Era o vreme, în țara asta…

5

Era o vreme când singurele sirene pe care le auzeam erau cele de dimineața și de la ora 15 când la Electro sau Oltcit se anunța începutul sau sfârșitul unei zile de muncă.

Era o vreme în țara asta când cine termina liceul și intra la facultate era privit cu admirație și i se spunea cu respect, „domnul inginer sau domnul profesor, sau domnul avocat”. Când unul dintre ei, la cam 10-15 ani de activitate își dădea și lua (dacă îl lua) doctoratul tot orașul se uita la el ca la Dumnezeu.

Era o vreme în țara asta când dacă vedeai o mașină pe stradă știai că cel care se află în ea a muncit ca să o cumpere sau este vreun boss de la partid. Mai târziu au apărut și norocoșii câștigători la cecuri sau loz în plic, dar îi puteai număra pe degetele la o mână într-un județ. Și mai era o categorie cu mașini, cei care lucrau în comerț sau alimentația publică.

Era o vreme în țara asta când dacă vedeai pe cineva pe stradă între 8 și 16, te gândeai că este în concediu, libere, sau e bolnav săracul om și merge la doctor.

Era o vreme în țara asta când dacă vedeai un polițist pe stradă mergeai liniștit să îi ceri o informație, sau dacă voiai să te plângi de ceva, erai ascultat.

Era o vreme în țara asta când dacă ajungeai la spital cu cineva și trebuia operat, îți era frică să vii cu o floare la asistente sau cu o cafea sau o sticlă de whisky la doctor, și le mascai neîndemânatic – ca toată lumea în ziar, sub haină, convins că nu știe nimeni ce e umflătura aia, de la piept. Când te întorceai fericit că nu te-a prins nimeni și te întâlneai cu altul umflat în piept te uitai superior și zeflemitor la el gândind „ia uite și la fraierul ăla, merge cu sticla ascunsă la piept are impresia că eu nu știu că o duce lu’ dom’ doctor!”

Era o vreme în țara asta când la școală, copiii mergeau în uniformă și cum vedeai unul pe stradă în timpul orelor știai că „este unul din ăia de chiulesc sau nu le place școala” și te uitai atent la el să vezi dacă nu e cumva copilul vreunui coleg de fabrică. Și ce bătaie lua acasă dacă afla tac’so că a chiulit.

Era o vreme în țara asta când abia așteptai să intri în câmpul muncii, să te angajezi undeva, să îți faci raport pentru locuință și să aștepți cu înfrigurare, dar temei, să ți se repartizeze una, ca să te poți însura, să te așezi și tu la casa ta, să îți întemeiezi o familie. Dacă nu aveai, nu prea îți ardea de însurătoare, că nu se uita nimeni la tine fără serviciu și fără casă, că nu erai de viitor.

Era o vreme în țara asta când băieți deștepți erau considerați cei care știau carte, dar să o citească, nu să o joace, făceau o facultate și terminau primii. La ei se uita lumea cu admirație: „ăsta e a lui Ilie de la sculărie. A terminat primul facultatea, l-au luat ăia la București. Eheeeeeeeeeeee, o să ajungă mare, e deștept”.

Era o vreme în țara asta când dacă te întâlneai cu un cunoscut pe stradă, te opreai bucuros să mai schimbi o vorbă, să mai auzi un banc, să te lauzi cu ce ai mai făcut sau să îi spui cum a fost în concediu la Mamaia, să te mândrești că ai fost promovat sau ți-a luat copilul la liceu, sau să îl inviți peste o lună la ziua ta sau nunta copilului.

Era o vreme în țara asta când veneai de la serviciu, băgai repede o ciorbă caldă în tine și ieșeai în fața blocului „la una mică cu băieții”. Una mică putea fi o minge, o țigară, o tablă, o bere, o șuetă, după priceperile fiecăruia, dar nu era unu să nu facă „una mică” cu prietenii.

Era o vreme în țara asta când mergeai liniștit pe stradă, nu îți era teamă că te oprește careva să te întrebe cât e ceasul sau de ce nu ai moț la bască.

Era o vreme când lumea întorcea capul după militarii care treceau cântând sau în pas de defilare de la instrucție, acolo unde aceștia erau nevoiți să treacă prin oraș și auzeai pe câte cineva spunând cu mândrie „uite mamă, trece armata”.

Astăzi din două în două ore se aud sirenele celor de la ambulanță, de la SMURD sau de la pompieri care anunță începutul unei nenorociri sau sfârșitul unei vieți sau destin.

