„Nu generația a treia a dictat la alegerile din 2016, ci persoanele cu vârste între 45-64 de ani”

„Niște pitecantropi au încercat să umilească, la Iasi, oamenii prezenți la mitingul PSD, aruncând în ei cu bancnote de un leu, pe care, bineînțeles că unii bătrâni amărâți s-au aplecat să le culeagă de pe jos, pentru ei un leu înseamnând pâinea pe o zi, iar pâinea asta poate chiar întreaga normă de hrană.
Prea multe de comentat despre acest gest n-ar fi, atâta le-a fătat pitecantropilor neuronu’.
Aș vrea să ne aducem aminte însă de ultimele alegeri parlamentare din 2016 și ce s-a întâmplat atunci.
Prezența la vot la nivel național a fost de 39,4%, a doua cea mai scăzută rată de prezentare din ’89 încoace, după cea din 2008, când rata de prezentare la urne a fost de 39,2%.
Alegerile din 2016 au fost guvernate de absenteism.
PSD ul nu a câștigat glorios, ci tras de păr, mai ales prin neprezentarea la vot a celor care ar fi putut înclina balanța către alte partide.

Și acum, deși plictisitoare, se impun niște date statistice, să vedem cine au fost marii absenți și cine a tranșat rezultatul alegerilor din 2016. Iată cum arată ponderea categoriilor de vârstă, în totalul celor 7.212.022 de voturi de la nivel național.
18-24 ani – 6,1%
25-34 ani – 12,2%
35-44 ani – 17,8%
45-64 ani – 40,3%
65+ ani – 23,7%
Așadar, dacă sunt și pitecantropii pe fază, nu, bă, nu pensionarii sunt de vină, nu pensionarii trebuie puși la zid, nu generația a treia a dictat la alegerile din 2016, ci persoanele cu vârste între 45-64 de ani.

Cine a tras chiulul masiv?
După cum se vede, tinerii!
Tinerii care, culmea, au fost mai mult decât încurajați să se prezinte la votul din 11 decembrie 2016.
10.000 de bilete de tren gratuite au fost emise atunci pentru ca elevii și studenții să se întoarcă în localitățile de domiciliu și să voteze.
Ce-au făcut cei mai mulți tineri?
S-au pișat pe el de vot! Și s-au mândrit cu asta.
Tinerii au #statacasă!

Diaspora, care, de regulă, ieșea la vot masiv, la alegerile din 2016, de asemenea, a tras chiulul.
Bine că unii diasporeni au venit la București la protestul din august. Foarte bine că au ajuns. Poate că era mai comod și mai ieftin să se fi prezentat la vot în țările unde trăiesc.
Când le mai vine unora să arunce cu bancnote de 1 leu în oameni și să înjure, cred că ar trebui să-și aducă aminte cine ce-a făcut pe 11 decembrie 2016 și să aibă și-o oglindă pe aproape, posibil să li se întoarcă leul în mufă.
Dar, pitecantropii au memoria scurtă și tupeu jegos.
De ce să-i condamni pe cei care au votat cu PSD?
Sunt mai de condamnat oamenii care, de bine, de rău, au votat, decât cei care și-au băgat picioarele în el de vot?

Să zicem, așa, de dragul celor care refuză să accepte realitatea, că pensionarii sunt cei care fac jocurile la alegeri.
”Inteligentă” metodă de a atrage acest electorat – înjurându-i și încercând să-i umilești!
Hai că ăia din stradă, ca ăia din stradă, dar când liderii tăi sunt unii ca alde dezaxatul de Caramitru, care se bucura că tornada a lovit în Călărași sau un nene ex prim-sinistrul României (da, sinistru a fost să se cocoațe în funcție pe cadavrele celor de la Colectiv) și fost consumator de urină produsă de Bivolaru, greu de crezut că la următoarele alegeri se va schimba ceva.
Aș putea pune pariu că va câștiga din nou PSD-ul. Vom muri cu PSD de gât.
Și aș mai îndrăzni un pariu – cred că mulți dintre cei care s-au pișat pe vot în 2016 vor proceda la fel și la viitoarele alegeri”.

Loading...
loading...

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.