un imens talk-show, să ne spună studenții că întrebarea corectă nu este cine are dreptate, ci cine ce părere are. Adevărul și competența merg mână în mână. Noi potențăm incompetența prin minciună. Uitați-vă cum sunt organizate talk-show-urile, cum este călcat în picoare cel care nu se conformează liniei editoriale. În România dreptate are doar cel care-mi este simpatic. SIMPATIA este sursa adevărului la noi. Și de aici la IMAGINE este doar un pas.

De aceea am ajuns să trăim din superficialități, repet SUPERFICIALITĂȚI, precum imaginea. Suntem niște falși. Așa am creat o altă mare minciună socială, IMAGINEA, o chestie de suprafață, frivolă, de moment, ce în România ține loc de cinste, de competență, de dedicație. Și tocmai pentru că cele trei sunt surori, imaginea, minciuna și incompetența merg mâna în mâna.

Sunt conștient de pericolul generalizării și recunosc că nu toți românii sunt așa. Cei plecați în Occident, cu timpul, se vor îndrepta. Nici cei rămași în țară nu sunt toți așa. Încă mai avem printre noi români dintr-o bucată, cinstiți și competenți. Dar cei care apreciează adevărul și competența sunt minoritari și nu ne plac. Ei, cu pretențiile lor exagerate, ne strică confortul de zi cu zi. De aceea, ca la 10 august 2018, îi mai și batem din când în când. Cât să suporte și prostul să-i spui în față că este prost.

În România proverbul trebuie rescris. Noi suntem o pădure bătrână care mai are și verzituri. Uscăturile sunt dominante și ele alimentează acest cerc vicios. Am avortat clasa politică și apoi ne supărăm pe ea că este hidoasă, cocoșată. Iar cocoșatul simțind că nu mai este iubit, a început a ne urască. De aceea salvarea noastră este în dragoste! De oameni și de țară!”

Șeful Colegiului Național de Informații este absolvent al studiilor de licență din cadrul Institutului român de construcții civile și industriale și al studiilor de master din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative, specializarea Relații internaționale. Iulian Fota a urmat cursurile postuniversitare din cadrul Colegiului Național de Apărare, specializarea Studii de securitate, și cele din cadrul Școlii Naționale de Apărare, specializarea Securitate internațională.
În prezent, este conferențiar universitar la Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul”, iar de-a lungul timpului a ocupat diverse funcții în sistemul public, precum consilier prezidențial pentru securitate națională (2009 – 2014), director al Colegiului Național de Apărare (2005 – 2009), consilier în cadrul Departamentului pentru integrare euro-atlantică și politica de apărare, în Ministerul Apărării Naționale (2001 – 2005).

Loading...
loading...

2 COMENTARII

  1. Iesiti la VOT SI DATILE-TI STAMPILE CATE MINCIUNI V-AU DAT…SI NULELE SANT VOTURI VALIDE..VA EXPRIMATI VOINTA CA NU-I MAI VRETI…HAI LA VOT SA CURATIM TARA DE HOTI..

Lasă un răspuns la Ioan Badisor Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.