Astăzi, toată lumea termină liceul, ia bacalaureatul pentru că s-a dat lege să nu fie nici un analfabet fără bacalaureat, iar facultatea a devenit locul unde se pun la cale cele mai tari chefuri și se adună puștoaice pentru „o linie”.

Astăzi nu mai poți merge pe trotuar pentru că nu mai ai loc de mașini staționate și șoferi grăbiți.

Astăzi străzile sunt pline de oameni care în nici un caz nu merg la serviciu, dar nici la doctor. Toată lumea e în concediu fără plată.

Astăzi când vezi un polițist pe stradă te uiți speriat să vezi pe cine urmărește sau îl ocolești să nu îți dea vreo amendă așa, pentru că l-ai deranjat când te-ai uitat la el. De regulă unde e gâtuit traficul, vei găsi un polițist în intersecție, „fluidizând circulația”.

Astăzi când mergi la spital, nu mai mergi cu sticla ascunsă sub haină. Când intri la medic, în cabinet, înainte de a da cu bună ziua, trebuie să dai cu plicul. Nu mai vezi pe nimeni cu pieptul umflat; toată lumea intră cu sacoșe burdușite. Nu se mai uită nimeni chiorâș, toți paznicii știu că ai acolo feșe, vată, antibiotice, cearceafuri, dezinfectant, medicamente, analgezice, perfuzii, pungi cu plasmă pentru operație.

Astăzi când vezi copii de școală, te întrebi dacă merg la școală sau la discotecă, ținuta este aceeași, machiajul la fel de strident, rucsacul din spate are un caiet și laptopul, ipodul, ifonul sau tableta.

Astăzi tinerii nu mai au nevoie de serviciu ca să își întemeieze o familie, doar de bani de la babaci și își întemeiază câte o familie pe săptămână fără acte, fără biserică, fără serviciu. Fetele abia așteaptă să fie neveste sau ne vestite la câte cineva, cine nu are câte un „my man” este ori urâtă cu crengi ori „tută”.

Astăzi băieți deștepți sunt cei fără carte, care reușesc să „se învârtă” sau sunt „băieți de băieți deștepți” care obțin bani ușor din „afaceri” cu fraierii. Cu cât păcălești sau furi mai mult, cu atât ești mai deștept.

Astăzi când te întâlnești cu un cunoscut pe stradă, îl ocolești ca să nu te întrebe cum o mai duci, sau să nu îți ceară bani cu împrumut, să nu te invite la o nuntă.

Astăzi oamenii nu se mai întâlnesc în fața blocului, le e rușine să se întâlnească și la gunoi, se uită fiecare pe geam să se asigure că nu e nimeni să se uite în gunoiul lui amărât sau să observe că nici câinii vagabonzi nu zăbovesc lângă resturile lui, pentru că nici oase nu mai sunt în gunoi. Cel mai mult oamenii stau ascunși în casă sau pleacă „la țară” de zilele onomastice, ca să nu se trezească cu invitați nepoftiți. Nimeni nu mai zâmbește, toată lumea circulă cu capul în jos de ai zice că toți au pierdut câte un galben și îl caută disperați. Te mir că nu se dau cap în cap.

Astăzi ieși din bloc și după doi pași apare unul cu un cuțit sau un pistol ți-l pune la gât și te întreabă de ce te-ai însurat cu nevastă-ta, nu știai că era prietena lui?

Astăzi când lumea aude de armată întoarce capul pentru că „ăștia au tras în noi în 89” și acum „au pensii nesimțite”.

Oare ce va fi mâine? Va mai fi țara asta?

Marin Sorescu

Susține Anonimus.roDacă te regăsești și crezi, sprijină activitatea Anonimus.ro și presa liberă și independentă! Nu suntem finanțați de partide sau companii, nu avem interese politice sau economice, ADEVĂRUL ESTE SINGURUL NOSTRU SCOP!

5 COMENTARII

  1. „Astăzi când lumea aude de armată întoarce capul pentru că „ăștia au tras în noi în 89” și acum „au pensii nesimțite. Oare ce va fi mâine? Va mai fi țara asta?”.
    Nu, nu merita sa mai fie tara asta in care cand ardelenii/banatenii au iesit in strada(16 – 21 dec ’89), armata, in majoritate in Ardeal si Banat fiind formata din olteni/moldoveni, i-a luat la impuscat, ca se saturadera de de balbaitul de scornicesti. Si de proasta lui.
    Nu, nu mai merita sa mai fie tara asta. Oricum este o constructie gresita si de nereparat. Ori, nu se vede?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.