Venezuela și (anti)logica minciunii universale I

Pe fondul crizei economice din Venezuela, CNN se duce cu o misiune (evident, de informare. Cine ar putea bănui altceva?!), la un spital din capitala țării, Caracas, despre care ni se spune că este păzit cu strășnicie de armată, pentru că guvernul, în „drăcismul” său (aceasta este, până la urmă, ideologia celor care rezistă liberalismului american), vrea să ascundă suferința poporului venezuelean. Câteva momente mai târziu în același reportaj sunt redate imagini din spital… Ai spune că e o „fractură logică”, după o expresie la modă la noi, sau că CNN, primul, înaintea USA Army, a învins armata venezueleană și a pătruns în spital. Dar mai avem: apoi, în același reportaj, publicului american și nu numai i se spune că blocada, embargoul economic al SUA asupra Venezuelei „a adâncit” criza alimentară din țară. Dar poate că totuși ar fi provocat-o, pentru că criza, nemaifiind atât de acută, nu ar mai fi fost… criză. Nu știu, zic și eu, că parcă așa aud șoșotind în urechi vocea universală a logicii. Dar câți sunt cei care își folosesc discernământul în fața unor astfel de știri și câți sunt cei cărora li se pare că află astfel adevăruri.

Haideți să ne prefacem împreună că înțelegem câteva lucruri! Unora, din interes egoist, ignoranță sau prostie, le-a ieșit teribil de bine până acum. Trebuie să reușim și noi!

1. Spre sfârșitul lui 2018, președintele SUA este pregătit să trimită armata pentru a opri la graniță caravana cu mii și mii de oameni hămesiți de foame și istoviți de drum care vor să intre în țara sa, refugiați din Guatemala sau Honduras din cauza violenței și privațiunilor. Mii sunt întorși din drum, mii sunt cazați în tabere improvizate, pline de copii și bătrâni în stare extrem de precară. Dar la începutul lui 2019 președintele american este extrem de preocupat față de ceea ce se întâmplă în Venezuela, unde ni se spune că oamenii suferă de foame, și este gata să trimită armata pentru a sparge blocada de la graniță a armatei și guvernului venezuelean în fața „ajutoarelor umanitare” americane. Se organizează „concerte umanitare”, în care sinistrații venezueleni se zbenguie, de presupus pe stomacul gol, ceea ce le-ar putea fi dăunător, dacă nu chiar fatal… E logic?

2. Președintele SUA are ambiția de a construi un zid lung cât întreaga graniță cu Mexic, pentru că dinspre această țară vin doar „hoți”, „tâlhari”, „traficanți” și „violatori”. Dar președintele SUA are doar simpatie față de venezuelenii care au trecut ilegal, în special granița cu Columbia, care, de data aceasta, trebuie să fim convinși, sunt numai „oameni de bine”. Logic?

3. SUA acuză gradul mare de absenteism al unor alegeri, 54%, precum cele din mai 2018, când în funcția de președinte al Venezuelei a fost reales Maduro, ca argument pentru lipsa legitimității sale, pe când pe teritoriul său trăiesc aproape 100 de milioane de cetățeni care nu au nici măcar carnet de alegător (aproape jumătate din electorat! Da, se spune tot pe CNN, ce-i drept mai mult în treacăt)?! Cum?! E logic?

4. SUA contestă legitimitatea și susținerea populară pentru un președinte ales prin alegeri libere (pe care, de altfel, organizațiile de observatori din America Latină le-au declarat „corecte”) la o diferență de nu mai puțin de 4 milioane de voturi față de următorul clasat (67,7% față de 21%) pe când în SUA ultimul președinte (ca și George Bush în 2000) a fost desemnat în funcție împotriva votului popular (Hillary Clinton a obținut 61,8 milioane de voturi, în vreme ce Donald Trump 60,8), pe baza voturilor electorilor?! Cum?! Logic?

5. Iar dacă argumentele ilegitimității și a lipsei de susținere populară pentru Maduro cad și rămân criza economică și cea umanitară, cum poți să vorbești despre starea economică a Venezuelei, de care ar fi vinovat regimul, fără să menționezi sancțiunile și embargoul aplicat de americani?! Asta pe când numai ultimul lot de sancțiuni ale SUA au costat țara latină 7 miliarde de dolari. Unde mai pui că aceste sancțiuni sunt ilegale, după dreptul internațional. E logic?

6. Cum poți să vorbești despre „comunitatea internațională” sau chiar despre „jumătatea rațională a lumii” care îl susține pe Guaido, cum s-a exprimat Fox News, când din această „comunitate internațională” lipsește China (o cincime din populația lumii) sau Rusia (cea mai întinsă), iar nimeni nu a întrebat pe nimeni în Africa (țările africane susținându-l pe Maduro). Dar, ca de obicei când media vorbește despre ea, „comunitatea internațională” este o minoritate de state cu trecut imperialist (și acoliții lor), a căror lideri s-au obișnuit să creadă că toată lumea e a lor.

