Controlul occidental asupra resurselor naturale din Africa

Ajutor pentru Africa

Africa a fost un continent al coloniilor occidentale. În afara Etiopiei, nicio altă parte a vastului continent nu a scăpat controlului imperialist. Anglia și Franța, în special, dar și Belgia, și chiar Italia și Germania și-au probat vocația colonizatoare în continentul mult rămas în urmă a cărui locuitori au fost considerați și tratați multă vreme ca suboameni sau animale.

Lucrurile s-au schimbat mult secolul trecut, odată cu „democratizarea” relațiilor internaționale. S-a ajuns ca astăzi invaziile militare din Africa să fie prezentate ca acţiuni umanitare din cadrul „războiului global contra terorii”. Adevărata miză a fost însă de fapt obţinerea controlului asupra resurselor naturale ale Africii, mai ales asupra petrolului şi a conductelor care îl transportă.

Nigeria are doar de suferit din cauza bogăţiei sale în petrol

„Când misionarii au sosit, africanii aveau pământul și misionarii Biblia. Ne-au învățat să ne rugăm cu ochii închiși. Când i-am deschis, ei aveau pământul și noi Biblia”, spunea Jomo Kenuyatta, primul președinte al Nigeriei, despre debutul și perioada colonială.

Britanicii au fost însă înlocuiți astăzi, ca putere colonială dominantă care dispune de bogățiile țării, de către americani. Nigeria produce 70% din petrolul african, fiind un fel de nou Golf Persic pentru americani. Populaţia din delta Nigerului nu numai că nu a beneficiat, dar chiar a avut de suferit de pe urma vastelor zăcăminte de petrol şi a depozitelor de gaze naturale din zonă.

Când a început blestemul petrolului, cu o primă erupţie în satul Oloibiri, de pe malul unui pârâu, la 80 de kilometri vest de Port Harcourt, Nigeria încă era colonie britanică. La obţinerea independenţei, în 1960, puţini observatori se aşteptau ca Nigeria să se maturizeze, devenind un gigant al petrolului. Dar în deceniile următoare, companiile petroliere, conduse de cinci firme multinaţionale – Royal Dutch Shell, Total, Agip, din Italia, şi ExxonMobil şi Chevron, din SUA – au transformat o zonă de mlaştină, îndepărtată şi aproape inaccesibilă, într-o sălbăticie industrială. Amprenta lor: peste 7.000 de kilometri de conducte, 159 de câmpuri petrolifere şi 275 de staţii de reglare a fluxului, ale căror flăcări ard zi şi noapte, fiind vizibile de la kilometri distanţă.
Nigeria a fost subminată chiar de marea ei speranţă – petrolul, care reprezintă 95 % din câştigul de pe urma exporturilor şi 80 la sută din venituri. În 1960, exporturile Nigeriei constau aproape numai din produse agricole, precum ulei de palmier şi cacao; la ora actuală, abia dacă mai contează ca articole comerciale, iar ţara africană cea mai populată, cu 130 de milioane de locuitori, a ajuns, de la autonomie alimentară, să importe mai mult decât produce. Pentru că rafinăriile sale au permanent defecţiuni, Nigeria cea bogată în petrol trebuie să importe şi cea mai mare parte din combustibil. Dar chiar şi aşa, benzinăriile sunt adesea închise, nefiind aprovizionate. În ceea ce priveşte calitatea vieţii, Nigeria se situează mai jos decât toate celelalte mari naţiuni petroliere, de la Libia la Indonezia. Venitul său anual pe cap de locuitor, de 1.400 dolari, este mai mic decât cel al Senegalului, care exportă în principal peşte şi nuci.

Intervenţii militare occidentale

Somalia 1993

Invadarea Somaliei, în decembrie 2006, a fost coordonată utilizând bazele americane din regiune. Constituirea AFRICOM a întărit eforturile de a înlocui guvernul din Somalia cu un guvern federal, mult mai „prietenos” faţă de companiile petroliere americane.
Cererile repetate ale Occidentului de „intervenţie umanitară” în regiunea Darfur din Sudan reprezintă o altă încercare de înlocuire a unui guvern incomod cu unul dispus să ofere pe nimic companiilor americane, bogatele rezerve de petrol ale ţării.
Ziaristul independent Bryan Hunt a avertizat în anul 2008 că mass-media este implicată şi ea în aceste afaceri tenebroase. În timp ce utilizează frecvent termeni precum „genocid” sau „inducere în eroare”, cu referire la guvernele acestor ţări, mass-media ignoră abuzurile corporaţiilor occidentale care jefuiesc resursele naturale, poluează mediul şi instaurează regimuri opresive.

