„Pare că dincolo de noi există o Conștiință care este responsabilă de tot ce se petrece în acest Univers”

Daniel Roxin: Se poate vorbi despre o inteligență a Universului?

Dumitru Constantin Dulcan: Eu cred că în stadiul actual de cunoaștere nu este prea greu să sesizăm că pretutindeni există o inteligență. Întrebarea pe care și-o pun oamenii de știință este aceasta: inteligența este un rezultat al evoluției materiei sau inteligența este cauză a evoluției materiei, deci a Universului?

Vorbind despre Univers, avem, pe de o parte, Universul ca intenție creatoare a unei rațiuni, a unei inteligențe, iar din punct de vedere științific avem alte două concepte… Conceptul unui univers staționar, în sensul că universul nu are început, nu are sfârșit, este staționar, deci nu se extinde și nu se contractă. Iar al doilea concept este cel al Big Bang-ului, care spune că universul a apărut printr-o explozie, în urmă cu 13-14 miliarde de ani. Totuși, o întrebare persistă: ce a fost înainte de această explozie? Unii spun că înainte de Big Bang nu a fost nimic: nici timp, nici spațiu și că totul a început cu această izbucnire a unei materii la miliarde de grade, o temperatură atât de mare încât particulele elementare ale materiei încă nu se puteau închega, nu puteau să se formeze în acele momente.

Desigur, toate aceste teorii sunt ipoteze, pentru că nimeni nu poate să spună cu o certitudine de 100% că exact așa au stat lucrurile. Sunt teorii cu argumente mai solide sau mai puțin solide. Dincolo de asta, eu cred că putem înțelege mai bine acest univers dacă ne uităm mai atent la natura din jurul nostru și vedem că inteligența este prezentă la toate nivelele, în toate straturile de existență. Ori, existența acestei inteligențe, a unor programe în care speciile se dezvoltă, nu ar putea fi considerată dovada supremă a unei intenții creatoare?

Haideți să abordăm ambele concepte – și al întâmplării, dacă rezistă unei analize științifice pertinente și rațională, și cel al intenției creatoare. Să mergem la întâmplare, pentru că acesta este conceptul științei actuale; știința materialistă pe asta a mizat. E o concepție reducționistă, așa-zisul realism.

Poate că lucrurile ar fi rămas așa multă vreme dacă fizica cuantică nu ar fi fost conturată, începând din 1900, de Max Planck și apoi la Copenhaga în 1927, de Werner Heisenberg, care, interesant, avea numai 27 de ani în acel moment. Deja vorbise de principiul incertitudinii. Ce minte formidabilă! De altfel, toți cei implicați în crearea fizicii cuantice au fost laureați ai Premiului Nobel…

Lucrurile au fost fantastice pentru că în momentul în care abordezi fizica cuantică, toată logica formală, care spune că 1+1=2, cade! Se crează o falie epistemologică în cunoaștere, pentru că, pur și simplu, 2 și cu 2 nu mai fac 4, în virtutea logicii polivalente de la nivelul câmpului cuantic. Pot să facă 100, pot să facă 1.000, dar și patru! Prin fizica cuantică nu mai rămânem pe o logică fixă, ermetică, care îi dădea omului o siguranță a rațiunii lui. Sentimentul că ceea ce vede este real.

Fizica newtoniană, fizica clasică duce discursul până la nivel de substanță, până la nivel de atom. Și el spune că întreaga realitate are un substrat concret real, perceptibil simțurilor noastre.

Este foarte interesant că un fizician care luase premiul Nobel spunea în 1890 că nu mai e mare lucru de descoperit în știință, pentru că marile descoperiri s-au făcut deja. Și la numai câțiva ani, în 1895, Röntgen descoperă Razele X, iar în 1996 se descoperă radioactivitatea, pentru care soții Curie iau premiul Nobel în 1903. Și iată cum fizica cuantică extinde discursul de la nivel de substanță la nivel de „câmp”, unde nu mai este materie, ci un câmp (informațional – n.) care nu mai este perceptibil simțurilor noastre. Și vedem că dincolo de atom încă mai există ceva.