7. Cum poți să mai vorbești despre „drepturile omului” când trăiești în țara care a legiferat tortura, iar asta s-a întâmplat după o practică îndelungată în închisorile secrete?!

Însă astea sunt întrebari față de care întreaga media nu ne va ajuta să găsim răspunsuri niciodată. În schimb, ca de obicei, ne sunt servite povești simple, cu băieții răi și băieții buni, perfect rumegabile pentru specia de ignoranți readaptată și updatată în fața televizoarelor și laptopurilor, pentru care nu există diferență între știri și desene animate, cu personaje pozitive și negative, cu dictatori, zmei negri care trăiesc în palate cu robinete și toalete de aur și mănâncă numai caviar și cavaleri ai libertății și drepturilor care se luptă eroic pentru fericirea universală {Citește și: Gangsterii care conduc lumea și realitatea intelectualilor}.

Acestor rumegătoare de media le poate scăpa faptul că sursele lor de informare, aproape întreaga media, detaliază sumbru informaţiile despre sărăcia cruntă a venezuelenilor, dar nu suflă o vorbă despre cele 7 miliarde de dolari blocate de SUA sau despre aurul țării în valoare de 1,2 miliarde blocat de Londra, ca să nu mai vorbim despre embargoul căruia e supusă această ţară „rebelă”, destinată să fie marea pradă a marilor corporații, pentru că deține cele mai mari rezerve de petrol din lume, urmate de aur și gaze naturale.

Maduro trebuie să fie eliminat pentru că împiedică ca hienele internaționale, marile corporații, să pună mâna pe bogățiile țării. Venezuela nu este lăsată să fie bogată, pentru că nu ar îmbogăți pe cine trebuie, pe cei care trebuie să se îmbogățească mereu, și mai ales din războaie, dar și prin confuzia pe care ne-am obișnuit să o numim „democrație”.
Nu a fost niciodată vorba cu adevărat despre democrația Bolivarismul lui Chavez şi Maduro, ci despre acele hiene internaționale care trebuie să profite din orice și nu pot scăpa printre degete o asemenea pradă. Pentru ei există doar big business, iar ce se întâmplă cu popoarele sunt detalii nesemnificative. Și așa ajung să susțină un regim primitiv și despotic în Arabia Saudită, în care femeile, spre exemplu, sunt tratate ca suboameni, dar să fie îngrijorați de amănuntele organizării alegerilor în Venezuela, pe care Maduro le-a câștigat atât de categoric…

Între timp milioane de oameni suferă de foame, iar media, aservită, face ce știe mai bine, trunchiză și distorsionează: prezintă marea dramă a poporului venezuelean, dar nu și pe adevărații autori.

Loading...
loading...

5 COMENTARII

  1. Mafia globalista vrea cu tot finalistul petrolul din Venezuela ca sa scadă prețul petrolului apoi sa îi ruineze pe ruși sa le ia bogățiile.

  2. Până în 2001 Arthur Bell avea un post de radio cu o singură emisiune foarte populară. Locuia în deşertul Mohave, Nevada de unde transmitea cu sculele lui. Avea o audiență de ordinul zecilor de milioane. Fost veteran din Vietnam nu a acceptat că țara lui după ce au căzut turnulețele în 2001 poate fi atacată de o bandă de fanatici şi a trimis doi investigatori printre care şi renumita ziaristă Linda Moulton Hawe care au venit cu rezultatul la, nici o săptămână, că a fost totul regizat de echipa lui Gigi Boschetaru. Era prea devreme ca americănilă cu untură pă creiere să ştie. Brusc soția lui Art moare şi el este înlocuit din motive de boală de George Norrie deja un cățeluş cu corectitudine politică în sânge. Toți eram dezamăgiți şi am înțeles că nu era o coincidență. A reapărut după un an şi emitea din Malaysia numai duminică. După ce Gigi Boschetaru intrase în Irak ,Art pune întrebarea “dacă susții țara ta să invadeze pentru petrol ieftin?” şi a luat răspunsul la 100 de ascultători americani. Toți au răspuns DA nici măcar unul nu. Arthur a fost aşa de dezamăgit şi necăjit de sondaj că s-a lăsat de meserie ca să trāiască ultimi ani din viață liniştiți. Morala: principiile nu rezistă în fața banului. Urâm corporațiile dar când îți aduc prosperitate le tolerezi chit că ştii că nu e corect ce fac. Cred că cel mai bun sistem vreodată a avut Yugoslavia lui Tito.

  3. […] Nu a fost niciodată vorba cu adevărat despre democrația Bolivarismul lui Chavez şi Maduro, ci despre acele hiene internaționale care trebuie să profite din orice și nu pot scăpa printre degete o asemenea pradă. Pentru ei există doar big business, iar ce se întâmplă cu popoarele sunt detalii nesemnificative. Între timp milioane de oameni suferă de foame, iar media, aservită, face ce știe mai bine, trunchiză și distorsionează: prezintă marea dramă a poporului venezuelean, dar nu și pe adevărații autori… (Citește mai departe…) […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.