Petrolul african


În primăvara lui 2007, un raport al Departamentului pentru Energie arăta că SUA importa la acel moment mai mult petrol de pe continentul african decât din zona Arabiei Saudite.
Cu ajutorul presei, invazia Somaliei a fost percepută tot ca o „acţiune umanitară”. Pentagonul a mers până într-acolo încât a declarat că operaţiunea este doar începutul unor angajamente viitoare.

Bătălia pentru resurse. Mali înseamnă petrol, gaze naturale, aur, uraniu, diamante și minerale feroase

Africa Franta

În ianuarie 2013, Franța, împreună cu forţe militare africane, a declanşat o intervenţie militară în Mali. Importantele rezerve naturale ale fostei colonii franceze constituie miza majoră a conflictului declanșat de guvernul președintelui Hollande, care a făcut ca Mali să devină un nou punct fierbinte pe harta lumii, după această intervenție militară, sprijinită pe plan diplomatic de alte state europene și, desigur, de SUA.
În ultimii ani, a devenit tot mai evidentă dimensiunea comercială a războaielor. În 2011, în decizia francezilor de a intra în Libia, pentru debarcarea lui Gaddafi, au cântărit greu rezervele de petrol. Și în cazul intervenției din Mali transpar aceleași interese, fosta colonie franceză fiind un adevărat El Dorado al petrolului, aurului, uraniului și mineralelor strategice.
Nu cu foarte mult timp în urmă, fusese descoperit, la o adâncime de 107 metri, un imens zăcământ de gaz, la Bourakebougou, la doar 60 de kilometri de capitala Bamako. Este vorba despre unul dintre cele mai importante zăcăminte de gaz, după cum au anunțat reprezentanții companiei petroliere maliene Petroma (companie cu capital canadian).
Mali este al treilea mare producător de aur din Africa, după Africa de sud şi Ghana, având în 2018 opt câmpuri miniere – Sadiola, Morila, Yatela, Kalana, Loulo-Gounkoto, Tabakoto/Segala, Syama și Nampal. Rezervele sale de aur au fost estimate în 2018 la 600 de tone. Nouă companii operează pentru extragerea aurului în Mali.
Exploatarea uraniului este efectuată de mai multe companii. Cel mai important zăcământ de uraniu este cel din zona minieră Falea (150 kmp), estimat la 5.000 de tone, care este explorat de o companie canadiană. La fel de important este zăcământul de la Kidal, din nord-estul țării (19.930 kmp), care ar deține aproximativ 200 de tone.
Africa deține 45% din zăcămintele de diamante, iar Mali are un potențial uriaș de dezvoltare a exploatării acestor pietre prețioase. În regiunea Kayes există o mină de diamante, iar în regiunea Sikasso, din sudul țării, au fost descoperite astfel de pietre prețioase.
Depozitele de bauxită, fier, magneziu, staniu şi cupru sunt cunoscute, dar nu sunt încă exploatate. Conform estimărilor, Mali deține peste două milioane de tone de rezerve de fier, iar cele de bauxită depășesc 1,2 milioane de tone. Acest stat african ar putea deveni, susțin experții, primul exportator de bauxită din Africa, depășind Guineea.
Cele mai mari baze militare pe care Franța le deţine în Africa sunt la Djibouti (Etiopia), pe Insula La Réunion, din estul Madagascarului, la Dakar (Senegal) şi la Libreville (Gabon). De asemenea, Franța are baze operaționale la Bangui (Republica Centrafricană), Abidjan (Coasta de Fildeș) și la N’Djamena (Ciad).

Loading...
loading...

6 COMENTARII

  1. Unde a fost de luat,,,hop si ei.Astazi este vremea Romaniei,,,cu batai pe umeri,zambitori,,,măi frend,,ia da tu de bunavoie ca daca nu ,,tot iti luăm,,zâmbind,,,sub semnul,,,atasamentului față de voi ,,ce dracu.Vă iubim cat luăm!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.