Ei bine, plecându-se de aici, se creează fizica cuantică care ne spune, potrivit unui mare fizician român, Mihai Drăgănescu, că în profunzimea materiei există informații care o preced pe cea genetică. Vorbim, așadar, la nivelul câmpului cuantic, cel puțin aceasta este concepția actuală, de conștiință și energie. Acestea sunt, dacă vreți, sursele Universului. Pare că dincolo de noi există o Conștiință care este responsabilă de tot ce se petrece în acest Univers…

Max Plank spune la o întâlnire cu fizicienii, în 1944, așa: „Ca om care m-am ocupat toată viața mea de cel mai concret element, materia, pot să afirm că lumea există pentru că universul atomic există pentru că este susținut de o minte, de o forță: mintea materiei, o inteligență”. Adică, la nivel profund, în câmpul cuantic, găsim toate modelele lumii conștiente. Aceste modele sunt toate potențările realității, din care noi, prin conștiința noastră – ceea ce mi se pare un lucru extraordinar -, prin mintea noastră creăm o realitate și activăm una dintre lumile potențiale care sunt în profunzimea câmpului cuantic. Mai mult, cum ne spun oamenii de știință din domeniu, particulele din materie vin din această profunzime a câmpului cuantic în lumea noastră, lasă conturul, lasă urma obiectelor pe care le vedem și dispar înapoi în acest neant. Întrebarea este unde se duc. Mintea mea este cea care crează realitatea, noi ne creăm una dintre miliardele de posibilități care sunt la nivelul profunzimii lumii materiale.

Asta îmi spune că eu sunt cocreator de lumi, de materie, ceea ce mi se pare colosal. Dacă mergem pe ipoteza existenței lui Dumnezeu, atunci înțelegem că, pur și simplu, pare că Dumnezeu ne-a făcut parteneri. Iar de aici derivă responsabilitatea pentru tot ceea ce facem, pentru tot ceea ce gândim.

De unde știm că această realitate nu este aceeași pentru toți? Păi, iată, să luăm de la televizor: păreri opuse, aceeași realitate o vedem diferit. Cum este posibil? Este posibil pentru că noi ne creăm realitatea în funcție de capacitatea mea de interpretare a lucrurilor, instrucția pe care o am, experiența pe care o am, dar, lucru cel mai grav, în funcție de interesele pe care le am, adică eu nu exprim ceea ce este, ci exprim ceea ce vreau. Și asta înseamnă o percepere subiectivă a realității.

Interviu realizat de Daniel Roxin cu Dumitru Constantin Dulcan

Numele: Dumitru Constantin Dulcan
Data şi locul naşterii: 6 noiembrie 1938, Mârghia, Argeş
Starea civilă: căsătorit
Studiile şi cariera: Institutului Medico-Militar Bucureşti.În 1962 a absolvit Facultatea de Medicină generală în cadrul
Între 1992 şi 1995 a fost şeful secţiei de neuropsihiatrie în cadrul Spitalului Militar Central din Capitală. A devenit conferenţiar din 1998 este profesoruniversitar şi general de brigadă în 1993, iar universitar. În prezent, este şeful Catedrei de Neurologie la Maiorescu“ din Bucureşti. S-a perfecţionat în maiUniversitatea „Titu Este membru în: Academia Americanămulte oraşe europene, dar şi în SUA. de Neurologie, Organizaţiade Neurologie, Societatea Europeană Internaţională de Cercetare a Creierului.
Este autorul cărţilor: “Inteligenţa materiei”, “Somnul ”Conştiinţă şi cunoaştere”, “Gândirea omului modern. Culmi şiraţiunii”, limite”, “În căutarea sensului pierdut”.
Inventator: a inventat un aparat pentru analgezia prin acupunctură, o instalaţie pentru bioalfapunctură şi un aparat electronic pentru captarea, selectarea şi aplicarea semnalelor bioelectrice.
Locuieşte în Bucureşti.

Dumitru Constantin Dulcan

„Orice gând negativ ne face rău şi nouă, şi Universului”

„Trebuie să fim extrem de atenţi, să ne controlăm gândirea şi emoţiile, pentru că altfel ne putem îmbolnăvi…” (Citește mai departe…)

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.