„Răstignirea și moartea lui Isus pe cruce, urmare a unui proces nedrept, o bună ocazie de meditație și introspecție asupra responsabilității fiecăruia în înfăptuirea dreptății”

„Răstignirea și moartea lui Isus pe cruce, ca urmare a unui proces nedrept, este o bună ocazie de meditație și introspecție asupra rolului pe care îl avem și a responsabilității pe care o purtăm fiecare în înfăptuirea dreptății.

Ce trebuie să învățăm fiecare din procesul lui Isus este importanța procesului drept, a fiecărui proces, a oricărui proces. ‘Cel ce este credincios în foarte puțin și în mult este credincios; și cel ce e nedrept în foarte puțin și în mult este nedrept’ (Luca 16, 10).

În viața de zi cu zi fiecare dintre noi suntem la un moment dat acuzat, martor, judecător sau parte din vocea publicului.

Ca judecător, învățătura este cu atât mai necesară, pentru că de modul în care fiecare dintre noi, judecătorii, ne îndeplinim misiunea și rolul depinde păstrarea bunei orânduiri și a păcii sociale.

Nu este sentiment mai greu de purtat de oameni decât acela al nedreptății, cu atât mai mult al judecății nedrepte.

Citind Evanghelile, m-a izbit o frază: ‘Și Caiafa era cel ce sfătuise pe iudei că este de folos să moară un om pentru popor’ (Luca 22, 14).

Caiafa, în calitate de mare preot, era și conducătorul Sinedriului/Sanhedrinului, cel mai mare for de judecată la evrei, compus din 71 de judecători.

Este tulburător, de aceea, să vezi mai marele judecătorilor (echivalentul președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție de azi) justificând un proces nedrept și condamnarea unui nevinovat în numele unui bine general.

Acest gen de acțiune, de a justifica răul în numele binelui, este cel mai periculos mod de a perverti minți, inimi, conștiințe, iar acest lucru îl vedem și azi.

Există apoi atitudinea lui Pilat, care a văzut și știut nedreptatea, dar ‘s-a spălat pe mâini’, pasând responsabilitatea mulțimii.

Genul acesta de atitudine, de ‘a te spăla pe mâini’ și întoarce capul în partea cealaltă, este cea mai facilă și periculoasă formă de derobare, de declinare a responsabilității judecății către mulțimi.

Judecata făcută de mulțimi este mereu una emoțională, manipulată și manipulativă, prin urmare nedreaptă.

‘Să nu te iei după cei mai mulți, ca să faci rău; și la judecată să nu urmezi celor mai mulți, ca să te abați de la dreptate’, spune una din regulile date de Dumnezeu lui Moise după ieșirea din Egipt. Înțelepciunea acelor cuvinte e valabilă și azi, căci pericolul judecăților populare e mereu prezent.

Anul trecut, meditând la răstignirea lui Isus, am avut prima dată conștiința importanței faptului că primul care dă mărturie despre judecata nedreaptă a lui Isus este acest tâlhar, condamnat pe drept, așa cum el însuși recunoaște.

Vocea celui mai căzut dintre noi contează și trebuie ascultată, pentru că ea poate revela un adevăr ascuns de cei mulți, care se consideră buni și drepți.

Dreptul de azi își are, fără îndoială, rădăcini puternice în dreptul iudaic și este fantastic, citind Biblia, să regăsești în ea instituții, reguli, proceduri pe care le recunoaștem în dreptul de azi.

De exemplu, cazul fortuit, cazul de forță majoră, paza bunului pe care le-a normat Moise în urmă cu peste 3.200 de ani se regăsesc în formă aproape identică și în Codul nostru civil de azi, din România.

Privind în perspectiva evoluției dreptului peste secole, de la Moise până azi, descoperim că fiecare regulă rămâne eficientă atâta vreme cât își păstrează fundamentul. Ruptă de acest fundament, regula devine un simplu gest ritualistic, steril și gol.

Exact cum spunea Isus: ‘Vai vouă, cărturarilor și fariseilor fățarnici! Că dați zeciuiala din izmă, din mărar și din chimen, dar ați lăsat părțile mai grele ale Legii: judecata, mila și credința; pe acestea trebuia să le faceți și pe acelea să nu le lăsați’ (Matei 23, 23).

Dreptul iudaic își are rădăcinile în cel divin, în poruncile date de Dumnezeu. Importanța judecății drepte, cu toate regulile ei – egalitate în fața legii, imparțialitatea judecătorilor, dreptul la apărare -, străbate întreg Vechiul Testament.

Care mai este însă azi fundamentul regulilor? Uitați-vă cu ce ușurință se bagatelizează azi în România prezumția de nevinovăție sau dreptul la un proces echitabil.

Or, când vorbim despre ‘domnia legii’ (stat de drept) asta înseamnă nu doar că ‘legea este egală pentru toți’, dar și că nimeni nu e nici mai presus, dar nici mai prejos de lege.

Calitatea actului de justiție, de aceea, se măsoară nu atât în raport cu cei de la vârful piramidei sociale, apărați de avocați de succes, ci cu cei de la bază.

Importanța acestei egalități în fața legii și a procesului echitabil, a fiecărui proces, a fost spusă de Moise încă de peste 3.200 de ani în urmă.

‘În vremea aceea, am dat poruncă judecătorilor voștri si am zis: Să ascultați pe frații voștri și să judecați drept pricină ce ar avea un om atât cu fratele lui, cât și cu cel străin. Să nu părtiniți la judecată, ci să ascultați și pe cel mare și pe cel mic’, s-a scris la Deuteronom 1, 16-17.

Citind cele întâmplate la procesul lui Isus vedem cât de ușor gesturi mici pot conduce la o judecată nedreaptă. Spălatul pe mâini ori întorsul capului în partea cealaltă, din lașitate, sau punerea în acord cu strigătul mulțimii, din comoditate, pot foarte ușor conduce la o judecată nedreaptă.

Consecințele oricărui proces nedrept se răsfrâng în timp, producând efecte negative extrem de grave inclusiv asupra altora decât cei judecați și asupra societății.

‘Să nu faceți nedreptate la judecată; să nu căutați la fața celui sărac și de fața celui puternic să nu te sfiești, ci cu dreptate să judeci pe aproapele tău’, s-a scris la Levitic 19, 15.

Sărbătoarea Învierii Domnului Isus să fie pentru fiecare dintre noi prilej de bucurie, dar și de meditație și recunoștință pentru ceea ce a făcut pentru noi. ‘Întru El era viața și viața era lumina oamenilor’.”

Dana Gîrbovan

președinta Uniunii Naționale a Judecătorilor din România

Loading...
loading...

2 COMENTARII

  1. Un eseu superb. Merge la rădăcina lucrurilor. Nu poți face răul țintind să faci binele, căci răul făcut spre bine, o dată început, prinde rădăcini și face pui. Drumul drept al judecății oneste devine întortocheat și demersul binelui eșuează.

  2. IISUS – toate limbile au doua vocale la inceputul numelui sau consoana-vocala-vocala.
    Doar sectantii papistasilor in Romania iau in zeflemea numele.
    Nici Jidanii – cu toata ura lor – nu fac asta, spun I-E-Ş-UA
    … si HRISTOS
    —-
    Hristos a inviat!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.